Si totusi, limba română!...
În comentariul de la Radio Europa Liberă, al dlui Vladimir Socor, în legătură cu suspecta recunoaștere de către Uniunea Europeană a îmbinării limba moldovenească, reputatul politolog face ample referiri la implicațiile politice sau de altă natură atunci când se stabilește denumirea unei limbi, oferindu-ne multe informații curioase și edificatoare, în unele privințe.
Lista exemplelor, la acest capitol, poate fi continuată e bine să se știe că nu e la mijloc o problemă sau o obsesie pur românească (moldovenească, de vreți), că asemenea confruntări lingvistice au mai fost și probabil vor mai fi în diferite colțuri ale lumii, atâta timp cât nu s-a erodat pasiunea pentru limba maternă, ca expresia cea mai elocventă a dăinuirii unei națiuni, a spiritualității acesteia.
Astfel, și în lumea liberă, prin anii 70 ai secolului trecut, un roman ce devenise best-seller în SUA, apoi și pe alte meridiane - Love Story (Poveste de dragoste) - , fiind tradus în zeci de limbi, în versiunea de la Paris avea mențiunea: Traducere din americană. Mențiunea a indispus, dacă nu l-a revoltat chiar pe autorul romanului, Erich Segal, care declara într-un interviu că tălmăcitorul francez o fi făcut o glumă de prost gust, doar el, autorul american, își scrisese cartea în engleză, atâta doar că utilizaze unele cuvinte din argoul studenților de la universitățile d in Statele Unite. Nu țin minte să fi întâlnit în alte contexte îmbinarea limba americană, deși despre engleza americană se vorbește și se scrie frecvent, existând deosebiri evidente, și tot mai multe, cu trecerea anilor între felul cum vorbesc britanicii, pe de o parte, și nord-americanii sau australienii, pe de altă parte.
Apar, în mod firesc, deosebiri de tot soiul între spaniola continentală (castiliană), din Spania, și spaniola utilizată în circa 20 de state din America Latină. Însă Academia Regală de la Madrid, în colaborare cu academiile și/sau universitățile din aceste țări latino-americane conlucrează conitinuu și insistent pentru a menține unitatea limbii spaniole în acest amplu spațiu geografic. Se pare că și această grijă a Madridului, pentru păstrarea unității limbii spaniole în toate spațiile de răspândire a ei, îi determină pe latino-americani, inclusiv pe comuniștii cubanezi, să numească Spania, cu recunoștință, nu altfel decât Patria-Madre - Patria-Mamă.
Ceva similar se întâmpla cu germana, atunci când existau două state germane antagoniste RFG și RDG. Înțelepciunea nemțească și în acele condiții învinsese calculele unor politicieni ce ar fi dorit să fie două limbi germane, de vreme ce existau două state germane: problemele de ordin lingvistic, de ex., cele ale înnoirii lexicului, sau diverse aspecte ale ortografiei erau discutate de comun acord de către lingvistii din ambele țări germane, mai mult încă - împreună cu cei din Austria și din Elveția pentru a nu se admite diferențieri, pentru a se păstra unitatea limbii germane. În cazurile amintite de noi - cu engleza, apoi cu spaniola, mai apoi cu germana - în pofida existenței unor diferențe, nu s-a pus nici o dată problema denumirii limbii, deoarece a prevalat abordarea științifică, elementul politic sau ambițiile unor politicaștri fiind pe drept neglijate.
