Vocile Niagarei, vocile exilului
Numele Maiei Cristea-Vieru, îmi era cunoscut din presa literară, bucuria de-a o cunoaste personal am avut-o în toamnă trecuta , cu ocazia unor manifestări ce au avut loc la Satu Mare, prilej de a schimba câteva opinii despre literatura diasporei, convins că, soarta scriitorului aflat printre străini îi este cunoscută întrucât distinsa doamnă Maia Cristea-Vieru trăieste de o bună perioadă de timp în Canada.
Dintr-un interviu acordat cu ocazia întâlnirii noastre am descoperit că, doamna Maia Cristea-Vieru a călătorit mult prin lume având prilejul să facă cunoscut preocupările sale în domneniul artei si literaturii si să cunoască multe personalitătii ale culturii si artei universale, fiind o adevarată ambasadoare a culturii neamului românesc.
Scriitoarea canadiană de origine română, autoare a mai multor cărtii: “Milita Pătrascu sau modernitatea clasicului” (1982), “Sculptura feminină interbelică” (1999), urmate de alte câteva cărti de poezie: “Reverberatii”(2001), “Euritmii” (2003), “Endorfine” (2004), “In Dainth colours” (2005) si alte cărti prin care si-a adus contributia la cunoasterea culturii celor două popoare, prin traducerea unor autori canadieni si români.
Poezia Maiei Cristea-Vieru din noul său volum, “Vocile Niagarei” apărut în conditii tehnice deosebite la editura “Junimea”, din Iasi, 2007, vine să confirme încă odată dacă mai era cazul, un profil liric de-o emotivitate aparte atât ca perceptie cât si ca exprimare. Scrisul Maiei Cristea-Vieru certifică capacitatea de observatie cat si sensibilitatea poetei au vibrat puternic in fata măretiei unice a Cascadei Niagara careia,de altfel, i-a inchinat cateva remarcabile poeme, comentate chiar de presa canadiana de limba engleza, dar si solide cunostinte din domenul artei căruia si-a închinat întreaga carieră, precum si flexibilitatea unor privelisti dragi autorei făcute să circule încărcate de argumente specifice cu sensuri semnificative din când în când umbrite de o emotie nestăpânită: “exilul scrie poeme grave, / adeseori frânturi de tăinuita tragedie” care lasă; “ cute adânci pe care / nici un laser si nici un fard / nu le mai poate nici estompa / nici sterge.” ( O complicată geometrie).
Viziunea poetei Maia Cristea- Vieru asupra lumii contine componente ce îsi au la origine călătoriile “prin lumii atât de îndepărtate // prin tări cu clime reci, ferbinti sau temperate.” (Suave peceti). Româncă autentică Maia Cristea – Vieru nu îsi desminte nici în scriitură asa cum n-a făcut-o nici în calitatea de istoric de artă urmasii, cu toată influienta mediului în care trăieste: “Urcăm pe colina Montmartre, / Ducem frânturi de imagini cu noi / ale începutului de vatră / - bagaj de dovezi - / mai vechi sau mai noi.” (Purtând monoclul lui cu snur). Împletirea motivelor autohtone cu cele exotice si-a pus amprenta decisiv în creatia sa dând o notă eterogenă lirismului, iar uneori fără nici un efort poeta surprinde aspecte privind degradarea naturii dându-i conotatii tragice; “ca într-o morgă / copacii stau culcati si fedeles legati / să fie dusi pe plute mai departe” la aceste momente ia parte “un cor de păsări” care “jelesc / coroana de frunze fragede si moi // ce-au dispărut în plină vară” întreaga natură condamnă barbariile omului care “sub joagăre” si “securi ce strălucesc tăind” reduc rezervele de oxigen ale planetei. (Ca-n abator copacii...)
Preocupările poetei despre conditia umană declansată în volumele anterioare “s-au adâncit” îsi pune “o nădejde / doar Cel de Sus o stie, o vede si o crede”, constientă că “noi cei de pe pământ n-avem antenele divine” si omul zilelor noastre viciat până la casa sufletului, sovăitor si nătâng mai are o sansă; “să spere, să lupte si s-ajungă”, dând “rugă numai lui Dumnezeu” (Norii cu bătaie lungă).
Dorul de tară exprimat în plan psihologic roade “căci depărtarea / te face adeseaori, după multi ani / să-i scocotesti apropiati / chiar pe dusmani” (Ne bântuie pe toti) sau “mă-ntorc împins de dor în fiecare an / să iau în inimă lumină” un superb vers ce mă duce cu gândul la scena sacralitătii celui mai divin moment al anului în care crestinătatea se-ncarcă cu spritualitate, dar si regretul că cei cu factor de decizie din tară pun mai presus înteresele lor “uitând că totu-i trecător” lăsându-i de izbleliste pe cei “de peste ocean / suntem uitati de cei de-acasă “ (Suntem uitati) afirmă autoarea constientă că ”toti” cei plecati stiu de practicile celor de la putere.
Întoarcerea atât în spatiu cât si-n timp, însotită de neliniste, de grija zilei de mâine, trecerea prin “multe încercări // din sirul multelor trădări / mereu ai strâns învătăminte” sunt momentele nostalgice în care cel plecat printre străini îsi face bilantul si trage concluzii împăcat cu sine că din alegerea făcută “ai învătat în timp că drumul drept / îl întretii doar cu a binelui dogoare” (Sfântă dogoare). Mereu în căutarea unui sens în viată, Maia Cristea-Vieru simte greutatea singurătătii, refugiindu-se uneori “la taifas cu zeii” ia hotărâri decisive privind eu-l sau creator.
Vocile Niagarei, sunt vocile exillului:“În noi s-adună gânduri, regrete si tristeti // si din înalt, atâtea îngrijorări” (Misteriosul fluid), fiecare ducându-si crucea, pe Golgota lui.
Adandonati de tara de bastină, aceste voci străbat obsesiv întregul volum, fiecare poem degajă o atmosferă împăciuitoare, autoarea creează mereu în jurul ei o atmosferă prietenoasă, cuvintele au o incărcătură de o sensibilitate aparte, dovadă expresiile poetice folosite prin care fiecare vers creează o autonomie de exprimare a cuvântului, încadrându-se perfect în canoanele poeziei moderne.
Intrat în universul liric al poetei lectorul are ocazia de a se convinge de rafinamentul liric prin care-i transmite o parte din zbuciumul ei suflatesc. Prin întreaga sa creatie, dar mai ales prin volumul de fată supus analizei Maia Cristea – Vieru dovedeste dacă mai era cazul că are fortă si iscusintă de a ne prezenta noi cărti.
Nota Observator:
Cartea " Vocile Niagarei, vocile exilului " va fi prezentata de Doamna Maia Cristea-Vieru la sezatoarea Observatorului din ian 2008
|
Aurel Pop 1/6/2008 |
Contact: |
|
|
