Sublinieri : Ploua
Mi-a zis mie Maria c -o sa ploua, dar ce am crezut-o? Ce, parca daca are
o suta de ani inseamna ca si stie ce spune, de cele mai multe ori la
varsata asta se ia razna, un fel de letargie intrerupe contactul cu
realul, o stare ambigua in care intratul pe usa –normal- devine un
ritual alambicat, miscari trenate de o fantezica interpretare si
firescul se dilata in asemenea masura incat orice fantasmagorie psibila
sau imposibila etaleaza competenta…..
Ploua totusi, nu ca ar fi cine stie ce catastrofa, dar imi strica toate
socotelile si nici asta n-ar fi important, dar imi confirma, inexact,
imi reafirma convingeri: de ce dracu’ nu ascult eu de ceea ce stiu , pun
la indoiala asa fara nici o justificare, stau pe un see-saw cam de cand
ma stiu si nu-mi definesc preferintele, nu tocmai, certitudinile asezate
acolo in subconstient, subconstientul asta cretin care sta mai tot
timpul pitulat si ma lasa in deriva indoielilor cu care, se pare am fost
construita, ma rog, pe care le-am primit cadou transmisibil de la
complexa mea familie.
Diluviu e biblic, blestemele scandinave reinventeaza furiile divinitatii
si intr-un caz si in celalat asteptam oarecare confirmare, nu ne
lipseste rabdarea, nu de asta e vorba, eliberarea ar fi sansa, scaparea
din chingi, boicotarea stiutului n-ajunge, boicotarea e totdeauna
lipsita de inteligenta, refuzul asa de dragul refuzului-ca altceva nu
rezulta- e infantil si avem ceva varsta, daca ne gandim bine, copilaria
s-a pierdut demult, cateva mii bune de ani ar fi trebuit sa ne
maturizeze cumva, overificare s-ar cere nu atat a capacitatii de a
intelege cat cea de a accepta.
Prost…..prost spus : nu intelegi nimic fara acceptare deci procesul e
invers!
Noah si-a construit arca indiferent la viitorul “Amurg al Zeilor”
acceptarea l-a ghidat, permisiunea actului constructiv ( concretizat in
ARCA) creeaza universul in care el se defineste si… si mai corect….pe
care il defineste. Indiferenta lui la relativul chestionarii ii da
substanta, arca si el , oricat de ciudat ar suna, au radacini, ancorare
, permanentizare in pamantul de pe care, aparent s-au refugiat…..
biblicul diluviu e numai o volatila calatorie pe apele tentatiei
simtita, in ultima instanta, ca fiind falsa.
Frumos!!
Daca s-ar putea si mentine framantera asta in chingile logicului fara de
care nu prea mai stim sa cooperam cu realul si mai ales cu irealul,
inefabilul, abstractul, subliminalul, ma rog, cohorta aia ilogica de
care ne ferim sa ii deschidem portile!
Ploua totusi! Maria avea dreptate:
“Te uiti colea in varful Talpelor si … si daca e tot cerul limpede,
limpede ca fantana a din vale, aia de sub nucul lui Costandin, a batrana
zicea ca din ea isi potolesc setea ielele si toate spurcaciunile noptii,
da’ ea ramane limpede neintinata adica- eh -tocmai asa daca arata cerul,
culmea Talpelor da semn, o umbra, care daca stai s-o judeci n-are de ce
sa fie acolo….este ; abia o zaresti intai, pe urma se labarteaza si isi
schimba culoarea, un fel de perdea ca aia din odaia a buna dupa ce a
trecut iarna, stii tu, cand trebuie s-o spal ca fumul de la vatra a
intrat chiar si cu usa inchisa, ploaia vine sigur .”
si ploua.
Semnele Mariei nu dau gres si eu sunt acum in situatia asta penibila
cand trebuie sa rezolv ceea ce am de rezolvat si, sigur, dau vina pe
circumstante: daca nu era asa si pe dincolo toate ar fi curs normal,
rezolvarile sunt mai mereu, ce zic, totdeauna, conditionate de ansamblul
situatiilor .
Si ploua!
Maria Cecilia Nicu / North York
|
Maria Cecilia Nicu 6/11/2008 |
Contact: |
|
|
