De vorba cu John Cusack
Cu o fata remarcabila si cu un talent si mai si, John Cusack a trecut cu succes din categoria adolescentilor actori la cea a maturilor si ca atare a rolurilor adecvate pentru acestia. Putin neurotic, acest actor cu par negru si un zambet a toate stiutor, a fermecat nu numai lumea femenina dar si cineastii care alegandu-l pentru un rol sau altul, stiu ca se pot astepta la interpretari exclente la rolurile alese. Si cu cat mai traznite, mai complicate psihologic, cu atat mai bine.
Ultimul lui film Grace is Gone face vilva. Dar cum cred c-a cititorii nostrii inca nu l-au vazut, am preferat sa vorbim despre filmul MAX pe care l-am revazut din nou, si, marturisesc, nu m-as da in laturi sa il mai revad! RA: Hello, John! Imi pare bine c-ai avut timp sa ne-ntalnim. JC: Si mie. Ce mai face Mr. Dracula? RA: Ah, e bine merci…numai ca nu ne-am prea vazut in ultimii ani. JC: Dar mai comunici cu el, corect? RA: Cind e cazul. Dece intrebi? Ai de gind sa faci o co-productie cu el sau chiar si sa-l interpretezi? JC: Nu cred ca m-am maturizat intr-atat inca…dar mai sti? Ai vreun secret in privinta lui de care nu stie inca nimeni ca sa mi-l spui? RA: Daca esti intr-adevar interesat, as putea nascoci citeva secrete mai speciale…(am ras) JC: Mai bine spune-mi chiar ai vazut din nou filmul MAX, asa de mult ti-a placut? RA: Sau mai bine zis filmul cu Hitler inainte de a venit la putere…interesant ca tot un colectionar de arta si patron de galerie evreu l-a sponsorat pe Hitler ca sa-i dea un imbold! JC: Nu ti se pare o anecdota ca avem atitea exemple cand diferite personagii istorice care au asuprit pe evrei, au fost subventionate, intr-un fel sau altul, de intelectulitatea acelor timpuri care in majoritate erau evrei? RA: Si inca multe alte situatii in jurul lumii… Ma rog, o anomalie a istoriei si a timpurilor….inteleg ca in dosul Generalului Washington devenit Presedinteele Statelor Unite de pe atunci au fost tot niste bancheri evrei. JC: Corect. Dar astea au fost circumstante istorice, cu totul aparte si pe care le putem gasi si azi, ori unde; aici nimeni nu poate prezice cum se transforma oamenii, ca Hitler, de exemplu. RA: Si cum actorii au abilitatea de a se trenforma…oare provine din aceeasi sursa? JC: Ah, o inntrebare foarte buna…da si nu…cred ca depinde de motivatie si abilitatea de a o controla…de a intra in rol, dar si de a iesi din el cind aparatele de filmat se opresc sau in teatru, cind cortina finala cade. RA: Apropos de teatru, inteleg ca esti atat de dedicat lui incat ai faurit PIVEN THEATRE WORKSHOP o echipa de teatru sau un teatru propriu zis cu Tim Robbins si surorile tale Ann si Joan, in oraselul Evanston de linga Chicago. JC: Corect. Dupa cum sti bine simti cu totul altfel cand esti pe scena sau in fata aparatelor de filmat. Asa mi-am facut ucenicia si nimic altceva nu substituie o asemenea experienta si antrenament, asa ca atunci cind am liber intre filme ma duc acolo si joc impreuna cu studentii sau si alti actori importanti care vor sa-si mentina sau chiar sa reinoiasca acea legatura cu scena si o audienta vie fara sa fi intrerupt in mijlocul unei scene ca s-o repeti sau ca aparatul s-o inregistreze si din alte unghiuri pe care coupeurul sa le imbine ca sa dramatizeze si mai mult scena. RA: E adevarat ca multe stele mari isi iau asa zis vacanta de la aparatele de filmat si se dedica teatrului pentru un sezon, jucind la New York sau Londra, sau unde ar fi ca sa nu piarda acel simt extrordinar necesar sa te simti integru ca actor. Dar iata ca majoritatea pieselor de teatru sau rolurile de film care le-ai preferat, si de multe ori secundare, au fost cu subiecte de oroare. Dece? Te simti mai apropriat de acest gen de literatura? JC: Poate. Dar cred ca e bine si psihologic ca cei din audienta sa aibe oportunitati in care sa fie speriati artificial, sa-si iasa din piele si sa tipe. E bine pentru psihicul omului sa nu fie obligat sa se retina, sa-si innabuseasca aceasta a personalitatii lor, din contra, sa se simta eliberat si sa porneasca mai departe. Nu crezi? RA: Eu? Nu stiu despre partea cu sufletul dar stiu ca de multe ori m-am retinut din timiditate, sau asa zisa educatie din jurul meu ca trebuie sa te comporti intr-un anumit fel in societate, si deci daca tipi dintrodata in mijocul oamenilor ii sperii si te cred nebun, fara sa ia in consideratie DECE ai tipat si ce te roade in momentul acela si eventual te trimite la un psihiatru. Numai ca pina ajungi in fata lui, a trecut momentul si nu mai ai nevoie sa tipi. JC: Vad ca m-ai inteles. Si atunci, cind tipi pe scena cu o audienta si ii vezi si auzi reactionand inseamna ca avem cu totii experienta momentului, la fel dupa cum se ride la o comedie. La un film, insa, unde poti sa vezi de aproape reactiile protagonistilor, pina si umbrele lor, asta te poate speria si mai mult. RA: Deci, in concluzie, esti un avocat al groazei! JC: Exact, dar nu tocmai! (am ris). Dar la voi in Romania ce prefera audientele?
