Peregrinări prin istorie (II)
Motto: Trebuie să luăm din trecut focul, nu cenusa( J. Jaurčs).
Termenul de Ev Mediu a fost folosit de umanisti pentru a desemna perioada cuprinsă între Antichitate si Renastere, care a durat aproximativ un mileniu. Căderea Imperiului Roman de Apus, în anul 476, sub dominatia gotilor, a marcat începutul Evului Mediu, perioadă din istoria omenirii, aspru criticată de Voltaire, pentru triumful puterii papale, exaltarea misticismului, persecutiile Inchizitiei si cruciade. O astfel de critică nu tine seama că civilizatia europeană îsi are originea în Evul Mediu, când au apărut scoli profesionale si universităti, au existat mari dispute în câmpul gândirii filozofice, s-au definitivat limbile, s-au format literaturile nationale si două din stilurile cele mai importante din istoria artei – romanic si gotic. Pentru a fi obiectivi, stimati cititori, prefer o abordare succintă si sistematizată a Evului Mediu, concluziile si judecătile de valoare le veti trage dvs.
Conditii social-economice
Agricultura este practicată pe domeniile feudale de tăranii dependenti, iar pe proprietatea obstilor sătesti munceau tăranii liberi; în orase se dezvoltă productia mestesugărească de tip manufactură, se formează piata internă bazată pe relatiile marfă-bani, apare capitalul cămătăresc, se extind transporturile pe apă si uscat. Ierarhia feudală în Europa Apuseană este caracterizată prin relatiile dintre seniori si vasali. Regele în calitate de conducător al statului (suveran) si stăpân al întregului pământ, este seniorul suprem (suzeran) al tuturor nobililor (principi, baroni, duci,marchizi, conti) de la care pretinde credintă, sfaturi si ajutor. Feudul desemnează proprietatea funciară pe care un vasal o detine de la rege sau de la un senior. Principalele ocupatii ale nobililor erau : războiul, întrecerile militare, serbările si vânătoarea. Ei erau slujiti de cavaleri ai căror cod moral prevedea obligatia de a fi viteaz si loial, de a-si respecta cuvântul si a nu minti niciodată, de a respecta legile onoarei în lupta cu adversarul.
Realizări culturale
Se pot mentiona unele progrese tehnice plugul cu brăzdar de fier, roata cu spite, teascurile de ulei,morile de vânt. Sunt demne de remarcat preocupările tehnice si în constructii, conceperea unor instrumente utile pentru navigatie, dar mai ales ridicarea unor biserici si palate monumentale.Arhitectura laică si bisericească se caracterizează prin diverse stiluri:
*oriental – în India si China au fost construite temple si palate bogat decorate cu statui si basoreliefuri aurite, încrustate cu pietre pretioase.
*bizantin – se remarcă prin cupola rotundă si prin bogătia de elemente decorative(mozaicuri, fresce, sculpturi în marmură si fildes), ex. biserica San Vitale din Ravena, palatele imperiale din Constantinopol.
*romanic – a apărut în sec. X-XII prin îmbinarea unor elemente ale arhitecturii romane cu influente orientale si bizantine. Se caracterizează prin masivitatea constructiilor, arce în formă de cerc, ziduri sustinute de contraforturi, ex. Notre-Dame la Grande din Poitiers(Franta), Domul si Turnul din Pisa(Italia), castelele Wartburg(Germania) si Gand(Belgia).
*gotic – a apărut initial în Franta si se caracterizează prin utilizarea arcului frânt, în cadrul unor elemente de tip ogivă, contraforturi exterioare, turle ascutite, ziduri împodobite cu sculpturi în basorelief si statui, ferestre cu vitralii. Astfel
au fost costruite catedralele Notre-Dame din Paris(Franta) si Köln(Germania), palatul Hradčany din Praga(Cehia), biserica Mariack din Cracovia(Polonia), Biserica Neagră din Brasov(România).
*românesc – arhitectură cu boltă semicirculară, brâie alternative de piatră si cărămidă pe fatade, fresce exterioare. Se întâlneste la mânăstirile din Moldova(Putna, Voronet, Sucevita, Moldovita) si Muntenia(mânăstirea Dealu, biserica episcopală de la Curtea de Arges).
