Oameni printre oameni : Domnul Pop, seful
Din ce in ce mai putin amintita,Revolutia din 1989 a reusit sa scoata din ceata comunismului, poporul roman.In zilele noastre se vehiculeaza ideea unei lovituri de stat.Ba mai mult a interventiei diversilor spioni straini ori autohtoni.Gandirea bolnava a unora il dau pe Ceausescu in viata.Traind prin Africa sau America de Sud.Una peste alta, imaginea idilica a unei revolte populare se estompeaza. Lumea uita ce a fost deoarece grija zilei curente precum si stresul cotidian isi pun amprenta pe oamenii moderni.Care savureaza cu o placere crescanda stirile si mai ales violenta.
Ma intorc in timp acum nouasprezece ani.Decembrie.O iarna anormal de calda cu toate ca in Banat,in Timisoara,iernile erau blande precum oamenii locurilor.Munceam la fabrica ELBA linga gara.Deabia asteptam sfirsitul de saptamina sa fug pe munte,la zapada.Sa scap de cenusiul zilnic implementat cu sarg de tovarasii comunisti.Albul zapezii te elibera- macar pentru o zi- de mocirla societatii multilateral dezvoltate si de strategul ei genial. In acea vineri ma inteleg cu seful meu,domnul Pop, sa plec mai devreme. Aveam tren la ora patru a dupa-amiezii. Locuind in Piata Crucii inevitabil trec cu tramvaiul pe linga Piata Maria. Acolo o multime de oameni stransi la preotul Tokes. "E o inmormintare?"intreb naiv un calator. Acesta se uita suspicios la mine si raspunde"Deh,asa, inmormintare". Nu dau prea multa importanta faptului.Impachetez si sus pe munte. Cobor a doua zi in Resita. Stau de vorba cu parintii mei, fac bagajele urmand ca seara sa ma innapoiez in orasul de pe Bega. Pe la sase dupa-amiaza un unchi, colonel la Bucuresti,suna: "Nu pleca la Timisoara. Sunt zapezi mari."si inchide. Ma uit afara. Pic de zapada.Incerc sa prind Bucurestiul. Nu reusesc.La Timisoara la fel. Ascultam Europa Libera. A inceput revolutia. Parintii ma roaga sa nu plec. Intr-un tarziu cedez rugamintilor. Duminica nu mai rezist. Il sun pe sefu. Dupa cinci-sase ore de stat pe telefon reusesc. "Vino neaparat luni la munca.Ne luptam cu comunistii!"si se intrerupe. Luni,Decembrie,1989.Elba,Timisoara. O multime de oameni nervosi stransi in curtea fabricii. Sefii incerca s-ai stapaneasca. Afara peste pod, inspre piata,se aud impuscaturi. Lumea intra cu greu la locul de munca. Atmosfera e glaciala. Toti susotesc. Si atunci si acolo domnul Pop reuseste sa ne imbarbateze. Sa ne incurajeze. Nu o sa uit cum prin cuvinte simple ne-a facut sa raminem uniti. Oamenii descumpaniti si infricosati de turnura evenimentelor au reusit sa se tina aproape. Sa fim o mina de oameni care impreuna cu alte mii de angajati din ELBA sa marsaluim spre Piata Operei. Acolo unde nu stiam daca o sa traim sau o sa fim rasi de pe suprafata pamintului,cum se zvonea. Nu inainte ca Pop sa lase citiva dintre colegii nostri in sectie. La paza: "nu conteaza cine va fi la putere,comunisti,capitalisti,nazisti,rusi asta e locul vostru de munca.De aici va castigati piinea.Daca dispare un capat de ata va bat ca pe fasole.Si apoi va pun sa platiti".Fostul boxer din el rabufnise. Pe moment n-am inteles masura. Asa cum niciunul din colgii mei n-a inteles-o. Dar in timp,in peregrinarile mele prin diferite uzine din Romania mi-am dat seama ce vizionar fusese. In alte parti sculele atat de necesare muncii se furasera. Luasera drumul pietelor din Yugoslaviei ori Turciei. Pentru ca mai apoi oamenii sa nu aibe cu ce muncii. Pe timpul sederii in Piata Operei, am fost alaturi de seful meu, langa oameni.Aduceam apa,cate ceva de mincare. Plangeam impreuna cand mai apareau muncitori din alte fabrici.ILSA,Solventul,Spumotim....si tot veneau. Gemea piata. Am tremurat cand au sosit garniturile de tren ticsite de garzi patriotice. Dotati cu bate au fost trimisi sa scoata ungurii din tara. Barbati la cincizeci de ani, din toata Romania,care calatorisera toata noaptea au fost intampinati cu paine si sare. Si tot Pop a fost cel care mai apoi, prin ianuarie,l-a luat la pumni pe unindivid care distribuia certificate de revolutionar in alb. "Ba,toata tara ar trebui sa fie revolutionar,nu numai citeva jigodii ca voi". De aceea nu mi-am luat niciodata patalama de revolutionar.
Cezar Popescu / Toronto
|
Cezar Popescu 1/25/2008 |
Contact: |
|
|