RA: Probabil comediile, filmele muzicale, dramele romantice, sau aventurile cu actiune, asa cum e de fapt peste tot. Subiectele sunt mai mult cele din literatura mare si abea recent pofta catre gustul Hollywoodian s-a desfasurat si mai mult inclusiv spre filmele de groaza si oroare, pe care lumea asa zisa educata, le considera prostii ireale. JC: Dar voi aveti treaba cu Dracula si folcorul pe baza caruia s-a desfasurat aceasta traditie ? RA: Tocmai aceasta asa zisa traditie a fost cizelata tot de Hollywood cu toate filme care s-au facut si se vor mai face, pentru ca in ultima instanta, Dracula a devenit o parte solida din folklorul American si Anglo-Saxon! Dar nu romanesc! JC: Interesant. Nu m-am prea gandit asa. RA: In alta ordine de idei, esti actor de vreo 20 de ani…ai si regizat…basca produci si filme…ce te atrage mai mult? JC: Depinde de subiect. Intr-un fel ma consider binecuvantat ca-mi pot permite sa aleg ce vreau si cind vreau si probabil c-ai mai auzit asta si de la ceilalti actori care lucreaza continuu... teribila insa este situatia cind esti talentat si dintr-un motiv sau altul esti dat la o parte si nu esti ales ca sa-ti poti arata talentul si in felul asta sa fi remarcat ca sa fi chemat de la un film la altul. Plus ca multi care au talent, nu au disciplina sau rezistenta de a fi disciplinati pe o durata mai lunga. Si atunci, din o mie de candidati, deodata ramin numa o suta, si din astia chiar daca sunt ambitiosi si mai rezistenti, viata ii poate trisa si duce in directii pe care industria cinematografica nu le inghite. Si din astia au mai ramas 10 carora l-i se da niste sanse si dintr-un motiv sau altul numai 2-3 se evidentiaza si sint lansati ca stele novice pe piata si din momentul acelaa, daca nu stiu cum sa coopereze cu presiunile pe care un public le atrage, cu colegii, sau fanii, sau presa sau cerintele productiei, sau filmul in care au fost pusi n-are succes, nu rezista. Si mai ramane unul sau una care intra-devar rabufneste cu toata galagia sucesului si aici intervine nu numai soarta dar si cu cine te sfatuiesti ca sa iei decizii…caci vrute-nevrute trebuie sa stii sa te aperi de capcauni si baracude care vor sa stoarca din tine fiece penny si pe urma, cind vede ca castigi mai putin si ei fac mai putine comisioane, te arunca si disparut esti, daca pana atunci nu ti-ai format of baza de prieteni si cunostiinte profesionale sanatoase. Vorbesc prea mult? RA: Nu chiar…imi pare totusi bine ca ai expus situatia reala care probabil nu se intampla numai in Holly-wood…la care viseaza o lume intreaga, aici fiind cetatea visurilor care unora le permite sa se desfasoare intr-adevar ca in vise!
N.O. restul interviului in forma tiparita a Observatorului din 11 Feb a.c.
|
de la Ray Arco, corespondentul nostru in Hollywood 2/8/2008 |
Contact: |
|
|