Scrisori catre Domnul
I
Vreau sã-ti scriu mereu cate-o scrisoare
de cand Te cobori la mine-n gand,
poate ca-mi va creste-n inima o floare
mare de la cer pan’ la pamant
Vreau sã-ti scriu mereu cate-o scrisoare
numai din priviri sa Ti-o trimit,
poate ca-mi va creste-n san un soare
sa Te luminez de bun venit
Vreau sa-ti scriu mereu cate-o scrisoare
numai din taceri sã ti-o compun,
poate- asa vei sti ca sunt rebela
chiar si-atunci cand vreau sa ma supun
Tu esti eul meu cel mare doar
si in Tine eu ma recunosc:
sunt un mic cercel intr-o Ureche
ce capteaza suflete cu har.
II
Intr-un rau de lacrimi, Doamne,
de-as putea sa curg mereu
sa se topeasca in mine -
mic si tainic – Dumnezeu
Intr-un rau de lacrimi, Doamne,
de-as putea sa curg la vale
si-un semn tainic de lumina
poate mi-ar iesi in cale
Intr-un rau de lacrimi, Doamne,
de-as putea sa ma tot scald
poate Te-as vedea pe Tine
stand in cerul cel mai `nalt
Si sa-ti las a mea scrisoare
scrisa-n suflet cu iubire
poate-asa nu va sti Cerul
cat sunt eu ºi cat sunt Fire.
III
Ca o adiere de vant
Te-am simtit, Doamne,
la mine-n gand
Ca un glob de foc
in inima mea
ti-ai fãcut loc
Am vrut
sa ma dau mai incolo,
dar oricum ma-ntorceam
erai si Tu acolo
De-atunci
numai porumbei
cu crengi de maslin in plisc
privesc in zare
Privesc corabia
in larg daca n-apare.
IV
Cel ce ma iubeste
si-n mine Si-a facut salas
in roua dimineata se-oglindeste
iar noaptea sta cu stele la taifas
Cel ce ma iubeste
si-n mine si-a facut salas
din cerul Lui pe toti ne urmareste
si ne ghideaza-n fiecare ceas
Cel ce ma iubeste
si-n mine Si-a facut salas
prin porumbei ne aminteste
ca Duhul Sfant la noi a mai ramas
Cel ce ma iubeste
si-n mine si-a facut salas
cu mine-n gand se sfatuieste
si scrie-n locul meu de-un ceas.
V
Atat de multe-avem sa ne mai spunem
incat doar vorbele sunt de prisos
Tacerea doar in brate ne-ar mai tine
cum un copac cu trunchiul prea vanjos
Atat de multe-avem sa ne mai spunem
de parca din alt cer m-ai fi adus
si vrei acuma sa-mi mai spui in lume
ce mi-ai mai spus candva acolo sus
Atat de multe-avem sa ne mai spunem
incat Te-ai hotarat la vorbe-a renunta
Mirific peisaj ce n-are nume
de sus de-a rostogolul mi l-ai da
Sa pot sa-l tin - saraca pe-ai mei umeri –
bogata-as deveni si m-ai salva
de zilele Tu doar vei vrea sã-mi numeri
nu-n vorbele, ci in tacerea mea.
VI
O poezie
ascunsa-ntr-o samanta
din inima mea creste
cum rodul in pamant
Poate ca-n Cer
‘nainte de-a ma naste
ca Tie iti voi scrie
facut-am juramant
Sunt, Doamne, ca o iarba
ce fruntea grea si-o pleaca
si prea multa iubire leganand
Sunt, Doamne, ca o trestie
ce gandul si-l imprastie,
dar si un scai de poala Ta
sa ma tot tin, sa ma tot tin
sa vad copilul cel divin
Cu ochiul cel intors sa-l vad
in mine cum isi face vad
si ca o apa-nvolburata
imi soarbe zilele ce-mi scad
Cu ochiul cel divin, intors
eu lumea Ta sa o stravad
cand pacea mi se lasa-n os
si fara somn eu pot sa vad.
VII
Ca un vartej spre Tine ma intorc
mi-e timpul graba, noaptea-mi e aproape
si nu stiu zilele cat le mai torc
lumina cat mai intra sub pleoape
De la un timp, in mine cand privesc
nimic nu este cum a fost candva
Spre care eu sa pot cheia sa-ntorc
sa aflu ca nu sunt altcineva?…
Mai bine fug de mine si ma strang
ca melcu-ntr-o cochilie strivita
si ma gandesc la Tine cum s-ajung
pe o carare cu lumini tivita.
VIII
O clipa m-ai facut sa zbor -
m-a ocrotit a Ta Aripa -
si nu-mi pasa in zborul meu
de sunt prea mare
sau prea mica
Ce stea ascunsa ai vazut
din limpezimea -Ti necuprinsa
de-n jurul meu Te-ai rostuit
si m-ai lasat de Tine ninsa?…
Din care viata ma cunosti
de Ti-ai varsat in mine Lumea
de am crezut ca am un rost
din acea viata-n cea de-acuma?…
Era umil sufletul meu
si trist ca nu-si mai stie rostul
M-ai fãcut cer peste pamant,
desi din lut mi-e adapostul.
IX
Mi -e-atat de dor de Tine
ca Ceru-ntreg cu stele
de s-ar muta in mine
eu nu m-as lecui
Esti mai presus de ele,
esti mai presus de ingeri
de-ntreaga Ta fiinta
eu nu Ti-o pot gãsi
In joaca Ta cereasca
Tu mi-ai cuprins faptura
si m-ai facut alaturi
de Tine sa ma simt
Si-acum cand amintirea
ma roade cu-al ei vierme
ca vis doar a fost totul
si nu iubire sfanta
as vrea sa pot sa mint.
X
Acum dintr-o suflare
sa pot sa Te cuprind
sa rup din noapte valul
ca sa Te simt venind
Sfidand iar departarea
ce-n cale ne va sta
sa Te iubesc cu spaima
ca-n cer de mahala
Ardoarea Ta cereasca
sa mi-o cobori in san
ca ingeri ce adasta
in poduri vechi cu fan
Sa nu mai stiu de-s suflet
ascuns in trup de lut
sau lut ascuns in suflet
ce-abia de pot sa-l duc
de mare ce mi-e cerul
ascuns in bolta lui
si nimeni nu mai poate
sa prinda-n el un cui
Un cui sa lase-n clipa
o toarta de la Cer
pierduta in lumina
sa uit ca am sa pier.
XI
Iti scriu sfidand timpul
pe nerasuflate
In mine-ascund Cerul
si beau Anotimpul
si nici ca imi pasa
pedeapsa de-i mare
Cutez catre Tine
s-arunc o strigare
pe-o raza sa lunec
si raza de-i mica
cararea-mi intunec,
dar zbor inainte
Lumina-asteptand
luminand asteptare.
XII
Tarziu in noapte gandul meu
devine cant, devine dor
cand ma gandesc la Tine, Doamne,
si toata, toata ma-nfior
Eu un arcus pe placul Tau
sa fiu as vrea, sa cant duios,
sa-mi creasca-n suflet trandafiri
cand ma patrunzi pana la os
Credinta-n Tine e un dar
ce Tu mi-l picuri din senin
si-aud in mine-o liturghie
cand Tu devii paine si vin
Nu stiu prea bine sa ma-nchin,
nici sa m-aplec pe la icoane
Te simt ca pe-un iubit divin
si-am sa ma pierd in Tine, Doamne.
|
Olga Alexandra Diaconu 4/22/2008 |
Contact: |
|
|
