“Poeme americane” – de Marian Barbu
“Oamenii învătati, dar fără talent propriu” – scria Mihai Eminescu, “mi-i închipuiesc ca o sală întunecată, cu o usă de intrare, si una de iesire. Ideile străine intră pe o usă, trec prin întunericul sălii, si ies prin cealaltă, indiferente, sigure, si reci. Capul unui om de talent este ca o sală iluminata, cu pereti si oglinzi”.
Cuvintele mari fac oamenii rari, al căror cap este “o sală iluminată, cu pereti, si oglinzi”, oameni mici. De aceea, la aparitia volumului “Poeme americane”, al domnului Barbu Marian, transcriem cuvântul introductiv al Domniei Sale, pentru a păstra mărimea naturală a Profesorului:
“În loc de polemică, un PRO DOMO
Modelarea gândirii si a comportamentului scriitorului în functie de realitatea înconjurătoare a devenit o axiomă a timpurilor moderne. Căci cunoasterea, prin grupa primară de simturi, prioritar fiind văzul, a condus pe scriitori să-si activeze imaginatia fie spre în sus, ca pe o desprindere de sine, dar mai ales, spre în jos, care se poate traduce prin acel clasic cunoaste-te pe tine însuti. Mai relaxat, prin comparatie, cu altii.
Pentru ultima subliniere, modernilor le-a venit în ajutor călătoria. Pusă sub semnul ratiunii, al luciditătii, aceasta, în cazul poetilor, a trecut dincolo de imaginea afectivă a turistului propriu-zis, determinând semnificatii pline de miez, încât unii nu s-au sfiit, în Franta si Japonia, să scrie texte ductile despre “călătorie în jurul camerei mele” ori “amintiri dintr-o pernă”!
În alti termeni, poetul îsi poate redresa optiunile scriind nu numai la persoana întâi, ci si la a treia. Iliada si Odiseea au revenit în forta analizelor de top, atunci când s-au adus în dezbatere începuturile… modernitătii.
Oricât ar părea de otios pentru anumiti confrati, depund mărturie că atât Decameronul lui Boccacio, cât si Faust-ul lui Goethe se cuvine să fie atasate ca modele functionale în cadrul dezbaterilor despre modernitate, moderni si modernism. De data aceasta, nu în sensul unei cronologii a încastrării în concept(e), ci a aplicării acelei camere circulare, impusă cândva de W.C. Booth.
Asadar, în toate aceste speculate paranteze, menite să drapeze o motivatie la actuala culegere de Poeme americane, e bine să se retină că dominanta contemporană (dar nu unică!) a inspiratiei poetului – nu numai român! – se afirmă cu insistentă, uneori tiranic, prin ceea ce numim zilnic comparatie.
Poposind de-a lungul anilor în America de Nord – USA si Canada - , cu nenumărate călătorii “în sus” si “în jos”, de la epicentrele Chicago si Montreal, dincolo de ceea ce înregistram alături de “ai casei”, urmăream circuitul de carte în biblioteci si librării, fluxul sau refluxul cititorilor. Rămâne de domeniul paradoxului să vezi spatii cuceritoare pentru expunerea cărtilor, organizarea acestora sub impulsul celor mai neasteptate moduri, iar serviciile oferite solicitantilor – cititori te uimesc prin nonsalantă si diversitate. Nu mai dezvolt un subiect atât de sensibil al împrumuturilor de carte, care se realizează civilizat chiar si pe calea internetului.
Dacă în multele săli de lectură, există cititori – de toate vârstele, de toate rasele si de toate sexele – în schimb, în librării, putină lume se perindă, din care se recrutează si mai putini cumpărători. Înclin să scriu că virtualii cititori – si cei mai multi – se găsesc în biblioteci. Cea mai diversă si palpitantă fluctuatie de cititori, din librării!, am întâlnit-o în Quebec, într-o locatie deloc impunătoare, dar cu interioare aranjate după standarde de utilitate imediată. Nu departe de Muzeul Americii Franceze, călători sau localnici răsfoiau si volume de poezii apărute recent la Paris.
Circuitul rapid de carte înlătură monotonia localistă, egoismul auctorial, atât de înrădăcinat la români, până la idolatrie. De aceea, în volumul anterior, Oglinzile din Chicago (2006), am transferat o modalitate a imaginarului american, în spatiul limbii române, explorându-i astfel nenumărate potente de comunicare. Stilistica folosită acoperea un concret trăit, un cotidian receptat la fata locului.
În actualul volum, intitulat simplu – Poeme americane – am continuat exprimarea de directivitate într-un panoramic epico-liric, ale cărui registre morfo-sintactice ne domină atât genetic, cât si în devenirea noastră intelectuală. Într-un anume fel, întregul volum poate fi socotit si o formă de polemică, purtată cu toti aceia, care exacerbează “occidentalismele”, venite de peste ocean. Când de fapt, ceea ce este acum… acolo, într-o despletire fără perdea a concretului, a cotidianului, nu se găsea în Europa nici cu câteva milenii înainte de momentul actual. Vorba lui Eminescu: Totusi este trist în lume!
Eu cred că limba română si-a dezvoltat mereu semnele de floare albastră, pe care o poartă “ai nostri”, indiferent unde locuiesc pe globul pământesc, încă miscător; că vremea poeziei se complineste prin anotimpuri cu poemele, ambele forme de comunicare fiind înregistrate sororal sub semnul zodiacal de… Gemeni.
