Unirea Basarabiei cu România la 27 marie 1918 un act de dreptate istorică
Basarabia si Bucovina plaiuri mioritice, părți ale trupului țării aflate cu coloanele de susținere pe Carpați, Marea Neagră si Dunăre, locuită din toate timpurile de acelasi popor cu dulcele său grai latin au străbătut o istorie legendară, înfruntând vicisitudini care pe mulți i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demnă de poemele homerice.
Ținuturi ale spațiului geto-dacic, locuite după venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia și Bucovina s-au circumscris civilizației daco-romane și apoi românești, intrând în întregul etnic, lingvistic, economic, cultural și politic românesc pe care nu l-a putut modifica nicio seminție adusă de vânturile istoriei. Adăpostiți de codrii seculari în vreme de restriște, conservându-și limba, obiceiurile și neamul, de fiecare dată românii au știut să iasă la lumină sub conducerea unor voievozi ca Ștefan cel Mare și Sfânt devenit simbolul înțelepciunii, tăriei și persistenței lor pe pământul românesc renăscând de fiecare dată mai falnici în mijlocul jinduitorilor la plaiurile lor mănoase.
Într-o vreme când alte popoare reușiseră sau tocmai reușeau să își creeze un cadru statal necesar evoluției lor unitare, Mihai Viteazul a putut să unească sub sceptrul său pe toți românii, dar jinduitorii din jur au doborât capul lui Mihai și, odată cu el, prima unire a românilor. Ideea de unire încolțise însă și a continuat să germineze sub mai toți voievozii care i-au urmat Marelui Viteaz.
Dar tocmai când o epocă apunea lăsând locul alteia de mari prefaceri pe tărâm economic, social și politic, când mai multe popoare ale lumii și odată cu ele poporul român își înălțau personalitatea istorică la rangul de națiune modernă, prin târguielile dintre marile imperii, aceste frânturi de rai ale pământului românesc au fost rupte din trupul țării căreia îi aparțineau în mod organic și încorporate în granițe străine: Bucovina, la 1774-1775 prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, a fost oferită de sultan austriecilor și Basarabia, la 1812 prin Pacea de la București, era dată de același Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui țarist. Ceea ce nu reușiseră semințiile barbare timp de veacuri aveau să reușească acum marile imperii. Atrași de bogăția ogoarelor și livezilor, de înlesnirile create intenționat de cuceritori, străinii s-au aciuat pe aceste meleaguri și astfel populația românească a fost împănată cu venetici, deveniți instrumente ale opresiunii străine.
În urma altui conflict armat din răsăritul Europei purtat în Crimeea, la Congresul de la Paris din din 1856, trei județe ale Basarabiei Cahul, Ismail, Bolgrad se întorceau la România și Unirea Românilor devenea o problemă internațională. Era rodul activității pe plan internațional a fruntașilor Revoluției de la 1848. În 1859, aceste trei județe intrau în componența statului național modern care avea să se numească România.
În februarie 1878, partenerii de pe câmpul de luptă, pe care bravii ostași români îi salvaseră de la o înfrângere categorică și umilitoare din partea otomanilor, încălcând în mod grosolan Convenția româno-rusă semnată la 4 aprilie 1877 și cea mai elementară normă de loialitate față de un aliat, așezați la masa tratativelor cu turcul învins cu ajutor românesc, puneau la cale răpirea acestor ținuturi românești. Congresul de la Berlin a consfințit samavolnicia.
În marea confruntare mondială din 1914-1918, ceea ce era rău în marile imperii, și era mult rău, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputând răbda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. In baza dreptului la autodeterminare fundamentat în istorie de marea putere ce se conturase între cele două mari oceane, cehii, slovacii, polonii, slavii de sud și-au adunat teritoriile risipite în marile imperii, făcându-și state naționale. În acest context, românii aflați între granițe străine impuse de torționarii istoriei s-au adunat la sânul patriei-mamă, întregindu-i trupul. Prin voința lor liber exprimată, basarabenii la 27 martie și bucovinenii la 28 noiembrie 1918 s-au unit cu ȚARA și la 1 decembrie același ani an, 1918, anul întregirii noastre, alăturarea Transilvaniei desăvârșea unitatea națională.
Timp de 22 de ani această țară s-a bucurat de binefacerile întregirii, cunoscând cea mai fertilă evoluție și căpătând un loc demn între statele democratice ale lumii.
Dar, ca urmare a marii conflagrații mondiale din 1939-1945, în lume au apărut fenomene social-politice noi: pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsă la mijloc, România a fost din nou sfârtecată în urma înțelegerilor secrete dintre Hitler și Stalin ticluite de Ribbentrop și Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, în 1940, un alt calvar începea pentru românii din Basarabia, Herța și Nordul Bucovinei.
De data aceasta, situația era mult mai gravă, pentru că politica imperiului roșu nu se mai mulțumea doar cu implantări în pământul românesc, ci a recurs la dezrădăcinarea bine chibzuită a populației românești fie prin exterminare economică, socială, culturală, politică și națională, fie prin deportări. Totodată, aceasta a constituit și mărul discordiei aruncat de Hitler și din care România a trebuit să muște mergând în război alături de un aliat care își arăta ostilitatea într-un mod asemănător la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena. După o rază de speranță în 1941-1942, românii din Basarabia, Herța și Nordul Bucovinei, prin hotărârile mai-marilor vremii, aveau să rămână sub talpa stalinistă.
Având ca simboluri ale perenității lor pe Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu, la ale căror monumente florile nu au cunoscut ofilirea, românii de pe aceste plaiuri au supraviețuit tuturor tertipurilor și torsiunilor cu care i-a dăruit noua stăpânire.
Dar, cum istoria a demonstrat că, în mod legic, un imperiu nu poate dăinui la nesfârșit, iată că și o imperiul roșu de la răsărit chiar roșu fiind nu a putut rezista celor mai firave raze de înnoire și sinceritate, numite perestroica și glasnosti, și s-a topit ca un sloi de gheață la mângâierea celor dintâi raze ale soarelui de primăvară. Într-adevăr, la căldura degajată de dorința fierbinte de libertate a popoarelor ruse și neruse, imperiul sovietic s-a destrămat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din păcate însă, forțele răului, împlântate cu bună știință atâta timp în trupul Basarabiei, au zvâcnit din nou sub forma forțelor mârșave ale separatiștilor trasnistreni și în alte chipuri. De aceea, românii basarabeni au fost nevoiți să se bată pentru dreptul la existență, să se bată din nou pentru libertatea lor pe pământul strămoșesc. Așa cum spunea în acele zile fierbinți un înțelept basarabean, ei se bat ca tihna să nu le mai fie mir, viața să nu le mai fie jelanie și știința să nu le mai fie nauca.
Prof. Ion R. Popa
|
Ion R. Popa 3/27/2008 |
Contact: |
|
|