În Evul Mediu, dezvoltarea culturii este frânată din cauza frământărilor sociale si a restrictiilor impuse de biserică. Scolastica prin dictonul „crede si nu cerceta”, a transformat filozofia într-o „servantă a religiei” si a cenzurat spiritul stiintific si cutezanta în gândire. Totusi au existat spirite îndrăznete precum Roger Bacon care a introdus metoda experimentală în stiintă, sustinând că orice descoperire trebuie verificată prin experiente. În gândire, un merit deosebit revine matematicienilor arabi, prin studiile acestora despre numere si crearea trigonometriei, dar si pentru rolul lor de intermediari prin care cultura greacă s-a răspândit în Europa apuseană medievală. Arabii sunt cei care au transformat termenul de chimie (cuvântul apare sub forma „chemeia” într-un decret al împăratului roman Diocletian, din anul 296 î.H., prin care ordona arderea cărtilor egiptenilor despre arta facerii aurului sau argintului) în alchimie, care s-a răspândit rapid în lumea occidentală. Desi faptele îi contraziceau, alchimistii se trudeau cu transmutatia metalelor în aur si găsirea unui medicament universal „piatra filozofală” sau „elixirul vietii”, care să vindece maladiile umane si să aducă întinerirea. În laboratoarele lor, dotate cu alambice (gr.alambix) s-au descoperit substante chimice importante ca acidul azotic, unele săruri etc. S-au sintetizat apoi medicamente, în perioada iatrochimiei (gr.iatros-medic). Abia mai târziu, alchimistul si medicul elvetian Paracelsus a dat o orientare materialistă fiziologiei. El a revizuit conceptiile medicale din acea perioadă, considerând că bolile pot fi explicate prin factori chimici.
Literatura Evului Mediu cuprinde:
*poeme epice – Boewulf(Anglia), Cântecul Nibelungilor(Germania), Cântecul lui Roland(Franta), Cântecul Cidului(Spania), Cântecul oastei lui Igor(Rusia).
*poezia lirică cultivată de trubaduri si truveri în Franta sau de minnesängeri în Germania.
*romane cavaleresti – Tristan, Lacelot, Parzival etc.
Reprezentanti de seamă ai literaturii medievale François Villon(Marele Testament), Dante Alighieri(Divina Comedie), Chaucer(Povestirile din Cantebury).
Repere istorice importante
Evul Mediu se caracterizează prin miscări masive ale unor populatii europene (germanii, slavii) sau venite din Asia (triburi de origine turco-mongolă, fino-ungrică), criza politică declansată de Imperiul roman către mijlocul secolului al III-lea, fondarea Constantinopolului în anul 330 de către Constantin cel Mare, căderea Imperiului Roman de Apus în 476, când ultimul împărat Romulus Augustus este detronat de generalul barbar Odoacru care-si ia titlul de rege al Romei, influenta islamică din sec.VIII-XI în bazinul mediteranean, separarea în 1054 a crestinismului în catolicism (biserica apuseană) si ortodoxie (biserica răsăriteană), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la Constantinopol, sfârsitul Imperiului Roman de Răsărit (cunoscut sub numele de Bizant) prin cucerirea Constantinopolului în 1453 de către Mohamed al II-lea.
Formarea unor popoare în Europa si Asia
Configuratia lumii medievale este influentată în studiul timpuriu de migratiile si cuceririle triburilor barbare: vizigotii în Spania, anglo-saxonii în Anglia, vikingii în zona scandinavă, normanzii în Sicilia, slavii în răsăritul si sud-estul european, francii în Germania, Italia si vechea Galie romană, ungurii în Câmpia Panoniei, arabii în Peninsula Arabică, Africa de nord si zone întinse din Asia, mongolii pe teritoriul Mongoliei de azi, turcii în Asia Mică si Asia Centrală (sub presiunea mongolilor, triburile oguze au început din anul 1015 să emigreze în masă din Asia centrală spre Orientul Mijlociu si Apropiat unde au format două imperii : selgiud (1038-1308) si otoman (1299-1922). Triburile germane, nu numai că au stat la baza formării poporului german, ci mai mult, prin asimilarea de către populatia romană sau romanizată, cu un nivel de civilizatie superior,au contribuit la formarea unor popoare noi : francez, italian, spaniol, portughez. Pe de altă parte, numeroase popoare (rus, ucrainean, bielorus, polon, ceh, slovac, sârb, croat, sloven, bulgar) sunt de origine slavă. De remarcat, că poporul român a rămas o insulă de latinitate în Europa de răsărit. După retragerea armatei si administratiei romane din Dacia (271), de către împăratul Aurelian, s-au succedat valuri de popoare migratoare (goti, huni, gepizi, avari, slavi, pecenegi, cumani, mongoli) care au fost asimilate de populatia autohtonă.
