Calatorii in vacanta : Italia
Sambata 17 mai 2008
"The World is a book, and those who do not travel read only a page."
St. Augustine
"The real voyage of discovery consists not in seeing new landscapes, but in having new eyes."
Marcel Proust
"The soul of the journey is liberty, perfect liberty, to think, feel, do just as one pleases."
William Hazlitt
Stam adunati langa autocarul mare ce ne va duce spre noi taramuri, ca puii pe langa closca. Este inca devreme si unii dintre noi tremura de racoarea diminetii dar si de excitarea neprevazutului din fata lor.
Nu stim cu cine vom sta alaturi in autocar sau vom imparti camera de hotel; doar cei ce calatoresc “in familie” sau cei ce si-au adus prieteni, stiu.
Infine apare ghidul care ne striga ca la scoala, dupa catalog, dar nu dupa alfabet ci primii inscrisi - primii in masina! Locul meu, tot timpul excursiei va fi langa o doamna mai in varsta; ma bucur, totdeauna am apreciat compania persoanelor mai “serioase”. Plecam; avem ocazia sa ne revedem orasul nostru drag, Piata Matache, cartierul Cotroceni si, pe drum alte orase din tara: Pitestiul, Sibiul, Aradul, Deva in mijlocul a minunate campuri de grau necopt inca, a padurilor de salcam in floare, a muntilor falnici. Iesim din tara in Ungaria, pe la Nadlag.
Ajungem la Budapesta in timp pentru a ne gasi hotelul, a manca si a ne pregati de noapte.
Duminica 18 mai
A journey of a thousand miles begins with a single step.
Confucius
“Experience does not ever err. It is only your judgment that errs in promising itself results which are not caused by your experiments ”
Leonardo da Vinci
Dis de dimineata, dupa micul dejun, “dam o fuga” de la Budapesta la Viena si, dupa ce facem turul orasului, ne oprim sa vizitam Schonbrunnul. Nu putem vedea totul: unii aleg o vizita de 45 minute a castelului, altii prefera sa rataceasca pe aleile gradinilor minunate.
O ploita fina se porneste si se opreste mereu. Am urcat pana la Gloriette, cladire construita in varful dealului din fata castelului. Situata in axa Palatului Schonbrunn, cladirea Gloriette se profileaza pe cerul innourat gratioasa si transparenta. Interesanta aceasta compozitie de lacuri si fantani a parcului, desenat in stil francez de Jean Trehet in 1690.
De retinut ca totdeauna parcul a fost deschis publicului, familia regala si-a rezervat o parte din parc in dreapta si alta in stanga castelului. Fantana Neptunbrunnen creata de arhitectul curtii Hetendorf von Hohenberg in 1870, se afla la poalele dealului Gloriettei. Un alt punct de interes este Schoner Brunnen, un izvor descoperit de Imparatul Matthias. Se spune ca apele acestui izvor pastreaza tinar pe cel ce bea din ele; izvorul va imprumuta numele lui Palatului Schonbrunn.
Ne-am reluat drumul; am mers mult. Seara se lasase si noi nu mai ajungeam in zona Udine, unde urma sa ne cazam. De plictiseala am inceput sa numar tunelele; dar cand am ajuns la numarul 35, am inceput sa pierd firul si m-am oprit.
Luni 19 mai
“Life is pretty simple: You do some stuff. Most fails. Some works. You do more of what works. If it works big, others quickly copy it. Then you do something else. The trick is the doing something else.”.
Leonardo da Vinci
Ne-am odihnit bine peste noapte si dis de dimineata am pornit cu sufletul la gura sa vedem taramul promis: Venetia – despre care s-a scris atat. Venetia a dat multi oameni de geniu. Dezvoltat, cat pare de neecrezut pe mlastini si pamanturi miscatoare, orasul este format din 127 insule unite prin poduri.
Vechea Republica a Venetiei a inceput dis de dimineata sa-si arate frumusetea, sa-si dezvaluie misterele. Palatele ei construite in locul vechilor locuinte lacustre in care se refugiau bastinasii pentru a scapa de hoardele gotilor si vizigotilor, stau azi scaldate de apele lagunei si, ne fac sa ne intrebam ce izolatie au subsolurile, ce lemn au pilotii fundatiilor, cat vor mai rezista loviturilor gentile dar perseverente ale valurilor!? Ca nuferii, murdare la baza, cladirile isi expun logiile cu coloane frumos impodobite de capiteluri de stil compozit si corintic sau de stil gotic inflorat, specific acestui oras.
Cine nu si-a dorit sa ajunga in vastul salon ce se cheama Piata San-Marco!? Basilica Saint-Marco, ce imbina stilul bizantin cu stilurile arhitecturii vestice, este piesa de interes a acestei piete. Frumoasele sale portale, cinci la numar, ornate de mozaicuri si bazoreliefuri romano-bizantine, ca si cele cinci cupole, una mare, centrala si patru asezate pe bratele de cruce (biserica este construita dupa un plan in cruce greaca), dau eleganta dar si masivitate cladirii. In interior abunda finisajele de marmura si alabastru; mozaicuri si o superba pardoseala cu motive florale si animale intregesc aceasta minune a artei si arhitecturii.
Campanila, semn distinct al Venetiei, marcheaza inceputul “strazii” principale a Venetiei, Grand Canale. Bordat de interesante cladiri de cele mai diverse stiluri (Palazzo Labia, Palazzo Vendramin Calergi, Ca’d’Oro, Palazzo Grassi, Ca ‘Pesaro), canalul constitue o alta atractie a orasului Venetia. Langa Bazilica se afla Palatul Dogilor, marturie a gloriei si puterii maritime si politice de care s-a bucurat Venetia. Cladirea indeplinea in acelas timp functiile de rezidenta a dogilor, sediu de guvern, tribunal si inchisoare. Splendida cladire cu o un frumoasa fatada din marmora alba si roz, are la etajul intai o frumoasa galerie cu motive quadrilobe; poarta este in stil gotic flamboiant, ca si fatadele curtii interioare. Dar avutiile acestui palat se afla in interior: o scara monumentala - Scara de Aur de Sansovino, Sala de Colegiu, Sala de Anticolegiu, Sala Consiliului celor zece, Sala Busolei, Sala Armelor, Sala Avocatilor, Sala Tribunalului de Justitie, Sala Marelui Consiliu - cu fresce printre care cea de Tintoreto, “Le Paradis”. Faimoasa Punte a Suspinelor facea legatura intre palat si inchisoarea orasului.
