Ubi bene, ibi patria?
Printr-o formula hedonista, Cicero a simplificat ideea de apartenenta la
un segment teritorial, implicit cultural, printr-o formula care a devenit
de notorietate: ubi bene, ibi patria (patria este acolo unde te simti
bine). Himera gasirii unui Canaan si nevoia intrinseca a fiintei umane de
a cauta mereu o lume mai buna au inspirat omului libertatea de a alege un
loc. Sau, in timpuri nefericite, teroarea si despotismul l-au obligat sa
fuga in cautarea unui pamant mai primitor. Oamenii cauta mereu solutii mai
bune. Iar romanii nu fac exceptie de la exprimarea unui astfel de
deziderat. Astfel, multi dintre ai au ales calea strainatatii alegand sa
emigreze sau fiind obligati la exil. O istorie a fenomenului nu a fost
inca elaborata. Dar anumite elemente ii pot descifra in esentele.
Emigratia romaneasca a debutat destul de tarziu, romanii nefiind extrem de
dornici sa porneasca ca si argonautii in cautarea lanii de aur. La
inceputul secolului XX taranii romani (in special cei transilvaneni) au
plecat in numar semnificativ in America. Multi dintre ei pentru ca se
saturasera de opresiunea regimului austo-maghiar. Dorinta de a trai pe un
teren liber le era potentata de povestile care circulau in epoca despre
aurul si pamantul american. Urmasii acestor primi imigrantii romani
traiesc si astazi in SUA. Nu sunt statistici relevante dar conform
traditiei orale se pare ca doar un numar mic dintre cei plecati au revenit
in tara in perioada interbelica. Emigrarea a fost moderata in perioada
dintre cele doua razboaie mondiale. Mai tarziu, desi si a fost prohibita
sub comunisti, ea a continuat in diverse forme. Astazi emigratia a devenit
un fenomen generalizat. Idealul suprem al tanarului roman este sa plece
definitiv in strainatate. Ratiuniile emigrarii au ramas aceleasi. Dinamica
fenomenului s-a schimbat dramatic. Numarul celor care merg "in cautarea
unei lumi mai bune" este covarsitor. Si daca nu ar fi un proces restrictiv
si selectiv, emigratia ar duce poate la depopularea unor zone mari din
Romania.
Exilul este un fenomen care trebuie privit usor diferit insa fara a fi
separat dihotomic de emigratie. In valtoarea vremurilor, multi
intelectuali romani au fost siliti sa-si paraseasca tara si li s-a
interzis sa se mai intoarca. Dupa 1945 cei mai multi dintre romani aflati
in Occident au inteles ca nu mai au cale inapoi. Emil Cioran, Eugen
Ionescu, Constantin Brancusi, Mircea Eliade au devenit glorii ale altor
culturi. Treptat s-a construit exilul romanesc (o termen mai potrivit
decat cel de diaspora) adunand oameni care in ciuda divergentelor de idei
au impartasit aversiunea comuna fata de bolsevism. Instalarea regimului
comunist a fost un moment referential pentru exilul romanesc. In anii cei
mai grei multi si-au gasit salvarea fugind in Occident dar nu trebuie
uitat faptul ca ei au fost militanti activi pentru eliberarea Romaniei.
Ani la rand, romanii din exil au promovat prin intermendiul unor voci de
la Europa Libera, Vocea Americii sau Deutsche Welle mesajul de libertate
si speranta al celor mai multi dintre compatriotii lor. Dupa anii 80,
sprijinul moral pe care l-a exercitat exilul romanesc pentru cei ramasi in
tara a fost extrem de pretios. Un element valoros il reprezinta, de
asemnea, bogatia de idei pe care aceasta comunitate de intelectuali a
generat-o in timp. Exista o literatura a exilului care, dincolo de vocile
sforaitoare care neaga virtutile ei nationale, se constituie intr-un
capitol fara de care cartile de istorie literara nu pot fi rescrise. In
ultimii ani, Edituri ca Humanitas, Univers sau Editura Fundatiei Culturale
Romane au infiintat colectii dedicate scriitorilor din exil. Dar, din
pacate, sunt si "autoritati" care ignora sau neglizeaza acest capitol atat
de valoros; in 2001 o istorie literara scrisa de Dumitru Micu pur si
simplu "omite" orice referinta cu privire la literatura exilului.1Este
meritul altor istoriografi ai literaturii de a fi facut o evaluare critica
a acestui capitol atat de prolific din istoria culturii roamnesti. Eva
Behring, cunoscuta autoare germana de traduceri si lucrari de critica
literara, este cea care face in premiera un studiu introductiv pentru
literatura romanesca in exil.2 Autorea realizeaza o evaluare a stilurilor
si construieste o periodizare istorica a literaturii mentionate.
Astfel, primul val din anii ’40-’50 ii consacra pe Mircea Eliade, Vintila
Horia, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, valul anilor ’60-’70 ii propune
pe Ion Ioanid, Dumintru Tepeneag, Ilie Constantin, Paul Goma si cel de-al
treilea val in anii ’80 vine cu Norman Manea, Ion Caraion, Dorin Tudoran,
Mircea Iorguleascu.3O asemenea contributie nu numai ca nu poate fi
neglijata dar trebuie sa fie in atentia imediata a celor care intocmesc
"istorii". Este adevarat ca numele cele mai sonore ale exilului romanesc
au fost mediatizate intes. Dar nu exista numai Cioran. El este un caz
special care a starnit un interes justificat.
Apare clar faptul ca exista, metaforic evident, doua Romanii: una
exterioara o alta interioara Ele sunt complementre si nu in antiteza.
Romanii plecati pe aiurea nu se leapada de matricea culturala si continua
sa integreze cultura romaneasca in circuitul valorilor universale.
Exemplul nu se restrange doar la scriitori. Ei sunt in randurile din fata
datorita faptului ca meseriile liberale sunt de obicei cele mai vizibile.
Dar astazi asistam la un proces, diferit de ceeea ce a fost in anii
interbelici sau in timpul regimului comunist, in care foarte multi romani
din inteligenta tehnica si din variate categorii profesionale reusesc sa
ilustreze valoarea scolii si gandirii roamnesti. Chiar daca acest lucru nu
este un obiectiv obligatoriu propus.
Romanii plecati, indiferent cum si cand, par sa fi incercat validitatea
unei aprecieri de genul "ubi bene, ibi patria". Poate ca unii dintre ei au
intergat acest dicton ca filosofie suprema de viata lepadandu-se de
inutile reminiscente culturale. Dar cei mai multi dintre ei, iata, au
nevoie de patria lor (ca expresie culturala, de traire si simtire
spirituala) si nu infiaza automat un alt sistem de valori lepadandu-se de
cel vechi. Fiindca ei nu pot trai bine daca nu traiesc intens si plenar.
Aceasta este dilema si marea incerecare a romanului ratacitor. Unde este
de fapt patria si ce insemna ea?
Iata o provocare pentru noi toti.
|
Toronto,
Luiza Mureseanu 7/22/2002 |
Contact: |
|
|
