In memoriam Virgil Candea
Carturarul
Cuvintele au decazut si ele. Avem gramatici noi, pentru ca am ratacit sensurile vechi. Altadata, cand ne ascultam bunicii ca pe niste alchimisti mirabili, era mai simplu. La inceput era Cuvantul. Acum e fie la sfarsit, sufocat de imagini oribile, fie s-a declasat. Un cuvant precum carturar nu mai spune nimic. Pentru cei mai tineri, ori e echivalentul antipaticului tocilar, ori, pentru cei cu prejudecati nu numai semantice, e un cuvant rau famat si vetust, de pus la naftalina. E bun, dar la muzeu, la Antipa. Daca exista cineva in aceasta tara trista plina de umor - si el tot mai trist! - care incarna exemplar sensul cuvantului carturar, acela era Virgil Candea. Virgil Candea, bolnav si benidictin, ramasese, pana mai ieri, Carturarul intr-o lume care nu mai citeste si Umanistul intr-un univers care nu mai iubeste.
Am spus-o si altadata. Pentru ca avem un cult al mortilor dezvoltat, de multe ori nu din prelungirea iubirii, ci din preeminenta regretelor, ratam cu talent cultul viilor. Nu stim sa ne apreciem valorile. Daca apar la televizor, mediocrii sau amoralii primesc legitimari superioare. Domnul Candea fugea de televiziune, pentru ca televiziunea a uzurpat vatra de altadata. Oamenii nu se mai strang in jurul ideilor si afectiunii, ci in jurul televizorului.
Ne place sa ne gadilam orgoliul cu tot felul de amintiri legate de marile spirite pe care le intalnim. Daca Dumnezeu mi-a dat ceva, mi-a dat sansa unor mari intalniri. Iar Virgil Candea a fost genul acela de intalnire cand simti ca ceva in viata ta se schimba destinal. Dar nu noi, povestitorii mai mult sau mai putin talentati, suntem cei importanti, ci povestea insasi. In fata lui Virgil Candea iti era rusine de ignoranta ta. Nu era deloc comod sa stai de vorba cu el, sa schimbi idei sau sa pui pe hartie proiecte. Era un pedagog extraordinar, direct din modelul lui Clement Alexandrinul. Si, daca nu te facea neaparat mai destept, sigur te facea mai bun.
Ma resemnasem la gandul ca nu traim in cea mai frumoasa dintre lumile posibile. Dar cand moartea unui mare savant si a unui suflet enorm este tratata in registru minor, sau ignorata, pur si simplu, ma infricosez. In ultimul timp, vad ca ne solidarizeaza doar interesele. Dar probabil ca asa trebuie sa fie. Cei mari sunt in general anonimi pentru cei multi si esentiali pentru cei putini care duc lumea mai departe. Care pastreaza intreg sensul lumii. In definitiv, poarta e ingusta si nu oricine intra pe ea.
Virgil Candea a fost unic. Cei care il cunosc „fata catre fata” stiu bine ca era inegalabil. Spumos si erudit, deschis, dar cu momente de tacere contemplativa. A studiat pe rand, nu concomitent, dreptul, teologia, filologia clasica, filosofia, pentru ca mijloacele de exprimare ale fiecareia erau diferite si il ajutau sa exprime intregul. A pastorit, mai bine de un deceniu, Biblioteca Academiei. I-a urmat acolo lui Tudor Vianu, profesorul sau, asa cum i-a mai avut maestri pe Eugen Ionescu, Edgar Papu, Ion G. Coman, Henri H. Stahl si atatia altii. A scris despre prezenta romaneasca in lume ca nimeni altul. Stia toate limbile pamantului, de ziceai ca Turnul Babel insusi s-a inclinat in mintea aceea sclipitoare pe care geniul nu a incetat sa o faca mai putin umana. A predat la cele mai prestigioase universitati ale lumii. Avea cea mai fabuloasa biblioteca particulara din cate am vazut. Cand a gandit paradisul ca o biblioteca, sigur Borges a trecut mai intai pe la Virgil Candea. A slujit Romania si atunci cand Romania iesise din istorie, iar unii, din seria curajosilor intotdeauna maine, i-au reprosat ca nu a tacut, ca ei; a fost vicepresedintele Academiei Romane si a incercat sa ii redea si sa ii pastreze prestigiul in era zgomotoasa a academiilor civice...
Virgil Candea s-a stins inainte sa implineasca 80 de ani. L-a iubit pe Dumnnezeu, iar Dumnezeu l-a incarcat de ani, pe care el i-a acoperit de carti. Pe noi ne lasa tot mai singuri, imbatranind urat, intr-o lume care a innebunit si isi expediaza valorile in note de subsol la starurile descompuse ale momentului.
A indurat propriile tragedii ca Iov, din convingerea ca exista o logica secreta in toate incercarile, ca Dumnezeu ne iubeste paradoxal si misterios. Un spirit ca Virgil Candea e o binecuvantare pentru orice tara care se respecta si pentru orice lume normala. Fie ca se referea la textele patristice, la Dimitrie Cantemir sau la vreun joc al Barcelonei, Virgil Candea vorbea ca la Pateric. Simplu, pilduitor pentru cei care aveau urechi de auzit si ochi de vazut. Mi-l amintesc alaturi de Iosif Sava, intr-una din rarele, dar atat de consistentele aparitii publice. Doi intelepti rupti din Evul Mediu si rataciti in Bucurestiul de la sfarsitul istoriei, la o Serata TV. De acum s-au regasit, intr-un talk-show in cer...
_________________
|
Ionut Vulpescu 2/26/2008 |
Contact: |
|
|
