Note personale : Slabiciuni
A mai spune încă si încă o dată cît de frumoasă e primăvara nu mi se pare deloc prea mult. Abia acum tîrziu, prea tîrziu, înteleg de ce s-au scris pe lumea asta sute de mii de poezii despre ea. Dacă dai cu ochii de un crîng sau chiar si doar de un petic de iarbă si flori proaspete, îti trece aproape orice supărare. Dacă n-ai nici o supărare, atunci e si mai bine. Un tăpsan nu prea întins, de care dau cu ochii zi de zi, s-a acoperit cu un verde ce îsi schimbă tonurile spre dreapta si spre stînga si e asa...doar aburit de bleu si de mov ici-colo. E mai frumos chiar si decît cele din pînzele lui Monet. Ce să mai zic de sălciile plîngătoare care vor să pară triste, dar li se citeste bucuria printre frunze. In pădure n-am fost încă, dar sunt sigur că ati vizitat-o dumneavoastră. Aveti mai mult timp, stiu. Eu, mai nărod si putinul timp pe care îl am, îl consum de multe ori în fata computerului. M-am întrebat mai deunăzi ce m-as face dacă „ăstia” ar interzice folosirea computerului si pe urmă ar veni si le-ar aduna? Cum adunau rusii caii si vacile din sate după ce „eliberaseră” România de sub jugul fascist. Cum as mai afla eu imediat cine a iesit primar la Constanta si cine n-a iesit la Bucuresti? Cum as stii eu ce sfori mai trage Iliescu si ce impertinente mai aruncă Gigi Becali? Cum se face că Adrian Năstase sau Dan Ioan Popescu ies tot timpul basma curată din orice dosar al procuraturii? Poate dumneavoastră nici nu stiti cine sunt ăstia, nu vă doare nici în cot de ei, asa că puteti să vă plimbati sau chiar să hoinăriti prin pădure. Dar eu? Eu mă observ cu tristete scufundîndu-mă în mlastina politicii si părăsind tot ce e frumos: iarba, florile, copacii si păsărelele, care rămîn pe mal din ce în ce mai sus.
Acum de pildă nici nu stiu la ce să mă consum mai mult: la primarii Bucurestiului sau la presedintii Americii? Ce am eu, aici în Toronto fiind, cu primarii Bucurestiului? Un orgoliu cronic mă face să cred că trebuie să mă implic în alegeri (doar imaginar din păcate), să iau atitudine, să decid cine e cel mai potrivit să facă ceva bun pentru orasul ăla si pentru cei ce-l locuiesc. Ce am cu presedintii americani? Păi as vrea să fiu si eu măcar o dată în viată contemporan cu un presedinte american destept si bine intentionat. Tot din ambitie. Adică de ce vecinii nostrii, săracii, să aibă parte doar de altfel de presedinti? Stiu că ambitiile de felul ăsta sunt semnele unei mediocrităti. Cum e de fapt si sezutul pe scaun si căscatul ochilor în ecran. Stiu că politica e ceva rău, ceva „cîh”, cum zic bebelusii. Ceva pe care nu trebuie să pui mîna că te murdăresti. Dar ce să facen noi ăstia care ne tragem din popoare necivilizate încă destul, la care viata majoritătii depinde atît de mult de gradul de mîrlănie al conducătorilor. La popoarele civilizate, cum ar fi să zicem cele ale Scandinaviei, unde cetătenii stiu că nu e frumos să scuipi pe stradă, să-ti faci amanta secretară sau fiind ministru să dai un „tun” de două-trei sute de mii de euro la fiecare sase luni, la ele, politica e o meserie ca oricare alta. Si toată lumea în timpul liber se duce la plimbare sau să mai planteze un metru de pădure. In concedii bat toate meridianele si paralele pămîntului să vadă si să priceapă de ce unii au si altii n-au ce mînca. Eu iau concediul si nici una nici două mă trezesc în avionul de Bucuresti. Ca soldatul în permisie, cătărat pe un vagon de mărfar, numărînd cîte statii mai sunt pînă acasă.
Dar vara asta, chiar si dacă o iesi primar în Bucuresti cine vreau eu, tot n-am să mă las ademenit. Stiu un loc la Muskoka, la un cap de lac, unde cînd se crapă ziua si se luminează cît să vezi cîrligul unditei, misună stiucile ca albinele la stup. Si nici una mai mică de o jumătate de metru. Cînd se luminează de-a binelea si soarele ricosează pe apă, apar si bibanii. Iar aerul e mai curat decît era în Evul Mediu. E un fel de rai pe pămînt, ce mai! Singurul necaz e că nu poti da de semnal pentru laptop.
|
Viorel Neacsu 6/9/2008 |
Contact: |
|
|
