Stefan Odobleja
Prin anii 1972-1973, printre cititorii cei mai consecventi, prezenti in sala de lectur` a reputatei Biblioteci Bibicescu din Drobeta Turnu Severin, putea fi vazut si un batran, de statura potrivita si modest imbracat, care rasfoia de zor cate 5-6 carti deodata, notandu-si felurite date, informatii, pe foi rupte din caiete sau maculatoare scolare. Uneori, “domnul Odobleja” (asa cum i se adresau cei mai tineri) participa cu placere si la sedintele unui cenaclu literar local, nu numai ca simplu spectator, ci si cu unele epigrame, exersari de poezii, nu lipsite de har si umor. De la un timp, localnicii, prieteni sau simpli cunoscuti, au inceput sa-l priveasca si sa-l trateze cu un respect sporit, cu mai multa luare aminte dupa ce, in anumite ziare si reviste din presa de provincie, apoi si din cea centrala, au inceput sa apara o serie de articole, interviuri care il vizau direct, evocandu-i viata dar mai ales activitatea stiintifica deosebit de valoroasa.
Iata cum, in scurta vreme, numele doctorului Stefan Odobleja a devenit cunoscut de tot mai multa lume, in publicatii de larga popularitate, declansandu-se o adevarata campanie de recunoastere si reconsiderare a contributiei acestuia la nasterea stiintei moderne si revolutionare a ciberneticii, un reputat ziarist indraznind chiar sa titreze, cu litere mari, ca “Un roman a pus bazele ciberneticii, cu zece ani inaintea lui Norbert Wiener”.
Era in toamna anului 1973, cand, cu prilejul unei intalniri (solicitate de el) cu pre]edintele Consiliului Popular Judetean Mehedin\i, am avut prilejul sa-l cunosc direct (ulterior, devenindu-mi chiar prieten apropiat), intelegand, inca de atunci, ca este vorba, intr-adevar, de un om deosebit, cu o inteligenta si o memorie exceptionale, cu o cultura vasta, deopotriva umanista cat si din domeniile tehnicii, informaticii, inclusiv privitoare la conexiunile diverselor stiinte. Solicitarea lui (careia i s-a si dat curs neintarziat) a fost atunci de a i se facilita si sprijini eventuale contacte si discutii directe cu specialisti din cadrul Ministerului Sanatatii, al unor foruri academice, pentru a-si sustine si argumenta nu numai importanta contributiei sale in plamadirea noii stiinte, a ciberneticii, ci si prioritatea, prin descoperirea legilor, a principiilor teoretice ce stau la baza acestei stiinte (formulate de dansul in cele dou` volume ale “Psihologiei consonantiste”, aparute in anii 1938-1939), cu 10 ani inaintea lui Norbert Wiener (socotit, oficial, intemeietorul ciberneticii). Reactia vehementa, dar atat de tarzie a lui Odobleja se explica prin faptul ca, dupa razboi si trecerea sa fortata in rezerva, s-a retras la tara, in satul natal (Izvorul Anestilor, din Mehedinti), multi ani si fara serviciu, traind extrem de modest, lipsit si de sursele de informare despre noutatile din diferitele domenii ale stiintelor care il preocupasera in perioada interbelica. Astfel, abia dupa 1970, cazandu-i, intamplator, in mana traducerea in limba romana a “Ciberneticii” lui Norbert Wiener, a fost socat de asemanarile, adesea frapante, dintre ideile fundamentale din “Psihologia consonantista” si cele din scrierea lui Wiener, aparuta abia in 1948, cand, facand haz de necaz, Odobleja afirma ca, “de fapt, noua stiinta (deja nascuta cu zece ani inainte) a fost atunci doar mosita si botezata de matematicianul american, convertit subit in cibernetician”.