Alte obiective sunt: Canalul Judeca, Galeriile Academiei, bisericile santa Maria della Salute (cu fresca lui Tintoreto “Nunta din Cana”), San Giorgio Maggiore (biserica de Palladio cu doua panze de Tintoreto: ”Cina” si “Recolta de mana in desert”), bisericile San Zanipolo, San Zaccaria, San Sebastiano (numeroase fresce de Veronese). Din Venetia se poate lua un vaporas catre alte insule de interes: Murano – renumita pentru sticlarie realizata de mesteri sticlari de mare talent, Burano – cunoscuta pentru dantelele de mana, Torcello – fost centru sediu de evec in 639, care si-a pierdut importanta din sec 10, in fata Venetiei ce se dezvolta vertiginos. O plimbare prin oras ne-a revelat eleganta magazinelor, frumusetea stradelelor inguste luminate la un unghi interesant de un soare arzator, gondolele ce-si asteptau clientii cu frumosii gondolieri ce fredonau cate o cantoneta pentru a ne atrage atentia. Am uitat ca vizitam un oras asezat pe ape, ne-am obijnuit cu ideea de a trece mereu cate un podet in drumul nostru. Am stat pe faleza si am admirat cea mai azurie apa ce am vazut-o vreodata, asa cum aparea in vederile primite de bunica mea cand eram copil.
Bolonia – oras cultural cu universitati vechi de prestigiul Sorbonei, al saselea oras al Italiei ca importanta, a fost urmatorul nostru scurt popas. Am vizitat cele doua piete, Maggiore si Piazza del Nettuno cu gigantul de bronz sculptat de Jean Bologne. Am remarcat statuia papei Gregoire al XIII intr-o logie a Palatului Comunal si colonadele cladirilor (se pare ca orasul are 37 km lungime de colonade). In 1530, in Basilica San Petronio, Charles Quint l-a obligat pe Papa Clement al VII sa il incoroneze Imparat Roman ca urmare a invingerii lui Francois I si a intrarii trupelor sale in Roma. (Este ultimul Imparat Roman incoronat de un papa)
Marti 20 mai
"Tourists don't know where they've been, travellers don't know where they're going."
Paul Theroux
Republica San Marino este un statulet de numai 61 kmp ce ocupa pantele Muntelui Titano, fondat de un mason pios ce a cautat refugiu in fata persecutiei Imparatului Diocletian in sec. 4. Republica isi trage veniturile din turism, comert, filatelie, artisanat si agricultura. Sistemul de guvernamant s-a schimbat putin dea lungul celor 800 ani de existenta. Cei doi capitani regenti alesi de un consiliu de 60 membrii si schimbati la fiecare 6 luni, sunt insarcinati cu conducerea republicii. Dupa ce am degustat vinurile regiunii, am mancat de pranz si ne-am plimbat pana la Bazilica ce conserva resturile pamantesti ale Sf. Martin, ne-am intors catre autocar, gata de a pleca spre alte taramuri necunoscute inca noua. Ploaia marunta nu ne-a stricat buna dispozitie. Plantele specifice zonei aveau parca frunze mai verzi si mai lucioase sub ploaia monotona.
Calatorind spre Asissi, mi-am amintit de zona muntoasa in care Apolo si-a plasat sanctuarul. De data aceasta era vorba de un fel de sanctuar al Sf. Francis. Vazuta de pe drum, basilica San Francesco apare impozanta cu fatada ei ornata de o singura rozeta. Ansamblul este format din doua cladiri suprapuse, ce se odihnesc pe arcade imense: Bazilica inferioara formata dintr-o nava unica, alungita, compusa din patru travee patrate decorate de fresce de Simone Martini, Pietro Lorenzetti, Cimabue; Bazilica superioara decorata de 28 fresce executate de Giotto si discipolii sai. Sub scara se gaseste mormantul sfantului Francis. Veche din 1253, bazilica este desenata de fratele Elie, care orienteaza ordinul franciscan catre fast si decoratie.
De amintit Domul (San Rufino), cu fatada sa de tip arhitectural roman , una din cele mai frumoase din Umbria; aici au fost botezati Sf. Francis, Sf. Claire si Imparatul Frederic II. Nu departe, Biserica Sf. Chiara este asezata pe o terasa de unde o superba vedere se deschide catre campia Umbriei.
Parasim acest loc minunat, unde soarele a zambit numai pentru noi dupa ploaia de la San Marino. Drumul merge printre case de tara, ferme bogate pe varf de dealuri, vegetatie specifica locului: vii, grane, chiparosi falnici, pini negri ce se proiecteaza pe cer. Livezi de maslini vedem mai in tot locul, precum si pepiniere cu puieti de tot felul. Nu ne simtim depeizati caci, din cand in cand, intalnim salciile noastre plangatoare si plopii ce marcheaza cursuri de ape. Directia noastra este spre Roma, pe care o vom ocoli insa si vom cobori catre Neapole; vom vizita orasul Pompei mai intai. Dar asta se va petrece in dimineata zilei urmatoare. Tarziu in noapte poposim la hotelul nostru, in zona Napoli-Pompei. Dimineata vom avea din balconasul nostru o priveliste de vis: doi munti mari in zare, unul il credeam Vezuviu, dar am aflat de la ghid ca vulcanul nu mai are varf caci a explodat o data cu eruptia ce a ingropat Pompeiul. Eram nu departe de Sorrento.
Miercuri 21 mai
“All human actions have one or more of these seven causes: chance, nature, compulsion, habit, reason, passion, and desire.”
Aristotle
Pompei este un oras plin de mister chiar si in starea lui de ruina respectabila. Te plimbi pe strazile lui si esti stapanit de un sentiment de respect, de curiozitate, de apreciere ca pentru un oras contemporan. De ce acest lucru? Stim cu totii ca Pompeiul constitue cel mai clar exemplu de oras roman care ne lasa sa aruncam o privire nu numai in organizarea urbana dar si politica, economica si sa aflam lucruri interesante despre viata de zi cu zi a cetateanului roman. Aici gasim “radacinile” urbanismului contemporan; strazile pavate cu dale mari de piatra de culori calde, borduri, rigole si canale, treceri pietonale, baile publice, grupurile sanitare, chiar si bucatarii publice (un fel de “fast food” modern), un amfiteatru, zona comerciala sunt tot atatea minuni ale geniului de edil al poporului roman. Omul modern a invatat de la romani cum sa pastreze caselor acea racoare, acea intimitate, acea personalitate pe care azi, o apreciem atat de mult. Curtile interioare impodobite de fantani, mozaicurile splendide ce te intampina la intrarea in case, grilele interesant decorate sunt tot attatea lucruri de admirat.
