Poezii crestine
Intampinarea Domnului
Te-ntampinam, cu judecati de crini, Te-ntampinam, si nu-ti gasim vreo vina, Te dam la altii, sa ne dea Lumina - Te-ntampinam, frumos spalati pe maini...
Calea Adevarului Vietii
Primit-am semne cum n-au mai fost – Minuni, si lauri, si bogatii… Dar Ti-am spus: Doamne, nu esti aci! Nu Te cunosc…
Cand inchina-Ti-s-au toti, pe de rost – Cand rugaciunea spuzea-n chilii… Ti-am spus: Nu, Doamne,nu esti aci! Nu Te cunosc…
Cand toti tineau si matanii, si post - Cand erai Slava Lumii de fii.. Ti-am spus: Nu, Doamne, nu esti aci! Nu Te cunosc…
Cand nici-o taina n-avea vreun cost – Si-o vesnicie, eram copii… Ti-am spus: Nu, Doamne, nu esti aci! Nu Te cunosc…
De-abia cand daruri nu au mai fost - Cand din launtrice imparatii Mi-ai spus: Mor eu, ca sa fii-ntre cei vii! Ti-am spus: Iisuse, Te recunosc…
Doina frigului
Foaie verde busuiocu’ Frig e, Doamne, in tat locu’, Dar mai frig ca-n orisicine, Este drept in chiept, la mine –
Ca tot dau cu doua maini La jigodii si la caini, Tot impart, Doamne, din Tine, La copchii de maracine –
Foaie verde bob de linte, Scoate-mi, Doamne, dinainte, Nu numai copchiii rai, Scoate-mi, Doamne, si de-ai Tai –
Sa se duca impartala, Nu sa stea in om, ca boala, Cine bine cand primeste, Sa dea si el, cat traieste –
Ca si Tu, Doamne, ai dat Saracit-ai din bogat, Multumescu’ de la noi, N-ai primitara ‘napoi –
Foaie verde de pelin, Doamne, frigu-i la strain, Dar mai fara Dumnazau Cand e frig in neamu’ tau –
Urca unii pan’la Tine, Lorusi doar facandu-si bine, Ramane frig, si nimicu’ Omului mai slab, si micu’ –
Ca la dreapta judecata, Ne vei intreba: Mai, tata, Cat din suflet, pe aici, Ai dat fratilor mei mici?
Cata haina, cata masa, Cata apa, cata casa, Cat cuvant, si cercetare, Cata inima, sub soare?
Iara noi raspunde-vom: Nu am dat la nici-un om – Ca am fost numai jivine, N-am stiut de rau, si bine –
Am stiut numa’ de noi, Si pe lumea de apoi, Musai, Doamne, sa ne dai Fiecaruia, un Rai!
Frunza verde, frunza oabla, Si Ti-am scris, Doamne, o jalba, Pe la case crestinesti, Sa o pui, pe la feresti –
Cum nime’ nu mai ceteste, In sine, nu mai priveste, Or ceti-o ganditori Ingerii cei pazitori -
Pune-or mana de la mana, Si-or face o fapta buna, Ne-or incalzi patimile, Vanturand cu aripile –
Foaie verde busuiocu’ Frig e, Doamne, in tat locu’, Dar mai frig ca-n orisicine, Este drept in chiept, la mine –
Lacrimi aurite
Ia cerul meu si umple-l cu sfinti, in loc de stele, Ia gandul meu, si umple-l cu seu de lumanare, Ia viata mea, si fa-o biserica-n obiele, Arand cu duhul tarini de suflete, sub soare –
Mai ia mainile mele, si fa-le crapatura In care sa coboare duhovnicii din rai, Ia-mi inima si fa-o, in ruga lor, prescura, Cu mila sa ne-o-mparta lumina lor de crai –
Si cine stie cate mai sunt de luat din robii Ce nici nu stiu de ele, de care n-au aflat, Asa cum in lumina, se misca tandru, orbii, Asa zorim, ca dansii, pe drumuri de pacat –
Si gandurile noastre, demult, sunt doar cenusa, Si lacrimile noastre, demult, s-au aurit, Doar simturile noastre ne bat etern, la usa, Facandu-ne simtirea din noi, de negasit –
Ia-mi si litania, Doamne, cuvantul, ia-mi si versul, Si fa-ma zugraveala ce numai Tu, o stii, Icoana ce asteapta din cer, sa-i vina mersul, Sa stea-n aceeasi strana, plangand pentru cei vii –
Rugaciune
Era razboi – Si dintr-a sufletului lui gaoace: El se ruga, in toi: - O, Doamne, cat iti multumim ca este pace!
Cadeau mereu Genuni de intuneric si de tina, El se ruga plecat, lui Dumnezeu: - O, Doamne, cat iti multumim ca e lumina!
Era infern Si oamenii se nimiceau, cu visul - El se ruga, cu ochii-nchisi, etern: - O, Doamne, multumim ca Tu ne darui Paradisul!
Era Eden Si toata Omenirea era-n el, de fata- El se ruga cu dragoste-n infern: - O, Doamne, cat iti multumesc ca mi-ai dat viata!
Iti iarta, Doamne, prea frumosii tai nebuni
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Ei stiu ca Lumea-i rea, dar o fac buna, Ei stiu ca toti Te fura, dar pe struna Fac Sfinti din pacatosii Tai cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Ei stiu cat de frumos, este uratul, Si ce urat, sa tai la taine, gatul, Sa pui pe capul viermilor, cununi –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Ei stiu sa nu gaseasca mai nimica Acolo unde altii gasesc frica De ei, de macelarii celor buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Ei stiu, ca vagabonzii prin ispite, Sa-si rataceasca drumul spre iubite, S-astepte, din morminte, sa-i aduni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Doar cainii le mai simt dulceata mortii, Si ii conduc la Tine-n fata portii, Sa-i mantuiesti cu dreapta, pe cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii Tai nebuni, Ca-n intuneric, totusi, e lumina, Si au si ei un Babilon de vina, Ca nu fac rau, cat fac, prea buni, cei buni –
Iti iarta, Doamne, prea frumosii tai nebuni…
|