Toader Paleologu
Toader Paleologu este fiul cunoscutului scriitor si om politic liberal Alexandru Paleologu. A absolvit Ecole Normale Supérieure (Paris) în 2001 si a obținut titlul de doctor al Scolii de Înalte Studii si Stiințe Sociale (Paris) si a Universității din München în acelasi an. A fost predate la Boston College, iar acum este asistent la European College of Liberal Arts din Berlin. Anul acesta, Editura Cerf (Paris) i-a publicat teza de doctorat, Marele Inchizitor. Contribuție la teologia politică. Volumul urmează să apară în limba română la Editura Humanitas.
- Purtați un nume notoriu si respectat. Cît a contat ajutorul pe care vi l-a dat tatăl dumneavoastră, Alexandru Paleologu, în formarea dumneavoastră?
- A contat enorm si totodată n-a contat deloc. Am avut acasă o atmosferă intelectuală excepțională, am cunoscut oameni de prim rang intelectual: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Theodor Enescu, Virgil Cîndea, Gabrile Liiceanu, Andrei Plesu. Ăsta a fost norocul meu nasterii mele în familia Paleologu. În rest, importanța lui tata ca scriitor si senator n-a avut nici un fel de efect pentru mine în Franța, pentru că acolo nu era cunoscut si nu putea să influențeze chiar să fi vrut.
Cariera mi-am făcut-o prin forțe proprii si-mi datorez numai mie reusita.
În România, evident, numele Paleologu înseamnă ceva. Pentru cei care îl simpatizează pe tata este un fel de garanție că nu sînt un terchea-berchea si aceste persoane mă simpatizează si pe mine aprioric. Altele, care nu-l suportă pe tata, nu mă privesc nici pe mine cu ochi buni.
- Ani în sir v-ați scolit în străinătate. Cum sînt tratați tinerii studiosi români în străinătate? Este scoala românească o bună carte de vizită?
- Calitatea studenților este cartea de vizită care contează. Si sînt foarte mulți studenți excelenți, care îsi fac doctoratele în universități occidentale. Calitatea umană si stiința de carte sînt cele care te fac respectat; loazele sînt tratate cum merită pentru că sînt loaze, nu pentru că sînt români.
- Apropo de doctorate, la noi a devenit o modă să obții un titlu de doctor
- În România s-au dat titluri de doctor pentru lucrări care nu îndeplinesc nici un criteriu. Sînt cunoscute cazurile unora care si-au luat doctorate susținîndu-si tezele cu profesori din propriul partid, teze de necitit. Comerțul cu titluri de doctor compromite universitatea românească. Iresponsabilitatea si nesimțirea unor smecheri de politicieni afaceristi este profound dăunătoare pentru zecile de mii universitari românic care vor să facă o carieră în afara.
- În inflația de doctorate pe ochi frumosi, cît mai contează azi un titlu obținut pe merit?
- Contează pe piața jobu-rilor universitare. Doctoratul meu are o greutate mult mai mare decît doctoratul luat pe puncte la universitatea Cucuieții din Deal, ca să nu dău exemplu concret. Astfel de persoane nu pot promova decît în sistemul închis românesc; în afară nu are nici o valoare titlul lor.
Crezul de generație e o prostie
- Unde-i tînăra generație din cultura română?
- Sînt tentat să răspund printr-o glumă: la Paris. Sînt reticent față de noțiunea de generație. Nu-mi place nici discursul supralicintant despre tineri. Mă delimitez de gargara juvenistă. Există o diferență de nivel extraordinară între tinerii din cultură, din domeniile de cercetare stiințifică si tinerii politicieni. Si fac parte, ca vîrstă din aceeasi generație.
Nu mi se pare convingătoare ideea de generație omogenă. Chiar si într-un grup ca acela format din Cristian Bădiliță, Petre Guran, Adrian Papahagi, Bogdan Călinescu si eu însumi eixstă puncte de vedere foarte diferite. Era o carte în anii 30 Crez de generație. Ei bine, consider că e un mod viciat de a pune problema. Există un singur crez, acela e Crezul de la Niceea. Crezurile de generație sînt niste prostii. Nu am nici un crez de generație comun cu Victor Ponta. El e cu Che Guevara, cu "interzis la dreapta", cu crava rosie de pioner, cu lucruri care mă dezgustă. Nu avem nici un punct comun. Referindu-mă si la tinerii din alte partide politice: nu sînt convingători, iar unii sînt chiar mai răi decît cei pe care îi înlocuisesc facînd atîta tam-tam.
- Nu există un crez politic de generație, dar poate exista unul în cultură?
- Nici în cultură. În lumea culturală, există de pildă un fenomen de care eu ca tînăr vreau să mă delimitez: cel al tinerilor furiosi. Acestia vin în numele generației tinere si se dau la oameni consacrați ca Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu. Nu spun că aceste persoane sînt intusabile; nimeni nu e infailibil si mai presus de orice critică si de contestare. Dar ideea că există un soi de complot al asa numitelor grupuri de prestigiu e o stupizenie. Chiar si sintagma "grup de prestigiu" e caraghioasă.
