Capul primaverii
În iarna aceasta, când gerul s-a întetit am admirat florile cerului - fie noaptea ca pe niste nestemate, fie ziua precum petalele de nea. Acum natura se pregăteste pentru marele vals al iubirii. De mii de ani gerul fuge speriat de căldura ce răzbate din sufletele tinere.
De Dragobete (sau Capul Primăverii), fata merge în pădure însotită de cel drag si împreună culeg primele flori. Si anul acesta spiritul naturii se scutură de ger pentru a îndeplini ritualul iubirii, pentru oameni, păsări, dar mai ales pentru florile care vor fi polenizate.
24 februarie face parte dintr-un calendar care vine din negura timpului. Tot de atunci au pornit si cuvintele. Din întâmplare am găsit într-o carte o floare căreia în latineste i se spune Abutilon hybridum care creste în Africa Centrală si de Sud si preferă o umiditate crescută. Curios este că are si un nume românesc, Pristolnic. Sunt convinsă că multi se vor gândi la localitatea Prislop, toponim pentru patru localităti din tara noastră.
La noi zonele umede, ferite de arsita verii, se află în poieni sau la liziera pădurilor si este locul unde prisăcarii îsi pun stupii, în prisacă. Încă de pe vremea lui Herodot tinutul de dincolo de Istru era considerat „Tara Albinelor”, iar initiatii (asemănători esenienilor), PLEISTOII (sau poate PRISTOII) mâncau numai miere si lapte.
În capătul celălalt al lumii, în India vedică, Prishni este zeita pământului umed, iar Prana este suflul vietii, care se referă la toate procesele vitale din corp. Apoi Prithi este eroul vedic si rishi regal, care a introdus agricultura, cunoasterea plantelor, a defrisat pădurile si a ridicat nivelul pământului (oare astfel s-a produs deriva continentelor si Pristolnicul a supravietuit în Africa???). Prin intermediul termenului vedic prakriti (ce înseamnă cauza primă a producerii oricărei materii, care împreună cu un principiu masculin pasiv constituie natura) si al balticului Prakorimas (cel care a fost înainte, fiind primul stăpân - analogul lui Cronos) putem întelege sensul străvechi al PRIMĂVERII, de început al nasterii si renasterii naturii, mult mai vechi decât cel cunoscut de civlizatiile antice ale grecilor si romanilor, la care suntem raportati de către specialisti.
Dragobetele este vestitorul primăverii si Spiritul iubirii, cel care a stat la baza oricărei creatii. Spiritul iubirii infiripat în ziua de Dragobete este cel care va da statornicie, nu numai sentimentelor, ci si legăturilor umane. Nu întâmplător Drago-bete este compus din drag si bete (pluralul de la bată=betelie), care la figurat poate însemna temelia, baza unei legături.
Legăturile fundamentale, iubirea si traditia, au consolidat societatea arhaică de la începuturile istoriei. Păstorii plecau primăvara în transhumantă până toamna.
„Vraja” acestei traditii trebuie păstrată căci ea a făcut să dăinuie peste timp neamul nostru, iar ridiculizarea căsătoriei (prin cele de probă de Sf. Valentin) este gravă. Cele mai tainice legături se înfiripă în căsătoria respectată în comunitate si binecuvântată de biserică; cei care se „joacă” cu simbolurile sacre ale unui popor ar trebui avertizati si descurajati. Iubirea nu este ceva comercial; este un sentiment înăltător si tainic. Aparent modern si comercial nu este tot una cu profund si divin. Iisus a spus: „nu vă strângeti averi pe pământ ci în cer. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi si inima voastră.”
|
Camelia Tripon 2/21/2008 |
Contact: |
|
|