A trebuit sa se petreaca acea teribila tragedie, ca sa ramana posteritatii aceasta proba suprema de civilizatie si bun simt, care sa ne faca sa ne simtim umili si sa gandim ca minti dotate ca in timpul nostru au existat din vechime.
Considerat un vulcan stins de catre romani, Vesuviu a erupt in 79 i.e.n. Daca ar erupe azi, ar face 350000 de victime. Cu toate acestea, azi ca si atunci, oamenii isi vad linistiti de ocupatiile zilnice, de bucuriile zilnice ale vietii.
Oamenii au murit asfixiati de gazele ce au atins o temperatura de 450 grC. Cenusa fierbinte de 300 grC a cazut timp de trei saptamani peste oras acoperindu-l in intregime. Corpurile contorsionate de oameni si animale ce le vedem expuse in vitrinele sitului, provin din introducerea unui mortar in spatiile lasate in cenusa de materia organica volatilizata a vietuitoarelor (procedeu initiat de arheologii ce au dezgropat situl).
Locuitorii ce au fugit spre mare au fost ajunsi de cele trei suvoaie de lava incandescenta care au ocolit orasul si s-au indreptat catre mare. Secole intregi locul a fost considerat blestemat. Vegetatia si-a luat drepturiile crescand luxurianta pe cenusa vulcanica. In sec 19 incepe excavarea care continua si astazi.
Se stie azi ca cca 23000 de oameni au murit la acea vreme, deoarece eruptia a vut loc la o ora cand lumea era in majoritate plecata la lucru in alte orase.
Ne-am intors la autocar si luat drumul spre Neapole unde urma sa luam un vapor catre Capri. Deziluzie mare: in acea zi frumoasa de vara, in care soarele stralucea tare pe cer si marea sclipea promitator, capitania portului nu ne-a permis iesirea in larg; se pare ca furtuna statea gata sa inceapa si, intorcerea noastra de pe insula minunata ar fi fost plina de pericole, daca nu imposibila pentru 24 de ore. Am facut turul orasului, care cu toata greva gunoierilor incerca sa se arate curat in vederea vizitei Presedintelui Berlusconi, vizita ce se anuntase cam in ultimul moment. Un oras frumos, clasic dar cu un aer estival in acelas timp, aer ce i-l da faleza si portul, Neapole ascunde sub simplicitatea, romantismul, pitorescul lui, atata istorie…
Am petrecut o jumatate de ora pe faleza; ni se oferea privirii, in acea dimineata minunata, vederea indepartata a Vezuviului si Castelul del’Ovo, inconjurat de mister.
Joi 22 mai
All journeys have secret destinations of which the traveler is unaware."
Martin Buber
Orice initiere cere sacrificii, asa ca ne-am strans iar, cu totii, in spatiul mic al autocarului, uitand pentru cateva ore de orizonturile largi pe care le-am stapanit.
Am ajun seara la Roma si inainte de a descinde la hotel, am vizitat un supermarche si ne-am facut ceva provizii - stiam ca vom avea nevoie de energie cele 2-3 zile cat vom vizita Roma.
La Roma nu m-am pregatit sa caut ceva anume caci cunosteam de la prieteni ce vizitasera orasul, aproape totul despre el…Cel putin asa am crezut. Totdeauna insa, impresiile, trairile ce le ai cand parcurgi cu pasul un oras, cand apreciezi proportiile cladirilor in direct, cand respiri alaturi de alte suflete nevazute ce au locuit acele locuri in vremuri uitate, sunt cu totul noi, minunate si de neasteptat.
Roma m-a facut sa ma simt acasa, intr-un Bucuresti un pic de altadata, un pic mai ingrijit, un pic mai reverentios turistului. Clasicismul cladirilor, zgomotul circulatiei, multimea pietonilor nedisciplinati nu erau diferite de cele de acasa. Istoria insa, de care italienii sunt foarte mandri, este pusa in valoare in cele mai diferite moduri.
Am luat tramvaiul dintr-o statie nu departe de hotel si am mers 40 minute ce nu se mai terminau, dar care ne-au permis sa vedem omul de pe strada de aproape. Biletul de tramvai a inclus si un drum cu metroul pana la Coliseum. Ne-am asezat rabdatori la coada la bilete si am intrat in aceste ruine, pe care credeam ca le cunoastem deja. Ei nu! Am fost initiati de un ghid italian in tainele constructiei, in tainele luptelor de gladiatori, in politica timpurilor trecute. A urmat Arcul lui Constantin si Forul Roman, unde am benefiaciat din nou de asistenta profesionala a unui cercetator de istorie comparata. Cate nu ni s-au spus! Ce importante porti de cunoastere ni s-au deschis! Pacat ca nu am putut inregistra toata pledoaria tipului ce ne-a calauzit in aceasta plimbare.
Ploaia ce s-a pornit deodata nu ne-a impiedicat sa trecem prin Piata Venetia, sa fotografiem Columna lui Traian, sa stam pe lespezile Fantanii Trevi. Dupa ploaie am poposit in Piata del Popolo si am luat drumul spre Piata Spaniei, de dimensiunile careia am ramas minunati – o credeam mult mai larga. Toate aceste piete sunt de o splendida proportie si statuile ce le impodobesc sunt adevarate copii dupa trupul omenesc, chiar daca subiectele sunt mai mult mitologice. Ne-am intors franti de oboseala la hotel. Dupa o pauza de odihna am iesit sa vedem imprejurimile si am dat de un magazin romanesc de delicatese. Seara la televizor am vazut ca ploaia torentiala ce a lovit Roma dupa plecarea noastra, a facut nevizitabil Forul Roman unde apa s-a ridicat pana la 50 cm.
Vineri 23 mai
One's destination is never a place but rather a new way of looking at things."
