Pelerinajul la Sighet, un apel la ne–uitare
Motto:
Atunci când justitia nu reuseste
să fie o formă de memorie,
memoria singură poate fi
o formă de justitie.
Ana Blandiana
Începând din 2003, la initiativa Bisericii Române Unite cu Roma, în fiecare an, în a doua sâmbătă din mai, se organizează un pelerinaj la Sighetul Marmatiei. Procesiunea porneste de la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei (fosta închisoare) si se încheie cu Sf. Liturghie, oficiată la Cimitirul Săracilor din Sighet, unde se presupune că ar zăcea, aruncate în gropi comune, trupuri ale celor ce reprezentau cândva elita politică, culturală si moral-spiritulă a poporului român.
În acest an, la pelerinajul din 10 mai, au participat 6 ierarhi greco-catolici (IPS Lucian Muresan, Arhiepiscop Major si Mitropolit al Blajului, PS Ioan Sisestean, episcop de Maramures, PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj – Gherla, PS Vasile Bizău, episcop auxiliar al Curiei Arhiepiscopiei Majore de Blaj) si 2 romano-catolici (PS Petru Gherghel, episcop de Iasi si PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iasi) si un număr semnificativ de credinciosi, din toată tara, pentru a comemora figurile distinsilor ierarhi martiri ai Bisericii Greco-Catolice ucisi la Sighet (Valeriu Traian Frentiu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Suciu) si Romano-Catolice (Anton Durcovici, de la nasterea căruia se vor împlini anul viitor 120 de ani si 60 de la hirotonie; în curs de canonizare).
De altfel nu datele statistice importă, cât aerul de puritate, sinceritate si pietate – impregnat de spiritul celor jertfiti în numele Adevărului – ce anima întreaga suflare prezentă acolo, de la cel dintâi stătător, până la cel mai modest participant. Era un aer primăvăratic, de contemplatie, de „verdeată” si de prospetime spirituală. Am participat pentru prima dată la acest pelerinaj. Odată ce-ai trăit pe viu o asemenea experientă, nu mai poti rămâne acelasi! Ar fi un act de inconstientă si chiar o blasfemie! Spre rusinea mea, nici eu n-am stiut despre acest eveniment anual până acum (desi este de o sublimă banalitate să accesezi orice site de pe net, cu Sighetul!), cu toate că nu sunt deloc insensibil la capitol cel mai dureros al Martirologiului crestin si românesc contemporan.
Probabil că multi, enorm de multi, prea multi români (tineri si vârstnici), habar n-au, nu numai despre acest pelerinaj de co–memorare a celor sacrificati pentru credintă si adevăr (cei mai înzestrati fii ai neamului, ce n-au vrut să cedeze minciunii comuniste, crimelor, coruptiei si compromisurilor ulterioare, ale căror consecinte le trăim astăzi din plin!) si nici nu-i interesează acest „subiect istoric”, deloc „cool”, referitor la zecile de mii, poate sutele de mii de martiri ai neamului din „anii lumină” ai terorii comuniste.
Tendinta actuală este, pe de o parte, să fie „uitat” (= musmalizat) acest trecut, evident de către tortionari si securisti, ca să nu le retrezească amintiri înspăimântătoare, dureroase si rusinoase (în bruma de constiintă morală, ce poate o mai fi persistând pe undeva!) sau să nu atragă/mentină oprobiul public, pe de altă parte, să fie ignorat, din lipsă de interes sau chiar din ignorantă, de către cei ce nu au trăit si nu pot întelege asemenea experiente. Oricum ar fi, intentia noastră nu e de a perpetua o „rememorare resentimentară” a acestor evenimente, ci de a păstra o constii(e)ntă vie a „păcatului, ce înaintea noastră este pururea” (nu în sens obsesiv sau din răzbunare, pentru a „răsuci cutitul într-o rană”, încă departe de a se fi închis, ci pentru reconstituirea adevărului si a justitiei, fără de care nu poate exista reconciliere) si care se cere de-acum exorcizat si iertat. Ori, stim bine, că fără adevăr si pocăintă nu sunt posibile iertarea si împăcarea! Nu putem trece totul sub tăcere, nu putem sterge totul cu buretele uitării complice, ca si cum Învierea ar fi sters realitatea Calvarului!? Nu e nici posibil, nici nu e cazul! Dimpotrivă, s-ar cuveni să avem curajul de a privi Adevărul în fată si să ni-l asumăm, oricât de dureros si de rusinos ar fi!
Poate ar fi bine ca o dată pe an (cu prilejul acestui pelerinaj) sau poate măcar o dată în viată, fiecare român să treacă prin acest loc de supliciu, pentru a se (re)trezi din toropeala si buimăceala în care riscă să se afunde pe zi ce trece, lipsit de repere morale, de un sistem de valori bine definit, de credintă si de adevăr, sedus de „nimicnicia” prozelitismului cotidianitătii pentru: succes, carieră, putere, bani, consum, un trai comod si superficial, indiferentism religios, ignorantă s.a.m.d. Oare singura noastră nevoie bazală si ratiune de a fi să rămână succesul economic, indiferent de costurile morale pe care le implică? Oare pentru un amar „desert axiologic” să-si fi dat viata acesti oameni?
Poate că vreodată, în loc să ne irosim timpul prin benchetuieli zgomotoase, „grătare unsuroase” si hlizeli stupide, am fi dispusi să ne „sacri/ficăm” un week-end de „distractie”, pentru un răgaz de reculegere, co/memorare si tre(z)vie întru Adevăr! Sau, Dumnezeu stie!, poate cândva, să avem si bucuria – iar martirii nostri, în sfârsit, tihna eternă! –, când să fie cinstiti împreună (în mod matur si responsabil) de către ierarhii tuturor Bisericilor traditionale si conducătorii celorlalte culte (fără orgolii copilăresti de genul cui apartine initiativa!?), pentru că toti îsi au îngropate sub brazdele Cimitirului Săracilor din Sighet cele mai curate constiinte crestine si demnităti umane duse „ne(îndu)plecat” pînă la jertfa supremă.
pentru Observatorul din Toronto de la Pr. Eugen Jurca,Timisoara
|
Eugen Jurca 5/28/2008 |
Contact: |
|
|
