Toate-s vechi si noua toate : Generozitati infrante
Lumini si umbre, colt de rai, dar si de iad, impliniri si infrangeri si toate aspectele vietii cu cele doua fete ale lor din care este formata natura umana ne dau culoare trairilor. Nu de putine ori ne regasim in cuvintele poetului Lucian Blaga: ”Pesemne-invrajbiti/ de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana/ au inteleles ca e mai mare fiecare/ daca-si intind de pace mana. Si s-au impacat/ in mine: impreuna picuratu-mi-au in suflet credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna.” (Pax magna)
Dupa ce s-au consumat in noi razvratirile tineretii cladite din blindajul neacceptarii ambelor fatete, acumuland mai multa experienta de viata, elanul sensibilitatii si al marilor ambitii a inceput sa fie stapanit de mai multa cumpanire, de mai multa luciditate si astfel, treptat ne-am supus acceptarii si apoi, chiar am binecuvantat echilibrul contrariilor. Este o stare pe care o traieste toata lumea. Numai din impletirea contrastelor viata este mai interesanta si mai plina de sens. Inzestrati cu asemenea idei, ne-am format in felul acesta calitati terapeutice in caz de avarie, de care avem atata nevoie. Implinirea in viata se obtine din stradanii plamadite in pace interioara, din acceptare, din lipsa conflictelor de tot felul. Nu este usor sa zambesti cand prin corp iti trec fiorii reci ai infrangerii, dar am inteles ca trebuie s-o facem. Nu e usor sa zambim, cand generozitatii i se opune reversul. La inceput, iti starneste nedumirirea, uneori chiar perplexitatea, viata ti se pare o infundatura. Simti o strangere in zona pieptului, respiratia devine mai greoaie, iti cauti calmantele si trebuie sa faci eforturi mari pentru a nu-i simti arsurile. E dureros cand tu iti deschizi inima cu bucurie spre semeni, sa fii intampinat de oameni bolnavi de neincredere, de ura si invidie, de prostie, rasturnand valorile, purtand permanent cu ei o cupa de venin ca sa-ti otraveasca sufletul sau o oala cu murdarii pe care sa ti-o arunce si sa te spurce, rautati clocotind in ei, gata sa dea pe-afara, fiindca altfel, i-ar otravi pe ei. Nu de putine ori retragerea in transee se face pe targa si umbli precipitat in trusa de medicamente. Cu toate acestea, accepti si asemenea situatii fiindca sunt parti componente ale vietii alaturi de celelalte victorioase si luminoase. Iti intorci fata catre amintirile unor oameni care te fac sa te simti mai bun numai pentru ca te afli in preajma lor si pasesti inainte.
De-a lungul vietii, fiecare traim mai multe infrangeri cand ne ducem cu sufletul deschis si cu bratele pline de daruri spre cei aflati in nevoie. Nu demult i-am simtit iarasi gustul amar si nu e rara situatia cand ne vine aceasta chiar de la cei apropiati noua, caci povestea este veche, stiuta de pe vremea lui Cain si Abel. Nu cu multa vreme inainte, asteptam cu emotie sosirea din tara a unei familii dragi, construind frumoase planuri de viitor si pentru care am facut tot ce se poate face, ba chiar si asupra de masura. Cu fata slutita de ura, i-am vazut cum se straduiau sa ne pedepseasca pentru invinuiri inchipuite, sa ne dispretuiasca pentru faptul ca nu le suntem recunoscatori: “ne-am asteptat la altceva de la voi.”. Se vedea ca practicasera indelung sportul “saritura la gatul omului” si nu-si mai scot ghearele de acolo. Dupa conceptia cu care venisera din tara, isi inchipuiau ca fara ei, viata voastra ar fi bantuita de vanturile pustiirii, nu conta ca noi eram veniti de 15 ani si nu ni se intamplase nenorocirea caderii psihice in lipsa lor. Pentru noi era greu de priceput de unde le venea atata rautate, frustrare si venin. La inceput, aproape muti de uimire, am stat ca incremeniti in afara de timp si spatiu, parca ne rostogolisera intr-o stare de uluiala. Ne-a trebuit un timp pana sa ne repliem, sa dam sens intamplarilor si vorbelor fara noima. Ne-am zis: “oameni iesiti din tiparele cotidiene fata de care trebuie sa luam distanta”. Dupa ce ne-am luat mana dupa ei, cei care s-au dus de-a dura, ei au fost, nu noi, dar pe noi nu ne-a mai interesat in nicun fel. Emailurile injositoare primite de la ei sunt marturia ca nu a fost numai un vis urat.
Intamplarea aceasta cu ei, care, desigur, nu a fost prima din viata noastra, a facut ca inaintea ochilor sa se astearna povestioara broastei testoase care s-a induioast la rugamintile scorpionului si s-a invoit sa-l treaca apa. Cand pe la mijlocul apei scorpionul a inteapat-o mortal, broasca i-a spus: “De ce ai facut asta, fiindca acum ai sa mori si tu, nu numai eu?” Raspunsul scorpionului a fost edificator: ”Asta mi-e firea”. La fel de semnificativa este si intamplarea cu cainele napastuit de copiii care i-au legat o tinichea de coada si alergand innebunit, a muscat mana unui om care se induiosase de spaimele lui si a incercat sa-l izbaveasca de suferinte.
Ce sapa mai tare in sufletul nostru cand suntem pusi in asemenea situatii, este deruta. Ceea ce pentru noi este, clar si de-a dreptul graitor, generos, chiar nobil, pentru preopinent este o orbire totala, iar intelesul faptelor, absolut pe dos. O alta situatie imi trece iarsi prin minte. Cu ceva timp in urma, asupra prietenilor nostri de familie cu care ne aflam in frumoase relatii amicale, relatii pe care le consideram trainice chiar si dincolo de mormant, s-a abatut o napraznica nenorocire. Ii incremenise parca traznetul durerii cazut peste ei din senin. Am suferit si am plans alaturi de ei. Vazandu-i depasiti de neprevazutul situatiei, am sarit in ajutor prinzand foc cu gura. In aceasta situatie, am facut ceea ce trebuia sa faca ei, daca n-ar fi avut aripile frante ca loviti de moarte. Rezultatul? Si-au retras prietenia reprosandu-ne ca ne-am amestecat prea mult in viata lor. Poftim de mai intelege ceva! La ce intersectie intre noi si ei ni s-au despartit drumurile! Cat de evidente erau lucrurile pentru toata lumea, numai pentru ei totul era rasturnat! Cine stie ce framantari interioare, nemarturisite, necunoscute noua, i-au impins pana acolo?...
Nu poti veni cu nici un argument in fata celor care, fara un motiv anume sunt impinsi de tradarile interioare. Nici nu-i judecam cu asprime, fiindca, cine stie daca in intortocheatele carari ale vietii n-am fost si noi in situatia lor si am uitat sau poate nici nu am stiut vreodata? Ne-am indreptat gandul asupra unui adevar de cand e lumea si pamanul: ca ce este bine si nobil pentru unii, nu la fel poate fi inteles si de ceilalti, ca binele se impleteste cu raul, frumosul cu uratul, ca fiecare medalie are doua fete, ca Dumnezeu si cu Satana pot salaslui in noi… Am retrait inteleptele cuvinte ale lui Blaga mentionate anterior. Sau ale poetului George Cosbuc din poezia “Legenda trandafirilor”: “Si de exista alb, nu vezi/ Ca negru-l face sa existe?“
Elena Buica din Pickering
|
Elena Buica 5/13/2008 |
Contact: |
|
|
