Din presa vremii ( XXXIII) - Obiceiuri de Sarbatori în vechiul Bucuresti
S-a scris foarte mult despre traditiile satesti de sarbatori si mai putin despre obiceiurile de Craciun sau Anul Nou ale orasenilor, chiar daca cele din urma au disparut aproape cu desavârsire, spre deosebire de cele dintâi. Literatura este plina cu amintiri folclorice legate de felul in care sarbatoreau românii de la sate apropierea fiecarui sfârsit de an in toate provinciile.
. Îl vom alege din nou drept calauza pentru o asemenea întoarcere în timp pe memorialistul George Costescu, autor al celebrei carti “Bucurestii Vechiului Regat”, caci amintirile sale ramân pline de pitoresc si melancolie. Iata cum începe sa se depene firul povestirii! “Mai întâi trebuie spus ca, de pe la finele veacului al XIXlea si pâna acum (între cele doua razboaie - nota nastra), iernile bucurestene erau vârtoase iar viscolul aduna pe strazi sau prin mahalale nameti cât casa. Arareori vremea te îndemna sa exclami, aidoma poetului: «Unde sunt zapezile de altadata?!». De la Ignat si pâna dupa Sf. Ion primaria nu mai prididea cu strânsul troienelor, asa ca vedeai uneori mai multe sanii, decât automobile. Dar asta era prilej de stat în casa, la gura sobei de teracota, trecând sarbatorile în familie. Cât despre partea petrecerilor cu masa si cu veselie, ele se deosebeau în doua: cele ce urmau datina sarbatorilor din calendar si cele cari urmau doar pornirea inimei sau feluritele bucurii întâmplatoare.” Nostalgia unei astfel de evocari, în pofida limbajului usor desuet, aminteste de realitati asemanatoare zilelor noastre, specifice lunii decembrie. Oricât de abundente ar fi fost ninsorile, bucurestenii ieseau, cu mic, cu mare, la cumparaturi si se aprovizionau pentru sarbatori. Cele mai cunoscute magazine alimentare din centrul Capitalei erau, la acea epoca, “Bacania Dragomir Niculescu” - aflata pe locul actualului bloc “Romarta”, vizavi de magazinul “Muzica” de pe Calea Victoriei - si “Bacania Vasile Dinischiotu”, la parterul cladirii ce a supravietuit pâna azi între Piata Sf. Gheorghe si Turnul Baratiei. “Cofeturile” (în secolul al XIX-lea asta însemna bomboanele fondante, dar - mai târziu - expresia desemna, în mod generic, dulciurile de tot soiul) erau cumparate de la “Cofetaria Riegler” si, mai ales, de la “Casa Capsa”. Cadourile speciale de Craciun si Anul Nou erau alese, pentru cei cu dare de mâna, din galantarele marelui magazin “La Fayette” (ce reprezenta o copie fidela a uriasului magazin parizian cu acelasi nume), construit pe locul fostului “Hotel de France”, tot pe Calea Victoriei.
“Mos Ajunul” si Craciunul
Amintirile lui George Costescu înviaza forfota acelor zile. “Când veneau sarbatorile toata lumea intra într-un zbucium de bucurie neastâmparata. Bunicutele sau bunicii luau de mâna pe nepoti ca sa colinde toata Piata Mare spre a alege si cumpara bradul cel mai chipes, betelele si panglicele cele mai sclipitoare, lumânarile cele mai colorate, jucarioarele cele mai hazlii si pachetele cu tot felul de surprize, pentru înzestrarea si împodobirea Pomului. (...) Gospodarii ravaseau toate pravaliile cu merinde si se întorceau acasa cu birja, încarcati cu sacose burdusite cu nenumarate feluri de carnuri, de vinuri, de mezeluri, de fructe aduse de negustori din Turcia (parca ne suna cunoscut, nu-i asa!? - nota red.) si de câte alte bunatati. Gospodinele trebaluiau din vreme înfasuratul sarmalelor, umplutul caltabosilor, fiertul suncilor si al limbilor afumate, tocatul si aromatul cârnatilor, toate astea în naduful masinelor de gatit, înfierbântate ca niste locomotive sub presiune, în harmalaia pe care o faceau spartul nucilor si tacaneala piulitelor în cari pisau miezurile de nuci si zaharul pentru cozonaci si pentru cearceafurile de foi de coca ale delicioaselor placinte, baclavale si sarailii ce aveau sa le împodobeasca mesele. Copiii se faceau roata pe dusumelele casei, în jurul câte unui maldar de hârtie colorata si a unui borcan cu lipici de faina, trudindu-se sa încondeieze si sa înfrumuseteze cât mai iscusit fie Steaua, cu care aveau sa colinde în noptile Craciunului, fie straiele si chivarele Vicleimului din mahalaua lor. Cei mai multi repetau corurile de «Buna dimineat a la Mos Ajun» cu care urmau sa umple vazduhul noptilor de viscol sau ger, când începeau sa colinde, dinainte de Nasterea Domnului. Al- tii învatau cântece religioase pe care le intonau pe la usile vecinilor în primele zile de Craciun, sculându- i pe acestia de la masa ca sa-i cinsteasca.” Dar, în Bucurestii Vechiului Regat, ceea ce se întâmpla la mahala nu semana întru totul cu ceea ce se petrecea în centrul Capitalei!