Formarea unor state feudale
Spre deosebire de romani, care considerau statul ca o institutie publică (res publica), iar pe locuitorii săi ca cetăteni (cives), germanii socoteau statul un drept dobândit prin cucerire sau mostenire, iar pe locuitori, supusi ai regelui. Această ultimă conceptie a stat la baza întemeierii regatului franc de către Clovis (481-511), a Imperiului Carolingian de către Carol cel Mare (748-814) si a Imperiului Romano-German de cătreOtto I cel Mare (936-973).
În partea de răsărit a Europei au coexistat o perioadă îndelungată relatiile de productie sclavagiste cu cele feudale în formare. Imperiul bizantin, continuator al civilizatiei greco-romane, a avut o perioadă de glorie în timpul împăratului Iustinian (527-575) si a exercitat o puternică influentă asupra popoarelor din bazinul Mării Negre si sud-estul Europei. Dacă la aceste mari state feudale se adaugă Marele Califat Arab, Imperiul Mongol si Imperiul Otoman, axate pe expeditii militare si cucerirea de noi teritorii, se poate imagina situatia politică a lumii medievale . Prefacerile social-economice, lupta împotriva subjugării, sau dimpotrivă, tendinte de dominatie si cucerire, au marcat procesul de trecere de la uniunile de triburi la unele state feudale timpurii: Heptarhia anglo-saxonă (sec.IX, ulterior se va numi Anglia), regatele din peninsula Iberică (sec.VIII, Asturia, Leon, castilia, Aragon, Navara, Portugalia) care vor forma mai târziu Spania si Portugalia, regatele scandinave- Danemarca (sec.VIII), Suedia (sec.IX) si Norvegia (X), Rusia Kieveană (sec.IX), regatul Ungariei (anul 1000, sub conducerea lui Stefan I), Hanatul hoardei de Aur (sec.XIII- stat mongol constituit la nord de Marea Neagră); în Asia, pe lângă statele existente India, China si Iran, apar noi state- Kampuchia, Coreea, Tibet, Japonia etc. Pe teritoriul patriei noastre, cnezatele si voievodatele existente în sec. IX-XIII au constituit etape premergătoare în formarea unor state de sine stătătoare: Tara Românească (1310, sub conducerea lui Basarab I) si Moldova (1359, sub Bogdan I), Transilvania fiind cucerită de unguri si inclusă ca voievodat cu o anumită autonomie în cadrul regatului ungar : înfrântă după bătălia de la Mohacs (1526), după căderea Budei )1541), Ungaria este dezmembrată în partea occidentală ocupată de habsburgi, cea mijlocie transformată în pasalâc turcesc, iar Transilvania devine principat autonom, vasal Imperiului Otoman. Unirea Tărilor Române în anul 1600, sub conducerea lui Mihai Viteazul, desi vremelnică, a constituit un pas important în afirmarea unitătii statale a poporului român. Dacă în Germania si Italia s–a mentinut fărâmitarea politică întretinută de marii feudali, în schimb în Franta, Anglia, Spania si Rusia are loc în sec.XI-XIV evolutia statului către monarhia centralizată si absolutistă. Istoria medievală este marcată de evenimente militare cu profunde rezonante politice, precum : războiul de 100 de ani (1337-1453), dintre Anglia si Franta (unde s-a remarcat avântul ofensiv al lui Jeanne d’Arc), miscarea de eliberare din Spania de sub ocupatia arabă- cunoscută sub numele de Reconquista-, lupta împotriva invaziilor mongole din Europa si Asia, cruciadele desfăsurate sub lozinca „războiul sfânt”, pentru eliberarea Ierusalimului si „Sfântului Mormânt” de sub ocupatie păgână, lupta de eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomană. De mentionat, că Tările Române au reprezentat o pavăză a crestinătătii la Dunăre în calea expansiunii turcesti.
Termenul de Renastere (fr. renaissance, it. rinascimento) derivă din verbul „a renaste” si reprezintă o miscare ideologică si culturală din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franta, Germania; Tările de Jos), a doua jumătate a sec. al XVI-lea si începutul sec. al XVII (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII si începutul sec. al XVIII-lea (Tările Române), caracterizată prin respectul fată de om (umanism), reactualizarea valorilor antichitătii, reforma religioasă, progres economic, descoperiri geografice, aparitia capitalului financiar si bancar, dezvoltarea oraselor etc.
