Concurs STARPRESS - 2008 : Irina Nechit
Gâtul meu parfumat
Nu m-am gândit la el
până nu au început să-mi gâlgâie
cuvintele în beregată.
Nu le mai pot opri
le las să forfotească în aortă și în toate venele
ce urcă spre lumina creierului
șerpuindu-mi sub pielea măslinie.
Degetele morții îl apucă în fiecare noapte
mirându-se cât e de subțire
oh gâtul meu plăpând sub ce văluri să-l ascund
să nu se mai vadă urmele degetelor de gheață.
Oh gâtul meu parfumat
l-am păzit până acum de funie
de lama cuțitului și de privirea bufniței.
Cum să-l apăr de frig
ce cântec ar trebui să se nască în beregata mea
încât pielea tremurătoare să se întindă
și gâtul meu să strălucească
în lumina felină
încă o toamnă.
Va ucide o rață
De la zâmbetul neobservat
al fătului din pântec
începe resemnarea.
Copilul va avea gropițe în obraji.
Va arunca o piatră la întâmplare
și va ucide o rață.
Va învăța că mac-mac
îl înghite în apa tulbure
pe oac-oac.
Va purta mereu o piatră pe inimă
iar în floarea vârstei
vezica biliară i se va umple cu pietricele.
Va uita că la umbra eclipsei
a văzut nunta pisicilor.
Nepoților le va spune
că cea mai lungă telenovelă
e totuși mai scurtă decât o viață de om.
Le va povesti episodul
despre primul său ah!
și despre al nouălea of!
din al nouălea cer.
Se va resemna în fața imaginii sale otrăvite
de argintul viu al oglinzii.
Își va pipăi
gropile din obraji
gândindu-se la moartea unei mutre
sub bolta viselor festive.
O gheară purpurie va semna
poemul resemnării.
Aleg norii cei mai leneși
Înțeleg cerul aleg norii cei mai leneși
mă uit la ei până încep să-mi tremure mâinile
în care țin un steag îmbibat de lumină
tu l-ai ridicat de pe un câmp verde
unde au făcut dragoste femeile și bărbații
evadați din închisorile țării.
O vară întreagă steagul a fâlfâit
printre cămășile lor vărgate
printre norii cei mai ușori
apoi deținuții s-au întors în celule
ademeniți de cazanele cu supă fierbinte
iar deasupra câmpului nemărginit
plutește și azi mirosul de libertate.
Amigdale
nu mi se
dezmorțeau
degetele vinete
aveai și tu apă în pantofi în nările subțiri
te-a prins și pe tine ploaia pe carnea
buzelor tale se prăbușeau
umbre de cuvinte
ce-ai vrut să-mi spui nimic despre horcăitul
figurilor de ceară ce purtau
câte un embrion de ceară în pântec
măreț ai trecut printre ele
frunze galbene se roteau prin sălile muzeului
național de arheologie
capete rotunde se rostogoleau pe jos
îmi arătai palmele ude îți lăsai grăbit pe podea
amprentele
nu că
aș pune la îndoială memoria ta
dar de ce nu mai ții minte chipul meu
din ochii pustii ți se prelingea clarul de lună
aveai apă în scoica urechii nu auzeai nimic
am urlat până mi s-au
rupt amigdalele și a curs alcool rece
din ele
Viena
ce femur lung ce braț încordat ce
înghețată mare între degetele tale
te-ai legat strâns cu cordonul
poalele trenciului coboară spre glezne
treci repede prin piața operei ai oase tari
nu duci lipsă de calciu
nu am văzut nici un defect în coloana ta vertebrală
cu siguranță ești mai înalt decât statuia kaizerului
poate asta e prima înghețată pe care o mănânci
după ce ți-ai tratat guturaiul
poate nu-ți ajunge aer în casa ta
vizitată de o clonă a lui sissi
noi vrem să ne volatilizăm dar nu acum viermii
ne așteaptă soarele ne orbește clipim des în fața vitrinelor
cu ciocolate mozart
va fi suficientă o urnă pentru cenușa ta
vei arde în crematoriu dar nu acum
linge-ți laptele de pe degetele nervoase
de ce ai încremenit domnule otto
de ce stai ca un stâlp pe korso
cauți în mulțime un schelet la fel de lung ca al tău
el apare de după colț
are părul blond o pereche de sâni și strigă: otto! otto!
