Vacant ( sonete )
VACANT
Îmi spunea cineva sã plâng optimist
când molatec mã frâng cãtre glie,
sã-mbrac togã bombon, parimie
sub zâmbet serafic c-al Marelui Crist.
Mã-ndemna un ins cu-alurã nurlie
sã fiu precum el, chiar lup moralist,
iar dacã am tact, sã nu mai insist
a apã de ploaie-n melancolie.
Gonitã din ultimul meu D.N.A.
mi-e dat sã mã pierd undeva prin neant.
Stropsit într-o palmã strãinã de stei
cu hohot va râde amaru-mi, flagrant.
Din fals epitaf, prietenii mei
vãita-vor granitului locul VACANT.
Speranta
Strãini unul de altul - curg pe drum
atâtia anonimi cu stea comunã,
de zei fiind ursiti ca dimpreunã
sã batã-n usa-aceluiasi ACUM.
Sub geana diminetii uni-adunã
potire de luminã si parfum,
în timp ce altii beau din pumni doar scrum
de ploi învârtosate a furtunã.
Cãrãrile cafelei scad buimace.
Pot sã mai sper lângã hatisul dat
cand, rece, mã cobeste-n carapace
corbul din zat? Cafeaua a secat.
Dar parc-as prinde-n albul stirb o pace
ce portile deschsie si-a lasat…
Capes
Nimic nu e mai trist decât amurgul,
ce pe strãjac de frunze smead si gros
amplificând un rosu languros
îsi spânzurã dintru tãrie - rugul.
Au sucombat sub lâncedul miros
sperante tescuite în cosciugul
multiplicat de-a latul si de-a lungul
unui imperiu vested, mociros.
Bâjbâie ploaia elegii ciudate
melancoliilor gemând icnite
si vaietã, preaplânsã peste toate,
idila unor clipe netrãite.
Numai condeiul meu, capes, se-abate
spre “Fur Elise”-al boltilor sorite.
Se bate creanga-n burnitã târzie
S-a cuibãrit Satan aºa devreme
pe brate priincioase de copac
sã-mbrobodeascã-azuru-n tol opac
si-n nori murdari ce vânzolesc dileme.
Învârtosând sãgetile-i, un drac
venit din necuprins, tunetu-si geme
cãlare pe vântoase de nevreme
cu fãlcile-asmutite la atac.
Se bate creanga-n burnitã târzie,
iar trupu-i spintecat de gheara ghetii,
tardiv, încã vibreaz-a nerozie
c-ar mai fi loc prin frunzãrirea vietii
pentr-un fosnit sublim de poezie,
dar frunzele-n pogrom hrãnesc nãmetii…
|
Dudi Tãimãnescu Bãlãita 5/19/2008 |
Contact: |
|
|
