Note personale : Aplauze vă rog!
In vĩltoarea care ne saltă, ne coboară, se loveste de maluri si ne cară la vale (spre tărĩmul lui Er cum ĩl numea Platon), adică ĩn viata de toate zilele, plăcerile sunt din ce ĩn ce mai putine. Una dintre cele rămase ar fi să apăsăm pe butonul televizorului si să căscăm gura la ce mai zic sau mai fac „ăia”. Noi emigrantii, din fericire sau din nefericire, nu stiu din care, avem două optiuni: televiziunea canadiană si televiziunea română. Cea canadiană ca si multe altele, este anostă si scumpă. Ca să ĩnghiti ore ĩn sir de publicitate, ore de vorbit „discutii”, filme stupide sau violente, trebuie să cotizezi cu cel putin 40-50 de dolari pe lună. Dacă nu plătesti, pentru că ĩncă nu e obligatoriu, rămĩi cu două-trei canale ca să afli despre cine va deveni presedinte sau prim-ministru si dacă plouă sau nu mĩine. Multora dintre noi cei care am trăit 15-20 de ani cu un program si jumătate, alb-negru, nu ne-ar fi ceva chiar imposibil. Dar ce te faci cu copiii, cu musafirii, cu vecinii? Cum să te justifici? Televiziunea română, via satelit, este mai vioaie, mai surprinzătoare, dar si mai deocheată. De la plăcerea de a urmări o emisiune minunată cum este Profesionistii, treci de foarte multe ori la neplăcerea de a urmări o alta ĩn care protagonistii parcă ar uita că ei trebuie să servească publicul si nu invers. Parcă si-ar zice că ne-au oferit destul deja dacă s-au oprit din ale lor si s-au obosit să vină si să ni se arate. Dacă ne place cum arată si cum se răzgĩie bine, dacă nu, iarăsi bine. E ca si cĩnd toti acesti „artisti”, majoritatea din lumea „distractiei” chiar de la cei mai mici,ĩncă mucosi si pĩnă la vedetele adulte, au cĩstigat ieri două-trei Oscar-uri si un Palme d’Or. Din motive destul de greu de priceput, nimeni nu le spune că dezinvoltura prost ĩnteleasă, exagerată este mĩrlănie curată oriunde si cu atĩt mai mult atunci cĩnd e ĩmprăstiată prin mii si mii de ecrane. Imi amintesc si acum cu o oarecare stĩnjeneală cĩt de socati, cĩt de intrigati am fost, studenti fiind, cĩnd pe unul din trotoarele Brasovului, Jean Paul Belmondo, acel mare actor francez care fascina publicul, a tras un pĩrt cĩt se poate de serios. Pĩnă la urmă am acceptat că asa ceva n-o fi la Paris o nenorocire atĩt de mare cĩt era la Brasov, că ĩntĩmplarea s-a desfăsurat ĩn stradă, ĩn aer liber si că Belmondo e Belmondo. Ce te faci ĩnsă cu Mariana sau Victorita, care ĩsi zice Mary sau Vicky, care abia ajunsă de la capul lui paispe, vopsită blondă si intrată ĩn platou pentru că e sexy, răspunde ca de pe prispă unei telespectatoare care tocmai sună din Italia: „Vai dragă, să nu te mai recunosc! Serios! Bonjurică! Si ea e si finuta mea, si uite, să n-o mai cunosc. ...Poate vii la vară aici ĩn studiou, că altundeva unde să ne mai vedem si noi?” Colac peste pupăză, moderatorii unor asemenea evenimente, fără exceptie, cer fără ĩncetare, din 5 ĩn 10 minute, aplauzele spectatorilor: „Aplauze vă rog!” Toată lumea cred că a aflat că la un astfel de spectacol, publicului din studioul respectiv i se plăteste ca să facă atmosferă, să aplaude, să fie entuziast. Dacă e asa, de ce mai e nevoie de acel ĩndemn care e atĩt de folosit? Nu ne-am săturat de aplauze false, de aplauze obligatorii ĩn vremea lui nea Nicu? Orice om normal aflat ĩn fata unui spectacol bun, impresionat, aplaudă. Aplaudă chiar si ĩn fata televizorului. Aplaudatul e o formă firească de manifestare a bucuriei, a plăcerii, a admiratiei. „Aplauze vă rog!” e o formulă impertinentă care desconsideră opinia spectatorului, dreptul lui (cumpărat cu bani) de a se comporta asa cum crede de cuviintă. Dreptul lui de a nu-i plăcea spectacolul sau interpretul.
Si ĩn sfĩrsit, colac peste colac peste pupăză, am asistat si la momentul ĩn care ĩnsăsi interpretul si-a cerut aplauze. Măi să fie! Mi-am zis si am apăsat a doua oară butonul televizorului. Mult nu va mai dura pĩnă cĩnd ĩndemnul se va transforma ĩn: „Aplauze!”
As vrea să cred totusi că bunul-simt si marele talent care se găseste ĩncă din belsug ĩn televiziunea română, nu va lăsa ca prostul-gust, obrăznicia si lipsa de valoare să se ĩntindă si să se permanentizeze. Altfel tot efortul de educatie din familie si din scoli va fi subminat pentru că, din nefericire sau din fericire, nici acum nu stiu din care, televiziunea are un impact inimaginabil de mare mai ales ĩn viata celor tineri.
Acum pentru că mi-am spus oful, nu vă spun: Aplauzei vă rog! ci doar Bonjurică!
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 3/12/2008 |
Contact: |
|
|
