Cuvinte care dor : Criza
În ultimul timp ne-am obisnuit cu cuvântul Criză!
Criză de guvern!
Criză la bursă!
Criză imobiliară!
Criză în Afganistan!
Criză la UNICEF!
Si uite tot asa, Criză după Criză.
Nu mai iesim din Criză!
Se naste prima întrebare legitimă:
Nu vrem, noi cetătenii care plătim cuminti impozitele la stat, să iesim din Criză?
Sau, sunt unii care folosesc Criza pentru a se cătăra pe posturi de conducere, pentru a-si extinde sfera de influentă, pentru a cuceri puterea, pentru a-si acoperi matrapazlâcurile, deci întru-n cuvânt pentru a face bani, bani si iarăsi bani?
Se naste a doua întrebare legitimă:
Ce aduce cuvântul Criză, scris în ziare si spus cu o mină tristă, speriată, sau doar de profesionist la televiziune sau la radio?
Pentru cetătenii care plătesc cuminti impozitele la stat aduce: scumpiri la produsele alimentare de bază, scumpiri la tot ce ne e necesar pentru traiul de zi cu zi, explicatii din lumea basmelor economice pentru cresterea ratei de inflatie lună de lună. Deci o grămadă de necazuri si griji existentiale.
Se naste a treia întrebare legitimă:
Ce nu aduce cuvântul Criză, scris în ziare si spus cu o mină tristă, speriată, sau doar de profesionist la televiziune sau la radio?
Pentru cetătenii care plătesc cuminti impozitele la stat, nu aduce încredere în cei care ne conduc, încredere în băncile care ne jupoaie cu dobânzi extraterestre, încredere că cineva ne vrea întradevăr binele, încredere în noi însine.
Concluzia:
Cu toate că cetătenii care plătesc cuminti impozitele la stat, nu participă si nu produc Criza, s-a găsit în ziua de azi un cuvânt minunat GLOBARIZARE, care ne face să ne simtim vinovati colectiv de tot ce se întâmplă.
Globalizare = participarea colectivă atât la „bine” (asta e o greseală de tipar) cât si la „rău” (ăsta e adevărul).
1) Criza imobiliară din SUA.
Băncile I, dau credite cu dobânzi pipărate, dar în conditii foarte avantajoase, rate moderate si pe termen lung, cetătenilor pentru constructia caselor.
Cetătenii îsi îndeplinesc visul despre „ cei patru pereti proprii”.
Băncile I, când nu mai au bani proprii, iau bani cu dobânzi mici de la alte bănci si dau credite cu dobânzi mari pentru constructia caselor.
Cetătenii construiesc si construiesc.
Băncile I câstigă si câstigă.
Cetătenii, pe care îi jupoaie vânzătorii de petrol, gaze si energie electrică, nu mai au bani destui ca să-si plătească ratele la casă.
Băncile I, le iau casele si vor să le vândă pentru a-si recupera banii.
Cetătenii rămân cu banii pierduti si fără casă.
Băncile I au acuma atâtea case de vândut că nu mai are cine să le cumpere.
Cetătenii nu mai au bani, deci nu mai pot să cumpere nici casele cu pret redus.
Băncile I, nu mai au capital lichid si nu mai pot să restituie banii luati de la alte bănci.
Cetătenii care mai au case pe care le-au considerat un capital solid, rămân cu ochi în soare.
Băncile I recunosc că au probleme, dar spun numai 30% din adevăr.
Cetătenii care au banii depusi la aceste bănci, încearcă să-si recupereze banii.
Băncile I sunt sustinute pentru a nu da faliment, de alte bănci, cu câteva miliarde (bine înteles nu luate din beneficiile proprii)
Cetătenii simt pe propria piele ce înseamnă o rată de inflatie ridicată.
Băncile I trebuie să recunoască că sunt insolvente si trag după ele o ramură a economiei după alta iar la bursa din New York, indicele Down Jones o ia razant în jos.
Cetătenii învată că dacă băncile sunt lacome si prost conduse, preturile cresc, banii nu mai ajung, iar ei trebuie să plătească, să plătească, să plătească.
Asta e o Criză!
Centrul unui tunami în SUA, ce îsi împinge masele de recesiune spre tărmurile celorlalte continente, care se vor resimti de parcă ar fi fost lovite de un meteorit.
(va urma si nu va fi mai bine)
2) Criza postei din Germania.
Posta este o societate pe actiuni, condusă de Klaus Zumwinkel, la care cel mai mare actionar este statul german.
Cetătenii pot apela la câteva firme concurente, total neimportante.
Posta sub conducerea lui Klaus Zumwinkel face câstiguri de milioane. Guvernul aplaudă.
Cetătenii constată cu stupoare că preturile pentru serviciile postale cresc si cresc.
Posta sub conducerea lui Klaus Zumwinkel reuseste să convingă guvernul să dea o lege pentru un salariu minim garantat la lucrătorii postei.
Cetătenii află că această lege desfiintează practic concurenta care de abia se înfiripase si o multime de oameni rămân someri.
Posta dă sefului ei Klaus Zumwinkel un salariu de 1,7 milioane de Euro pe an, care plus alte „mici” câstiguri legale însumează 4 milioane de Euro pe an pentru Managerul anului 2003.
Cetătenii plătesc 55 de centi în loc de 55 de pfeningi pentru o scrisoare normală.
Klaus Zumwinkel este arestat pentru evaziune fiscală în valoare de 1 milion de Euro.
Cetătenii se întreabă „nu-i ajungeau 4 milioane?”
Klaus Zumwinkel depune o cautiune de câteva sute de mii (de unde?), se arată gata să colaboreze cu procuratura si este prompt eliberat la scurt timp (ore) după arestare.
Cetătenii dau scârbiti din cap si plătesc 6 Euro (12 DM) pentru un pachet pe care îl trimeteau pe vremuri cu 4,8 DM.
Guvernul care l-a pus l-a sustinut si l-a aplaudat până acum pe Klaus Zumwinkel , îl obligă să se retragă din functie si se arată „indignat”.
Cetătenii se întreabă ” Câti din indignati de azi vor fi acuzatii de mâine?”.
Procuratura, nu posta, are o listă cu 460 de nume de infractori fiscali, legati de asa zisul „Fond Lichtenstein”.
Cetătenii stiu că „Fondul Lichtenstein” nu era pentru sărăntoci, ci pentru cei care câstigă peste câteva sute de mii de Euro pe an si asteaptă o surpriza neplăcută după alta.
Asta este o Criză!
Epicentrul unui cutremur de gradul 8 în Germania, ale cărui unde seismice vor cutremura finantele cetătenilor ce vor trebui să compenseze din buzunarul propriu ce au furat altii.
(va urma si nu va fi mai bine)
Sincer să fiu nu am o solutie universală si nici măcar partială pentru a ne feri de Criză, deoarece totul este legat de cel mai imprevizibil subiect al planetei, OMUL.
Poate unii oamenii care AU, să se gândească mai mult la oamenii care NU AU.
Poate să introducem în codul genetic al oamenilor care declansează Criza, o genă suplimen-tară care activează un hormon numit „cinste” si deactivează un alt hormon numit „lăcomie”.
Poate să reeducăm oameni care trăiesc după principiul „Ce mă interesează promisiunile mincinoase pe care le-am făcut ieri sau alaltăieri, după ce mi-am atins scopul”, în niste centre numite ”Trăieste ca cei pe care îi înseli”.
Rămâne întrebarea:
Cine rezolva Criza producătorilor de Criză?
|
Viorel Baetu 2/18/2008 |
Contact: |
|
|
