Mesterul Nicapetre
Era vanjos si dur ca piatra.
Adesea, pus pe harta.
Neiertator spre vanzatorii de nimicuri,
De bulgari fara gand si fara suflet,
De panze seci, intinse pe taraba, la castiguri.
Si-a fost o vreme, lunga vreme,
“Cand tara l-a pierdut!”
Cand tot au plans amarnic
Trei ursitori, trei bocitoare;
Cand, din granit, un Zeu Pagan
A suierat, a blestemat
Peste nemernicii de-acasa,
Ce i-au uitat dosite, oropsite,
Fantanile de ganduri si simtire,
Fantanile cioplite-n colt de stanca,
Cioplite-n lemn de tufa sfanta,
Cu semne dibuite-n arsita de soare,
Aprinse din lumina,
Din meserie aspra, nemuritoare!
O, mester harnic, aspru si ne-ngenunchiat,
Nu numai tara, mai la urma,
O lume-ntreaga te-a aflat.
Taisul daltii tale a suit inalt
Alta Coloana Infinita.
Samanta iscusintei tale,
Cazuta din pastaie,
Si-atata zbor cioplit in vesnica tarie,
Azi, urca pan’ la Dumnezeu !
O, mester harnic, mester mare,
Noi, fratii tai, cautatori de semne,
In lumina si frumos,
Te vom afla mereu, acolo, sus,
Printre marii mesteri,
Acolo, sus, intre stele si luceferi !
Poezie recitata la catafalcul lui Nicapetre , in prezenta confratilor de la cenaclul “Observatorului”,
denumit din 21 aprilie 2008 – Cenaclul NICAPETRE
|
