Vacant ( sonete )
VACANT
Îmi spunea cineva să plâng optimist
când molatec mă frâng către glie,
să-mbrac togă bombon, parimie
sub zâmbet serafic c-al Marelui Crist.
Mă-ndemna un ins cu-alură nurlie
să fiu precum el, chiar lup moralist,
iar dacă am tact, să nu mai insist
a apă de ploaie-n melancolie.
Gonită din ultimul meu D.N.A.
mi-e dat să mă pierd undeva prin neant.
Stropsit într-o palmă străină de stei
cu hohot va râde amaru-mi, flagrant.
Din fals epitaf, prietenii mei
văita-vor granitului locul VACANT.
Speranta
Străini unul de altul - curg pe drum
atâtia anonimi cu stea comună,
de zei fiind ursiti ca dimpreună
să bată-n usa-aceluiasi ACUM.
Sub geana diminetii uni-adună
potire de lumină si parfum,
în timp ce altii beau din pumni doar scrum
de ploi învârtosate a furtună.
Cărările cafelei scad buimace.
Pot să mai sper lângă hatisul dat
cand, rece, mă cobeste-n carapace
corbul din zat? Cafeaua a secat.
Dar parc-as prinde-n albul stirb o pace
ce portile deschsie si-a lasat…
Capes
Nimic nu e mai trist decât amurgul,
ce pe străjac de frunze smead si gros
amplificând un rosu languros
îsi spânzură dintru tărie - rugul.
Au sucombat sub lâncedul miros
sperante tescuite în cosciugul
multiplicat de-a latul si de-a lungul
unui imperiu vested, mociros.
Bâjbâie ploaia elegii ciudate
melancoliilor gemând icnite
si vaietă, preaplânsă peste toate,
idila unor clipe netrăite.
Numai condeiul meu, capes, se-abate
spre “Fur Elise”-al boltilor sorite.
Se bate creanga-n burnită târzie
S-a cuibărit Satan aşa devreme
pe brate priincioase de copac
să-mbrobodească-azuru-n tol opac
si-n nori murdari ce vânzolesc dileme.
Învârtosând săgetile-i, un drac
venit din necuprins, tunetu-si geme
călare pe vântoase de nevreme
cu fălcile-asmutite la atac.
Se bate creanga-n burnită târzie,
iar trupu-i spintecat de gheara ghetii,
tardiv, încă vibreaz-a nerozie
c-ar mai fi loc prin frunzărirea vietii
pentr-un fosnit sublim de poezie,
dar frunzele-n pogrom hrănesc nămetii…
|
Dudi Tăimănescu Bălăita 5/19/2008 |
Contact: |
|
|
