Povesti de iarna in Downtown Toronto
Este ora pauzei de pranz in downtown Toronto. Pe strazi, obisnuita forfota a multimii, forfota asezonata cu o gama foarte variata de arome care vin de la restaurantele si fast food-urile ce impanzesc orasul. Este greu sa gasesti un coltisor linistit, undeva unde sa poti sa te relaxezi si, de ce nu, chiar sa visezi un pic cu ochii deschisi.
Afara este frig, este imposibil sa mai stai pe bancile parcurilor, mai ales ca apropierea Lacului Ontario face ca strazile din centrul financiar al orasului sa fie afectate mereu de curenti de aer foarte puternici si, as spune, dusmanosi, mai ales in sezonul rece.
Cutreier strazile, usor ametita din cauza frigului, a vantului si a multimii, incercand sa ocolesc, pe cat de bine pot, sa fiu impinsa de trecatorii care vin din sens contrar si evitand, cu o oarecare dibacie, castigata o data cu trecerea anilor, locurile unde haina mi-ar putea fi imbibata, din trecere, cu miros de “fries” de la vanzatorii ambulanti. Plimbarea este oarecum monotona, Nord, Est, Sud, Vest si din nou, Nord, Est, si asa mai departe, traiectoria fiindu-mi determinata de geometria perfecta a orasului, cu strazile sale paralele si perpendiculare.
Deodata, zaresc, la propriu si la figurat, o lumina salvatoare – in fata mea se afla cladirea - purtand amprenta vremii – companiei Hudson Bay.
Ma apropii de magazinul cu sase niveluri, cladit din tipica caramida rosie, insa nu pentru a intra, ci pentru a-i admira vitrinele, ale caror decoruri, de-a lungul anilor, si mai ales in perioada sarbatorilor, au devenit o traditie asteptata de public.
Inca de pe vremea cand magazinul Bay de pe Queen Street nu adapostea birourile centrale ale Companiei Hudson Bay, ci se numea Simpson (un magazin celebru, achizitionat de Hudson Bay in anul 1978), aceste vitrine erau celebre si mult admirate, mai ales de cei mici, caci deveneau adevarate povesti pline de viata si de magia Craciunului.
Privesc la aranjamentele – mai putin potrivite astazi cu varsta copilariei - de dincolo de sticla protectoare, si, pret de cateva clipe, gasesc ceea ce imi doream – o scurta evadare din prezent, intr-o lume – imi imaginez eu – a spectacolelor magnifice si grandioase, a balurilor si a catifelei, a diamantelor si a balurilor mascate.
Manechinele mascate de dincolo de geam arata perfect reale, de o frumusete rece si desavarsita, imbracate, unele, in costume de epoca fastuoase, altele, in elegante haine de seara apartinand perioadei contemporane.
Acorduri muzicale clasice rasuna atunci cand te aproprii de vitrine, intregind atmosfera feerica.
Fiecare vitrina are o anumita culoare predominanta – aur, argint, purpura, rosu vibrant, albastru... Citesc, in felul in care este realizat fiecare decor, intrigi, dueluri, mister, povesti de dragoste…
Dau ocol magazinului si, pe latura de pe Queen Street, intalnesc o alta lume magica, cea a personajelor din filmul fantastic “Cronicile Narniei”.
Din nou, o realizare perfecta a figurilor: cei patru copii, frumoasa vrajitoare, leul… apoi coloana sonora a filmului, care da si mai multa vraja scenelor de dincolo de sticla, miscarea papusilor (caci, spre deosebire de vitrinele pe Yonge Street, personajele sunt, de aceasta data, animate) - toate fac ca trecatorii, mici si mari, sa se opreasca minute in sir in fata lor si sa uite, fermecati, de prezent.
La fel fac si eu, apoi, cu ochii si inima umplute de bucuria pe care numai magia copilariei regasite o poate naste, fac calea intoarsa...
A mai trecut o ora, a mai trecut o zi... am mai trait o poveste de iarna…
|
Eliza Ghinea 12/9/2007 |
Contact: |
|
|