Henry Miller
Azi am continuat cu Vaticanul. Ne-am asezat rabdatori la o coada care poate avea un km lungime; intr-o ora si jumatate am ajuns la intrare. Daca as fi fost singura nu m-as fi asezat la rand, dar in grup, timpul trece repede. Ne-am distrat cu niste vanzatoare de esarfe venite din indepartata Mongolie, care ne ofereau produsele lor pe un pret de nimic. Vaticanul este un stat in Italia, cel mai mic stat din lume, al carui sef este papa. Majestuosul palat este format din sali cu cele mai variate functii. Noi am trecut prin muzeul etrusc, sala egipteana, sala hartilor, sala tapiseriilor, executate dupa desenele lui Rafael. In sfarsit, am ajuns la Capela Sixtina. Am privit inghetati in uimirea noastra pana ce o garda ne-a impins usurel de umeri, pentru a degaja locul, a lasa si alti vizitatori sa se minuneze de realizarile gigantului care a fost Michelangelo (bolta capelei a fost pictata in numai patru ani). Inutil sa amintim modul de asezare a esafodajelor, felul cum trebuia sa stea pictorul pentru a executa ceeace vedeam, faptul ca desenele au fost executate jos si decalcate pe bolta Capelei. Admirand maiestria pictorului si vedem ca nu este nimic lasat la voia intamplarii. Sibile si profeti ne lasa sa asistam la activitatile lor. Adam tocmai creat de Dumnezeu se odihneste, uman cum nu se poate spune. Trei fresce pe pereti sunt executate de Botticelli, altele de Perugin si Girlandaio.
Am iesit visatori din aceasta incinta si ne-am indreptat catre Piata San Pietro. Bazilica San Pietro trona enorma in mijlocul colonadei lui Bernin, maestru al barocului. Obeliscul central, aproape ca se pierdea in imensitatea pietei. In 324 Constantin, primul imparat crestin, a decis constructia bazilicii. Planul de refacere al bazilicii este conceput in sec. 15 de Bramante, apoi reluat de Michelangelo si de Carlo Maderna ce ii adauga doua travei. In 1626 Bernin ii adauga cladirii o somptuoasa fatada baroca. In interior se gasesc monumente funerare a numerosi papi si, in dreapta intrarii renumita “Pieta” a lui Michelangelo, opera de tinerete.
Am vizitat cu umilinta basilica ce-l face pe om sa se simta mic, prin proportiile sale.
Dupa un binemeritat pranz, am pornit sa vedem Piata Navona cu Fantana celor patru Fluvii (Dunarea, Gangele, Rio la Plata, Nilul), capodopera baroca a lui Bernin.
O alta minune a vechii arhitecturi romane, Pantheonul, ne astepta. Construit in anul 27 i.e.n. de Agripa, reconstruit de Adrian in 127, a fost transformat in biserica in sec 7. Porticul de intrare format din 16 coloane monolite din granit, dateaza din antichitate cu exceptia a trei din ele, in partea stanga. Intrand, cupola ne uimeste prin grandoarea ei, data de proportiile ei: are diametrul egal cu inaltimea, 43.3 m. Capelele laterale adapostesc mormintele regilor Italiei si al lui Rafael.
Cu ultimele puteri am vizitat Castelul San Angelo, edificiu ce dateaza din 135 e.n., fiind initial mauzoleu dedicat imparatului Adrian si familiei sale. Capela construita in sec 6 de Grigore cel Mare, cu ingerul pazitor al castelului, significa terminarea unei epidemii de ciuma. Nenumaratele modificari au facut din acest castel inchisoare, apoi aprtament pontifical. De pe larga terasa se poate admira orasul, castelul fiind situat pe malul stang al Tibrului; Podul cu acelas nume ornamentat de statui baroce de Bernin, leaga cele doua maluri ale Tibrului. Un lung pasaj conecteaza castelul cu Palatul Vatican.
Sambata 24 mai
Inspiration exists, but it has to find us working.
Pablo Picasso
Cat de adevarata remarca!
Asa probabil se face ca in 1550, cardinalul Hypollite D’Este, cazut in disgratie la curtea lui Henri II, decide sa se retraga la Tivoli si sa construiasca un palat pe locul manastirii benedictine. Inspiratia nu l-a ocolit. Cu concursul arhitectului napolitan Pierro Ligorio, Cardinalul imbraca dealul in gradini somptuase, impodobite de nenumarate fantani, care mai de care mai demne de atentie. Complexul, situat la cca 36 km de Roma, ii poarta numele: Vila si Gradinile d’Este.
Odata ajunsa pe aceste meleaguri, o pace dulce m-a cuprins, de parca timpul nu mai avea nici o importanta…susurul apelor, diversitatea boschetelor inflorite (caci plantele de vara nu fusesera inca scoase din subsol de gradinari), racoarea diminetii, m-au invitat sa ma asez pe o piatra imbracata in muschi, o piatra martora seculara a caderii apelor in Fantana Orgii. Nu canta ca alta data aceasta fantana, dar imaginatia m-a ajutat sa o aud cantand. Alte fantani sunt: Fantana Dragonilor, Fantana Ovala, Fantana lui Neptun, Fantana Naturii, Rometta precum si cele 100 de fantani de pe aleea care leaga toate aceste puncte de interes.
Ghidul insa nu ne dadea ragaz asa ca ne-am plimbat pe aleile ingrijite, (unele mozaicate), am vazut vila si fantanile din alte puncte de perspectiva, am admirat inlantuirea de bazine sapate in deal, dintre care, ultimul de 4 metri adancime. Vila Adriana, nu departe, nu a mai putut fi inclusa in excursia noastra din lipsa de timp.
Directia in care ne indreptam era Florenta, dar in drum voiam sa vizitam Orvieto si Siena.
Pentru a vizita orasul Orvieto am urcat cu un teleferic. La prima impresie parea un oras modern, dar o data angajati pe strazile lui spre centrul istoric, ne-am trezit intr-un frumos oras medieval, cu strazi inguste, cu steagurile diverselor partide politice agatate deasupra strazilor, cu magazinase de tot felul, de predilectie de ceramica, unde farfurii de arta, chiupuri barosane, tavi mari, inflorate se vindeau la pret de vesela de zi cu zi. Nu degeaba se spune ca zona aceasta a Italiei (triunghiul Florenta, Piza, Siena) a fost binecuvantata, aici nascandu-se mari talente, oameni geniali; nici mestesugarii de rand nu au fost ocoliti de geniu.
Domul, monument specific stilului de tranzitie romano-gotic, va fi construit intre 1290 si 1600 din tuf vulcanic in doua culori adus din carierele locale. Fatada principala, exemplu de bogatie si culoare a stilului gotic italian, detine primul loc din punct de vedere a sculpturilor somptuase, mozaicurilor colorate si finisajelor policrome in marmura si piatra.
