Rolul lui Vasile Lucaciu în adoptarea noului activism
Sfârșitul secolului al-XIX-lea și începutul secolului al-XX-lea, reprezintă pentru imperiul dualist austro-ungar, o accenture a contradicțiilor dintre națiunile dominante, austriece și ungare și celelalte naționalitați: români, sârbi, solvaci, ruteni, polonezi, cehi, lipsite de drepturi și supuse unei crunte politici de deznaționalizare. Împotriva acestei politici reacționare s-a ridicat întregul popor din Translvania, luptând cu multă ardoare și abnegație, pentru împlinirea dezideratelor naționale. Preotul Vasile Lucaciu se află iarași în prim-planul acțiunii politice românesti, alaturi de ceea ce au reprezentat în urmă cu cațiva ani elita memorandista, de curând ieșiți cu toții din închisorile ungurești de la Seghedin și din Vat, în septembrie 1895.
Principala direcție de acțiune a reprezentat-o întarirea mișcării naționale,precum și atitudinea față de dizolvarea de către autoritățile austro-ungare a PNR, principala instituție cu caracter organizat a românilor transilvăneni în lupta pentru dobândirea de drepturi politice. Activitatea politică a partidului a trenat vreme de cîțiva ani , toată această perioadă fiind una de acumulări, de refacere a forțelor naționale, după loviturile primite în luptele cu autoritățile austro-ungare.
În interiorul partidului au existat încă de la constituire, divergențe de păreri, insă acum ele se centrau în jurul ideii privind schimbarea tacticii pasiviste în plan electoral și înlocuirea acesteia cu una directă, a activismului politic. În fruntea acestei acțiuni s-au aflat Vasile Mangra, Valeriu Braniște, Aurel Vlad, Mihail Popovici și bineînțeles, neobositul și harnicul Vasile Lucaciu, atitudine ce l-a nemulțumit pe Ioan Rațiu, peședintele partidului. Trei publicații au fost port-drapelul acestei idei: Libertatea, Revista Orăștiei(ambele din Orăștie) și Tribuna Poporului din Arad.
Lucaciu considera însă că ar fi mult mai bine ca ideea activismului politic să fie îmbrățișată de cât mai mulți activiști din conducerea partidului, apreciind că, națiunea română își va continua falnicul mers către destinul său, că va trebui întărită legătura cu mișcarea din capitala României, fără a se ține seama de considerente de partid, ci numai de cauza națiunii. Cu referire expresă la manifestarea samavolincă a autorităților austro-maghiare referitoare la dizolvarea partidului românilor din Ardeal, Lucaciu precizează că PNR și Comitetul său național și azi există și muncește și va exista și va munci în mânia a orice fel de măsuri silnice ale puterii tirane. Atunci când este întrebat în legătură cu tactica greșită a românilor, cu privire la pasivism și neimplicarea în alegeri, Lucaciu precizează că nu a fost alegerea românilor, ci o tactică impusă de către
autorități: e o situație impusă de silă. Sistemul electoral a constrâns pe români la pasivitate, că faptele dovedesc că în Ungaria despre alegeri libere și adevărat parlamentarism nici nu poate fi vorba.
Greutățile întâmpinate de către partid erau multe, contextul politic le era defavorabil românilor în direcția afirmării ființei proprii. Cu toate acestea, conducerea acestei tribune în luptă, a partidului românilor din Ardeal ce depun eforturi uriașe pentru educarea poporului în spiritul dragostei și atașamentul pentru valorile naționale, pentru trecutul național. În acest sens, ASTRA, a reprezentat adevăratul factor mobilzator, acținile sale cu caracter cultural diversificându-se tot mai mult. În Vechiul Regat, activitate în spiritul cauzei românilor transilvăneni a depus Liga Culturală, asociație care grupa în jurul său marile personalități românești ale momentului.
Vasile Lucaciu nu a precupețit nici un efort în acest sens. A strabatut cu o energie debordantă Transilvania în lung și în lat, s-a deplasat și la București pentru a întări legăturile cu Liga Culturală. Studiul intitulat Tinerimea română, din București, sublinează că mormintele părinților și ale fraților noștri parcă se prefac în tribune elocvente din care ne invită să continuăm opera lor de jertfă și de luptă pentru apreciere și recunoaștere a meritelor unui popor, chiar dacă se referă la înaintași sau la tinerii care le calcă pe urme întru ale luptei naționale.
