Cu radacini si cu lumina
De Paste sărbătorim viata, care a învins moartea prin iubire si credintă. Pentru aceasta ne pregătim prin zilele în care ne purificăm sufletul si trupul. Acum 64 de ani, în 4 aprilie 1944, tara s-a zguduit sub cumplitul bombardament declansat de aviatia anglo-americană asupra Gării de Nord si a Bucurestiului. Fortele războiului si-au găsit victime nevinovate. A fost un adevărat genocid. Mii de oameni, copii si femei, multi refugiati, au fost omorâti cu o lasitate care va fi depăsită doar la Hiroshima si Nagasaki. Peste 300 de clădiri, multe dintre ele folosite ca spitale, având semnul crucii rosii pe ele, au fost distruse. Atunci, ca si în ultimii ani în Iugoslavia, Afganistan sau Irak, mai ales aviatorii si-au făcut obiceiul de a distruge uneori mai mult civili decât soldati adversi. Dacă eroii neamului erau constienti că pot pieri în luptă, acesti oameni fie erau în tranzit, fie încercau să-si găsească un cămin nou, ca refugiati. Printre ei a fost si tatăl meu care plecase de la Liceul Militar Mănăstirea Dealu, în vacantă. A scăpat de bombardament, fiind în trenul ce a plecat spre Craiova. Avioanele au survolat trenul, dar nu l-au bombardat. Destinul lui a fost să trăiască pentru a-si dărui viata pământului tării ca agronom-cercetător si pentru a deveni tată. În acele momente „viata lui a renăscut”, devenind a doua aniversare pentru el, iar mai târziu si pentru mine. Numerologic, pentru cei care cred în numerologie, totul a fost fără noroc (ziua de marti, de patru ori patru si suma datei, opt). Totusi atunci si în 1977 pe 4 martie, pentru tatăl meu trenul cu care pleca din Bucuresti a fost salvator. Altfel ar fi fost în Hotelul Victoria care s-a prăbusit la cutremur. Uneori ne vine greu să întelegem că există un destin hotărât dinaintea nasterii, dar el este precizat în Psalmul 139. 16: „în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înaite de a fi fost vreuna din ele”. Întelegerea lui ne poate ajuta să privim cu seminătate, chiar dacă ni se prelinge o lacrimă. Azi, gândindu-ne la cei care au pierit, poate le alinăm suferinta de a fi murit într-un mod atât de violent. Prin nemultumirea noastră fată de acel bombardament, prin constientizarea efectelor negative ale unor acte reprobabile care încalcă legile umane, poate ceva în lume se schimbă. Astfel lumina care va izvorî de Paste va spăla rănile celor jertfiti atunci si va alimenta speratele de pace ale oamenilor.
Suntem datori să sperăm într-o lume mai bună, în care pacea si armonia să fie izvorul care să potolească orice pornire negativă. De fiecare dată când iau condeiul în mână sper ca lumina să-mi umple sufletul, iar gândurile să aducă acea schimbare în care armonia să dăruiască oamenilor acea dorintă de iubire fată de strămosi si de patria străbună. Eu sunt ca o plantă; n-as putea trăi fără rădăcini si fără lumină...
|
Camelia Tripon 4/6/2008 |
Contact: |
|
|