Arhitectii Maitani, Pisano, Orcagna si Sanmicheli s-au succedat in desenarea proiectului si executia cladirii. Lui Maitani i se datoreaza si etonantele bazoreliefuri ce impodobesc pilastrii. Sculptorul sicilian Emilio Greco este raspunzator pentru magnificele porti de bronz. La interior, printre numerosii oameni de geniu ce au contribuit la infrumusetarea domului, se numara si Fra Angelico cu frescele lui. Se crede ca plafonul de lemn al navei centrale este cel initial, unul din cele mai vechi din Italia.
Siena, leagan al artelor, este chemata sa joace, datorita scolii sale de pictura un rol primordial in evolutia artei italiene. Rivalitatea dintre Siena si Florenta nu se rezuma numai la domeniul politicii ci, se extinde si in domeniul artelor, constructiilor si arhitecturii. Siena se pleaca mai mult catre maniera greaca sau bizantina, in care arabescul, pretiozitatea culorii asigura imaginilor acea eleganta schimbatoare, calda, ce constitue farmecul picturii gotice. Florenta redescopera arta antichitatii; scoala florentina va pastra un echilibru si un realism ce o vor conduce la plenitudinea formelor renascentiste, in timp ce Siena ramane atasata unui gotic tarziu.
Jacopo della Quercia va fi sculptorul ce va imbina armonios in opera sa traditia gotica sieneza cu maniera florentina a renasterii.
De vazut in Siena sunt:
-Domul, cu bogata fatada a carei ornamentatie a avut ca model Domul din Orvieto; aportul capital la constructia cestuia si l-au adus Nicola si Giovanni Pisano. Legat de acesta este Baptisteriul, ale carui cuve expun panouri de bronz ale mai multor maestri ai timpului: Ghibertti, Donatello, Jacopo della Quercia;
-Piata del Campo, in panta lejera pentru a facilita intrecerile de care si turnirurile, pavata cu caramizi rosii si incercuita de o bordura lata de pavaj din piatra.
-Fantana Gaia (Fantana Veseliei) si Palatul Public, alte obiective ce nu trebuie uitate. Intrecerile (Palio delle Contrade) au loc si in timpurile noastre (2 iulie si 16 august) in Piata del Campo reflectand traditiile medievale ale orasului.
Duminica 25 mai
“If you have an apple and I have an apple and we exchange these apples then you and I will still each have one apple. But if you have an idea and I have an idea and we exchange these ideas, then each of us will have two ideas.”
George Bernard Shaw
Nu se poate spune cu ce emotie, am poposit in dimineata zilei de 25 mai, in aceasta minunata, batrana si incercata cetate a Florentei! Ne-am lasat autocarul pe malul lui Arno, si am pornit-o cu teama, aproape ca mergeam doi pasi inapoi pentru fiecare pas inainte…Oare ce ne va oferi atat de celebrul oras, Florenta? Aveam aproape o zi de petrecut aici, mult! dar s-a dovedit foarte putin. Mai intai am mers la Basilica di Santa Croce -biserica franciscana, situata in Piazza di Santa Croce, cam la 800 m sud-est de Dom. Aceasta biserica este cunoscuta si sub numele de Pantheonul Italian, deaorece aici sunt ingropati numerosi Italieni ilusti ca: Michelangelo, Donatello, Galileo, Machiavelli, Foscolo, Gentile, Rossini, Marconi si Fermi.
Cele 16 capele din biserica sunt in mare parte decorate cu fresce de Giotto si discipolii sai. Se spune ca aceasta biserica a fost fondata chiar de Sfantul Francis. Constructia a fost inceputa in 1294 de Arnolfo di Cambio.
Intrand in Piata Santa Croce, am facut cunostinta cu stilului italian gotic al monumentului religios dar si cu constructia oraseneasca ce imbina incinta negustoreasca cu zona rezidentiala. Una din cladirile acestei piete, avea fatada tratata cu o tencuiala gen fresca. Pardoseala pietii, caci este o piata pietonala, era din dale, placute la mers si de loc alunecoase.
Am plecat catre punctul cheie, Piazza del Duomo, unde ne astepta Domul (Biserica Santa Maria del Fiore) , Campanila si Baptisteriul.
Nu am sa zabovesc mult, nu am sa ma pierd in amanunte…fiecare poate citi despre aceste cladiri magnifice. Vreau insa sa spun ca, ceeace stiam din scoala despre arhitectura acestui loc, a fost total depasit. Pasind in aceasta somptuoasa piata, nu stii ce sa privesti mai intai: Catedrala - ridicata pe piedestalul ei, cu fatada minunata; cupola acesteia, inalta de 91m, cu un diametru de 50m realizata de Brunelleschi care a folosit pentru prima data pentru a rezolva forta mare de impingere, doua cupole suprapozate; Baptisteriul ale carui usi de bronz (intrarea de nord) executate de Ghiberti sunt celebre in lume (Ghiberti a castigat concursul la care au participat Brunelleschi, Donatello si Jacopo della Quercia); usile de sud sunt de Andrea Pisano; Campanila, cu o inaltime de 82m, a carei eleganta complementeaza impozanta Cupolei lui Brunelleschi (planurile si detaliile de fatada sunt executate de Giotto in 1334)
Totul mi-a parut de o perfectie, de o originalitate, de o exactitate riguroasa a desenului ce nu am mai intalnit. Nu mi-am dorit sa urc in Campanila, nici sa intru in biserica, mi-am dorit sa fiu singura in aceasta piata, timpul sa se opreasca, iar eu sa pot in liniste sa privesc, sa ma reculeg, sa inteleg. Am avut sentimentul ca daca acum nu fac ceva, totul se va destrama ca un castel de carti de joc…Si atunci am inceput sa fac poze.
Ploita marunta m-a readus la realitate. Am intrat in Bazilica prestigioasa cu respiratia taiata si…nu mi-am adus aminte de nimic: nu am stiut la ce sa privesc, nici de ce sunt acolo. Cum pozele cu flash erau interzise, ale mele nu au iesit prea bune. Mi-am propus sa vin altadata, sa stau cel putin 5 zile in Florenta, sa o gust pe indelete…am inteles atunci ca este o crima sa vezi patru orase pe zi…si ce orase! pline de istorie, cultura, arta, orase vechi de doua milenii.