Alta e situația din fosta Iugoslavie, unde de-a lungul deceniilor, cam de pe la mijlocul sec. XIX, problemele lingvistice au constituit obiectul de preocupare predilectă a politicienilor. Scriitorul sârb Vuk Karadjici și filologul croat Ljudevit Gaj au găsit o soluție strălucită de unificare a unor dialecte apropiate, astfel punând baza limbii ce s-a numit sârbo-croată la Belgrad, capitala Serbiei și a întregii Iugoslavii, și cel mai des în toată lumea, sau croato-sârbă la Zagreb, capitala Croației. În această limbă, de-a lungul a circa 150 de ani, s-a creat o literatură extrem de bogată suficient să amintim de scrierile dramatice ale sârbului Branislav Nușici (1864-1938) un Caragiale al iugoslavilor, de poemele a două femei, Desanka Maksimovici (sârboiacă) și Vesna Parun (croată) - considerate printre cele mai de seamă poete ale sec. XX, de proza și dramaturgia croatului Miroslav Krleza (1893-1981) sau de romanele bosniacului Ivo Andrici (1892-1975), laureat al Premiului Nobel. Este limba pe care am studiat-o și eu și care mi-a procucat bucuria comunicării, fără probleme, cu toți vorbitorii ei - sârbi, muntenegreni, croați, bosniaci; sârbo-croata mi-a mai deschis ferestre largi spre un bogat univers literar, cultural, informațional. Însă în anii 80-90, ambițiile unor oameni politici, dar și nesocotința unor lingviști, au generat o mare dramă de ordin lingvistic, a adevărată tragedie spirituală în Iugoslavia ce se destrăma, ca apoi să se prăbușească definitiv, după 1991. Nu e vorba numai că aceeași limbă a început a fi numită în trei, apoi chiar în patru feluri, în funcție de noile formațiuni statale apărute pe ruinele fostei Iugoslavii. Noile state, respectiv noile denumiri ale limbii sârbo-croate, au dat mână liberă unor aberante libere inițiative locale, care inițiative sunt bune în business sau în comerț, nu însă și în lingvistică. Pentru buna funcționare a unei limbi contează cel mai mult unitatea ei sub toate aspectele (lexical, gramatical, fonetic/ortoepic, ortografic etc. ); limbile literare au apărut prin unificarea diferitelor dialecte și/sau graiuri; s-au dezvoltat și se mențin, dăiunuiesc tocmai grație unității la care ne referim. Diversitatea, mai bine zis - divesificarea, diferențierile, scindările în cadrul unei limbi literare, indiferent care ar fi motorul lor (de cele mai multe ori de ordin politic) sunt indezirabile, contraindicate, ba chiar fatale pentru o limbă (ca și pentru o națiune, de altfel). În treacăt fie spus, forța Rusiei rezidă, firește, în bogățiile naturale pe care le-au acăpărat rușii, în tăria armelor, în mentalitatea patriotică, șovin-imperială, cultivată cu multă perseverență, dar și în unitatea limbii ruse, la care s-a ajuns nu numai grație dezvoltării unei literaturi luxuriante, dar și ca urmare a unor drastice măsuri de ordin administrativ, birocratic, polițienesc.
Revenind la subiectul lingvistic iugoslav, vom menționa că drept urmare a scindării limbii literare unice, în tinerele formațiuni statale Croația și Bosnia-Herțegovina, după 1991, au apărut manuale, dicționare explicative, ortografice și de alt fel, care lasă impresia că autorii lor au fost mânați de forțe demonice, deoarece toți au mers pe linia unor diferențieri cât mai mari. Mai trist e în această competeție a nebuniei lingvistice s-au inclus și filologii de la Belgrad (Serbia), care au prins a scoate și ei dicționare și gramatici puriste, pornind de la principiul curățării limbii sârbe de croatisme, între care există (existau!) și destule elemente comune, unificatoare, pentru spațiul lingvistic ex-iugoslav. Ca rezultat, în fostele republici iugoslave crește o generație care va citi anevoie comediile lui B. Nușici, romanele lui Ivo Andrici, tulburătoarea lirica a celor două mari poete, evocate de noi mai sus etc., ca să nu mai vorbim de alte creații literare, scrise și mai înainte.
Această primejdie de a ne îndepărta de limba literară comună (a marilor cronicari, apoi a marilor clasici din sec. XIX începutul sec. XX) - ne-a păscut și pe noi, basarabenii, de la 1812 încoace: ocupanții ruși, apoi cei sovietici, și acoliții lor locali, făceau totul pe principiul: dacă sunt /trebuie să fie!/ două limbi (română și moldovenească), apoi ele trebuie să difere cât mai mult - în caz contrar lumea va spune ca există, totuși, o singură limbă româna! Din fericire pentru noi, aceste experimente diabolice au eșuat. Deocamdată. Acum, când unii politicieni de la Chișinău pun cu atâta râvnă problema denumirii limbii noastre alta decât cea română desigur că ei o fac din rațiuni politicienești, ideologice. Dar, în ultimă instanță ei o fac din niște calcule egoiste, pentru că astfel își apără statul de care au ei nevoie ca să aibă ce conduce; apără o populație care le este necesară ca să-i voteze; în fine, ei își apără comoditatea personală și nivelul, gradul lor de cultură: la ce bun ar obosi să-și asimileze limba română - bogată, expresivă, nuanțată stilistic etc., când se pot descurca cu o limbă moldovenească săracă, amestecată cu rusisme pe care ei le savurează din copilărie sau din tinerețe. Iar cum unii politicieni de ai noștri au greutăți până și la învățarea celor vreo 30 de litere latine, nu se exclude că din profund respect pentru augusta lor persoană să ne întoarcă și pe noi toți la scrierea rusească, mai ales în condițiile în care Kremlinul ne cere continuu noi și noi dovezi de dragoste nețărmurită!
