Sublinieri : Avem timp
“Avem timp” zicea Nicapetre si accentul cadea totdeauna pe “avem” ca si cum “timpul” trebuia subordonat: il avem, il dirijam, il corectam, il mobilizam, il consumam.
Sau poate nu “ca si cum” ci tocmai.
Ceea ce ma intriga in afirmatia lui este acest “avem” cu “vana” de proprietar dispus sa-si arate si, mai ales sa-si comande atributiile : a avea creeaza obligatii, calatoria in timp cere insistenta eficientei si cu toate ca valorile temporale-asa cum le intelegem aruncand privirile superficialului- au parsivenia efemerului, reverbereaza chemari, sugereaza posibil, ingaduie caderi, pulseaza sperante….
Toti avem “obligatii” traversand temporal, stam pe “fasia” noastra cam asa cum ne-a fost harazit, o croiala originara trebuie sa fi fost altfel ne-am imbulzi toti in aceeasi directie sau am pasi in acelasi ritm si cum bine stim nu e cazul, ne miscam rapid, uneori zgomotos alteori tiptil, invatam, uitam, gresim, corectam, incremenim la portile intelegerii, uneori pana la adanci batranete si poate ca descoperim, in al 12-lea ceas, poate nu, vreau sa zic, traim si nu sunt sigura ca aflam cat de important este sa stim ca “avem “ un timp in care stam singuri.
Nicapetre stia!
Sorescu a venit in octombrie si , cum octombrie e o luna rece-“indian summer” fiind numai o iluzie uneori concretizata in cateva zile cu soare si adieri marine, alteori cuibarita in mintile sacaite de apropierea iernii- ne-am adunat in casa pregatiti sa tafasuim, dupa cum sugereaza Nicapetre : ” Hai la voi, Tea, trebuie sa-l provocam pe “contabilul asta de la oraca” , i-a naucit el pe canadieni, dar noi suntem “cunostinte” vechi stim ce poate dar nu si ce gandeste”….citatul e aproximativ….ideea conteaza!
E cald in casa, evident octombrie a ramas afara si noi suntem constienti ca ii avem “la mana noastra” pe Nicapetre si Sorescu.
Ce sansa!
Poezia, pictura, sculptura, teatrul, grafica, proza ni se invartesc in minte dar mai ales se materializeaza in ideile expuse “direct” fara intermediar, poetul si sculptorul dueleaza isi expun convingerile, circumstantele, lista valorilor; Sorescu ponderat, lin, Nicapetre usor dezlantuit, nelinistit, framantat parca .
Nicapetre curata masa de bucatarie de toate cate erau pe ea, cere hartie , scoate carbunele din sacosa lui nelipsita- altfel, evident, decat servieta de “contabil” si …..gata….deseneaza!
Il priveste pe Sorescu, pentru un moment, curios, traseaza, verifica acurateta liniilor, arunca schita, reia, privirile se departeaza, aseaza distante, abstractizeaza, le simti ratacind in sfere imposibil de atins, realul imediat dispare, Nicapetre fuge, se inchide intr-un spatiu in care nimeni n-are sansa sa patrunda, “trage usa dupa el” si noi n-avem decat sa asteptam sa o deschida, mana produce precis, fara sovaeli, petele de culoare capata contur, desenele acopera podeaua si el habar n-are ca o lume necunoscuta e scoasa la iveala asa “accidental”, numai pentru ca, el, artistul se plimba pe obrazul poetului, doar aparent, intentia fiind mult mai nociva: descoperirea, penetrarea si in final dezvaluirea secretului: cine e Sorescu!
Cioran zice ca procesul intelegerii “este expresia unei profunde nedumeriri careia nu-I poate gasi o rezolvare”; intelegerea n-are deci nici o sansa atunci cand procesul creeatiei ramane o imensa “nedumerire”: E POSIBIL?
E POSIBIL!
Si e mai si Nicapetre a plecat!
|
Maria Cecilia Nicu 5/7/2008 |
Contact: |
|
|
