De la Inimă la Templul lui Dumnezeu
Viata, ca realitate si enigmă, ne oferă mereu clipe de meditatie; încet reusim să găsim răspunsuri partiale, si asta pentru că adevărul este doar la Dumnezeu. În sufletul meu persistă ideea că lucrurile si cuvintele sunt de când lumea si noi nu facem decât să le redescoperim si/sau să le întelegem. Altfel spus reînviem o traditie primordială, precum este scris în Geneză 11.1: „Tot pământul avea o singură limbă si aceleasi cuvinte.” Asa am pornit să aflu de ce noi spunem inimă, iar francezii coeur, englezii heart, grecii cardia si latinii cor-dis. Autorii DEX-ului consideră că termenul inimă provine din latinescul anima, stergând cu buretele peste 3000 de ani din istoria comună a popoarelor. Răspunsul este complex si el îsi trage seva atât din sanscrita vedică cât si din marile culturi sumeriană si egipteană. Reamintesc spusele lui Nostradamus, care considera România ca fiind Mesopotamia Europei, si se pare că n-a fost un accident. Ar fi banal să mentionez doar simbolistica inimii (ca sediu al sufletului, al sentimentelor de iubire, al vietii), si despre cei răi, considerati fără inimă sau având-o de piatră - în opozitie cu aceia care au o inimă de aur. Dacă deschidem Biblia găsim: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7.38.) si „…voi sunteti Templul lui Dumnezeu, că Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi” (1 Corinteni 3.16.). Acum să ne întoarcem în trecutul îndepărtat, în mileniul IV î.Hr. Atunci în Asia si în Africa se afirmau câteva mari civilizatii ale lumii. În Sumer, fiica zeului An (în unele texte apare ca inteligenta divină, care a creat si sustine universul, fiind responsabil cu asa zisele me), este Inanna/Innin (al cărui nume derivă de la nin.an.na. si înseamnă „Stăpâna cerului”, are epitetul de „Regina tuturor me”). Desi specialistii încă mai sovăie în a traduce sensul termenului me, totusi ei îl consideră „fortă divină”, „hotărâre divină”(Landsberger) - si zeii cu cât posedă mai multe me cu atât e mai bine. Deci o primă însumare a Innin+me=Inime. Pare o speculatie, de aceea vom coborî în Egiptul antic unde zeul Amon înseamnă ascuns, iar în libiană aman înseamnă apă. Amon este mentionat într-un text din mileniul III î.Hr.: „regele urcând la cer ca fiu a lui Geb (zeu-pământ) va sta „pe tronul lui Amon”; apoi apare cu epitetul „Stăpân al Tronurilor Celor două Tări” si ajunge în alte texte la titlul de „Rege al zeilor”(Amon-Re nesu netjeru) în mileniul II î.Hr. Amon are pe cap două pene, sectionate vertical. Ca să pot continua, voi aminti că inima în evolutia sa ajunge la animalele superioare (si implicit la om) să aibă patru încăperi (două atrii si două ventricule), având comunicare atriul-ventriculul drept cu sânge neoxigenat si atriul-ventriculul stâng cu sânge oxigenat. La judecata zeilor inima defunctului este pusă pe un taler, iar pe celălalt o pană (simbolul zeitei Maat, cea care reprezintă adevărul, dreptatea si morala - adică legea, ordinea universală). În franceză âme înseamnă suflet si corespunde sanscritului Atman, care este sufletul universal, esenta imuabilă de a fi, forma microcosmică a lui Brahma - conform grecescului atmos si germanului Odem. Tot în Africa, în arealul Mali si Niger trăiesc dogonii. Acest popor străvechi, închinător la o „pitică albă” ce însoteste steaua Sirius (a cărei prezentă au confirmat-o astronomii), spun că zeul lor suprem este Amma; el a creat un ou cosmic, care a fost segmentat în două placente gemene, fiecare dintre ele cu o pereche de gemeni, nommo. Inima are o formă conică asemănătoare unui ou, are patru cavităti, unite câte două, ca si două perechi de gemeni univitelini. Reunind aceste date întelegem că prin simbolurile egiptene si dogone avem imaginea anatomică a inimii, iar sumeriana