Emigratie : Schimbări în programul de permis de lucru
In luna aprilie 2008, departamentul de imigrație canadian a introdus reguli noi în ceea ce priveste obținerea unui permis de lucru, după absolvirea unui curs la un colegiu sau o universitate în Canada.
Intrebare: Am auzit că noile reglementări facilitează mult obținerea unui permis de lucru după absolvirea programului universitar si usurează procedura. Care sunt aceste schimbări?
Răspuns: Da, este adevărat. In cadrul schimbărilor prevăzute, Departamentul de imigrație urmăreste să faciliteze imigrarea anumitor aplicanți care au venit inițial în Canada cu permis de studiu. Schimbările introduse prevăd prelungirea de la doi (2) la trei (3) ani a permisului de lucru pentru cei care au absolvit un program de studii de cel puțin doi (2) ani (anterior se putea obține un permis de lucru de unu sau doi ani, condițional de locul de absolvire si locul de muncă).
Acum aceste două condiții sunt înlăturate (locul de studii si locul de muncă). In acelasi timp, tânărul absolvent nu mai este obligat să lucreze în domeniul pentru care s-a pregătit în facultate, având libertatea să accepte orice poziție, dându-se libertatea ca acestia să poată să se susțină financiar prin orice fel de muncă. De asemenea, absolventul nu mai este obligat să-si găsească o companie care să-i facă o ofertă de muncă si care să vrea să treacă prin procedura de obținere a unui Labour Market Opinion de la HRSDC (Human Resources and Skills Development Canada).
Intrebare: Există anumite condiții pentru a fi eligibil pentru acest tip de permis de lucru?
Răspuns: Pentru a se califica pentru permisul de lucru în această categorie, absolvenții trebuie să îndeplinească următoarele condiții : Cursul absolvit să fie complet, la zi, de cel puțin opt luni la un colegiu sau universitate publică; In cazul în care programul absolvit este la o instituție particulară, acea instituție trebuie să funcționeze în aceleasi condiții ca si instituțiile publice; Instituția de învățământ trebuie să fie autorizată să confere diplome de absolvire; Absolventul trebuie să aplice pentru acest tip de permis de lucru în 90 de zile de la absolvirea cursului si au primit deja confirmare de la instituția de învățământ că au îndeplinit toate condițiile pentru programul academic respectiv; De asemenea, absolventul trebuie să fi primit confirmare că este eligibil să primească diploma sau certificatul pentru programul academic absolvit; Absolventul trebuie să aibă permisul de studii valabil atunci când aplică pentru permisul de lucru
Intrebare: Nu înțeleg care este diferența în acordarea unui permis de lucru pentru cineva care a absolvit un program de studii de opt luni sau unul de doi ani?
Răspuns: Permisul de lucru acordat unui absolvent al unui curs de opt luni este mai scurt, permisul acordat neputând să depăsească lungimea cursului de studii. Deci, după un curs de opt luni, permisul de muncă acordat este de opt luni. Pentru cei care au absolvit un curs de doi ani, permisul de lucru poate fi de trei ani de la început.
Pentru absolvenții de cursuri între opt luni dar mai puțin de doi ani, permisul de lucru nu poate depăsi ca timp perioada care a fost pentru studii.
Intrebare: Ce se întâmplă cu persoanele care au în prezent un permis de lucru după absolvire sub legislația veche? Pot si ei beneficia de aceste schimbări?
Răspuns: Desigur. Persoanele care au un permis de lucru de unu sau doi ani, obținut sub vechea legislație, pot cere o extindere a permisului lor de lucru până la trei ani în total.
Toate aceste schimbări au rolul să faciliteze rămânerea în Canada a celor care au studiat si au acumulat experiență de muncă si de viață în această țară. După un an de lucru în Canada, toți acesti absolvenți vor putea să aplice pentru rezidență permanentă în categoria nouă ce va fi creată curând de « Canadian Experience Class » (CEC), prelucrarea aplicațiilor preconizându-se a fi mult mai rapidă decât la oricare altă clasă din categoria « skilled worker »
Mihaela Boeriu este consultant de emigrație certificat de către Canadian Society of Immigration Consultants (CSIC) si practică în domeniul emigrației în GTA din 1993. Puteți trimite întrebările dvs. pe adresa de e-mail: mihaela@cgsconsultants.com
Răspunsurile date sunt generale si nu cuprind toate detaliile unui caz specific, pentru care ar fi bine să consultați un specialist în emigrație canadiană.
|
Mihaela Boeriu - mihaela@cgsconsultants.com 5/17/2008 |
Contact: |
|
|