Avand in vedere faptul ca « Psihologia consonantista » a fost redactata in limba franceza (editata de Librairie Maloine, Paris, 1938), cea mai mare parte a tirajului fiind difuzata, imediat dupa aparitie, si in strainatate, pentru o mai buna edificare, am recurs impreuna si la o investigatie suplimentara, invitand pe un fost elev al Liceului Traian din Drobeta Tr. Severin (fost coleg de liceu cu Odobleja, stabilit insa, dupa razboi, in America) la o intalnire aniversara chiar la Liceul Traian, rugandu-l insa, in prealabil, sa verifice daca scrierea lui Odobleja se gasea inregistrata in biblioteci americane, dupa aparitie. Raspunsul adus de fostul traianist (general si diplomat in perioada interbelica) a fost surprinzator, confirmandu-ni-se ca, in jurul anului 1941, cartea lui Odobleja era deja evidentiata in biblioteca Universitatii din Massachusetts (adica exact acolo unde isi desfasura activitatea Norbert Wiener), desi nu fusese deloc pomenita in bibliografia “Ciberneticii” (pentru care a primit si Premiul Nobel). Este aproape imposibil de crezut ca acesta n-a stiut de scrierea lui Odobleja, avand in vedere si efectuarea unui voiaj in Franta, in 1947, cand a contractat, cu Editura Herman din Paris, publicarea “Ciberneticii”, metamorfozandu-se brusc, in doar un an, din matematician consacrat in psiholog inovator. De fapt, acesta se dedicase exclusiv matematicii inca din 1919, in cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts (ca cercetator si cadru didactic), nemanifestand vreun interes pentru procesele ciclice si valoarea lor tehnica nici la inceput, nici in urmatorii ani, cand incepea sa colaboreze cu medicul Rosenblueth (anul 1938), reprofilandu-se treptat in neuro-fiziolog, fiziolog experimentalist etc., intr-o perioada in care se intensificau cercetarile pentru realizarea unor masini de gandire si calcul, dupa modelul gandirii naturale.
Stefan Odobleja, fiu de tarani saraci, a absolvit cu greu cursurile Liceului Traian din Drobeta Tr. Severin (din cauza lipsurilor materiale), urmand apoi Facultatea de Medicina din Bucuresti (ca bursier al Institutului Medico-Militar), dovedind, inca de la acea varsta, o inteligenta si putere de munca remarcabile, pasiune pentru studiu, cercetare, virtuti de autodidact exceptionale. Dupa ce, in 1928, obtine doctoratul (cu teza intitulata « Accidentele de automobil »), va functiona ca medic militar la diferite garnizoane (cea mai lunga perioada, la Regimentul 17 Infanterie din Lugoj), continuand sa studieze, sa faca cercetari, folosind adesea mijloace inprovizate, din cauza lipsei unor conditii adecvate pentru asemenea preocupari. Primele rezultate notabile ale cercetarilor sale apar in 1929, prin studiul intitulat « Metoda de transsonanta toracica » (publicat in « Buletinul medico-terapeutic », 1 mai 1929), in care formuleaza asa numita lege a reversibilitatii, apoi prin publicarea lucrarii “La phonoscopie” (Editura Gaston Doin, Paris, 1935), distinsa cu premiul “Medicul general dr. Papiu Alexandru ». In 1937, e prezent la Congresul International de Medicina Militara de la Bucuresti (cu comunicarea “Demonstration de phonoscopie”), cu acelasi prilej, doctorul Odobleja anuntand si apropiata aparitie a unei importante si originale scrieri (pregatita deja pentru tipar), eveniment ce se va si produce in anul urmator, respectiv 1938, prin publicarea operei sale de referinta, « Psychologie consonantiste » (Librairie Maloine, Paris, I, II, 1938-1939). Aceasta ampla lucrare, publicata in doua volume, insumeaza 880 de pagini, primul volum fiind distribuit imediat unor editori parizieni, de asemenea in cercurile oamenilor de stiinta din S.U.A. (prin mijlocirea Departamentului Marinei Americane), la o serie de biblioteci precum si la mai multi specialisti din Bucuresti.
In ianuarie 1941, in renumita revista lunara de referate « Psychological abstracts », S. M. Strong publica o recenzie referitoare la « Psihologia consonantista » a lui Stefan Odobleja, dovada certa ca aceasta era cunoscuta deja in America, revista mentionata adresandu-se in mod deosebit specialistilor, pentru a-i informa despre cele mai recente si mai valoroase lucrari stiintifice aparute in intreaga lume. In acelasi an, Norbert Wiener, dr. Rosenblueth precum si matematicianul J.von Neumann formuleaza o serie de propuneri pentru proiectarea viitoarelor masini de calcul, dovada ca preocuparile pentru mecanizarea gandirii se intensificau, devenind chiar de interes militar, in acei ani ai razboiului. A trebuit sa mai treaca insa cativa ani de trudnice cercetari si incercari pana cand s-a ajuns la concluzia ca solutia trebuie cautata, in primul rand, tot in psihologie si functiile psihice specifice omului (inclusiv conexiunea inversa, evidentiata si de matematicieni si ingineri dar transplantata, in prealabil, din psihologie). In 1945, apar primele masini de calcul electronice, primul computer (realizat la Universitatea din Pensilvenia) ; in martie 1946, se organizeaza la New York o intrunire pentru „problemele conexiunii inverse“ (obiect al ciberneticii de mai tarziu) ; tot in 1946, se organizeaza un program de pregatire a cadrelor de ciberneticieni (cu informatii, cunostinte, inclusiv din domeniile biologiei si psihologiei) ; in fine, in 1948, apare, la Paris, „Cibernetica“ lui Wiener, implicand abordarea unor materii despre care el nu scrisese niciodata.
