24 Ianuarie : Cuza Voda = România modernă
24 ianuarie 1859 - 24 ianuarie 2008.
Se împlinesc 149 de ani de la Marea Unire obţinută de poporul român - Unirea celor două Principate, Moldova şi ţara Românească, sub conducerea unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza.
Există în viaţa tuturor popoarelor zile ce s-au înscris în Cartea Veşniciei, zile în care se contopesc toate faptele mari ale trecutului pentru a fundamenta prezentul şi a prefigura viitorul. În fapt, ziua de 24 ianuarie 1859 este cea dintâi mare biruinţă şi cel dintâi fapt împlinit de către români într-o perioadă fastă a existenţei lor istorice. Este ziua în care românii, prin propria lor voinţă, îndrăzneală şi inteligenţă politică, au rezolvat o problemă care constituia „cheia bolţii fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional”.
Astfel de zile, cu atât mai mult în momentul de faţă, se cuvin să fie aduse în memoria generaţiilor actuale, deoarece ele sunt un prilej de aducere aminte a locurilor, datelor, faptelor şi, mai ales, a oamenilor cărora trebuie să le aducem prinosul nostru de recunoştinţă. Şi unul dintre aceştia este Marele Domn al Unirii - Alexandru Ioan Cuza.
Pentru luminoasa şi rodnica sa domnie, pentru modul în care şi-a conştientizat responsabilităţile de şef al statului, sunt edificatoare două documente: discursul lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Jurământul Domnului depus cu această ocazie. Ambele au fost rostite în fasta zi de 5/17 ianuarie 1859 şi au constituit pentru domn cartea sa de căpătâi, Biblia sa. Acestea se pot constitui în exemple demne de urmat pentru actualii noştri aleşi de la toate nivelele instituţionale.
Iată ce spune ilustrul revoluţionar de la 1848, adresându-se marelui Domnitor:
„Măria Ta,
Prin înălţarea ta, pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română... Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătam lumii aceea că toată ţara doreşte, la legi nouă, om nou.
O, Doamne!, mare şi frumoasă ţi-este misiunea! Constituţia din 7/19 august ne însemnează o epoca nouă; şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi. Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun, mai ales pentru aceia cu care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi.
...Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintroduce în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire.
Porţi un frumos şi scump nume: numele lui Alexandru cel bun... Ca şi dânsul, fă, o Doamne, ca, prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale naţiei noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor împăratului din Bizanţiu că: România nu are alt ocrotitor decât pe Dumnezeu şi sabia sa! Să trăieşti, Măria Ta!„
Jurământul făcut de Alexandru Ioan Cuza în Adunarea Electivă a Moldovei în ziua de 5/17 ianuarie 1859 suna astfel:
„Jur, în numele Preasfintei Treimi şi în faţa ţării mele, că voiu păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voiu fi credincios Constituţiei, în textul şi în spiritul ei, că, în toată Domnia mea, voiu priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi toată ura, iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit şi pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor miei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii miei să-mi fie intru ajutor.”
Scurta sa domnie, de doar şapte ani, reprezintă una din cele mai fecunde perioade pentru români. „Cu un patriotism mai presus de orice elogiu, afirma istoricul Mircea Muşat, cu o dăruire rar întâlnită, Alexandru Ioan Cuza a iniţiat şi patronat un vast program de reformare care a modificat structural aspectul societăţii româneşti.”
„Timpul - afirma marele istoric Constantin C. Giurescu - acest judecător inexorabil şi drept, care aşează pe fiecare la locul ce i se cuvine, nu în raport cu pretenţiile şi larma pe care a stârnit-o, ci cu opera pe care a croit-o şi cu iubirea şi înţelepciunea pe care a avut-o faţă de semenii săi, a dat dreptate lui Alexandru Ioan Cuza. În perspectiva istorică, slăbiciunile sale, omeneşti, se estompează; rămâne opera sa, de mari proporţii, una dintre cele mai mari din întreaga istorie a poporului român. Domnul Unirii, al secularizării averilor mănăstireşti, al dreptului lărgit la vot, al desfiinţării clăcii, al împroprietăririi ţăranilor, a fost reprezentativ pentru aspiraţiile societăţii noastre, pentru ceea ce a dorit şi a realizat poporul român în vremea sa. De aceea, chipul lui Cuza creşte cu trecerea timpului, pe când chipurile adversarilor lui cad şi devin disparente.”
Marele Domn a avut ca scop şi obţinerea independenţei de stat a României. Iată ce scria Mihai Eminescu în acest sens:
„Toate atributele unei neatârnări reale s-au câştigat de către Vodă-Cuza, exceptând firma acestei realităţi. În fapt, jurisdicţiunea consulară şi-a pierdut terenul sub domnia lui, secularizarea averilor închinate s-a operat, deşi călugării greci se girau în supuşi ai puterii suzerane, ai Porţii, s-a înfiinţat o armată relativ numeroasă şi completă, s-a proclamat neatârnarea bisericii naţionale pe baza vechilor drepturi ale Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, vechi consuli generali deveniră de fapt, deşi nu prin titulatură, miniştrii diplomaţiei, relaţiunile internaţionale ale statului român erau încredinţate unui ministru al afacerilor exterioare în regulă, încât întregul aparat al unei depline suveranităţi interne şi externe nu-i lipsea decât numele propriu, ce părea a lipsi din dicţionarul european.”
Faptul că Marele om a respectat sfatul sfetnicului său Mihail Kogălniceanu , cât şi propriul jurământ îl putem constata din cuvântul rostit de cel din urma la înmormântarea lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, din mai 1873:
„Cuza-Vodă nu este decât renaşterea României... ci şi conştiinţa naţională...” Naţiunea vroia legi noi şi oameni noi. Cuza a fost omul nou şi a făcut legi nouă, care au făcut apoi lume nouă, căci lumea de la '63 este alta. Astăzi, Statul Român nu mai este provincia vasală a Moldovei sau a Valahiei. Iată ce a făcut Alessandru Ioan! „ N u greşelile lui l-au răsturnat... ci faptele mari”. Aceste fapte mari sunt nepieritoare, aprind chiar moartea. „Alexandru Ioan nu poate să moară”, o dovedesc lacrimile unui popor întreg, lacrimi ce se varsă de oriunde se vorbeşte româneşte. „Veşnica lui amintire... nu se va şterge din lacrimile noastre şi ale fiilor noştri; şi cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină... va fi aceea a lui Alexandru Ioan!”
prof. Vasile Stancu
|
Vasile Stancu 1/21/2008 |
Contact: |
|
|