Ce mai aveam pe lista mea? Palatul Pitti si Galeriile de arta Ufizzi – una din cele mai bogate galerii de arta din lume, unde Cimabue, Giotto, Paulo Ucello, Filippo Lippi, Botticelli (cu vestitele picturi “Nasterea lui Venus” si “Primavara”), Leonardo da Vinci, Perugin, Cranach, Durer, Bellini, Correge, Michelangelo, Tintoreto, Rubens (“Bacus adolescent”), Rembrandt, Caravage stau alaturi in pace si armonie.
Ghidul ne-a dus in Piata Signoriei unde am stat o ora. Am facut poze statuilor minunate: Davidul lui Michelangelo, Grupul statuar al fantanei lui Neptun de Ammannati, statuia ecvestra a lui Come I, de Jean Bologne; tot de Jean Bologne, in Loggia Signoriei troneaza “Rapirea sabinelor” si “Hercule si Nesus”, precum si splendidul bronz al lui Benvenuto Cellini, “Perseu”. Dupa aceasta am fost liberi sa mergem la cumparaturi pe Ponte Vecchio. Cine s-a mai uitat la bijuteriile expuse in vitrinele frumos luminate? S-a spus o poveste despre cineva din Romania care ar fi cumpat o bijuterie de 300 000 euro pentru logodnica lui. Pe nimeni nu l-a interesat acest lucru. Am alergat pe strazile orasului, sa vedem cat mai mult, sa putem lua cu noi cat mai mult din aceste frumuseti ce ne inconjurau..
“Poate as putea vizita Palatul Pitti si Gradinile Boboli in acest scurt timp ce ne-a fost acordat”, mi-am spus.Odata ajunsa acolo insa, nu m-am indurat sa intru stiind ca dispun doar de o ora, doua, pentru vizita si voi parasi muzeul si gradina cu mare dezamagire in suflet. Am plecat pe Via Romana in sus, si am poposit, la umbra si racoare intr-o micuta biserica in care se faceau pregatiri pentru un botez. M-am considerat norocoasa sa stau pe o banca de lemn si sa asist la botez. Am mancat apoi de pranz si cu tristete m-am intors pe malul lui Arno unde la ora patru aveam intalnire cu grupul si ghidul noastru pentru a parasi Florenta. Desigur am facut poze, multe poze, dar oare nu meritau aceste locuri mai multa atentie?
Luni 26 mai
“The advantage of a bad memory is that one enjoys several times the same good things for the first time.”
Friedrich Nietzsche
Cu mult entuziasm am poposit la Pisa. Cele trei cladiri reprezentative, Turnul inclinat, Baptisteriul si Domul - stau pe o baza de marmura in mijlocul unei peluze verzi bine ingrijita. Marmora alba a edificiilor contrasteaza placut cu verdele peluzei si, in ziua vizitei noastre, norocosi ca totdeauna, am beneficiat de un soare arzator, ce facea aceste edificii magnifice sa reflecte lumina intr-un mod deosebit.
Le-am vizitat pe rand: Turnul inclinat (inalt de 58m) din marmora alba, stil roman pur, a fost inceput in 1173 de Bonanno Pisano si terminat in 1350. Asemanator turnurilor bizantine, are sase etaje de galerii si coloane, care parca ruleaza in spirala, iluzie optica datorata inclinarii. Romburile cu care este ornata fatada la parter, sunt ornamentatii de tip pisan. Turnul se inclina lent, 1-2 mm/an, din cauza naturii aluvionare a terenului. Toate incercarile de a-l fixa au esuat. In 1990, inchis pentru reparatii, turnul a fost inconjurat de o centura de otel inoxidabil, iar in 1993, soclul i-a fost intarit si contrabalansat cu o greutate din plumb de 670 t. La inceputul anului 1994 turnul s-a redresat cu 9 mm. In 1998 i s-au legat bretele de otel care i-au fost retrase in 2001, cand s-a stabilit ca s-a redresat cu 40cm.
Baptisteriul – inceput in 1153, este de stil gotic, cu marmora alba si neagra, folosita alternativ; cuva de botez este octogonala, opera a lui Guido Bigarelli. Cupola mareata de 35m diametru, este foarte luminoasa.
Domul – construit cu banii obtinuti din expeditiile contra musulmanilor, a fost inceput in 1063 sub conducerea lui Buscheto, urmat de Reinaldo. Fatada i se datoreaza tot lui, avand o gama de colonete; portile din bronz sunt executate dupa desenul lui Jean Bologne. La interior, domul are o lungime de 100m; numeroasele coloane, ofera o perspectiva multiplicata foarte interesanta.
Am facut de voie cumparaturi: cine rezista artei kitch? Am achizitionat pentru prietenii de acasa mici turnuri inclinate, cani inclinate ce imitau turnul cel faimos, sorturi de bucatarie cu tot Complexul din Pisa imprimat pe ele, presse-papieuri…Doamne, ce sete ni s-a facut! Ne-am dus sa ne adapam la o cismea pe care nu reuseam sa o deschidem…toata lumea face economie la apa in Europa si am remarcat atatea feluri de a deschide robinetele. Un copil ne-a aratat cum se face si apa a curs si pentru el; l-am privit cum bea insetat si ne-am amintit de copilasii lui Rafael. Ne-am amintit deasemenea de “copilul” celebru al Pisei, Galileo Galilei.
Ghidul ne-a adunat si, vream nu vream a trebuit sa parasim piata. In drum spre autocar, negustori ne imbiau cu ciorchini de struguri albi care cantareau cel putin un kilogram. Nu ne-am lasat sedusi caci ne asteptau minunatii soferi sa luam drumul catre Genova.
Genova s-a afirmat ca putere datorita unui concurs de imprejurari dar si ca urmare a stiintei genovezilor de a actiona la momentul oportun. Aventurieri, ei devin vamesi ai marilor; in 1104 detineau o flota de 70 de vase, construite toate in santierele navale propri. Cruciadele i-au ajutat sa ia legatura cu orasele de est ale Mediteranei. Luptau adesea cu piratii sarasini, carora, infrangandu-i, le confiscau averile furate. Stapani ai coastei de vest a Italiei, luau tribut tuturor celor ce treceau prin Marea Tireniana. Aici s-a introdus prima oara notiunea de “cec” si “bond”, bancherii genovezi fiind primii bancheri in lume care au lucrat cu hartii ce inlocuiau banii cash. Negustorii de stofe foloseau o substanta pe baza de otet, ce fixa colorantul in stofe: “timalia”; mai tarziu au vandut reteta pe bani buni. Urmand exemplul Venetiei in organizarea politica, la sfarsitul sec. 16, Genova alege pe viata un Doge. In Marea Adriataica, Venetia si Genova se vor alia si vor lupta contra turcilor. Batalia de la Lepante le intareste suprematia in aceasta mare. In 1768, prin Tratatul de la Versailles, Genova cedeaza Corsica Frantei. In 1848 devine un centru activ al miscarii Resorgimento.
