Te port in gand, Ovidiu,
Oare ce poate fi mai trist, mai tragic, decat neputinta sau nestiinta de a face imposibilul, posibil....
Mai ieri mā intrebam despre el, despre Ovidiu-Iuliu... Imi era dor de risul lui, as fi dorit sā-l sun, sā-i vorbesc, sā aflu ce face, sā stiu in ce dispozitie se mai aflā, regretetind ca nu sunt mai aproape sā-l deranjez din foisorul sāu de tacere, sā-i las mesaje telefonice ca sa stie ca vreau sā-l provoc la putinā exuberantā, la amintiri tandre dar pline de haz, din vremea studentiei si a visului, sau despre altele mai recente, anecdote cu diversi oameni cu care ne incrucisarām in viata noastrā de histrioni...
Multe s-ar putea spune despre acest mare actor talentat si sensibil care a lāsat in memoria colectiva a iubitorilor de teatru si film zeci de roluri/personaje, excelent realizate, adevārate creatii actoricesti, in filmul romanesc, altele in teatru, dar mai presus de toate, o adincā si mereu vie amintire de prietenie pentru cei care au avut bucuria de a-l cunoaste mai in de aproape...
Ovidiu Iuliu Moldovan, omul, era frumos ! Era receptiv si sensibil, avea o imensā calitate de a asculta si de a receptiona mesajul spiritual; era discret si cald si isi purta melancolia si tristetea sub un scut de prudentā pentru a nu isi deranja putinii adevarati prieteni de suflet care il vor pastra mereu in gandurile lor.
Cu trei ani in urmā cand am fost in Bucuresti pentru o saptāmanā, am petrecut impreuna doua nopti de lungi taifasuri. Amintiri, proiecte, tot felul de povesti. Am vorbit mult despre Mircea Veroiu cu care lucrase si la ultimul sau film, realizat dupa Craii de Curtea Veche... Il purta in inima pe Veroiu si mi-a povestit cat de bine se lucra cu el, despre felul in care s-a stins, despre nenorocul ce se abātuse asupra-i, cu regretul de neconsolat al disparitiei acestui mare realizator. Vorbeam despre Mircea Veroiu si parcā se afla cu noi in aceeasi camerā; se poate intampla ! Il cunoscusem bine pe Veroiu. Fusesem colegi in primii ani de scoala si aveam multā pretuire si admiratie paentru talentul sāu.
Atunci, la Ovidiu,am fācut din nou cunostintā cu o lume candva stiutā de mine, insā intr-o alta luminā; o realitate a momentului, in care totul imi pārea diferit...
Lipsisem din Romania mai bine de doua zeci de ani, acum s-au implinit 25, dar sunt oameni cārora, incā, le port frumoase sentimente si nu rare ori mā cuprinde regretul de a fi atat de departe si de a vedea ce greu e de corespondat cu multi dintre dansii, indiferent de rapiditatea si usurinta cu care azi se poate comunica prin internet. Oamenii sunt grābiti, ocupati sau comozi... Unii, mai in varstā, nu-s interesati de acest tip de corespondentā, gratie calculatoarelor. Cu Ovidiu se putea, mai de grabā, comunica prin telefon, nu era bransat. Rāspundea dacā erai unul din prietenii apropiati. Devenise putin mizantrop; oricum, era selectiv... Cu mine nu avea toane, dar sejurul meu a fost, oricum, de prea scurtā duratā.
Ovidiu avea o excelentā memorie a amanuntelor, a momentelor, a unor intamplari amuzante de care stia a face un haz nebun. Stia, ca tot romanul, sā facā haz de necaz... Autoderiziunea nu ii era strāinā... Nu ii plāceau oamenii care se luau prea in serios, dar, cu toate acestea, trecea peste defectele unora, stiind, mai degrabā, sā aprecieze calitātile decat sā critice defectele...
Nu intodeauna sunt sigur cā pot intelege o anumitā rezervā a actorului, care mi-a fost si coleg si prieten, fata de ceeace este, de fapt, caracteristic vietii de zi cu zi a actorilor intr-un teatru, dorinta de a juca, de a se intalni cu rolul potrivit, cu regizorul de geniu, cu māria Sa, Publicul...
Ovidiu Iuliu Moldovan era un actor de exceptie caruia, din pācate, in ultima perioadā nu i s-au mai prezentat ocazii de a se pune in valoare.
Pacat! E sigur, simtea ca ceva nu este in regula cu propria-i sanatate ? S-ar fi putut ca cineva sau ceva sa-l motiveze spre a se lupta cu el insusi pentru a fi, pentru a continua ? Cine poate stii cu adevarat ?... Totusi, poate un rol ?...
Stiu, chiar de la Ovidiu, cā ar fi vrut sa joace rolul lui Prospero din Furtuna de Shakespeare, in regia lui Andrei Serban cu care mai colaborase in mod fericit. Dar ar fi fost, oare, Serban deschis la o colaborare cu TNB. Probabil ca nu. Nici atunci, sub directoratul lui Dinu Sararu si nici acum cand, Nationalul bucurestean este condus, se pare, de un vechi si statornic prieten, atent si bun coleg, om de teatru reputat, artist de succes si manager cu o largā viziune in materie de culturā... Mā intreb, totusi, cum de nu s-a gasit o solutie pentru ca interpretului lui Cioran sa i se poata propune un nou proiect, potrivit staturii sale artistice ?
De la Celalalt Cioran in regia lui Radu Penciulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan nu a mai putut fi vazut intr-un alt spectacol. Trist ! Regretabil !...
Poate un proiect serios, pe māsurā, i-ar fi prelungit existenta, l-ar fi motivat, i-ar fi dat mai multe ratiuni de a se lupta, oricat de fragilizat ar fi fost.
Cantecul de lebadā al mareluilui actor George Vraca a fost Richard III, cel al lui Ovidiu Iuliu Moldovan, un alt mare actor al zilelor noastre, ar fi putut fi Prospero, asa cum si-ar fi dorit... Ori, poate Timon, mizantropul din tragedia neterminatā... Tot un Shakespeare...
...Caci totul este strimb in lumea asta,/ Cand inteleptul trebui' sā se plece/ In fata prostului cu punga plinā.../ ...O aur, aur, sclav cu galben chip,/ Tu sfarmi credinte si-i inalti pe rāi./ Si leprelor le fauresti altare,/ Si hotilor le dai blazon si drept/ Prin gura senatorilor; tu faci / Din vaduvā o veselā mireasā,/ Si din putori scoti albe flori de-april... (Timon din Atena)
Ce asi mai putea spune ?,, Doar atat :
Dragul meu Ovidiu, eu te-am purtat si te voi purta in inimā mereu.
Uite, imi revin in minte cuvintele adresate de Prospero lui Ariel; tare mi-ar fi plācut se le aud rostite de tine:
... Dacā m-ai purtat/ vreodatā-n a ta inimā, atunci / Te mai lipseste-un timp de fericire / Si-n lumea asta hidā tu mai poartā-ti / Durerea ca sā-i spui povestea mea...
...................................................................................................................
Iar Sufletului tāu, aceste ultime douā versuri :
Aceasta ti-i chemarea ! / 'N patru vanturi / Te du, esti slobod, Ariel*, drum bun!...
La revedere Ovidiu,
Sergiu
* Sufletel. (Ariel - sufletel !)
|
Sergiu Cioiu 3/13/2008 |
Contact: |
|
|