Ca un aluat negru
mă gândeam la crăpături
la ciorapii rupți la gleznele pe care se sprijinea
scheletul meu avântat spre o dorință târzie
verbalizam o stare pe alee
pământul de sub asfalt îmi asculta pașii
luna zimțată aștepta vești din cine știe ce purgatoriu
întunericul dospea sub copaci ca un aluat negru
în corpul meu fermentau niște voci răgușite
priveam trotuarul crăpat voi lua ulei voi lua ulei
în seara asta nu voi arde cartofii
treceam așadar pe lângă un magazin umflat de umezeală
mă gândeam la carnea buzelor mele
îmi hiperbolizam viitorul
când deodată de sus îmi căzu pe umăr
un găinaț de cioară înfrigurată
oh, e pentru prima oară când scriu
despre excremente
O împușcătură
poc!
îmi trag un glonte în cap și mă uit prin
gaura încă luminată de focul ucigaș.
ceea ce văd nu seamănă cu o poartă de aur
nici cu o ușă înaltă nici cu o coroană
din ramuri de brad.
scap stiloul made in china pe podea
îmi vâr prin gaura fierbinte o mână
cu cinci degete ude
simt că vântul începe să bată dinspre
aurora boreală.
îmi strecor umerii coșul pieptului burta lunecoasă
șoldurile late și tălpile goale
prin tunelul rămas în capul meu
după ce glontele iese prin tâmpla stângă
mai respir o zecime de secundă.
sper să nu-mi revăd viața ca într-un videoclip
cadrele acelea cu fetița așezată pe iarbă
lângă o râmă umflată și cu părinții tineri
jucând volei pe stadionul de la marginea
satului și cu bunicii înmărmuriți
în fața unui trandafir alb,
toate imaginile astea m-ar face
să plâng și acum nu e momentul.
cei de dincolo de gaura mirosind a țeavă a fum
mă așteaptă să le aduc vești bune
eu însă le voi spune cu vocea mea guturală:
nimic nou sub soare.
Nici un plan
acum cioara
simte o privire își ia zborul
planează deasupra capetelor grele
însoțite de baloane limpezi,
tu scoți un hulub din mâneca verde
și trei papagali din cealaltă mânecă
îmbibată de sânge,
le poruncești să se ascundă printre crengile
pomului înzăpezit.
din buzunarele tale atârnă
panglici eșarfe batiste pătate
mă întrebi ce planuri am pentru astăzi
ceafa ta miroase a timp pierdut
din jobenul auriu țâșnește un stol de vrăbii
nu am nici un plan, îți răspund,
nu știu dacă mai eram în viață
când am ieșit la plimbare,
tu îți vâri mâna după guler și mai scoți
un porumbel dresat
care dispare în nămeți.
o așteptăm cu multă răbdare
pe cățelușa ta albă
să se ușureze sub copac,
apoi intrăm în casa înaltă
unde morții fac gimnastică pe covor.
Poem cu jaluzele
incredibil aerul
împotrivindu-se mirosului tău abdomenului tău
o dimineață cu exerciții fizice
cu jaluzele izbite de pereți
cu două chei în buzunare una de la casă
una de la centura de castitate
un câine sintetic în fața ta
o coadă de vulpe lipită de parbriz
un cap de pisică în retrovizor
o pielicică de miel sub șezutul șoferului
pe celălalt mal al răului
se schimbă fusul orar
peisajele curg dincolo de geam
se aruncă sub roți
din câmpia de maci se ridică aburi de sânge
ți-ai spălat picioarele, dragostea mea?
te-ai culcat pe burtă?
te-ai întors cu fața la perete?
ți-am lăsat o aspirină pe noptieră
apa din pahar e străvezie ca
geamul meu prin care se vede gâtul tău
Să urle
Un animal cu laba tăiată mi s-a ghemuit pe genunchi.
Are ochi de lup urechi de mistreț nări de bursuc
și suspină ca un om.
Cândva el știa să toarcă să grohăie să vorbească
le cânta liliecilor cu voce subțire
încât luna își îngropa fața în perna ei de fosfor.
Acum eu îl mângâi pe animalul însângerat
îl învăț să urle încet ca să nu-l audă nimeni
așa cum urlă o piatră măcinată de ape.
Îl țin pe genunchi fără teamă căci în laba tăiată
i-au rămas ghearele vopsite cu ojă
iar printre colții lui mărunți abia se zărește
cerul gurii negru ca smoala.
|
Irina Nechit - Chisinau 2/12/2008 |
Contact: |
|
|
