Sonet
În lant mă tii, dorită libertate
Iar eu, supusă, soarta mi-o decid:
Străbat fantasme, vis și flori pictate,
Fragmente de idei pe-un gând lucid.
Nu stiu nici ochii să-i inchid, nici gura,
N-am învătat destinul să-l înfrunt,
Si să nu pierd nici stima, dar nici ura
Jucat-am rolul unui las mărunt
Ce si-a plimbat menirea pe planetă
Cersind, din mers, statutul lui de sclav
În lumea poeziei, incompletă,
Din umbra versului timid, bolnav.
Când libertatea sare ca o minge
Tot ce încerc să scriu, încet, se stinge
.
|
