Succes cu gust de migdale amare
Chiar dacă „se nasc” departe, apar din când în când, briliante si pe cerul, deseori cotropit de nori cenusii, al românilor - recunoasterea harului si a valorii lui Costel Busuioc, plecat să muncească cinstit, departe de tara care nu l-a încurajat, nu l-a sustinut si nu i-a oferit nimic, dar care astăzi îl revendică.
Si-a găsit norocul în Spania, unde, luându-si revansa pentru o viata intreaga de umilinte - modestul Costel Busuioc a afirmat că nu va întoarce spatele tării care i-a acordat sansa de a se afirma – un gest de profundă gratitudine.
Am rămas cu un gust amar, pentru că acest tânăr talentat a trebuit să repete - păstrând raportul - precedentul creat de un Coandă, de un Brâncus sau de foarte multi alti conationali, obligati să fie mai întâi recunoscuti de straini, pentru a putea fi apoi apreciati de ai lui.
Desigur, nu am căderea să judec dacă el, Costel Busuioc a fost sau nu, cel mai bun dintre concurenti, reusind să convingă juriul si publicul prin interpretarea unor arii celebre: "Nessun Dorma”, "Carusso”, "Granada”, "Con te partiro”, "Ave Maria”, "O sole mio” sau "La donna e mobile”. Am însă dreptul să fiu bucuros pentru motivul - pur si simplu - că un român a fost marele câstigător la „Hijos de Babel”, întrecere viu disputată, între multe sute de valori autentice.
Bucurie si mâhnire. M-am bucurat pentru că un român, „Pavarotti din Carpati”, în noaptea de 12 spre 13 martie a sters scuipatul, pata de rusine pe care niste netrebnici au lipit-o, pe post de stampilă, pe obrazul tuturor românilor,.
Am baleiat posturile de centrale - românesti - de televiziune si cu greu am găsit unul (ulterior am aflat că au fost două), care a fost alaturi de românul nostru ce concura pentru recâstigarea prestigiului României. Acolo se putea tele-vota pentru el, exista sansa de a-l sprijini cu un gest infim. Au fost, alături de el românii plecati în Spania, inimile celor de-acasă sau de pe alte meleaguri.
Cu ceva vreme în urmă, mult trâmbitatele premiil obtinute de controversatul film „4, 3, 2” al lui Mungiu m-au lasat indiferent, mai mult chiar, mi-au creat o stare de disconfort spiritual, o stare de jenă. Impresia că acele premii au fost livrate la comandă, la baza lor stând ratiuni sforar-politice sau criterii de altă sorginte, (asemenea unor „Oscar”-uri din ultimii ani - iertată-mi fie lipsa proportiilor), mă stăpâneste si în prezent... În contrast izbitor, „4, 3, 2” a umplut, săptămâni de-a rândul, ecranele canalelor românesti de televiziune
M-a mâhnit faptul că de această dată, televiziunea natională (TVR1, TVR 2 sau TVR Cultural) n-a avut vreme si spatiu pentru a-l mediatiza, în direct, pe românul Costel, cel putin în aceeasi măsură în care s-a împlicat, arătând întregii lumi pe „rromânii” mâncători de lebede sau pe „returnatii” sterpelitori din buzunarele si casele vest europenilor.
Costel Busuioc m-a ajutat să retrăiesc o „stare de bine” , sentiment pe care nu l-am mai avut doar cu multi, multi ani în urmă, în 1968 când România a stat demnă în fata furtunii sau ceva mai târziu, când micuta - pe atunci - Nadia a bulversat computerele canadiene (acest ultim moment a fost subliniat si de prezentatoarea unui post de televiziune). Ca si atunci, m-am bucurat si m-am simtit mândru ca sunt român.
M-a întristat, ba chiar m-a durut lipsa de reactie a tinerilor din România. Dacă după un banal meci de fotbal mii de adolescenti - unii chiar „întârziati” – invadează străzile oraselor în plină noapte, bucuria succesului obtinut prin truda, sacrificiul si efortul impresionant unui român i-a retinut fie în carciumi mai mult sau mai putin obscure, fie în paturi căldute... Păcat!
Apreciez că „miracolul” Costel Busuioc poate fi considerat drept o lectie de morală, de modestie si de demnitate, un mesaj adresat românilor de pretutindeni. Îl vor pricepe oare si cei ce detin destinele culturii românesti?
De-ar mai fi trăit marele Luciano Pavarotti...
|
Ion Măldărescu 3/14/2008 |
Contact: |
|
|