Pe de altă parte, explozia de date stiintifice si tehnice – răspândite în practica întregii lumi din America de Nord – unele cu finalităti faste si nefaste, - are în mod deliberat nevoie de Literatură. Ori ca ea să se afirme, procesul cunoasterii trebuie să-si lărgească în permanentă orizontul stilistic. Practic, modernitatea limbii române se realizează prin asimilare creativă, deoarece, fondul lexical de bază al acesteia îi permite să fie elastică. Fie si atunci când este vizată întelegerea imediată, conducătoare de semnificatii si simboluri.
Autorul”
“BUNĂ SEARA, DULCE CASIERITĂ
În conglomeratul de limbi deslegate ale pământului –
Doar spectacolul de rock-and-rol fusese îndelung aplaudat.
Noi vorbeam stupid de europeneste –amestecam româna
Cu franceza, cu italiana – ba, cu limba rusă.
Nu eram din Europa de Est?
Rău de gură – de, critic literar! –
Am admirat capul superb al unei grăsane.
Peioratia a fost auzită de o tânără
Ce m-a apostrofat peste umăr:
Vă mai astept la magazin
Să mai aud si limba neaosă a bunicilor mei!
Rusine, laudă, biletul la control, cum să-ti spun Tudore,
Tu care deschizi poarta zilelor mele de sărbătoare?!
Si mă înveti să tac
Dacă vreau să fiu contabilul propriilor mele cuvinte.
Stau de mai multă vreme în America.
Iar dacă ar trebui să si rămân – feri-mă, Doamne! –
Prima regulă, principiu, îndemn, deloc socratic –
S-ar reduce la ceea ce obisnuit se zice egoism.
Sau mai pe româneste, greu traductibil, nesimtire.
N-as putea spune dacă, muncind,
Mi-as duce până la capăt,
Până la însusire ori tatuaj psihic un asemenea gând!
Dacă aici, datoria primează,
Pentru mine, cuvântul e datoria!
Pe când libertatea de a-l rosti vine de la Eminescu,
Când cauti adevărul.
Despre poet, fata de la magazin
Nu mai stie nimic.
Auzise de o scriere care se chema “Luceafărul”.
Prea putin, i-am zis, spunându-i,
În timp ce–mi trecea pretul cumpărăturilor
Prin compostorul casei.
I-am oferit câteva titluri de alte poezii,
Majoritatea de dragoste.
- Nu mă interesează, dar îmi place cum reciti. Esti actor?
- Sunt somer al limbii române.
- N-am auzit de asa ceva. Si primesti bani?
Am tăcut.
Si mi-am adus aminte
De clandestinitatea lui Pytagora din Sicilia.
INDETERMINARI
Cum să te numesc eu cetătean adoptiv
Pe tine, monstrule de Chicago, oras visat înaintea altora.
Când sunt european si pe deasupra
Antreprenor de cuvinte din toate limbile pământului?
Cum, când Sandburg, fiu natural din Illinois,
Ca si tine, desi nu esti capitala statului,
Ti-a compus o listă cu determinări neaose, oachese,
Pe când trăia (1878-1967), el infanteristul,
El organizatorul Social Democratic Party?
Iar în 1916, ti-a dedicate Chicago Poems?
Apoi, bucurându-se de Tara dintre Oceane,
A nemurit-o cu un salut mitic –
Good Morning, America (1928).
Si totusi, eu, europeanul, îti transcriu
Câteva determinări – pe care nu le cred decât în parte:
“Măcelar al lumii”, “Făurar de scule”, “Hambar de grâu”,
“Orasul umerilor mari”, “Furtunos, vânjos, gălăgios”.
Eu te gasesc în 2007 doar “Orasul umerilor mari”.
Restul determinărilor s-au pierdut sub clarul
Năbădăios al capitalului. Acesta este targetul
Si circuit închis. Supapa pentru aerisire
Vine de la japonezi si chinezi. Asiatii îsi fac case aici.
Râd ca si când n-ar fi apropiati de fotografia de ieri.
Monstrule, azi nu mai strivesti pe nimeni,
Nici barem prin muncă.
Străinii s-au specializat repede în business de capital,
De imobiliare, de insurance si altele.
Polonezii sunt la modă, ca si când ar fi
La Varsovia, Cracovia, ori Gdansk. Fac naveta.
Plictisindu-se, îsi cumpără case în zonele de prerie.
Sunt negustori de toate, fără munci agricole.
Acestea nici nu prea mai au unde să existe.
Terenurile sunt pentru case – zeci, sute,
În constructii, 24 de ore sunt prea putine
Pentru bani. Stiu mai bine contabilii.
Vai si băncile – administratori calmi, rapace.
Asa că, domnule Carl Sandburg,
Grija pentru ziua de mâine cade nu pe muncă
Doar pe bani, pe dolari.
Ceea ce numeai Dumneata “inima poporului”,
Azi a evoluat spre “sufletul dolarului”.
* * *
Tinere oras american, poti cânta
Împotriva tuturor, a pustietătii din prerie,
Care mai există în panouri răzlete si în filme.
Asa că îmi pun deoparte cuvintele mele –
Coplesitoare de cultură si întrebări.
(*) (DEX) expedient - mijloc ingenios de a o scoate la capăt ( de a face fată unei dificultăti = (aici, vieti) ) = aici, a trăi (aproape) fără bani, dăruind cărti altor oameni - someri sau nababi (aici, cu slujbe)
|
Liviu Jianu 2/23/2008 |
Contact: |
|
|