In 1956, Norbert Wiener isi publica o autobiografie cu titlul „Sunt matematician“, in care omite sau ignora mai vechile recunoasteri ale legaturii ciberneticii sale cu psihologia originara, incercand astfel, dupa parerea lui Stefan Odobleja, sa minimalizeze sau chiar sa tainuiasca sursele de inspiratie esentiale, inclusiv „Psihologia consonantista“. In 1966, apare traducerea in limba romana a “Ciberneticii”, iar in 1972, si a autobiografiei lui Norbert Wiener, lecturarea acestora starnind, imediat, justificate banueli din partea autorului „Psihologiei consonantiste“, apoi si din partea presei romanesti care reactioneaza prompt (revistele „Tribuna“, „Flacara“, „Orizont“, „Saptamana“, „Viata studenteasca“ etc), determinand un puternic curent de opinie in favoarea paternitatii romanesti a ciberneticii. De fapt, chiar Wiener, cu prilejul aparitiei „Ciberneticii“ sale, recunoscuse ca ideile si preocuparile anterioare in aceste domenii nu erau noi, „ele pluteau deja in aer de mai multa vreme“.
La 24 aprilie 1975, probleme legate de nasterea ciberneticii si contributia lui Stefan Odobleja la acest proces au fost discutate la Academia R. S. R. (Sectia de Istorie a Stiintelor), intr-o sedinta speciala, punctul de vedere al savantului roman fiind sprijinit in mod deosebit de medicii militari, de generatia tanara a oamenilor de stiinta. In acelasi an, la 29 august, Stefan Odobleja va face o comunicare pe aceasta tema (« Cibernetica si Psihologia consonantista ») la al treilea Congres International de Cibernetica, organizat la Bucuresti, explicand si argumentand, cu rigoarea-i obisnuita, ca « Psihologia consonantista » era « o cibernetica, prima din literatura universala, si ca, prin urmare, cibernetica s-a nascut in Romania, in anul 1938». Si de aceasta data, adeptii punctului sau de vedere i-au atribuit rolul de creator, de fapt, al ciberneticii (intr-o forma teoretica generalizata), in timp ce altii (inclusiv medicul D. Danielopolu, inginerul Paul Postelnicu) l-au considerat doar un merituos precursor al noii stiinte, opiniile mai rezervate fiind determinate, evident, si de faptul ca, in acea vreme, Nicolae Ceausescu tocmai acceptase sa fie « onorat » (probabil, nu intamplator) cu medalia « Norbert Wiener ». Odata cu luarea unor masuri pentru imbunatatirea conditiilor de viata, doctorului Odobleja i s-a oferit, in acei ani, si posibilitatea de a publica numeroase articole in presa mehedinteana (Datina, Scoala Mehedintiului) si centrala, de a-si exprima opiniile, punctele de vedere prin intermediul unor simpozioane, interviuri la Televiziunea Romana (de retinut memorabilul interviu cu Aristide Buhoiu), sesiuni de comunicari stiintifice, la intalnirile cu elevii, cadrele didactice din scolile mehedintene (care ii provocau o mare satisfactie). I-am fost alaturea in numeroase asemenea actiuni, inclusiv la o importanta intalnire propusa de renumitul om de stiinta Mihai Draganescu si desfasurata la Biblioteca Bibicescu din Drobeta Turnu Severin (la 28 septembrie 1977), unde acesta a tinut o interesanta conferinta, exprimandu-si, fara rezerve, sincera apreciere si pretuirea deosebita fata de mostenirea stiintifica remarcabila a savantului mehedintean, recunoscandu-i meritul exceptional de a fi formulat (prin « Psihologia consonantista »), pentru prima data, principiile, ideile teoretice generale ce aveau sa stea la baza ciberneticii moderne de mai tarziu. Am citit atunci pe fata lui Odobleja o imensa satisfactie si bucurie, mi-a marturisit ca isi controleaza cu greu emotiile, din care cauza, cu scuzele de riguoare, a renuntat la cina oficiala oferita de edilii locali in cinstea sa si a distinsului academician, preferand sa ne petrecem seara aceea memorabila si cina impreuna, doar noi doi, in separeul discret al unui restaurant din preajma casei sale. A recunoscut atunci ca Mihai Draganescu este cea mai proeminenta si autorizata personalitate academica din Romania, care, pana in acel moment, i-a apreciat corect si fara rezerve truda stiintifica de-o viata, „riscandu-si constient importante functii si responsabilitati“ pe care le detinea in acea vreme. Odobleja a avut dreptate fiindca, ulterior, academicianul M. Draganescu a fost, pentru lunga vreme, marginalizat si obstructionat din pricina curajului cu care a sustinut, in mai multe imprejurari, (probabil, inclusiv in cazul Odobleja) cauza stiintei romanesti.
