Civilizatii dacice : Pelasgii, părinții geto-dacilor
În perioada 2.700-1.700 î. H., în spațiul carpato-danubian are loc etnogeneza popoarelor vest-europene, care și-au tras rădăcinile din populația autohtonă. Această populație autohtonă a rămas cunoscută în miturile scriitorilor antici sub numele de pelasgi, având ca cei mai veritabili urmași în Occident pe bascii de astăzi, în Spania, unde a fost creată cetatea pelasgă Uxama. Miturile elene îi considerau pe acești pelasgi ca fiind dioi (divini) și primii locuitori ai pământului.
Herodot, în vestita sa lucrare Istorii, spune că pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei și Italiei, aparținând rasei europene. Erau veniți din nordul Dunării. Felix Colson afirmă că: toți dacii erau pelasgi. În plus, numele Ion, care era părintele eponim al pelasgilor se regăsește numai la daco-români și la basci.
Crearea Imperiului Pelasg a avut loc după glaciațiunea Wurm, N. Densușeanu afirmând că pe la anul 6.000 î. H. Acest mare imperiu avea centrul administrativ, politic, religios în regiunea Munților Carpați, probabil cu precădere în Ardeal și avea o vastă întindere: Europa, Nordul Africii și o parte din Asia.
Pelasgii sunt descriși în lucrările a numeroși autori antici, dintre care amintim pe Homer, Herodot, Hesiod, Pausanias, Diodor din Sicilia, Eschil, Apollodor. Pentru toți acești autori pelasgii erau un popor ales, descendenți din vechii atlanți, care aveau preocupări și purtări înalte, regii lor fiind considerați zei.
Pelasgii au migrat din aceste zone foarte bogate și propice dezvoltării și sporului demografic, populând Europa, ajungând în Nordul Africii, în Asia Mică și chiar în India, prin Rama.
Vasile Lovinescu redă o mărturie de o valoare excepțională în această direcție: un domn educat din perioada interbelică, dorind să convingă un țăran bătrân că svastica este un semn străin, importat din afară (se știe că nemții l-au preluat în propoganda lor de la hinduși), a primit replica următoare: Ba nu, e de aici, îl avem de pe vremea uriașilor. În textele grecilor antici se vorbește despre titani sau uriași care trăiau în Țara Zeilor (identificată cu ținutul carpato-dunăran) și, mai mult, cercetătorii au descoperit în zilele noastre schelete de oameni care măsurau între 2 și 4 metri. Acest mister nu a fost elucidat pâna acum și bineînțeles că nu a fost dat publicității.
Nu intrăm acum în amănunte pentru a dovedi contrariul a ceea ce afirmă istoricii oficiali (care ne învață că suntem în primul rând urmașii romanilor, ca ne datorăm lor limba și civilizația actuală) pentru că ne-am extinde prea mult, dar există în această direcție dovezi, și chiar numeroase.
Pelasgii aveau o limbă comună, unică, o limbă prelatină, așa-zisa protolatina. Grecii afirmau, la venirea lor în europa, că pelasgii vorbeau o limbă barbară, diferită de a lor. Quintilian amintește că, dacă se adaugă la cuvintele latine, ori, se lăsau pe dinafară unele litere sau silabe, se obținea vorbirea barbară. După unii autori, limba barbară avea carcterul unei limbi latine vulgare sau rustice. Romanii înșiși erau etichetați de către greci ca vorbitori de limbă barbară. Poetul Ovidiu și-a compus ultimele versuri apelând la latina barbară a geților, atît de apropiată de latina literară și a afirmat că el însuși a devenit un poet get. Pe Columna lui Traian, dialogul dintre solii daci și împărat se face fără translatori, în deplină înțelegere. Și nu putem crede că dacii cei mândri și nemuritori s-au servit de latina împăratului.
Dar, cel mai important argument este acela că romanii nu au reușit să-i romanizeze pe daci în 165 de ani, la fel cum nu au reușit să-i romanizeze nici pe greci în 600 de ani, pe egipteni în 400, pe evrei în 300, pe maltezi în 1000 de ani și cum nu au reușit să creeze o limbă unitară nici chiar în Italia, unde se vorbesc 1500 de dialecte. Toate limbile cu caracter latin rezultă din originea lor veche pelasgă și nu din romanizare.
