Pe teme de psihologie ( XXV ) : Obiectiv - subiectiv - constiinta
Auzim de multe ori in limbajul cultivat – in administratie, in aprecierile critice ce se fac de catre analisti etc. exprimari ca : “Este o situatie obiectiva”, “(N) priveste lucrurile cu obiectivitate” sau “Este o calitate sa poti fi obiectiv”…
Lasand la o parte alte semnificatii ala cuvantului “obiectiv” – lentila sau sistem optic, tinta a unei actiuni militare sau turistice, punct de interes din domeniul economiei, directie principala de actiune a unui program etc.–, in domeniile stiintelor socio-umane, intre care si psihologia, “obiectiv” inseamna “ceea ce este in afara constiintei omului si independent de ea” (Florin Marcu, Constant Maneca – Dictionar de neologisme), impartial, opus subiectivului. Termenul “subiectiv”, la randul sau, inseamna identificarea realitatii cu parerile, cu trairile subiectului, adica ale individului care gandeste. Analizand mai profund lucrurile, se poate spune ca este subiectiv despre un om “care considera constiinta individuala drept baza a tot ce exista, care neaga faptul ca la baza senzatiilor se afla obiecte reale, independente de om” (Dictionar de neologisme) care, practic, este partinitor, judecand totul potrivit vederilor si intereselor personale. Se spune chiar ca omul este subiectiv prin natura lui si trebuie sa faca eforturi pentru a fi obiectiv. Chiar si in cazul constiintei obiective – vom vedea –, apar note de subiectivism.
Observam ca mai sus se aminteste de “constiinta”, precum si de “constiinta individuala”si de “constiinta obiectiva”.Constiinta apare datorita complexitatii la care a ajuns psihicul uman, precum si datorita mediului social in care acesta s-a dezvoltat. Este de subliniat corelatia dintre inteligenta, calitatea cea mai complexa si mai importanta a psihicului uman – si constiinta, socotita o supra-inteligenta care insoteste si controleaza formele superioare de adaptare aduse de inteligenta. Constiinta ajuta la amintirea trecutului, la prinderea si intelegerea prezentului, la anticiparea viitorului, precum si, in toate cazurile, la abordarea, discernerea si solutionarea problemelor importante ale vietii si activitatii oamenilor. Constiinta poate fi indreptata spre individ, spre “interiorul” sau – aceasta fiind constiinta subiectiva care este numita in mod obisnuit si constiinta de sine sau constiinta individuala, dupa cum poate fi indreptata spre societate, spre lumea exterioara, caz in care avem de a face cu constiinta obiectiva. Unii psihologi, vorbind despre constiinta in general, au in vedere numai constiinta subiectiva, deci “con-stiinta”= stiinta despre noi-insine. O astfel de abordare a constiintei este conceputa unilateral si partial. Corect este sa consideram cele doua aspecte ale constiintei impreuna, fiind reciproce - “stiinta despre noi-insine” si “stiinta despre lume” (N.Margineanu – Psihologia persoanei). In lumina acestor precizari, ne putem opri putin asupra definirii notiunii de “obiectiv” din Dictionarul de neologisme pentru a nu se crea confuzii. {ntr-adevar, “obiectiv” inseamna tot ce este in afara constiintei omului si independent de ea”; este vorba despre “realitatea obiectiva” care nu depinde de nici unul din aspectele constiintei, dar nici nu le neaga, iar “constiinta obiectiva” reflecta aceasta realitate.
In constiinta obiectiva si in constiinta subiectiva nu se reflecta, insa, intreaga realitate, intreaga lume exterioara, respectiv interioara, ci numai atat cat este necesar pentru adaptarea noastra la lumea in care traim. Intervine astfel un proces de selectie care se constituie intr-o prima functie a constiintei. Dupa ce am invatat, de exemplu, in copilarie, mersul pe jos, nu ne mai preocupa pasii pe care-i facem, ci actiunea in general ; in vorbire si in scriere nu ne mai preocupa sunetele, silabele, ori literele, ci redarea continutului “comandat” de inteligenta (gandire) si cursivitatea exprimarii. Din ceea ce vedem pentru prima oara intr-o excursie, retinem elementele de noutate si configuratia, caracteristicile cele mai pregnante Detaliile componente ale activitatilor, ale demersurilor noastre raman in subconstient sau in inconstient, notiuni de care ne vom ocupa mai jos. O a doua functie a constiintei este cea transfigurativa potrivit careia reflectarea lumii exterioare sau interioare nu se face exact asa cum este, ci “asa cum ea ar trebui si ar fi bine sa fie”(N.Margineanu), dupa exigentele factorilor implicati in adaptare – individ si societate. Astfel, lumea interioara este potrivita cerintelor lumii exterioare, iar aceasta din urma apare in viziunea intrinseca a celui care o reflecta. Lumea exterioara, societatea, are nevoie, de exemplu, de oameni capabili, cinstiti, buni profesionisti, abili si buni manageri. Cei mai multi oameni, drept urmare, se considera ca au aceste calitati si se straduiesc sa apara ca atare, dar in mai putine cazuri calitatile lor concorda cu exigentele societatii. Iata, deci, manifestari de subiectivism si in cazul constiintei obiective ! In ceea ce priveste transfigurarea lumii exterioare, aceasta depinde de constructia interioara, de temperamentul si de caracterul indivizilor care o reflecta. Un individ care se “indeletniceste” cu afaceri necinstite si cu tot felul de expediente va aprecia o societate corupta care, desigur, nu va fi agreata de un om cinstit, bun patriot si cu spirit civic. Un temperament combativ, cu o fire de militant , va fi si un spirit revendicativ, pentru care viata inseamna lupta, in timp ce un om corect, dar bland, retinut, va dori liniste, pace, normalitate. Iata, deci, ca intre lumea transfigurata si cea reala exista deosebiri, exista distante mai mici sau mai mari. In cazul distantelor mari, se ajunge la stress, nevroze, nemultumire sufleteasca.
