Oameni - anonimi
Motto: “Din nimic, nimic rasare!”
A fost odata un om care nu a facut nimic in viata lui. Da nimic, nimic, nimic de tot. Nici nu s-a auzit vreodata pe pamant de acest om. N-ar fi meritat sa poarte nici macar un nume, dar primise unul, prin marea mila a lui Dumnezeu, un nume ca toate numele, pe care nici nu ar fi nimerit sa il pomenim, dar, din respect fata de cititor, sa-i spunem si noi cumva, asa, un nume, acolo, de nimica, de pilda, Irineu.
Si a trait omul acesta, care nu a facut nimic pe pamant, multi ani, nimeni nu stie cum, si in ce fel. Si poate nici nu am fi auzit vreodata de el, asa cum ar fi fost si potrivit, daca, dintr-o pricina pe care nimeni nu o stie, pentru simplu fapt ca un om care nu a facut nimic pe pamant nu merita ceva, a ajuns acest om, printr-o pricina de nimic, ce credeti? Mitropolit!
Si daca a ajuns mitropolit, am aflat, plini de uimire, asa cum se afla totul despre cei inalti, si nu se afla nimic despre oamenii de nimic, ca acest om, pre numele lui de nimic, Irineu, a invatat multe limbi straine, a fost mare carturar, a ajuns cel mai mare dascal la multe institute de intelepciune ale lumii, a teologhisit prin multe tari luminate, i-a ajutat pre multi, a tinut in spatele lui multe, multe cruci, ba chiar a ridicat undeva, intr-un sat de gradinari, un adapost pentru doua sute de fete orfane din intreaga tara, SINGURUL din tara, pe care el, omul de nimic de ieri, il tine pe cheltuiala muncii lui, si a averii altor oameni de nimic, care au ramas anonimi, asa cum le si sade bine oamenilor de nimic.
Si toata tara a strigat acestui om de nimic, - Irineu, daca ar fi sa-i spunem pe nume - desi nu merita: “Vrednic este!”
Acum, nu stiu ce minuni va mai face si de azi inainte acest om de nimic. Nu stiu.
Ce stiu este ca exista pe aceasta lume, pe acest pamant, in aceasta Calicie, multi, foarte multi, oameni de nimic. Despre care nu se stie nimic. Si singura posibilitate, dupa cat ne invata legea lumii de astazi, de a auzi despre faptele lor de nimic, este ca acesti oameni de nimic sa ajunga, intr-o buna zi, MITROPOLITI. Atunci, li se vor pupa condurii, si numele lor va straluci precum soarele. Despre ceilalti oameni de nimic, nimic! De ce, oare? De ce sunt pline toate jurnalele, pe hartie sau pe sticla, de oameni plini de fapte mari, in timp ce oamenii de nimic raman in eternala uitare? De ce numai violurile, hotiile, talhariile, senzatiile tari, drogurile, accidentele, politica, fotbalul, reclamele, lumea mondena – sunt stiri pozitive, si ne sunt interzise in case, in timp ce toate nimicurile, negative sunt, si ni se baga pe gat in fiecare zi, in fiecare secunda, si mai ales, o singura data: cand sunt ridicate la rangul de MITROPOLIT!?
Vedeti, imi aduc aminte de cartea “Enigma Otiliei” a domnului George Calinescu. La finalul ei, din curtea plina de balarii a casei sale, de nu ma insel, iese, la venirea unui mosafir, Mos Costache, cu tichie galbena pe cap, si-i spune: “Aici nu sta nimeni!”
“Nimeni” ar fi stat in aceasta Calicia daca omul de nimic, pre numele lui de nimica, Irineu, nu ar fi ajuns Mitropolit. Nu am fi aflat ca in Calicia mai locuieste cineva. Acum stim ca Irineu nu este un om de nimic, pentru ca este Mitropolit!
Si oamenii de nimic ai acestei tari, au ramas si stiri pozitive, si necunoscuti, si de nimic, in continuare… Pana la ungerea cu Sfanta Uitare!
Fie-le Pastorirea buna si usoara!
10 Iulie 2008
|