Nicolae Densușianu remarcă faptul că majoritatea popoarelor civilizate din vechea Europă au împrumutat în religa lor panteonul pelasgic, pe care l-au găsit la vechii locuitori. Cea mai arhaică religie, dar poate și cea mai înaltă și profundă de până acum, o reprezintă adorarea Cerului și a Pământului. Grecii personificau Cerul prin Uranus, iar Pământul prin Geea sau Gaia. Cerului i s-au dedicat cele mai mari înălțimi muntoase și pe teritoriul Daciei ne stau mărturie monumentele megalitice din Carpații Meridionali.
Originea acestei cosmogonii era considerată în epoca clasică a Greciei ca fiind barbară. Herodot ne spune că grecii au primit numele divinităților, pe care egiptenii spun că nu le cunosc, de la pelasgi. La romani, Cerul ne apare sub denumirea de Kerus sau Cerus Manus (Magnus), expresie identică cu Megas Uranus întâlnit la Hesiod, în lucrarea sa Theogonia.
Dar cine este Uranus? Textele vechi ni-l prezintă ca pe primul monarh al marelui Imperiu Pelasg, cel dintâi om care a guvernat lumea. Acesta nu era un om obișnuit, ci unul cu deosebite calități și înzestrări divine, merite pentru care oamenii l-au divinizat. Uranus i-a învățat pe oameni să construiască colibe din lut. După Hesiod, Uranus era fiul Geei sau, după alte tradiții al Istrului. Denumirea sa înseamnă Munteanul, cel de la munte. Acest munte nu era altul decât lanțul Carpatic.
După încetarea din viață a lui Uranus, domnia marelui Imperiu Pelasg va trece la fiul său, Saturn. Acesta este de asemenea unul dintre cei mai mari regi ai ginții pelasge. Astfel în cadrul ritualurilor, care erau aceleași, numele lui Uranus a fost înlocuit cu Saturn. Sub domnia lui Saturn, omenirea face un progres enorm pe calea civilizației. Saturn este acela, după cum spun tradițiile vechi, care i-a determinat pe oameni să părăsească viața sălbatică, îi adună în societate, le dă legi și i-a învățat agricultura. El este începătorul și propagatorul fericirii omenești. Sub imperiul lumesc al lui Saturn este identificat paradisul terestru al Bibliei, acele secole pline de abundență, când pe pământ dominau justiția și buna-credință.
Cultul lui Saturn era răspândit în special în nordul Istrului și în nordul Italiei. Saturn era la geți același cu Zamolxis. După cum ne spune Diodor din Sicilia, în antichitate, întreaga regiune nord-vestică era considerată ca imperiul religiei lui Saturn.
Nicolae Densușeanu consideră Sfinxul ca o reprezentare a lui Saturn, o legătură a omului cu Cerul. El afirmă că munții Carpați era muntele cel sfânt al pelasgilor, muntele Olimp din mitologia greacă, sau Atlas. Denumirile din Bucegi: Caraiman și Omul nu sunt altceva decât Cerus Manus al romanilor și Saturn, numit și Omul. De altfel, pentru antici, ținutul zeilor era zona hiperboreeană, la nord de Istru.
După cum amintea Vasile Lovinescu, nenumărate surse antice i-au desemnat pe geto-daci ca fiind un popor hiperborean.
Eruditul poet grec Pindar (c.518-c.438) afirmase că Apollo, după zidirea Troiei, s-a reîntors în patria sa de pe Istru (Dunăre), la hiperboreeni: "x nthon epeigen...es Istron elaLnon" (Olymp VIII, 47).
În secolul al treilea, înainte de era creștină, Apollonius din Rhodos arătase în Argonautica că hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei.
Vergilius Maro (70-19), vestitul autor al Eneidei scria despre Orfeu: "Singuratec, cutreiera ghețurile hiperboreene și Tanais (Donul) acoperit de ghețuri, și câmpiile niciodată fără zăpadă, în jurul munților Riphei (Carpați).
Strabon (c.63/58 î.e.c.- 21/25 e.c.) consemna: "Primii care au descris diferitele părți ale lumii spun că hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) și a Istrului" (Geografia XI,6.2).
Intr-o frumoasă epigramă, Martial (40-104) îi scria lui Marcellin: "soldat Marcellin, tu pleci acum ca să iei pe umerii tăi cerul hiperborean și astrele Polului getic": "Miles, hyperboreos modo, Marcelline, triones/ Et getici tuleris sidera pigra poli" (Epigrame IX, 45). În epistole, el numește triumful lui Domițian asupra dacilor: "hyperboreus triumphus" (Epistulae VIII, 78), comentând: "De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori și-a scăldat calul în zăpada geților; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita și n-a adus cu sine decât renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor" (Epistulae VIII, 50).
Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215) îi atribuia lui Zalmoxis epitetul de hiperborean (Stromateis IV, 213).
Macrobiu (activ c.400) amintea de "regiunile udate de Don și Dunăre...pe care antichitatea le numea hiperboreene": Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geți, Herodot, supranumit "părintele Istoriei", arăta: "ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci" (Istorii IV, 93).
Revenind, Zeus era de asemenea la loc de frunte printre regii-zei ai pelasgilor, fiind fiul lui Saturn.
După Saturn, odată cu domnia lui Typhon, marele imperiu începe să decadă și să se destrame.
Hermes se spune că a domnit în acea perioadă de început al declinului, având ca centru cultural, politic și spiritual tot regiunea din nordul Istrului. În Dacia Hermes a rămas ca Armis sau Sarmis, la sciți Armes, la egipteni Thot și la fenicieni Taaut. Chiar Sarmisegetuza după unele opinii este reședința lui Hermes. După Herodot, regii din Thracia îl venerau pe Hermes ca fiind strămoșul și începătorul dinastiei lor. În tradițiile istorice ale antichității, Hermes era considerat ca întemeietorul tuturor științelor divine și umane. Era privit ca izvorul cugetării.
După domnia lui Hermes, succesiunea la tronul imperiului pelasg trece la Marte, pe care grecii îl numeau Ares. În cele mai vechi texte egiptene, Marte ne apare ca fiind domnitor peste egipt, imediat după Typhon și Horus. El a domnit, conform lui Herodot și peste Scyția. El era considerat ca un rege vechi național al geților și dacilor. Reședința lui se află în munții geților și este, conform lui Virgilius, protectorul câmpiilor getice. Iordanes scrie că geții era așa renumiți încât se spune că Marte, zeul războiului se născuse la ei. La Homer, Marte este numit ducele oamenilor celor drepți, iar oamenii cei mai drepți ai antichității au fost geții, identificați cu hyperboreii. Despre Marte se spune că i-a învățat pe oameni să fabrice arme din metal, că a înființat oști armate și i-a învățat tehnici de luptă.
După Marte urmează la tron Hercule. La Herodot, Hercule apare ca fiind părintele lui Agathyrsus, care domnise peste ținuturile de lângă Mureș și a lui Scythes, întemeietorul dinastiei Scyților. Armele sale obișnuite erau cele din vechea Dacie: arcul, paloșul și măciuca (buzduganul).
După Hercule, figurează în listele egiptene Apollo ca domnitor al pelasgilor. Ca origine, Apollo era hyperboreu de la nord de Istru și Diana, sora sa, ne spune poetul Pindar că petrecea în țara de la Istru. Templul cel renumit al lui Apollo Hyperboreul se află în insula cea sfântă de la gurile Dunării, Leuce, astăzi numită Insula Șerpilor. Apollo era adorat cu deosebită onoare în toate regiunile Pontului Euxin. Apollo, ca divinitate a soarelui este reprezentat adeseori pe monedele naționale ale dacilor cu numele Aplus și Lucu. Există în Dacia și orașul Apullum, închinat lui.
Durata Imperiului pelasg condus de regii-zei este considerată ca fiind de aproximativ 1500 de ani.
Iată cum toate divinitățile găsite în mitologiile popoarelor antice își au originea în aceste meleaguri, tradiția lor fiind continuată de către geto-daci, transmițându-se până la noi în colinde și tradițiile păstrate în teritoriile românești. La geți vom găsi o spiritualitate nealterată, remarcându-se ulterior doar anumite tendințe care amintesc de epoca decadenței care va urma. Una dintre acestea unii cercetători consideră că era sacrificiul uman, introdus mai târziu în tradiția geților.
Notă:
Acestea sunt materiale de la o conferință mai veche. Sunt preluări din mai multe cărți, puse într-o formă proprie. Principalele lucrări din care s-au preluat date sunt:
Nicolae Densușeanu, "Dacia Preistorică"; Vasile Lovinescu, "Dacia Hiperboreeană"; Eugen Delcea și Paul Lazăr Tonciulescu, "Secretele Terrei - Istoria începe în Carpați, vol. I""
din revista Zamolsis
|
Mitel Popa 1/5/2008 |
Contact: |
|
|