La Palatul Regal
Daca totusi, pregatirea mâncarurilor traditionale era cam aceeasi, chiar daca ramânea în sarcina servitorilor, unele feluri de mâncare puteau fi mai pretentioase decât cele cu care se înfruptau oamenii obisnuiti. Însa, în ceea ce priveste atmosfera si obiceiurile, în aceste cazuri lucrurile erau diferite, dupa cum ne povesteste acelasi memorialist. “Mos Ajunul era semnalul general al intrarei bucurestenilor în roiul sarbatorilor Craciunului. Debutul îl faceau corurile de barbati de la Mitropolie, de la biserica «Domnita Balasa» si de la Opera Româna. Ele porneau colinda pe la ora 8 seara, începând cu Palatul Regal. Aici, la dorinta Regelui Carol I, dar si din bunatatea si dragostea de popor a Reginei Elisabeta, se pregatea din vreme, în sala de asteptare din josul aripei stângi a Palatului, o masa mare cu ceaiuri fierbinti, covrigi, mere, portocale, nuci poleite cu zahar topit si cu prajituri de tot felul. Când corurile se rânduiau în fata scarei Palatului si atacau primele masuri ale cântecului de colinda, Majestatile Lor apareau, împreuna cu principii mostenitori si cu copiii lor, la ferestrele de jos, din stânga intrarei, si ascultau cu o vadita placere tot programul colindelor si al urarilor populare. Apoi porunceau sa se deschida usile si sa pofteasca înauntru pe colindatori, pentru a servi toate cele pregatite. Majestatile Lor asistau la aceasta cina frugala, întret inându-se cu musafirii, dupa care împarteau darurile, urându-le colindatorilor sanatate si voie buna de Sarbatori, la plecare. De la Palatul Suveranilor, corurile se duceau la resedinta Înalt Prea Sfintitului Mitropolit. Ele se adunau în scuarul dintre biserica si resedinta, pe Dealul Mitropoliei, unde repetau colindele cântate la Palat. Mitropolitul îi tratarisea cu tot soiul de bunatati de sec (caci Ajunul era ultima zi a Postului Craciunului), dupa care corurile coborau dealul si se risipeau pe strazi si ulite, fiecare colindator purtând o lumânare aprinsa în mâna. e la Craciun, la Anul Nou
Mai mult decât în centrul orasului, colindatul copiilor se facea prin mahalale. Acelasi memorialist ne povesteste ca, de cele mai multe ori, periplul acestor uratori nici nu mai tinea seama de calendar si continua, de placere si amuzament, chiar si în zilele urmatoare. “Peste tot, prin curtile oamenilor, copiii erau asteptati cu saculete de cârpa îndesate cu covrigi, mere si nuci poleite, gata pregatite pentru a li se oferi în dar. Esiti iarasi la drum, dupa fiecare popas, cei mai multi trecatori le puneau în palmute câte un gologan rece, cu care ei dadeau navala la cel dintâi «ceinar» din coltul strazei. Acela, zgribulit ca si ei, le da în schimbul banutilor câte o ceasca cu «salep» (un fel de sirop usor alcoolizat - nota red.) sau cu ceaiu fiert cu scortisoara, dupa care ei îsi reluau colinda mai înviorati. Toate zilele Craciunului si mai departe, spre sfârsit de an, mesele bucurestenilor ramâneau încarcate cu «porcarii» (toate ale porcului - nota autorului), însotite de tuica si vinuri aspre. (...) Pentru cei mai mari, ca si pentru cei mai mici, dupa colinde si vacantele Craciunului, cu desfrâu de mâncare si bautura, sosea noaptea de Anul Nou, când se petrecea mai abitir! Pe toate mesele celor mai rasariti odihnea, cu picioarele în sus, curcanul umplut cu maruntaie si afumaturi, copt înfasurat în foi de varza murata. În zorii zilei ce urma, regina balului era ciorba de potroace, însa nu lipsea de la masa nimanui traditionala placinta cu ravase si batutul cu Sorcova, ce mergea chiar pâna la Boboteaza”. Încheindu-si aceasta pitoreasca evocare, din care v-am oferit largi citate, George Costescu îsi aminteste ca “ritmul înfulecatului si aburii tuicii sau vinului fiert se domoleau greu dupa Sarbatori”. La începutul noului an viata îsi relua cursul, cu o lentoare specific balcanica, oamenii întorcându-se pe la treburile lor. Acelasi memorialist sfârseste - si noi împreuna cu el - la fel de nostalgic si savuros. “De la praznicele si petrecerile acestea se trecea la balurile si nuntile Carnavalului (asa se numea perioada de dupa Sf. Ioan, când se dadea dezlegare la nunti si botezuri - nota red.), al carui capat era în ultima duminica a Triodului bisericesc. Dar amintirea Sarbatorilor de iarna înca mai staruia printre oameni, ca o viziune spumoasa a trecutului apropiat. Pe masura ce s-a scurs vremea si timpurile s-au facut mai grabite, porcul si curcanul au rasarit din ce în ce mai sfrijiti pe mesele crestinilor, chiar daca bucuria nu s-a împutinat.”
|
Dan Anghel 12/19/2007 |
Contact: |
|
|
