Ionut Caragea : Poetul care s-a născut pe Google
Ionut Caragea s-a născut pe Google. O spune el, o spun si altii. Dacă ar fi să extrapolăm, prin absurd, judecata de mai sus, am găsi că aproape toti poetii din generatiile mai noi s-au născut cam în aceeasi manieră. Matricea însă diferă. În cazul lui Ionut, ea s-a produs printr-un cutremur, un „Delirium tremens” (ajuns volum), aproape apocaliptic, cu care a cules aplauze si a stârnit controverse. Având de partea lui avantajul confruntării directe a modului de viată nord-american cu incertitudinea sufletească, cu golul exacerbat de ruperea de rădăcinile ancestrale, poezia lui, scrisă aproape pe nerăsuflate, se edifică. La baza ei, mai bine decât au încercat multi s-o spună, stă Singurătatea : „o să-mi adun singurătatea din jur / într-o lacrimă / si am s-o plâng peste lume” („Omul cu o singură lacrimă”). Poetul simte nevoia singurătătii. O deplânge, dar, în acelasi timp, o caută. Este propriul său „modus vivendi”. Singurătatea este mai rea decât Foamea. Pentru foame, cel putin, există un leac: „trag cu dintii de-o coajă uscată de pâine / tot ce-a mai rămas din pâinea mea / cea de toate zilele” („Trag cu dintii de-o coajă uscată de pâine”), dar pentru singurătate...
Urc într-un bloc, până la etajul 22, undeva pe Queen Mary, în centrul Montréalului. Mă întâmpină Ionut, cu înfătisarea sa atletică, în cel mai pur stil spartan. Apartamentul nu îl dezminte. Simplu si eficient. De sus, de acolo de pe unde vântul îsi deznoadă cimpoaiele, totul pare „dwarfed”. Este exact de ceea ce are el nevoie. De aici, privind la căsutele rătăcite printre troienele de afară, el este stăpânul, stăpânul-poet al întregului cartier Snowdon. Si asa ni se si destăinuie: „viata este un muzeu cu oameni de ceară / care fug speriati de umbre / TOPINDU-SE” („Obiecte ascutite”). Perceptia lumii, atrofiată de distante, se estompează. Tragicul, transfigurat si trecut din lumea realului în cea a imaginarului, prinde aripi. De aici până la poezie nu mai este decât un pas. Gravitatea tonului, folosirea cu precădere a versului liber, fără a oblitera complet regulile prozodiei clasice, îl avantajează. L-am ascultat recitându-si versurile. Le recită asa cum le scrie, măsurând parcă spatiile dintre cuvânt si efect… Când am reintrat în lumea reală, aburul poeziei, în pofida viscolului de afară, mai plutea încă peste tot si toate. Tinuta poemelor, cu toată înfătisarea lor presupus macabră, nu admite destitutia : „am si-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă / am si-un înger si un demon îndemnându-mă la joacă” („nu sunt singur”). Printr-o simplă translatie, îngerul si demonul (leit-motiv eminescian) pot deveni una si aceeasi alcătuire, o mască umană cu două fatete : binele si rău; dragostea si ura. Nimic mai uman decât asta. Mai acum vreo doi ani, într-un scurt comentariu lăsat la subsolul unui eseu scris cu adresă directă, pe unul din siteurile noastre de poezie, am scris : „…de la un site la altul, de la o poezie la alta, mesajul transmis de el devine tot mai clar, tot mai adânc, tot mai puternic, făcut anume, parcă, să ni se întipărească în minte. Poeziile lui se distantează de tot ce este simplă maculatură, de acea făcătură zilnică, trasă ca la sapilograf, care inundă astăzi literatura. El nu are profesori, el nu imită pe nimeni, el nu se încadrează în nici un curent literar. Versurile lui sunt puternice pentru că vin din viată. Viata lui, viata noastră. Cu rimă sau fără, contestate sau nu, ele sunt făcute să rămână. Si cine stie?, poate că un nou curent literar este pe cale să se întrevadă la orizont. Ionut Caragea s-a născut pe Google, dar nu îi este sortit să moară pe el. Ferestrele pe care le-a deschis pur si simplu din greseală au să-l poarte, fără nici o tăgadă, spre tipografii”… Nu aveam, pe atunci, de unde să stiu că profetia mea o să capete viată atât de repede. Ionut Caragea se află astăzi la cea de a patra carte publicată. Vorbeam mai sus despre singurătate, si Ionut Caragea stie bine ce înseamnă asta, dar probabil ceea ce nu stie el este că singurătatea lui este singurătatea alergătorului de cursă lungă.
Omul din cutia neagra de Ionut Caragea Editura FIDES
Postfată de Adrian Erbiceanu
|
Adrian Erbiceanu 1/1/2008 |
Contact: |
|
|