Clopotelul Sarbatorilor De Iarna
Cling, cling, cling, ninge linistit…
Suna si rasuna clopotelul amintirilor impletindu-se cu noi trairi de frumuseti ale sarbatorilor de iarna. Vin iarasi sarbatorile si iarasi scriu despre ele.
Si ce daca am mai scris? Trairile sunt subiective si mereu schimbatoare, iar cuvintele au multe realitati in spatele lor. Retraim din nou sarbatorile? Inseamna ca isi cer si ele dreptul de a fi (re)randuite si pe hartie, chiar daca am schimbat filele de hartie pe filele de lumina.
Impletirea stravechiului cu noul poate sa faca intotdeauna un text pe care sa-l savuram cu placere, depinde cum alegi drumul pentru o calatorie interioara catre amintiri revelatoare, in care sa descoperi o lume noua, veche de cand pamantul.
Asadar, iarasi am ascultat glasul clopotelului cu sonoritati nepamantene iluminand vraja clipelor din alte vremuri. Da, din alte vremuri, caci din vremuri vechi vine catre noi frumusetea lor. Si ca pe acele vremuri mai dedemult cu care ma identific, iarasi am simtit caldura si atmosfera casei parintesti cu mirosul de sarmalute, de carnaciori, de caltabosi (ptiu, ptiu, mi-am scupat in san si mi-am facut cruce ca de piaza rea cand am pomenit cuvantul “caltabosi” aducator de prapastii ca in politichia din Romania cea mai recenta). Parintii mei se invart si acum cu grija si fericirea scrise pe fata ca sa fie totul in aceste sarbatori asa cum au pomenit si ei din batrani. Ca sa-i vad mai bine, inchid ochii si ei sunt mai vii decat cei vii. Coboara din lumea stelelor de sus la stelele pomului de iarna, la stelele din ochii copiilor lor luminati de atata bucurie si surprize aduse de Mos Craciun. Ingan numai de mine auzit, cel mai frumos cantec de Craciun pentru ei. Redevin copilul de altadata, caci toata lumea inteleapta din vechime si pana astazi spune ca cine nu mai este copil, nu mai traieste. Scriind acum, surad adresandu-ma copiilor ce traiesc atat de viu in toti oamenii maturi sau varstnici.
Si cum sa nu surad si la amintirea unui tablou scump in care fetita mea cu chip de inger intinde manute albe si grasute catre mine ca sa o ridic din patut si sa o duc aproape de pomul cu jucarii, cu sclipiri si jocuri de lumini. Uimita, o vad cum inchide ochisorii culcandu-si capul pe umarul meu, ca si cand ar vrea sa pastreze feeria aceasta sub pleoapele ei roz-trandafirii. Mai apoi o vad agatandu-se de gatul tatalui ei ca sa o ridice pana la steaua din varful pomului, ori alergand prin casa fluturandu-i volanasele rochitei de bucuria darurilor primite, pe atunci cu mult mai putine ca in zilele de acum si poate de aceea cu mult mai pretuite. Cum sa nu ii zambesc vazandu-i concentrarea privind pozele frumos colorate din “Caprita cu trei iezi”, ori “Punguta cu doi bani”, carti aduse de Mos Craciun. Nu am decat sa prefir figura fiicei mele de acum prin sita genelor si ea se transorma in copilul cu imaginea de atunci de care nu m-am dezlipit niciodata.
Si pentru ca nu stau cu fata numai la trecut, ma uit in jur si nu pot sa tac. Imi vine sa strig in gura mare: “Doamne, frumoase sunt podoabele ce ni se infatiseaza imbracand casele, pomii si sufletele noastre!” Nu pot sa ma prefac ca nu bag in seama bucuria ce a venit la randul ei prin nepotica mea. Da, nepotica mea ii spun, desi este aproape domnisoara. Si am si un ginere pe care il privesc cu dragoste de mama vazandu-l cum se invarteste pe calcaie ca sa fie in casa totul asa cum ne dorim.
Dar daca mai da Dumnezeu dragutul si o ninsoare in zilele astea si peisajul se innobileaza? In asemenea zile, pana acum, o luam pe Lori, catelusa noastra draga, la o plimbare prin frumosul nostru ‘neighbourhood’ si ne plimbam, si ne plimbam pana ne ingheatau urechile si nasul, dar mereu cu promisiunea ca a doua zi iarasi vom merge printre luminile si decorurile care impodobesc imprejurimile. Acum, promisiunea s-a stins si Lori ne priveste din ceruri cu ochii ei frumosi, luminosi, risipe de luceferi, iar eu voi merge singura, cu gandul la ea, pe strazile pe care le-am batut atatia ani impreuna. Merg sa-l intampin pe Mos Craciun, cel care acum sapte ani ne-a adus-o in casa ca dar de Sfintele Sarbatori. Anul acesta Mosul a venit la noi cateva zile mai devreme si a dus-o pe Loricuta la copiii deveniti ingeri, sa-i bucure si pe ei cu frumusetea si dragalaseniile jocurilor ei, cu devotamentul si dragostea ei nemarginita.
Si gandul ma duce si in vremurile cand cantam colindele cu zabala in gura, in timpul unor cumplite zvarcoliri ale istoriei, dar si mai apoi, cand dadeam farmec acestor zile in oras, in Bucuresti, chiar daca nu prea semanau cu cele din copilaria noastra. Era tulburator de frumoasa forfota oamenilor plecati la cumparaturi in ajun, ritmul batatorului pe covoarele atarnate pe bara de la capatul blocului, mirosul ametitor al brazilor din piete, ori aromele mancarurilor traditionale care navaleau pe scarile blocului. Rasuna frumos batutul bocancilor ca sa scuture zapada dupa ce oamenii intrau in holul blocului aducand si un val de aer rece si proaspat. Aducea un suras pe fetele noastre schimbul de vorbe frumoase si de farfurii cu mancare intre vecine, ori invitatiile la un vinisor sau o tuiculita fiarta, ori o prajiturica dupa o reteta speciala, mandria gospodinelor, aflate intr-o intrecere tacita care le antrena onoarea, deplin convinse ca traditia trebuia sa se mai imbogatesca odata cu scurgerea anilor. Dupa ce ne incalzeam bine, dadeam glas colindelor, mai in surdina sau mai cu ceva curaj in ultimii ani de restrictie.
Tinand sa fie o a doua mama tot la fel de buna pentru noi, cei care ne-am nascut a doua oara, ca si mama cea dintai, Canada ne ofera si ea farmecul acestor sarbatori. Risipa de lumini si de podoabe intalnite peste tot ne da sentimentul de desprindere de toate cele rele plutind spre o lume plina de incantare. Si aici suna la fel de limpade clopotelul bucuriilor pe care le traim din plin, impletite cu nostalgii de care nici nu vrem si nici nu ne putem desprinde.
Sunand si eu clopotelul cu ajutorul condeiului manat de suflet, aduc calde urari colaboratorilor si cititorilor “Observatorului”si tuturor romanilor de pretutindeni :
SARBATORI FERICITE si LA MULTI ANI – ANUL 2008 CU BUCURII !
|
Elena Buica 12/20/2007 |
Contact: |
|
|
