Cerasela , viata unei comunitati rurale
Desi locuim la câteva minute de mers pe jos în acelasi cartier craiovean a trebuit să citesc „Observatorul” din Canada pentru a afla că Ion R. Popa, colegul meu de clasă din Liceul „Fratii Buzesti”, acum Colegiu National, recidivează în scris scotând pe piată o nouă carte pe care a botezat-o inspirat „Cerasela”. Având informatia m-am preocupat să intru în posesia cărtii pe care am obtinut-o conform principiului „donnant-donnant”, la schimb cu cartea pe care avusesem curajul s-o scot de la tipar în vara anului trecut. Între timp am si citit-o, mai greu, nu din cauză că nu m-ar fi atras. Dimpotrivă, dar la noi, atunci când iesi la pensie timpul îti este drămuit între diverse ocupatii, dintre care unele aducătoare de câstig care să întregească pensia ridicolă a majoritătii pensionarilor. Dintre fostii colegi de clasă sunt al treilea care-si vede numele asternut pe coperta unei cărti, dar mult în urma lui R.Ion si în special a lui Nicolae Pârvulescu care au multe titluri publicate, la activ, unele în câte două volume. Nu sunt un literat, de profesie sunt inginer horticol, am lucrat multi ani în CAP dar atunci când în presă au început să scrie si altii nu numai cei care aveau studii de specialitate la Stefan Gheorghiu am început să-mi exersez mâna si mintea, având din 1992 până în prezent peste o mie de articole publicate într-un hebdomader satirico-politic de mare impact din Bucuresti si câteva articole în almanahul acestuia.
Dar ajunge câte am spus despre mine si să trecem la discutia despre cartea pe care am citit-o si în care m-am regăsit aproape în fiecare pagină. Este vorba, după cum spuneam, de volumul „Cerasela” scos în anul 2007 la Editura „Contrafort” din Craiova în care, de la început am retrăit cei 16 ani petrecuti ca inginer în câteva CAP-uri din judet unde am luat cunostintă din plin de binefacerile regimului comunist prinzând în totalitatea ei epoca cea mai dură, aceea a regimului ceausist în care, după aparenta liberalizare din 1968, după vizita tovarăsului în China, a venit pe câmp instructorul de partid care ne-a citit cea mai recentă cuvântare a titanului din care reesea că lucrurile vor lua o turnură inversă. Cei care au trăit acesti ani stiu bine despre ce este vorba. Ei bine, Popa reuseste să surprindă în prima parte a cărtii, cu un realism crud, viata unei comunităti rurale ale cărei activităti începuseră să se învârtă în jurul CAP ului si al scolii, religia, cultura, viata spirituală în general, fiind trecute pe linie moartă. Întâmplările si personajele descrise în această primă parte a cărtii sunt desprinse din viată, sunt atât de reale încât am fost tentat să cred că autorul nu a făcut altceva decât să transcrie jurnalul personal al cuiva schimbând doar numele reale ale oamenilor si locurilor cu altele inventate de el. Rapacitatea si viclenia presedintilor de CAP si ale acolitilor lor, siretenia activistilor de partid grefată pe o pregătire intelectuală precară, măsurile aberante impuse de partid, din ce în ce mai restrictive, pe spinarea celor care aduseseră pământul si uneltele în colectivă iar acum îsi dădeau viata pentru ea, afirmarea pe plan politic si bineînteles material, a sărăntocilor si lichelelor deveniti conducători, tot acest cumul de factori care în final au dus la transformarea tăranului român, crescut în respectul pentru pâine si frica de Dumnezeu, într-un dezrădăcinat în lumea care-i apartinuse odinioară, într-un hot si un lenes, toate acestea sunt prinse cu o desăvârsită minutie în paginile cărtii. Mărturisesc că nu am avut ocazia să citesc până acum o mărturie mai clară privind distrugerea de către regimul comunist a bunului simt nativ si a educatiei întemeiate pe baze exclusiv religioase pe care tăranul român o primise până la instalarea odiosului regim si consider că ea ar trebui să constituie un îndreptar care să se introducă în studiul literaturii, dar mai ales al istoriei în scoli, asa cum odinioară profesori ne omorau cu „Mitrea Cocor” exponentul noii literaturi. Trecând apoi în domeniul său de activitate, profesor de istorie în învătământul liceal, autorul excelează în realism, picanterie si umor, dând o excelentă cursivitate dialogurilor si descrierilor, doar joacă pe teren propriu nu în deplasare ca în prima parte a cărtii. Relatiile „neprincipiale” între cupluri de profesori, între profi si eleve, între băieti si fete, erau la ordinea zilei, favorizate în special de lungile perioade de „respiro” fată de carte denumite impropriu „practică agricolă”. Reluând o „poantă” la modă în vremea aceea în mediile cele mai afectate de acest fenomen Io R. Popa ne spune la începutul capitolului VIII: „Campania de toamnă era în toi, câmpul fiind plin de elevi, studenti, soldati, muncitori, functionari, detinuti, între care si tărani”. Timp de câtiva ani am apucat să trăiesc si eu această nebunie având la lucru copii de-ai prietenilor, de multe ori chiar si pe fiicele mele, sau prieteni arhitecti, constructori, intelectuali. Cu altii m-am împrietenit la fata locului dată fiind nepăsarea mea fată de ordinele date si partid si protectie pe care le-o asiguram celor venisi să muncească la ferma pe care o aveam în primire. Noroc că la începutul anului 1988 am iesit din circuit dar nu m-am despărtit de cauză având ocazia, de multe ori, să mă deplasez pe teren cu autobuzele care transportau elevi, uneori chiar de la liceul autorului. Si continuă autorul în nota umorului său caustic: „Dar cum văd eu, culesul acesta de toamnă la struguri, porumbi, sfeclă, legume, zarzavaturi – indiferent ce – a rămas în seama elevilor, salariatilor, militarilor si detinutilor, dar baza suntem noi, scoala, că nu ne dau nici un ban. Tărani nu mai avem. S-au mutat la orase, devenind salariati si abia după aceea vin să recolteze, în noua lor calitate, cum ar zice cine stim noi”. Cât despre cea de a treia parte a cărtii, cea pe care o trăim de peste 18 ani, cu aceeasi rigoare a observatorului extrem de atent si fin, autorul încearcă să inducă subliminal ideea pe care si eu o împărtăsesc si anume că în epoca actuală au triumfat cei care întrunesc în sine două conditii: tupeul si mediocritatea sau chiar mai putin. Altfel nu ar fi posibil ca oameni care, odinioară anonimi, care-si făcuseră sapte clase chinuite la ordinul partidului pentru care acesta era barajul minim intelectual pentru a fi primit în rândurile purtătorilor carnetului rosu, imediat după 1989 prin siretenie si viclenie să ajungă mari oameni de afaceri pentru ca mai târziu să-si exhibeze diplomele de doctori în stiinte pe peretele din spatele biroului de patron. Mare rol au avut si acesti profi descurcăreti din licee si universităti care, pentru o spagă consistentă, au echivalat studii, i-au ajutat pe profitorii si noii îmbogătiti să ardă etape si au scos doctori în stiinte pe bandă rulantă.
Nu-mi rămâne decât să-l felicit pe fostul meu coleg de clasă pentru reusita minunatei sale cărti.
Nota Observator;
Cartea Prof. Ion R. Popa a fost prezentata in cadrul cenaclului Observatorul.
La una din sezatorile Observatorului a participat si fam. Ion R. Popa , in vizita la copii lor din Toronto.
|
Costinel Savu 5/1/2008 |
Contact: |
|
|