Acesta este adevăratul dedesubt al luptei încrâncenate pentru recunoașterea și impunerea, pe plan internațional, a denumirii graiului moldovenesc, ridicat astfel, fără vreo necesitate obiectivă, la calitatea de limbă oficială (de stat) - de către ambițiile unor politicaștri de pe malul Bâcului. Vai și amar de capul celor care își imaginează că un stat poate fi zidit și consolidat prin impunerea unor politonime, adică a denumirilor politizate ale unei limbi, respectiv, ale unei populații, cum e cazul limbii moldovenești și a poporului moldovenesc (popor polietnic!, conform teoriei trotzkiste a lui Mark Tkaciuk, unul dintre consilierii de bază ai președintelui R. Moldova, Vl. Voronin). Cei de la Uniunea Europeană, care au dat satisfacție ambițiilor politice de la Chișinău, ar trebui să știe întreg spectrul de absurdități și stupizenii la care se dedau unii lideri și ideologi din R. Moldova, care mai consideră, bunăoară, că întărirea statului de care au ei nevoie se face și prin ridicarea unor monumente-monstru pentru proslăvirea ocupanților; prin sfidarea cumplitelor suferințe ale băștinașilor deportați, schingiuiți și omorâți de aceiași ocupanți, veniți la noi pe tancurile lui Stalin; prin stimularea părăsirii de către băștinași a pământurilor natale, ca să muncească în lumea largă pentru a asigura bugetul acestui stat în care libera inițiativă economică este strangulată în beneficiul comunismului de croială stalinistă și multe alte asemenea care nu au nimic în comun cu demnitatea umană, cu valorile democrației europene.
Așa stând lucrurile, nu putem trece cu vederea ultima frază din comentariul dlui Vl. Socor: Criteriul cel mai important al acestor decizii politice trebuie să fie în toate cazurile opțiunea democratică a cetățenilor statului. Poate că în majotitatea cazurilor, dacă nu chiar în toate dar, cu certitudine, nu și în cazul nostru. Primo: pentru că la noi se încearcă edificarea unei societăți și a unei mentalități diferite de tot ce există în Europa, în lumea liberă. Secundo: pentru că la noi, tocmai din motivele amintite mai sus, nu poate exista opțiune democratică. Tertio, și în fine: pentru că cetățenii acestui staț au fost îndobitociți, decenii la rând, într-un hal fără de hal, cu tot felul de stupizenii politico-filologice, încât cea mai mare parte a populației se află într-o groaznică derută, astfel fiind foarte ușor manipulabilă de către actualele autorități, care recurg, fără scrupule, la diverse fraude și falsificări, la metode staliniste de intimidare, de presiune, de violență chiar. La noi această problemă poate fi soluționată numai de cercurile savante, intelectuale, culturale, în frunte cu Academia de Științe, care, de altfel, și-au spus de mult, în 1994, opțiunea: numele corect al limbii scrise și vorbite în R. Moldova este limba română. Cine pune la îndoială afirmațiile noastre, îl îndemnăm să recitească măcar un singur articol de Eugeniu Coseriu românul basarabean care a ajuns a fi cel mai mare lingvist al lumii, la răspântia secolelor XX-XXI. Printre altele, faimosul nostru conațional scria: Din punct de vedere politic, promovarea unei limbi moldovenești [
] este un delict de genocid etnico-cultural, delict nu mai puțin grav decât genocidul rasial, chiar dacă nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci numai anularea identității și memoriei lor istorice. Știu oare experții noștri politico-lingvistici această axiomă? Dar cei de la forurile decidente ale Uniunii Europene nu ar vrea să afle ce spune, la acest capitol, un specialist de talie mondială, care cunoștea perfect starea de lucruri existentă în Basarabia, actuala R. Moldova?
Vlad POHILĂ
|
Vlad Pohila 1/9/2008 |
Contact: |
|
|