O serie de documente atestă implicarea lui Vasile Lucaciu în susținerea cauzei naționale. A făcut din biserica din Șișești o tribună de afirmare a conștiinței și interesului național, Biserica Unirii tuturor românilor, fiind locul în care tribunul pledează pentru înființarea de bănci care să susțină țărănimea. Micile bănci populare Sătmăreana și Râureana s-au implicat în această direcție. În toate luările de cuvânt și cu toate prilejurile, atacă poziția șovină a autorităților dualiste precum și politica lor de deznaționalizare promovată la adresa românilor. Pamfletul publicat în februarie 1898, la adresa rectorului Universității din Budapesta- care încearcă, printr-o scrisoare adresată junimei maghiare de la universitate, să justifice politica maghiară de deznaționalizare-îi solicită pe un ton imperativ acestuia, să accepte o cofruntare directă o dispută
publică, întrucât dreptatea nu stă în forța brutală și nici în număr. Pledând în apărarea intereselor tinerilor sârbi, slovaci și români, Vasile Lucaciu demonstra în fața opiniei publice că epistola din chestiune este adânc vătămătoare, plină de inexactități și neadevăruri istorice, este în contra principiilor superioare ale moralei politice, a libertății popoarelor, ale umanității....ca urmași ai unei națiuni în deplină conștiință cu consimțămâtul național și cu aspirațiile naționale, românii se vor lupta pentru apărarea cauzei naționale și nu permitem nimănui, fără a combate, ca în vechiul nost pământ, să ne tracteze cu mărinimozitate necerută, tolerându-ne ca pe niște oameni de origine și de limbă străină, în casa noastră proprie
Documentul este în fapt o incursiune istorică, care prezintă vechimea și continuitatea românilor în vatra strămoșească a Daciei, condamnând abuzurile și samavolniciile autorităților maghiare, precum și utopia ideii de stat național maghiar.
La 1900 face demersul pe lângă autorități pentru a-i permite să aniverseze 10 ani de la construirea bisericii pentru unirea tuturor românilor. Guvernul de la Budapesta condus de către Szell Kalman a decis neautorizarea acestei manifetări, motivând în fața Episcopiei din Gherla în felul următor:fiind piedică permanentă a ținerii slujbelor din Șișești persoana preotului V. Lucaciu, până ce va funcționa el acolo, este exclus, ca să se permită ținerea acelor slujbe, deoarece aceste serbări constituie pretextul întâlnirii cu scopuri naționale. Aceste rânduri demonstrează temerea autorităților maghiare într-o perioadă în care, se afirma tot mai mult dorința românilor din Transilvania de a schimba tactica politică. Cu toate acestea, pregătirile aniversare au continuat, Lucaciu fiind sprijinit în acest sens de către Gheorghe Pop din Băsești, o altă mare personalitate a locului, ce s-a
afirmat pe terenul luptei naționale. Telegrama trimisă la 3 iulie 1900 de către primul ministru Szell, are însă un ton categoric, cerând imperativ anularea întâlinrii. Reacția lui Lucaciu a fost virulentă: trimite mai multe corespondențe ziarului Tribuna Poporului, prin intermediul cărora evidențiază opiniei publice samavolniciile autoritățiilor la adresa românilor din această parte a țării. Articole precum, Atentatul de la Șișești (8/21 iulie), Teroarea de la Șișești (17/30 august), sunt edificatoare în acest sens. De asemenea, redactează o scrisoare deschisă Către Domnul Prezident al Consiliului de Miniștri, Coloman Szell (13/26 august), prin intermediul căreia este demascat liberalismul fățarnic, șovinismul săbatic, acea convingere și ideologie care, dincolo de vorbele goale propagandiste își propune ca: Ideea de stat, asimilarea elementelor streine,
colonizările, școlile, justiția, administrațiunea, toată puterea politică de care dispune să fie îndepărtată spre deznaționalizarea noastră, spre distrugerea etnică, spre asimilarea noastră. Încheierea are un ton profetic: Față de uneltirile acestui sistem de guvernare, durerea nostră vindeca-se-va, și spiritul nostru național își va continua calea sa triumfală, pentru că aceasta cauza a noastră este cauza libertății popoarelor, este cauza civilizațiunii și a umanismului.
