Carpe diem : In America , la rude
Monica, nepoata noastră din S.U.A., locuieste cu soțul si cele două fiice ale lor în Fairfax, centrul administrativ al districtului cu acelasi nume, Statul Virginia, la cca 20 mile depărtare de Washington D.C. Ea s-a mutat aici cu doi ani în urmă, lucrînd ca medic de familie la un cabinet particular, după alți 10 ani de profesie în acest domeniu în Houston, Texas. De curând si-a deschis propriul office, situat într-o zonă centrală a orasului. Împreună cu ea locuieste si mama sa, Sanda, sora soției mele, asa că iată un motiv temeinic de a le face o vizită la noua si frumoasa lor resedință, toata această aventură fiind pusă la cale de fiica noastră Cristina, impreună cu scumpa nepoțică Elise.
Ocazia ne-a oferit-o long-weekend-ul de la jumătatea lunii trecute, prilejuit în S.U.A. de tradiționala celebrare a ceea ce americanii numesc Presidents Day, dedicată zilelor de nastere ale veneraților presedinți George Washington si Abraham Lincoln, marcate de fiecare dată în calendarul lunii februarie. Mărturisesc că fiind vorba despre un asemenea important eveniment, în sinea mea nutream speranța că, cine stie?, poate si acolo se practică un fel de zi a porților deschise, ceea ce-mi va oferi oportunitatea întâlnirii cu presedintele Bush chiar la locul său de muncă. Asadar, mă si vedeam, cumva, prezent printre ceilalți ziaristi si vizitatori în grădina din curtea Casei Albe ori în alt birou de primire, dând mâna si schimbând câteva vorbe cu marele om politic si conducător al Statelor Unite...
După o zi de cutreierare încolo si încoace prin Fairfax, cu masina si la pas, poposind în diferite puncte de interes turistic si comercial, în dimineața următoare ne-am îmbarcat în van-ul condus de Liviu, companionul nostru din Toronto alături de soția sa Oana, de Cristina si Elise si ne-am avântat nerăbdători spre Washington. Era o vreme excelentă pentru o asemenea excursie: termometrele arătau o temperatură a aerului de +17 grade C, iar soarele ne zâmbea generos la orizont fapt foarte obisnuit prin părțile locului pentru această perioadă a anului.
Am intrat pe nesimțite în vestita Capitală de pe Potomac, privind cu nesaț în dreapta si în stânga noastră clădirile impunătoare, în stil neoclasic, degajând un aer tonic de prospețime, armonie si prosperitate. Aici, construcțiile mai înalte de un anumit nivel sunt interzise prin lege, de unde si impresia generală de unitate si bun gust, față de orgoliul si amalgamul arhitectonic al New Yorkului.
Pe măsură ce ne apropiam de centrul orasului , masina înainta tot mai încet, bară la bară, în fluxul dens afluind în aceeasi direcție. Prindem cu greu un loc de parcare în fața clădirii care adăposteste Organization of American States, mărginită de Constitution Ave-1700, dincolo de care începea vastul Parc Național înglobând două dintre cele mai semnificative si mai frecventate monumente de rezonanță istorică. Cel dintîi căruia i-am trecut înaltele praguri, odată cu puhoiul de oameni sosiți din diferite părți ale Americii si din alte zone ale lumii, a fost Memorialul Lincoln. Marele hol de la intrare este dominat de statuia clasică, supradimensionată, a celui de al 16-lea Presedinte al S.U.A., faimos, între altele , pentru binecunoscuta Proclamație de Emancipare din 1863. La picioarele jilțului său ghirlande de flori naturale multicolore, iar pe peretele frontal se consemnează cu litere majuscule, încrustate în placa de marmură: In this temple as in the hearts of the people for whom he saved the Union the memory of Abraham Lincoln is enshrined forever. La iesire, am păsit printre ceilalți vizitatori îmbrăcați primăvăratic de-a lungul bazinului denumit The Reflecting Pool, despre care o inscripție adiacentă precizează că acesta serves as visual link between the Washington Monument and the Lincoln Memorial. Într-adevăr, privind mai atent, în apa transparentă a bazinului se puteau distinge siluetele zvelte ale celor două construcții omagiale, complementare. Căci, din punctul în care ne aflam, se deschidea splendida perspectivă a celuilalt reprezentativ monument, în savantă simetrie cu cel tocmai vizitat de noi celebrul Obelisc dedicat memoriei primului Presedinte american din perioada 1789-1797, de numele căruia este legată dobândirea independenței coloniilor engleze din Lumea Nouă si adoptarea Constituției S.U.A, în vigoare si azi. Îmi închipui minunatele reflexe în oglinda acvatică rectangulară ale acestui avântat monument, bogat iluminat (169,20 m. înălțime), în timpul serii si al nopții, ori cu prilejul nelipsitelor jocuri de artificii lansate în fiecare iulie, la încheierea festivităților Zilei Naționale a S.U.A.!... Toate acestea mi-au trezit pe dată în minte inspiratul poem al lui Carl Sandburg (Premiul Pulitzer pentru Istorie 1940 si Poezie 1951) intitulat Washington monument by night : The stone goes straight./ A lean swimmer dives into night sky,/ Into half-moon mist.(...) Eight years is a long time/ To be fighting all the time.// The republic is a dream./ Nothing happens unless first a dream etc. Dar în acel moment nu era nici noapte, nici ceață, nici ger, nici fum de luptă, ca în evocatorul poem. Peste mărețul Obelisc, dincolo de National World War II Memorial de la extremitatea acelui reflecting pool, un nor alb-trandafiriu, străbătut de razele soarelui din acea zi, se desfăsura maiestuos, ca un evantai larg deschis, ca un imens halo (engl.gloriole) peste crestetul avântat al acestei coloane infinite din inima Capitalei americane...
(Continuare în numărul următor)
|
Ion Segarceanu 3/20/2008 |
Contact: |
|
|