Reforma este o stare a libertătii spiritului, manifestată printr-o miscare ideologică si social-politică, cu un pronuntat caracter anticatolic . Se întâlneste sub diverse forme:
- lutheranismul, promovat în a prima jumătate a sec. al XVI-lea în Germania de Martin Luther, care s-a ridicat împotriva vânzării de indulgente si a sustinut o nouă doctrină religioasă, bazată pe mântuirea prin credintă, simplificarea cultului catolic si libertatea credinciosilor de a interpreta Biblia
- calvinismul, învătătură propagată la mijlocul sec.al XVI-lea la Geneva de Jean Calvin, care se pronuntă pentru o biserică simplă lipsită de ritualuri fastuoase si îndeamnă pe credinciosi să caute izbăvirea într-o viată activă si morală
- anglicanismul, a fost impus în Anglia de regele Henric al VIII-lea, Tudor, între anii 1531-1534, care, după ce a luat o serie de măsuri pentru restrângerea influentei papalitătii, s-a proclamat seful suprem al bisericii engleze, căreia i-a secularizat o parte din avere.
- reforma catolică (contrareforma) a fost initiată de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg (Spania) pentru o înnoire a bisericii catolice.
Au apărut noi ordine monahale, ca de exemplu ordinul călugărilor iezuiti, înfiintat în 1540 de cavalerul spaniol Ignatiu de Loyola, care a devenit foarte puternic. Inchizitia organizată de iezuiti a avut rolul de tribunal al Sfântului Oficiu, fiind cunoscut în istorie prin înăsprirea represiunii până la arderea pe rug a necredinciosilor. Preocupati de educatie, iezuitii au înfiintat colegii si au trimis misionari în toată lumea, pentru promovarea religiei catolice. Cu toate eforturile papilor, autoritatea monarhiei absolute se impune chiar si în tările catolice (Franta, Spania). În cele din urmă, un conciliu ecumenic organizat la Trento, în Italia, a impus o disciplină severă în cadrul clerului catolic si a hotărât transmiterea credintei prin cathehism sau predică.
Dorinta de a cunoaste lumea s-a concretizat în mari descoperiri geografice:
- prin ocolirea Africii Bartolomeo Diaz descoperă în 1468, capul Bunei Sperante
- în 1497, Vasco da Gama descoperă un nou drum spre India
- în1500, corăbiile lui Alvarez Cabral ajung în Brazilia, pe care o numesc Santa Cruz
- Cristofor Columb descoperă în 1492 insulele Bahamas, Cuba si Haiti, după care a mai făcut trei călătorii, în decursul cărora a descoperit o parte din insulele Antilele Mici, America Centrală si continentul american, la gurile fluviului Orinoco
- Fernando Magellan a făcut pentru prima oară, în 1519, înconjurul lumii
Din păcate, odată cu expansiunea europenilor, se formează primele imperii coloniale - cel portughez (Coasta Braziliei, coastele apuseană si răsăriteană ale Africii, coasta Malabar, insulele Sonde, Moluce si Macao), cel spaniol (Mexic, America Centrală, Venezuela, Peru, Chile, Rio de la Plata, Antile). Este bine de mentionat că, în timp ce căutau aur si sclavi, conchistadorii spanioli au descoperit în teritoriile cucerite civilizatiile maya, aztecă si inca, aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Bazele stiintei moderne au fost puse în perioada Renasterii, odată cu nasterea relatiilor de productie capitaliste. Aceeasi Renastere, care a lăsat opere nepieritoare în artă, transformă profund constiinta umană, prin raportarea la o nouă scară de valori si situarea pe alte directii de actiune, care cultivă încrederea în om si în posibilitătile sale, dreptul său la gândire si actiune liberă, cercetează cu veneratie operele antichitătii si se inspiră din cultura greacă si romană. Umanistii au promovat ideea demnitătii omului ca fiintă autonomă, creatoare, au îndemnat la o morală independentă de religie, bazată numai pe ratiune si natură. Pe drept cuvânt se poate spune că Renasterea reprezintă o revenire la rationalitate, dar pe un plan superior în cunoastere, după o îndelungată perioadă de cenzură din istoria omenirii.
Tudor Vasile,
www.praxisinventica.com, www.voxinventica.com .
|
Tudor Vasile, 4/1/2008 |
Contact: |
|
|