La 4-5 septembrie 1901, Vasile Lucaciu, participă la Conferința P.N.R. de la Cluj, în calitate de scretar general, unde, alături de ceilalți participanți, semnează apelul Către alegătorii români, considerând că, în legătură cu alegerile din 2 si 11 octombrie 1901, se menținea ca tactică de luptă, pasivismul. Nu ve trece mult însă și această tactică se va schimba. Face apel în continuare la calm și unitate, mai ales după ce, la Tg. Lăpuș s-au ivit unele probleme: Resping încercările și uneltirile iscodite pentru spargerea solidarității naționale, care ne-a rămas ultimul mijloc de salvare. Cine își iubește neamul, ține la el cu conștiinciozitate, afirmă el într-un articol intitulat Născociri tendențioase.
Pe tărâm cultural, activitatea se va continua în direcția luminării poporului prin cultură. În această direcție a avut o contribuție deosebită la înfiintarea despărțămintelor ASTREI de la Tășnad, Seini, Tg. Lăpuș, ca și la ținerea unor adunări zonale ale asociațiunii la Baia Mare. S-a implicat nemijlocit în, pregătirea adunării generale a învățătorilor români din Satu Mare (8 august 1902) și a celei din Ugocea (15 august 1902), participă activ la lucrările acestora, chemând pe cei prezenți Să muncim fără preget pentru cauza națională, subliniind legătura strânsă ce trebuie sa fie dintre cultura națională și libertatea națională.
În planul luptei naționale P.N.R., a avut, începând din anul 1903, un alt partid partener, de factură socialistă, P.S.D., împreună organizând acțiuni, menite a împreuna eforturile cu ale altor forțe politice și sociale spre asigurarea victoriei celei mari-Unirea.
De foarte mare folos în lupta pentru împlinirea dezideratelor naționale, au fost organele de presă precum Gazeta de Duminică(Șimleul Silvaniei) cu un program național bine precizat, precum și seria a-II-a, aRevistei Catolice, tipărită la Șișești de Vasile Lucaciu între anii 1903-1905, care pe lângă un scop clerical avea și unul laic, național, constând din conlucrarea la înflorirea dulcei noastre națiuni române.
La 10 ianuarie 1905, a avut loc la Sibiu, Conferința Națională a P.N.R., moment crucial pentru evolutia luptei naționale a românilor din Transilvania. Secretarul general al partidului, Vasile Lucaciu, a fost cel care a prezentat raportul de activitate al Comitetului, de la ultima conferință, ce a avut loc în anul 1892. Aici, el precizează că, în sfârșit, dupa 13 ani, suntem aici în fața cerului și a pământului ca un popor cu conștiința națională, o națiune care vrea să trăiască. S-a precizat că programul național stabilit la 1881, momentul constituirii partidului unic al românilor din Transilvania, trebuie să rămână în continuare valabil, deoarece este rezultatul unor secole de eforturi și aspirații ale națiunii române. Raportul prezentat și discuțiile ce au avut loc pe marginea acestuia, au evidențiat însă, schimbarea tacticii politice, pasivismul, și trecerea la activismul politic. Votul
ce a urmat discuțiilor a demonstrat că realitatea politică este alta și că se impune imperios necesar, schimbarea atitudinii partidului: 75 de voturi pentru și 12, contra.
Noul program adoptat de Conferință, stabilea în 8 puncte, obiective politice, economice și sociale ale românilor din Transilvania și Ungaria. Înainte de toate se prevedea: recunoșterea poporului ca individualitate politică și asigurarea dezvoltării sale etnice și confesionale, reducerea serviciului militar și folosirea limbii materne în armata, aplicarea în practică a legii privind egala îndreptățire a națiunilor asuprite, autonomia deplină pentru toate confesiunile, autonomia administrativă a comunelor și eligibilitatea funcționarilor, care să fie din rândul populației respective, introducerea sufragiului universal și garantarea dreptului de întrunire, asociere, libertatea presei, inalienabilitatea minimului de proprietate (prin reformă agrară), prin vânzarea unor parcele din moșiile statului, precum și prevederi în favoarea muncitorilor: apărarea acestora prin legi împotriva exploatării,
instituirea asigurărilor de stat pentru cazuri de boală și bătrânețe, asigurarea îngrijirii sanitare pentru cei nevoiași. Ecourile Conferinței, prin prisma discuțiilor ce au avut loc și a rezultatelor politice obținute, s-au manifestat nu numai în Transilvania, ci și în România.
