Toate-s vechi si noua toate : Nevoia de schimbare
Am schimbat titlul rubricii mele “Prin sita vremii” cu “Toate-s vechi si noua toate”, binecunoscutul vers eminescian din “Glossa”. De ce? Simplu. Din nevoia de schimbare, din dorinta de a face ceva diferit. Am ajuns la asta ideea asta si am inceput sa ma gandesc la acele adevaruri absolute, etern valabile.
Este o dorinta absolut naturala sa faci din cand in cand schimbari in viata ta, mai ales la inceput de an, sa faci o reevaluare a propriilor valori si a ceea ce ai mai important in viata. Schimbam stilul de viata, dieta, mentalitatile, raportul cu ceilalti, valorile, idealurile. A trai, inseamna a schimba. Schimbarea e motorul vietii care o trage inainte, o reimprospateaza si o dinamizeaza, ne tine mai aproape de anii tineretii. E un ajutor pentru adaptabilitate si schimbarile sociale, in tehnica si informatiile care se petrec rapid sub ochii nostri. Intr-o lume dinamica si in continua schimbare, se impune sa tinem ritmul prin prefacerile asumate. Pe noi, cei cu radacinile in alta tara, ne mana de la spate mai aprig nevoia schimbarii atat de necesara adaptarii noului mediu. O schimbare in viata noastra face minuni, mai ales cand suntem stresati, cand ne apasa anxietatea, vinovatia, diverse fobii, depresii, traume emotionale sau cand este scazut respectul de sine, (self-esteem). Nevoia de schimbare isi gaseste ecou in discursul launtric al omului. Intoarcerea catre sine este o redobandire a propriei identitati. Sunt nevoi exterioare, dar si interioare, schimbarea unor repere, a valorilor si principiilor. Cheia inaintarii in viata, este in mainile noastre, este schimbarea si implinirea prin cautare. Albert Einstein spunea: “Lumea pe care am creat-o este produsul felului in care gandim. Avem nevoie de un nou mod de a gandi. Avem nevoie de o noua inteligenta”.
Cu toate acestea, nu este prea usor sa acceptam schimbarea. Asta inseamna sa renunti, sa jertfesti, sa darami si sa inalti recladind. Ne trebuie un anumit curaj pentru a porni spre inainte fara teama, sa schimbam intelesurile care ne-au mobilat gandurile si simtirile si sa descoperm noi adevaruri. Schimbarile impun experiente noi care remodeleaza gandirea si aceasta conduce la un nou ciclu de schimbari. Iti cer raspunsuri clare la niste intrebari: Cum rezolvi dilema luptei pentru a-ti construi propria identitate, pentru a da personalitatii tale un un contur precis, aspectul care te face “sa fii tu”, dar in acelasi timp sa te schimbi, lasandu-te modelat dupa nevoi? Cum faci controlul ca sa stii ca esti pe drumul bun?... Cand o persoana care ne place isi schimba opinia pe care o avea acum un an si il consideram curajos si flexibil, iar daca persoana nu ne place, il consideram mincinos. Avem puterea sa cantarim schimbarea si nu persoana?
Viata ne-a aratat ca nu suntem intotdeauna suficient de curajosi ca sa deschidem usa necunoscutului sa intre in viata noastra. Prin definitie, omul se fereste de schimbare pentru ca aceasta aduce o noutate nepalpabila, o situatie inedita, a carei dimensiune nu o poate patrunde. Cand calatoresti cu trenul si o persoana deschide usa compartimentului intreband politicos daca mai este un loc liber, intr-o tacere prelungita, fetele tuturor ii raspund muteste un raspicat “nu”, dar dupa ce se aseaza, devine treptat o companie placuta, iar la despartire se schimba chiar adresele.
Uneori rezultatul obtinut prin schimbare poate sa nu fie cu mult mai bun decat cel anterior, dar tot este important, fiindca este ceva diferit. Lipsa schimbarii ne azvarle in bratele tiranicei banalitati, ne fixeaza intr-un rol pe care il jucam intr-o piesa pana la nesfarsit, aproape automat, ne uzeaza individualitatea. Scurgerea timpului si repetabilitatea faptelor de viata ne duc traiul in rutina. Ba mai mult, cand absenta ei e prea severa, poate duce la o incremenire cu urmari nefaste, asa cum se intampla cu islamismul care nu permite emanciparea pentru a carei infranare nu face nici un fel de concesii, mergand pana la moarte. Lady Astor spunea “Oamenii cei mai periculosi sunt cei care vor sa schimbe totul si cei care nu vor sa schimbe nimic.”
Inertia este opaca, dar daca vrem sa o spargem, lasam razele soarelui sa patrunda in viata noastra. Recunoastem nevoia de schimbare numai atunci cand suntem pregatiti, desi toti stim si gandim ca filosoful grec Heraclit ca nu ne scaldam de doua ori in aceeasi apa a raului. Natura umana ne pune adeseori piedici, pentru ca viata noastra interioara, resorturile psihice, nu tin in totalitate de controlul constient sau de vointa noastra. Vointa nu intotdeauna ajunge la radacina trasaturilor care ne caracterizeaza. Caragiale a ilustrat stralucit aceasta idee punand in gura lui Farfuridi memorabila dilema: “ori sã se revizuiascã, primesc! dar atunci sã nu se schimbe nimica; ori sã nu se revizuiascã, primesc! dar atunci sã se schimbe pe ici pe colo, ºi anume în punctele... esenþiale...“
De multe ori, nevoia de schimbare este contracarata de nevoia de prudenta. Ne este teama ca pasul facut inainte sa nu ne duca in depasire nereglementara, ori sa ne surprinda neprevazutul. Trebuie sa calcam cu atentie pe terenul nou, dar si sa fim atenti sa nu azvarlim ce este de prisos, sa nu aruncam si copilul impreuna cu apa din copaie. Ne trebuie o “rece cumpana-a gandirii” (“Glossa”) ca sa stim ce pastram din zestrea adunata si ce dam peste bord. In decembrie, 1989, cand eram cuprinsa de inflacararile entuziasmului naruirii comunismului, am ramas muta de uimire auzind-o pe prietena mea despre care stiam sigur ca nutrea aceleasi sentimente ca si mine, ca pe ea o sperie profund asemenea schimbari, pentru ca nu cunoaste ce va urma si necunoscutul ii creeaza o grea si dureroasa deruta. Am inteles-o mult mai tarziu, cand, intre ceea ce speram si implinire, s-a asternut un drum incetosat, anevoios, bulversat, dureros si mult mai lung.
Asadar, nevoia de schimbare poate fi privita din mai multe unghiuri de vedere, fie ca adaptare sau flexibilitate, fie ca un atribut doar al tineretii, fie inconsecventa, nestatornicie si superficialitate, depinde de fiecare ce alege.
Eu am ales. De-a lungul vietii, trecand prin atatea prefaceri, am ajuns la concluzia ca trebuie sa-i multumesc trecutului pentru ca m-a modelat, indiferent cum a fost el, cu bune, cu rele si ca m-a invatat sa accept schimbarea pe care o consider cheia inaintarii in viata, asemenea unor adevaruri noi, vechi de cand lumea, ori cum zice genialul nostru poet: “Toate-s vechi si noua toate”.
“Doamne da-mi linistea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul sa schimb lucrurile pe care pot sa le schimb, si intelepciunea sa vad diferenta intre ele.” – St. Francisc de Assisi
|
Elena Buica 2/15/2008 |
Contact: |
|
|