Declinul comercial al cetatii in secolele 16 si 17, coincide cu un nou avant in dezvoltarea artelor. Pictori flamanzi vin aici: Rubens, Van Dyck, Puget.
Scoala Genoveza, caracterizata printr-o linie rapida si febrila, prin folosirea culorilor mate ce se topesc in fundal, cat si prin lirismul dramatic, anunta modernismul. Luca Cambiaso, Strozzi, Castiglione Genovese, Magnasco, sunt numai cateva nume de artisti consacrati ai Genovei. Arhitectul Alessi egaleaza adesea pe Sansovino si Palladio prin nobletea ordinelor si ingeniozitatea cu care isi integreaza monumentele in decorul urban. Dogele Andrea Dolia este cel ce aduce moastele Sf. Ion in Catedrala San Laurenzo.
Catedrala San Lorenzo cu fatada sa in stil gotic genovez cu influenta franceza la arcadele portilor de intrare si a rozetei de pe fatada de vest, a fost desenata de Alessi. Interiorul sever si majestuos, gazduieste intr-o racla cenusa Sf. Ioan. Deasemenea, in tezaurul catedralei se gaseste faimoasa cupa hexagonala numita Saint-Graal. Galeriile Nationale din Piata Spinola, Pinacoteca Palatului Bianco, Galeria de Arta a Palatului Rosu, Palatul Principelui, sunt toate cladiri pline de opere de arta realizate de mari oameni ai Renasterii.
Portul, Acvariul, Casa lui Columb, sunt alte obiective interesante. Orasul in sine, cu arhitectura renascentista si baroca, cu bulevardele sale – Via Garibaldi, via Balbi bordate de palate somptuoase, este fermecator.
Torino, orasul legat de industria constructoare de masini, a incercat sa-si pastreze spiritul conservator, auster si riguros reflectat printr-un baroc sublim dar masurat, echilibrat, indepartat de opulenta romana.
Sunt remarcabile Palazzo Madama, in piata Castello, Palatul Regal si cateva biserici frumoase. Singura biserica gotica din oras este San Domenico. Domul San Giovanni, edificiu de renastere dedicat Sf. Ioan, este ridicat in sec 15 de cardinalul della Rovere. Fatada de vest poseda trei portale fin sculptate. Coronamentul campanilei a fost executat de Arh. Juvara. Giulgiul lui Cristos se gaseste in tezaurul bisericii.
O placuta promenada ofera parcul asezat pe malul raului Po. La nord se gaseste Castelul Valentino, construit pentru ducesa Cristina de Franta in sec 17.
Marti 27 mai
"Travel is a fool's paradise. We owe to our first travels the discovery that place is nothing. At home I dream that at Naples, at Rome, I can be intoxicated with beauty and lose my sadness. I pack my trunk, embrace my friends, embark on the sea, and at last wake up in Naples and there beside me is the Stern Fact, the Sad Self unrelenting, identical, that I fled from . . . My Giant goes with me wherever I go."
Ralph Waldo Emerson, Journal, May 28, 1839.
Asezat in Campia Lombardiei, orasul Milano este al doilea in Italia ca importanta prin populatia sa, prin rolul politic, viata culturala, administrativa, industriala si bancara. Ludovic le More, din familia Sforza, a facut din Milano o noua Atena, atragand geniali artisti ai epocii printre care Leonardo da Vinci si Bramante. Louis XII si Francois I incearca sa intre in posesia acestui oras, fara succes insa. Intre 1535 si 1713 orasul se afla sub dominatie spaniola. Sub Napoleon orasul devine capitala a Republicii Cisalpine in 1797 si a Regatului Italiei in 1805. In 1815 devine capitala Regatului Lombard-Venetian.
Domul, importanta opera de stil gotic flamboiant, animat de turnulete, arce, statuete formand o dantelarie de marmora alba, este inceput in 1386 la initiativa lui Jean Galeas Visconti si continuat in sec. 15 si 16 sub directia diferitilor sefi de lucrari italieni, francezi, germani, care au pastrat totusi cel mai pur stil gotic, nealterat de diversele influente ale vremii. Fatada este terminata in timpul lui Napoleon I (1805-1809). Domul are 2245 statui de marmora alba atasate fatadelor si 135 flese fine (cea mai inalta flesa are 108m). Interiorul sobru contrasteaza cu exteriorul extrem de incarcat. Dimensiunile catedralei sunt de 148m x 91m.
Langa Dom, Galeria Vittorio Emanuele II construita in 1877, ne conduce in squarul Operei Scala, unde troneaza statuia lui Leonardo da Vinci. Exteriorul cladirii Scala nu lasa sa se ghiceasca magnifica sala de concerte ce poate acomoda 2000 de auditori. Castelul Sforzesco, fosta rezidenta a ducilor de Milan, gazdueste colectia municipala de arta. Tot aici se gaseste “Pieta Rondanini”, ultima opera a lui Michelangelo ramasa neterminata.
Pinacoteca Ambroziana construita in 1609 de cardinalul Frederico Barromee, poseda una din cele mai bogate biblioteci din lume (colectia de desene a lui Leonardo da Vinci se afla aici), cat si picturi apartinand celor mai variate si prestigioase scoli.
Basilica Santa Maria del Grazie, bisrica renascentista construita intre 1465-1490, terminata de Bramante (turla impresionanta este opera lui), este situata langa manastire, in a carei sala de mese se gasesste “Cina cea de taina”, celebra fresca a lui Leonardo da Vinci pictata la cererea lui Ludovic le More (1485-1497).
