Semne de intrebare : Aplauze
Noutate absoluta! Dupa treizeci de ani de la ultimul spectacol pe care l-am vazut in tara si pentru prima data in Canada, am asistat la un spectacol de circ!
Totul a decurs “ca la carte”, adica in spiritul libertatii absolute pe care il sugereaza cortul de circ cu ai sai acrobati si dresori nomazi. Am poposit intr-o zi din intamplare la mall si, minunea minunilor, in spatiul de parcare se inalta falnic, ivit peste noapte, un cort urias impodobit cu stegulete si vopsit in culori tipatoare, dar atractive atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.
Dupa toate regulile meseriei, in jurul cortului era agitatie mare, lume multa, vata de zahar, clovni (de ce sunt tristi, ne intreaba fetita noastra, neinselata de zambetul larg zugravit pe fetele lor), trompete, afise colorate cu promisiuni ademenitoare despre lucruri nemaivazute si nemaiauzite pe care le putem gasi numai si numai, doamnelor si domnilor, in reprezentatia unica de astazi, baloane, miros de animale, floricele de porumb… toate ca intr-o autentica schita “La mosi” de Caragiale.
Fara sa vrem, ne-am lasat contaminati de aceasta atmosfera familiara cu iz de copilarie, si, redevenind copii, am hotarat spontan sa intram si noi sub cupola magica si sa ne bucuram de minunile promise afara cu surle si tobe.
Spectacolul a fost cu adevarat extraordinar – de la acrobatii care ne-au tinut cu rasuflarea taiata si cu ochii pironiti sus, in inaltul cupolei, unde efectuau – frumosi si tineri si cu zambetul pe buze, sfidand moartea si legile gravitatiei - salturi extraordinare, la dresura dragalasilor catelusi sau la amuzamentul cu nuante melancolic-chapliniene creat de numarul clovnilor.
Nu au lipsit jonglerii, acrobatii care mergeau pe mingi uriase, cei care s-au rotit cu motocicleta in aer, sprijiniti numai pe un suport de metal suspendat, sub cupola circului, numarul de echilibristica in care o t@nara tine sprijinita pe frunte o sabie taioasa, si, mai ales, cei doi acrobati care alergau in interiorul si exteriorul a doi cilindri metalici uriasi, asemanatori celor in care le place hamsterilor sa alerge, cilindri care efectuau o dubla miscare, de rotatie si revolutie, la o inaltime ametitoare!
Aplauzele indelungi de la final i-au rasplatit pe curajosii si talentatii artisti, care, cu fruntile [nca brazdate de sudoare, se pregateau apoi pentru spectacolul urmator. Am plecat emotionati, cu bratele pline de vata de zahar si baloane, si cu franturi din extraordinarul spectacol staruind in minte.
Am revenit din intamplare a doua zi… cortul disparuse, ca si camioanele care il inconjurau, la fel si clovnii, baloanele, trompetele.. ca si cum totul ar fi fost numai o iluzie.. sau un vis frumos.
|
Eliza Ghinea 8/16/2008 |
Contact: |
|
|