Salcamul lui Nicapetre
Am aflat vestea…vestea trista, de necrezut! Nicapetre ne-a parasit! nu am putut sa cred. M-am asezat sa scriu un rand in amintirea omului, colegului de la Observatorul, sculptorului, pe care eu l-am cunoscut destul de putin. Dar nu a mers. Am lasat pe mai tarziu; emotia, regretul nu m-au lasat sa-mi clarific gandurile. Si apoi, ce cuvinte ar fi putut fi scrise in acel moment? Oare nu toti am trait, am trecut prin aceste clipe? Ce ar mai fi fost de spus?
Am promis lui Puiu Popescu ca voi reveni, fie si numai cu cateva randuri - un umil omagiu adus marelui om care a fost Nicapetre.
Si iata ca in aceasta dimineata de iulie, cercetandu-mi memoriile - caci voiam sa scriu despre o noapte la tara, o noapte din copilaria mea petrecuta la malul unei ape din Teleorman, apa impodobita de salcii ce trece printr-un sat unde tarani harnici culegeau graul tocmai cand ajungeam eu in vacante – deschid pagina Observatorului unde imi cade sub ochi articolul lui Nicapetre referitor la o zi din 1942, din copilaria lui.
Intru in atmosfera de basm a povestirii si, cum mintea lucreaza nu in paral ci pe zeci de paralele, imi amintesc de “salcamul din fata ferestrei”, salcamul lui Nicapetre, repatriat pe taramuri straine, angajat in lupta cu viata si pentru viata.
“Salcamul” spunea Nicapetre…”creste, se inalta, ajunge pina sus la fereastra, trece si mai sus isi intinde ramurile si in dreapta si in stinga dealungul si dealatul zidului casei, sunt convins ca radacina ii este infipta bine sub temelia casei. {l iubesc si vorbesc cu el cum as face-o cu o fiinta draga. Cid se lasa seara isi aduna frunzele de para se pregateste pentru somn si visare, dimineata saluta cerul si lumina desfacindu-si frunzele adormite peste noapte. Dar se ia hotarirea ca trebuie smuls din locul lui si mutat sau taiat, devine prea puternic si poate inpinge cu radacina lui in fundatia casei si o poate crapa... Se lasa greu, nu vrea sa paraseasca locul lui ce i-a fost harazit de soarta. Dar incapatinat, ca om ce ma aflu, continui sa trag de el, il scot cu radacina cu tot si-i aflu un alt loc insorit in curtea din spatele casei. S-a prins, anul trecut a crescut frumos, il vizitez din cind in cind ca pe un vechi prieten. Astept ca in primavara asta sa infloreasca, si va inflori, mi s-a aratat mie in vis ca va inflori.”
Mi-am amintit de salcamul pe care si eu l-am gazduit si replantat pe dealul din spatele casei mele, sub un brad; salcam iesit din samanta lasata de o pasare nebuna, salcam pe care nu am sperat sa-l salvez, care si azi este acolo, pe deal, aparat de brad, crescut mare si frumos. El imi va aminti mereu de Nicapetre al nostru, daca-mi este permis sa spun asa, caci eu nu l-am cunoscut pe Nicapetre decat cu sufletul, privindu-i operele.
Inspirate de salcamul lui Nicapetre si de coincidenta de a avea si eu un salcam aparut de nicaieri, asa deodata - poate pentru a-mi aminti de malurile Vedei si de copilaria mea la tara - s-au facut auzite in mintea mea, versurile de mai jos, pe care nu a trebuit decat sa le astern pe hartie.
MY LITTLE ACACIA TREE
A strong wind is blowing
bending
the little acacia tree
in my garden.
Alone, afraid,
in front of my window,
the little acacia tree
tries to win my acceptance
bent over,
knocks again and again
on my window.
It doesn’t know how to survive
the first winter.
The little acacia tree wants
to get in the house.
The little acacia tree
knocks on my window;
my heart is torn apart
I ask:
“Do you want to come in?”
The little acacia tree,
alone outside
tries to win my heart
knocking on my window.
“Are you sure you want in?
This will be at your peril!”
No answer for now but,
Later on, stiff with cold,
The little acacia tree said:
“I’ll stay outside; I have to survive!”
Inspiratie sau plagiat? Nu as spune ca ideea poate fi plagiata, pentruca fiecare dintre noi are trairea lui rezultata din expresia sufletului, din experienta unica de viata iar modul de interpretare, de redare este atat de diferit de la persoana la persoana, caci o idee imprumutata poate naste un original.
Si este bun acest lucru, caci doamne, ce ne-am face, de-am fi toti loviti de perfectie, de bunele maniere si de “trebuie facut”-ul ce ni se cuibareste in suflet imediat ce parasim varsta inocentei!
Mariana Popa
Toronto, 8 iulie 2008
|
Mariana Popa 7/8/2008 |
Contact: |
|
|