si sanscrita accentuează partea spirituală a inimii. Multi vor spune: dar unde sunt coeur, heart, curazon, cardia? O structură anatomică a inimii se numeste cordaj valvular, care ajută la deschiderea valvei tricuspide dintre atriul drept si ventriculul drept, respectiv valva mitrală sau bicuspidă dintre atriul-ventriculul stâng. Chiar dacă medicina este mai recentă, iată că prin valva mitrală, traditia indo-europeană străbate mileniile. Noi în română avem sensul de coardă sensibilă a inimii, la egipteni Maat reprezintă adevărul si dreptatea (ca si zeul Mitra, simbolizat de soare la iranieni, fiind zeul dreptătii, al credintei ca si în Vede). Dacă ne reîntoarcem la credinta iudeo-crestină întelegem că fiul lui Dumnezeu, născut din neamul iudeilor, Iisus Hristos are numele legat de aur (simbol al soarelui, al nobletei) si după unii tribul lui Iuda este asimilat cu zodia-constelatia Leului - considerată inima omului astral, totul prinde contur). Căci prin credintă si iubire din inima noastră se va revărsa apa vie. În sanscrită o vocală dă sens la două cuvinte hrdaya=inimă si hridaya=inima spirituală, nisa din străfundurile noastre în care străluceste lampa lui Jnâna=cunoasterea, si care se găseste în partea dreaptă a inimii fizice. Jnâna-Agni este focul cunoasterii, al întelepciunii (iată aici Jnâna se apropie de Inanna). Nu mă pot opri fără a constata că există o gravă boală de inimă numită angina/anghina pectorală. Ea se manifestă prin dureri si sufocare. În sanscrită anna înseamnă hrană solidă; an, rădăcina verbului a respira, a sufla e conformă termenului grec anemos, latin anima, francez âme si animal - după lingvistii francezi, iar anguriya= inel, amsa =luminos, radios - în mitologie, amhas - sufocare strangulare, anxietate, frică (conform cu angor din latină, angst din germană si angoisse din franceză). În angină, vasele de sânge se îngustează si apar momente de hipoxemie, însă si frica poate provoca o vasoconstrictie care poate crea senzatia de asfixiere; este cunoscută expresia „sugrumat de groază”. Putem întelege, la propriu, că apa vie este sângele încărcat cu oxigen care străbate inima. O putem vedea însă si din punct de vedere spiritual, căci o inimă usoară este liberă, iar a fi liber înseamnă a putea dărui; si în acest caz inima se umple mereu de sângele oxigenat si de focul iubirii. Poate nu întâmplător în sanscrită angara înseamnă cărbune aprins si agni-foc. Când in-vidia, acest vid al inimii ne poate cuprinde si strânge ca un inel, la fel orice sentiment negativ afectează corzile inimii, strâmtează inelul (angurya) orificiului dintre atriul si ventriculul stâng, valva mitrală, atunci focul vietii, Agni, se diminuează. Când ne facem cruce, noi ortodocsii spunem: În numele Tatălui, în numele Fiului si în numele Sfântului Duh. Atingem pe rând fruntea, plexul solar (poarta soarelui, prin care intră energia, prana în sanscrită - „Pâinea lui Dumnezeu” în Ioan 6.33; anatomic plexul solar contine 5 ganglioni obisnuiti si doi în formă de peste - simbolic ei reprezintă cele cinci pâini si cei doi pesti, masculin si feminin reuniti, precum în Ioan 6.9), apoi partea dreaptă a toracelui si a inimii si spunem: „al Sfântului Duh” (unde traditia vedică consideră că este lăcasul, templul sufletului), iar în final spunem Amin, atingând partea stângă, inima - cea care la judecata zeilor la egipteni (si de apoi la crestini) va spune adevărul despre faptele din timpul vietii. De asemenea în Osea 2.1. Dumnezeu, prin numele Ami, vorbeste de „Poporul meu”. Poate de fapt Amin vine de la „Ami” si crucea uneste lumea noastră cu lumea divină într-un întreg. Să dăruim iubire, întelepciune/stiintă, pentru ca izvorul inimii noastre să nu sece înainte de vremurile hărăzite.
|
Camelia Tripon 7/17/2008 |
Contact: |
|
|