Folosim si auzim curent exprimari ca : “Nu ma lasa constiinta sa procedez altfel” ; “Oare oamenii acestia au constiinta ?”; “Constiinta valorilor” ; “Constiinta morala” etc. Acestea si multe alte afirmatii si intrebari care se pun in legatura cu constiinta ne conduc la constatarea ca nu se poate vorbi despre constiinta fara a starui asupra legaturii acesteia cu domeniul axiologic si cu cel al moralei. Din punct de vedere axiologic, nu putem trece cu vederea constiinta valorilor sau, mai bine zis, constiinta aprecierii si cultivarii valorilor, fie ca este vorba despre idei, principii, fie despre domenii sau despre opere de valoare. Despre Dumnezeu si credinta, de exemplu, Petre |utea spunea : “Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar” – , sau.acelasi Petre |utea, referindu-se la impactul dintre intelect si adevar : “Se spune ca intelectul este dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul este dat, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul”. Un exemplu de referire la domenii (medii) de viata este titlul si continutul unui articol-eseu semnat de Eugeniu Frunza si aparut on line : “Satul – univers al valorilor supreme, tezaurizate in constiinta neamului”, avand ca Motto un citat din Lucian Blaga : “Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturala, atarna de cantitatea de aur curat ce se afla în sufletul taranului – creatorul si pastratorul culturii populare, centru generator, binecuvantat si rodnic”.
Constiinta morala este importanta atat pentru societate, cat si pentru individ. Sa ne reamintim, mai intai definitia moralei – ca “forma a constiintei sociale, care reflecta ansamblul conceptiilor, ideilor si principiilor (normelor) care calauzesc si reglementeaza conduita oamenilor in relatiile personale, în familie, la locul de munca si în societate în general”.(Ioan Bontas, “Pedagogie”). Iata, deci, ca exista si o constiinta sociala, o constiinta a colectivitatii dupa care se orienteaza constiinta individuala, printre altele si in privinta moralei. “Morala individuala, spune Ursula Schiopu in “Dictionar de psihologie”, solicita cunoasterea si incorporarea moralei sociale în structura personalitatii si a conduitelor – valorile moralei sociale devenind astfel modul de a evalua si actiona individual. Problemele cele mai importante ale moralei se centreaza în jurul modului cum se dezvolta în viata standardele interiorizate cu privire la bine si rau; cum se dezvolta judecata morala; cum se formeaza deprinderile de autocontrol, necesar în satisfacerea standardelor interiorizate (ale dorintelor, intereselor, nazuintelor etc.)”
Referindu-ne la constiinta obiectiva si la constiinta subiectiva, aminteam mai sus de notiunile de “inconstient” si “subconstient”. Inconstientul este tot ceea ce nu se afla in constiinta. Exista situatia in care anumite elemente ale constiintei, automatizandu-se (am vazut – in invatarea mersului, vorbirii, cititului, scrisului ; putem adauga conducerea masinii, manuirea diferitelor aparate etc.), trec in inconstient. De asemenea, alte elemente aflate candva in constiinta sunt refulate, respinse la un moment dat si trecute si acestea in inconstient (reprimari legate de deficiente fizice ce se ascund, de instinctul sexual – Freud , de situatii neplacute etc.) In afara de aceste elemente, secvente de comportament, actiuni sau episoade traite de subiecti, toate trecand din constiinta in inconstient, fie prin automatizare si devenind de prisos, fie silit, prin refulare, exista si situatia in care anumite porniri, tendinte, manifestari instinctive exista in inconstient, fara a fi fost vreodata in constiinta ; acestea nu se invata, ci apar cand si cand, instantaneu, reproducand cate ceva din dezvoltarea speciei umane, deci pe scara filogenetica. S-ar putea include aici si reflexele comandate de maduva spinarii, bulbul rahidian si, intr-o masura, si de creierul mic. Unii psihologi includ, printr-o anume argumentatie, reflexele si alte acte legate de functionarea organelor interne, de sistemul nervos vegetativ, intr-o categorie aparte–aconstientul.
Subconstientul este zona aflata intre constient si inconstient si “cuprinde toate actele si tendintele care au fost si pot reveni in constiinta”(N.Margineanu). Deci, de actele aflate in subconstient ne putem aminti, “scormonindu-ne” mintea, memoria, ceea ce nu se intampla in cazul inconstientului. Subconstientul poate fi comparat cu o arhiva accesibila sau cu o balanta intre inconstient si constiinta.
Poate s-ar cuveni sa abordam, cu un viitor prilej, problema constiintei sociale contemporane viciata de secularizare si “modernism”.
Prof.Silvestru MORARU
|
Silvestru Moraru 2/15/2008 |
Contact: |
|
|