In anii 1973-1977, s-au facut numeroase demersuri oficiale catre foruri academice sau institutii, personalitati stiintifice pentru evaluarea obiectiva, corecta, a mostenirii stiintifice si a prioritatii operei odoblejiene in plamadirea ciberneticii moderne. In acelasi scop, desi batran si bolnav, Stefan Odobleja a lucrat intens pentru redactarea cartii « Psihologia consonantista si cibernetica » (pe care a apucat s-o vada gata pentru aparitie, nu si tiparita insa), ce avea sa apara imediat dupa moartea sa, la Editura « Scrisul Romanesc », din Craiova (cu sprijinul amabil al directorului acestei Edituri, scriitorul mehedintean Ilarie Hinoveanu). Tot din pricina agravarii rapide a bolii, n-a mai putut raspunde invitatiei de a participa la Congresul de Cibernetica si Sisteme de la Amsterdam, din 21-25 august 1978 (desi i se pregatisera si pasaportul, si mijloacele banesti pentru calatorie), comunicarea sa (« Diversitate si unitate in cibernetica »), prezentata acolo de inginerul Stelian Bajureanu, din Pitesti (si el invitat la Congres), fiind primita cu mult interes de catre participanti. A fost ultima veste buna (care l-a bucurat evident), primita personal de la inginerul Bajureanu, chiar in ultima zi de viata, cand a tinut sa mai multumeasca inca o data tuturor celor care l-au sprijinit in demersurile sale, cu dorinta de a se continua aceste eforuri, in interesul prestigiului stiintei romanesti. Tot in acei ultimi ani, dupa propria marturisire, ar fi definitivat deja manuscrisul unei logici (despre care spunea ca poate fi cel putin la fel de valoroasa ca si « Psihologia consonantista »), care, din pacate, nu s-a pastrat sau nu a mai fost gasita dupa moarte sa. S-au gasit insa la Arhivele Statului din Drobeta Tr. Severin (unde, pentru pastrarea manuscriselor lui Odobleja, a fost amenajat un cabinet special) o multime de fise, texte pregatitoare pentru aceasta lucrare, toate deosebit de interesante, cercetate ulterior de Alexandru Surdu si prezentate, comentate in cartea atribuita lui Stefan Odobleja si intitulata « Introducere in logica rezonantei » (Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1981).
Prin anul 1975, doctorul Odobleja ne-a destainuit faptul ca, din stocul initial al « Psihologiei consonantiste », inca mai detinea aproape 200 de seturi (volumele I si II), pe care ar dori sa le doneze unor biblioteci din Mehedinti, precum si din centre universitare importante (din Romania, cat si din strainatate), cu scopul de a fi cunoscute in cercuri cat mai largi ale speciali]tilor si ale tineretului studios de pretutindeni. I-am indeplinit aceasta dorinta, volumele respective fiind difuzate, in scurta vreme, catre bibliotecile mehedintene, orasenesti si comunale (un numar important de seturi ramanand la Biblioteca Bibicescu din Turnu Severin), cele mai multe fiind expediate, insa, catre bibliotecile unor universitati prestigioase, romanesti si straine (prin intermediul Ministerului de Externe, respectiv al ambasadelor romanesti din strainatate).
Deorece, la vremea respectiva, m-am implicat si in acea actiune, am fost curios sa fac, peste ani, un oarecare sondaj cu privire la finalitatea dorita de Odobleja, din pacate, cu unele constatari neplacute : la biblioteca Universitatii din Bucuresti, unui profesor care a solicitat cartea, i s-a spus ca toate exemplarele fusesera imprumutate, pe timp nelimitat, de Edmond Nicolau ; la Lectoratul Romanesc din cadrul Universitatilor Turku si Helsinki (Finlanda), unde am functionat ca lector, prin anii 1980-1982, nu ajunsese nici un exemplar ; acestea fusesera uitate la sediul Ambasadei din Helsinki (aceeasi situatie afland-o si la Ambasada Romaniei din Suedia) ; in fine, la Biblioteca Bibicescu, se mai afla in prezent doar cateva exemplare din cele peste 30 de duble, inventariate initial. Si exemplele ar putea continua.