Dupa acest minunat oras, caruia timpul scurt nu ne-a permis sa-i oferim atentia cuvenita, a urmat Verona. Adapostit intr-un meandru al raului Adige, Verona ne-a calauzit pasii din Piata Bra, pe frumoasa strada cu magazine elegante via Mazzini, spre Casa Julietei, vila medievala de stil gotic, cu balconasul renumit in curtea interioara. Pavajul de marmora roz si bej, inclinarea dalelor pentru a facilita scurgerea apelor provemite din ploi, capacele de canale, traforate si ele in marmora, mi-au dat sentimentul ca sunt intr-o mare, eleganta incapere, nu pe strazile unui oras. In Piata Bra, Arena, splendid amfiteatru roman, unul dintre cele mai mari ale lumii romane, poate cuprinde 25000 de spectatori pe cele 44 de etaje ale sale. Construita din blocuri de marmora roz, din silex si blocuri de caramizi aglomerate, permite situarea ei in timp spre sfarsitul sec I.
In Piaza dei Signori troneaza Palatul Comunal, Turnul Lamberti, Palatul Tribunalului si Logia Consiliului, elegant edificiu de stil renascentist venetian.
Nu departe se gaseste Domul, construit in stil gotic, cu fatada de stil roman lombard; in interior se vad minunate coloane de marmora roz si fresca lui Titian “Assomption”. Un splendid tripic de Mantegna il putem gasi in Verona in frumoasa biserica de stil gotic lombard, San Zeno Maggiore.
Padova, centru important activ si oras de pelerinaj, ne-a intampinat cu un soare dulce de dupaamiaza. Am grabit pasul prin Prato della Valle, incantatoarea gradina ovala ce dateaza din sec. 17, plantata cu platani si inconjurata de un canal bordat de statui ale unor oameni celebri. Pe via Belludi am ajuns la Bazilica del Santo ce adaposteste mormantul Sf. Anton. Construita in stil romano-gotic de tranzitie, avand opt cupole bizantine, bazilica se aseamana cu San Marco. Un bronz de Donatello se afla in interior iar in piata din fata catedralei troneaza Gattamelata (condotierul venetian Erasmo da Nardi), statuie realizata tot de Donatello.
Intrigata de fatada simpla a Bazilicii Santa Giustina, am intrat si am descoperit o atmosfera placuta; in fundul altarului exista o fresca de Veronese.
Am fost cazati in localitatea Grado, Laguna Marano, nu de parte de drumul catre Trieste, intr-un hotel minunat cu un splendid parc in spate si marea in fata, dincolo de soseaa asfaltata. Am iesit sa mancam si apoi, desi obositi, unii dintre noi am facut o plimbare pe plaja cu nisipul umed si racoros.
Miercuri 28 mai
Go as far as you can see, and when you get there you’ll see further. Persian Proverb
Don't listen to what they say. Go see ~ Chinese proverb
Pestera Postojna
In ultima zi de fapt a excursiei, caci cea de maine nu ne va oferi decat un drum lung de la Budapesta la Bucuresti, ne-am sculat mai devreme cu o ora si, cu micul dejun la pachet, ne-am indreptat spre Slovenia: obiectiv Pestera Postojna. Mai intai m-a mirat alegerea acestui obiectiv; ma obijnuisem cu monumentele istorice, cladirile medievale si bisericile gotice si nu vedeam rostul acestei “pauze stiintifice” – o pestera.
Dar drumul pana la intrarea in grota, curatenia locurilor, pestii mari din apa ce am trecut-o pe podet de lemn ingrijit lucrat, mi-au trezit curiozitatea. Am intrat in Pestera unde, am mers cu un trenulet cca 10 minute, prin grote scunde de nu puteai sta in picioare; era frig si umed. In fine trenul s-a oprit si am coborat pe un peron. Ne-a luat in primire o ghida draguta, o tanara ce studia speologia. Ne-a purtat prin galerii, ne-a aratat stalactite si stalacmite, ne-a spus cat de greu se formeaza acestea (se depune numai 1mm de material la 30 ani), ne-a vorbit de fauna acestui taram (gandaci, grieri, paianjeni, creveti, miriapozi si o curiozitate, pestele “olm”, care este orb si care poate atinge varsta de o suta de ani), ne-a invitat sa cantam in sala numita “Concert Hall” care poate gazdui 10000 de oameni. Iesiti afara ne-am bucurat de lumina si caldura soarelui.
Ne-am urcat iar in autocar si am pornit catre Budapesta unde urma sa ne cazam, iar seara sa facem o croaziera scurta pe Dunare. Intr-adevar o seara pe Dunare, privind podurile si cladirile Budapestei luminate feeric, dealul Gellert – a fost o seara de despartire frumoasa pentru noi excursionistii, calatori de aproape doua saptamani. Cina luata pa vas, in acelas timp cu explicatiile unei ghide tinerele care vorbea romaneste cu un pronuntat accent unguresc, a fost deosebita.
Joi 29 mai
“Life is like riding a bicycle. To keep your balance you must keep moving”
Albert Einstein
Dimineata, ne-am trezit intr-un hotel interesant, pe Dealul Gellert. O vedere superba a orasului ce se intindea la picioarele noastre, un hall in stil “castel de vanatoare”, un mic dejun somptuos, ne-au facut sa ne simtim bine si, optimisti, sa ne bucuram ca ne intoarcem acasa. Avea sa urmeze o zi intreaga de stat in autocar, cu pauze, desigur, in diverse puncte pentru a face plinul cu benzina a autocarului cat si a lasa excursionistii sa manance.
Nu au mai fost obiective de atins si, prieteniile s-au legat cat nu s-au legat in tot restul excursiei. S-au schimbat adrese si telefoane, s-au schimbat pareri, s-au facut promisiuni de mers impreuna intr-o alta excursie anul viitor. S-a cantat si s-au spus bancuri. Cand si cand, cate un coleg de pelerinaj cadea prada unui scurt somn, dar in general toata lumea a facut fata onorabil si, in Piata Victoriei ne-am despartit multumiti, dupa ce ne-am luat un ultim bun ramas. Pe unii ii astepta vre un membru din familie cu masina, pe altii cate un prieten, iar cei care la ora doua noaptea nu aveau nimic aranjat, au fluerat un taxi si s-au pierdut in noaptea calda de sfarsit de mai.
Un sentiment de regret dar si de bucurie ca am ajuns acasa ne stapanea pe fiecare. Care va fi urmatoarea tara, regiune sau oras ce vom vizita? Nu stiam - timpul va raspunde acestei intrebari; stiam insa ca am mai intors o foaie interesanta din cartea vietii noastre.
Mariana Popa, Toronto,
|
Mariana Popa 8/15/2008 |
Contact: |
|
|