Noi, la Paris, ne spunem "grup de presiune" pentru a lua în derîdere toate aceste marote din dezbaterea actuală.
Si eu sînt tînăr, dar nu am de-a face cu anumiți tineri care exploatează, în mod nejustificat, statutul lor biologic de oameni de 30 de ani.
"Mediocri se țin de comploturi, nu «grupurile de prestigiu»"
- Referitor la "grupurile de prestigiu", există totusi personalități ale vieții culturale de la noi, care, fără a acționa după un plan prestabilit, ajută tineri cărturari să se afirme.
- Asa este, dar acele persoane, cum sînt Andrei Plesu si Gabrile Liceeanu, nu fac asta pentru că au vreun interes. Un exemplu concret: pe Liiceanu îl cunosc de multă vreme, îl admir si cred că si el mă apreciază într-o oarecare măsură, însă în ultimii ani nu am mai vorbit. Am avut opinii diferite în privința războiului din Kosovo, iar el a fost nemulțumit de un text pe care l-am scris despre atitudinea sa si a altor doi intelectuali. De atunci nu ne mai salutăm. Cu toate acestea, va publica traducerea lucrării mele de doctorat despre Carl Schmitt, apărută anul acesta la Editura Cerf. E o probă de deschidere din partea lui. Ce interes ar fi avut să facă asta?
Cei care au lansat sintagma "grupuri de prestigiu" susțin că aceste grupuri complotează să urce pe unul, să-l dărîme pe altul. Plesu si Liceeanu nu sînt astfel de oameni. De comploturi se țin oamenii mediocri. Mediocritățile sînt organizate si gîndesc în termini strategici de confruntare. Oamenii valorosi nu au nevoie să tragă sfori si nici nu rîvnesc puterea de acest tip. Un om ca Plesu poate face din generozitate anumite gesturi, dar nu din nu stiu ce fel de interese. Si-a pus la bătaie propria persoană pentru a-i ajuta pe alții într-o instituție New Europe College. Andrei Plesu este un om foarte generos cu cei mai tineri. Si e un criteriu foarte important, care dă calitatea umană: atitudinea față de cei mai tineri. Există unii generosi față de tineri, alții meschini.
"Românismul nu e un produs vandabil de unul singur"
- Cum ne integrăm cultural? Cum facem să circule valorile culturale românesti în Europa?
- Sînt două aspecte: există anumite vîrfuri culturale românesti pe care le putem promova ca atare, Cioran, Eliade
Mai este un alt nivel: ce aducem noi ca identitate culturală? Nu putem vinde românismul ca produs care să suscite mare interes. Nu poți vinde cultură română de una singură, trebuie să o integrezi într-un ansamblu mai vast: ortodoxie, cultureă central-europeană sau diferite variante în care sîntem parte. În mod paradoxal, faptul că nu considerăm limba română o limbă slavă - altminteri, nici nu este prin structura si prin vocabularul ei de bază a jucat împotriva noastră. Pentru că nu a fost predată în departamentele de limbi slave ale marilor universități, departamente care sînt foarte puternice. Sper că nu ma va acuza cineva că sînt agent al imperialismului rus, dar sînt multe cuvinte de origine slavă în limba română. Ideologizarea latinității limbii române este o carte perdantă. Trebuie să fim deschisi si către valențele slave ale culturii noastre. Generații întregi de intelectuali români au fost hrăniți spiritual de cultura rusă. Refuzul slavității din principiu este o sărăcire a dezbaterilor culturale de la noi, inclusiv pentru a integra cultural Basarabia. Dacă ne vom uita în continuare de sus la basarabeni, disprețuindu-i pentru că vorbesc cu accent sau uitîndu-ne choirîs pentru că stiu ruseste si sînt penetrați de cultură rusă, ne tăiem singuri craca de sub picioare. Trebuie să înțelegem că ei stabilesc o punte necesară si fecundă cu una dintre marile culturi ale lumii. Mă uit cu admirație la basarabeni pentru că au natural ceva care mie îmi lipseste, au cunoasterea directă a unei culturi pe care eu tînjesc să o cunosc mai mult.
- Asadar, susțineți că ar trebui să punem în valoare cultura română asezînd-o într-un context
- Ne putem integra prin dialog cu alte sfere transnaționale din care noi facem parte în mod indubitabil. Am dat exemplul valențelor slave ale culturii române, dar la fel de bine se poate vorbi despre dimensiunea central-europeană a Transilvaniei si a Banatului, despre aspectul spiritualității ortodoxe, care este foarte important. Trebuie să facem front comun cu prietenii nostri din Bulgaria, Grecia si Rusia, pentru a prezenta această bogăție a noastră. Mai este si dialogul nostru cu catolicii. Apoi si prin francofonie ne putem face auziți în lume.
În concluzie, dincolo de vîrfurile care se afirmă ca românesti, cred că trebuie să fim constienți de diferitele planuri ale identității noastre culturale.
A consemnat Claudiu Târziu . revista Rost
|
Claudiu Târziu 1/28/2008 |
Contact: |
|
|