Dintre actiunile intreprinse dupa moartea lui Stefan Odobleja, pentru continuarea evaluarii si popularizarii mostenirii sale stiintifice, pentru evocarea personalitatii acestuia, amintim : Simpozionul National organizat la Drobeta Turnu Severin, in anul 1979 (cu prilejul aniversarii aparitiei « Psihologiei consonantiste »), reuniuni stiintifice anuale, in aceeasi localitate, pe tema « Mehedinti, cultura si civilizatie » (cu sectiune aparte privind opera lui Odobleja), comunicarile fiind publicate ulterior in volume speciale ; atribuirea numelui savantului mehedintean pentru strada pe care a locuit cat si Liceului Pedagogic din Drobeta Tr. Severin, aceeasi hotarare fiind luata si pentru un liceu din Craiova, pentru Spitalul Militar craiovean (prin staruinta deosebita tot a unui mehedintean, respectiv dr. Cheita Nicolae, fost comandant al acesei prestigioase institutii pana la varsta pensionarii).
Merita a fi evidentiata special initiativa lui Iosif Constantin Dragan, care a organizat si subventionat trei reuniuni stiintifice de mare amploare la Lugoj, cu participarea unor oameni de stiinta, specialisti si cercetatori din tara si strainatate, unde s-a procedat la o obiectiva si indrazneata evaluare a operei odoblejiene, infiintandu-se totodata, din octombrie 1982, Academia Internationala de Cibernetica Generala Stefan Odobleja (cu sedii la Lugoj si Lugano), care a editat, o vreme, si o revista de specialitate (in limbile engleza si franceza), s-a preocupat de traducerea in limba engleza a « Psihologiei consonantiste » (dupa ce aceasta fusese tradusa si in limba romana).
Numeroase alte reuniuni stiintifice, momente aniversare au fost organizate, de-a lungul anilor, la Drobeta Tr. Severin, Pitesti, Craiova, Iasi, Oradea cat si in alte localitati din tara, s-au scris carti, au fost publicate nenumarate studii, articole in care au fost abordate viata si valoroasa mostenire stiintifica a acestui savant de exceptie, care a fost Stefan Odobleja.
La Congresul International de Istoria Stiintelor, organizat la Bucuresti, in august 1981, opera stiintifica a lui Odobleja a fost discutata intr-o sectiune speciala, evidentiindu-se, aproape in unanimitate, meritul exceptional al acestuia in formularea, pentru prima data, a principiilor, ideilor teoretice esentiale si determinante ce stau la baza constituirii ciberneticii (al carei certificat de nastere a fost « Psihologia consonantista » din 1938), chiar daca botezul acesteia s-a petrecut cu zece ani mai tarziu.
In «Introducerea » cartii sale “Psihologia consonantista si cibernetica”, Stefan Odobleja amintea ca “Cibernetica datoreaza mult si moaselor care au mosit-o, si nasilor care au botezat-o, si doicilor care au alaptat-o. De nascut insa n-au nascut-o nici moasele, nici nasele, nici doicile. Ori, pe noi tocmai paternitatea ei este aceea care ne intereseaza deocamdata aici, mai mult decat alte consideratiuni de ordin mai secundar. Se impune a se face o descriminare categorica intre cibernetica integrala, constituita in anul 1938, si precursorii ei, intre cibernetica integrala, totalizata, pe de o parte, si elementele sale componente, pe de alta parte. « Psihologia consonantista » apare in 1938, ca o cibernetica generala completa –prima cibernetica constituita, care se detasa pregnant din grupul compact al precursorilor ».
In « Prefata » cartii mentionate mai inainte, profesorul universitar Mihai Golu, confirmand faptul ca adeseori s-a intamplat ca aceeasi descoperire sa fi fost facuta de persoane diferite, independent, in locuri si timpuri diferite, problema care se pune , in mod firesc, este a prioritatii sau paternitatii ideilor. Rezulta ca, si in cazul de fata, intrebarea este « cui ii apartine meritul prioritatii in elaborarea, intr-o forma mai sistematica, a unei teorii generale a procesului reglarii prin conexiune inversa (controlul si comunicarea) ? Din parcurgerea cartii de fata – arata acesta, se desprinde, cu destula pregnanta, concluzia ca « Psihologia consonantista » a lui Stefan Odobleja, aparuta in 1938, poate fi considerata o lucrare de fundamentare a ciberneticii generale. De aceea, in analiza aparitiei evolutiei istorice a ciberneticii teoretice, aceasta lucrare trebuie sa fie luata in seama inaintea cartii lui Wiener din 1948 ».
Prof Florian VLADICA
I
|
Florian VLADICA 5/5/2008 |
Contact: |
|
|