Apelul intitulat Către alegătorii români, lansat la această Conferință și semnat de către un comitet în frunte cu Vasile Lucaciu și Gheorghe Pop de Băsești, chema populația românească din Transilvania să sprijine candidații P.N.R. în alegerile din toamna acelui an.
Campaniile electorale au constituit pentru fruntașii români, deci și pentru Vasile Lucaciu, prilej de afirmare a principiilor programatice ale partidului, adoptate de Conferință, de apărare a intereselor națiunii române, de combatere a politicii guvernamentale maghiare, de demascare a numeroaselor nelegiuiri comise de autoritățile locale împotriva candidaților români. Încununarea activității sale politice se concretizează prin obținerea mandatului de deputat de Beiuș în parlamentul de la Budapesta a cărui valabilitate s-a menținut până în anul 1910. Din această perspectivă și-a continuat laborioasa activitate politică în calitate de vajnic apărător al tuturor românilor din Transilvania și Ungaria.
Note:
1. Pascu, Stefan Faurirea statului national unitar roman, vol. I, p.292-320;
Destramarea monarhiei austro-ungare, 1900-1818, Editura Academiei, Bucuresti, 1964, p.98-110
2. Botezan, Liviu si Cordos, Nicolae Incercari de revitalizare a activitatii P.N.R., în anul 1899 (I), AIIA, XXI, 1978, p.209-230
3. Revista Orăstiei, an I, nr. 1,4,20, din 1/13 ianuarie 1896; Tribuna, an XIII, nr. 27, din 6/18 februarie 1896
4. Tribuna, an XIII, nr. 55 din 9/21 martie 1896; Revista Orăștiei, an II, nr. 7, din 10/22 februarie 1896
5. Tribuna, an XIII, nr. 201, din 12/24 februarie 1896
6. Bunea Augustin Parlamentul Romaniei pentru o politica externa favorabila unirii Transilvaniei cu Romania (1892-1899) in Acta Musei Napocensis, VII, 1970, p.329-351.
7. Cordos, Nicolae Protestul Nationalitatilor din ianuarie 1898 in Acta Musei Napocensis, VIII, 1971, p.668.
8. Epistola publica catre rectorul Universitatii din Budapesta, Rr. Michael Herczegh, de Dr. Vasile Lucaciu, parochul Sisestilor, Tipografia Molnar, Baia Mare, 1898; Tribuna Poporului (Arad), an II (I), nr. 21 din 31 ianuarie/ 12 februarie 1898, p. 97-98.
9. Arhivele Statului Baia Mare, fond Primaria Orasului Baia Mare, Acte prez. Nr. 44/1900.
10. Dr. Vasile, Lucaciu, Cuvinte din Sisesti, Epistola catre domnul president al Consiliului de Ministri, Coloman Szell, Tipografia Molnar, Baia Mare 1900; Tribuna Poporului, an IV, nr.246 din 3/16 septembrie 1900.
11. Tribuna, anul XVIII, nr 169, din 15/28 septembrie 1901.
12. Tribuna, anul XVIII, nr 170, din 16/29 septembrie 1901.
13. Tribuna Poporului, anul VI. Nr. 193, din 19 octombrie/1noiembrie 1902.
14. Tribuna, anul XIX, nr. 192 din 19 octombrie/1noiembie 1902
15. Tribuna, anul XVIII, nr. 102 din 2/15 iunie 1901.
16. Tribuna, anul IX, nr. 7,8,9 din 12,13,14 ianuarie 1905, Gazeta Transilvaniei, an LXVIII, nr. 7,8,9, din 12,13,14 ianuarie 1905,Gazeta Transilvaniei,
an LXVIII,nr.7,8,11 din 12,13,16 ianuarie 1905.
Prof.Mircea Botis,Lic.C-tin Noica,Sibiu
Pr.stavrofor Radu Botis,Par.Ort.Rom.Arduzel,Maramures
Culegere text :Andreia Roxana Botis
|
Radu Botis 7/1/2008 |
Contact: |
|
|
