Tudor Gheorghe
R: Ce a fost mai intai, poezia, muzica sau teatrul?
Tudor Gheorghe: Dupa ce am absolvit Academia de Teatru din Bucuresti in 1966, m-am intors in Craiova, actor la Teatrul National. In loc sa fiu primit cu covor rosu asa cum ma asteptam, am inceput ducand tava, facand figuratie. Eram persiflat usor de actorii mari si a rasarit in mine dorinta de a demonstra regizorilor si colegilor mai in varsta ca altceva exista in copilul care avea atunci 21 de ani. Am vrut initial sa fac un spectacol in care sa recit, pentru ca o mare pasiune a mea a fost poezia, dar nu aveam nici fizicul lui Septimiu Sever, nici glasul lui Vraca. Atunci a inceput o munca cumplita cu mine insumi. Am gasit aceasta formula extraordinara care a debusolat si inca debusoleaza critica pentru ca nimeni nu stie in ce categorie muzicala sa ma plaseze. Cred ca marii tragedieni, Sofocle, Euripide cantau tragedia, nu o povesteau; de aici am pornit si eu, incercand sa aduc poezia la forma ei primara, poezia - cantec. Am reusit in primul meu spectacol de poezie intitulat Menestrel la curtile dorului care cuprindea poezia a trei mari poeti: Arghezi, Blaga si Ion Barbu si care a avut un succes absolut fulminat în 1969. Un regizor din acele zile spunea: e un fenomen, un unicat in stare pura, sa nu ne atingem cu nici un deget de el. Spre surprinderea multora, copilul de atunci isi permisese o nebunie: sa cante Ion Barbu. Dupa aceea mi-am revenit, mi-am dat seama ca am facut un salt prea mare care nu e acoperit. A urmat al doilea concert, dedicat baladelor, care era o reconstituire a sapte mituri fundamentale ale epicului popular romanesc. Abia dupa 30 de ani am reusit sa transpun ceea ce am facut atunci in plan liric in spectacolul Petrecerea cu taraf care reconstituie un vers pierdut si spiritualitatea satului romanesc ai anilor interbelici. Viata trece, topita in doruri multe al caror glas se face auzit in vers si cantec. Am un cult special pentru lautari si pacat mare, cobza, acest instrument unic, e azi inchis in sertare, uitat. In "Petrecerea cu taraf II", am ajuns la cantece de pe la 1600.
R: Care este Calvarul inimii pribege?
Tudor Gheorghe: Lucrez de foarte mult timp la acest spectacol. Din peste 140 de cantece ale lumii, am ales 20 de melodii care reconstituie un tablou, o fresca a Bucurestiului interbelic, a unui Bucuresti care era atunci. Simplitatea si dulceata acestor cantece mai trebuie gustate. In timp ce noi le-am uitat, aceste slagare erau cantate la Viena si Paris. Calvarul unei inimi pribege este uitarea prea lesne a valorii. Concertul nu e o insiruire de "refrene eterne" prin frumusetea lor, ci un spectacol in care este evident rafinamentul in exprimare si comportament al romanului acelor ani. M-am gandit ca n-ar strica pentru aceasta generatie de tineri sa le aduc aminte cantecele care se cantau intre cele doua razboaie mondiale. Pentru ca era puritate, era un stil de viata elevat, lipsit de mitocanie, avea stil.
R: "Copilul" Tudor Gheoghe a calatorit cu Diligenta cu papusi?
Tudor Gheorghe: Da, marcat de nostalgii… Cred ca tuturor ne e dor, la un moment dat, sa fim copii. Sunt copil si om si ca orice om am defectele mele, nimeni nu e croit dintr-un aluat perfect. Imi recunosc un orgoliu care nu si-ar avea locul, dar incerc sa mi-l infranez si atunci cind ma surpind pe mine in momente de egoism, incerc sa devin bun, curat, larg la inima. Atunci ma gandesc la copilarie si devin zambitor si iertator.
"Diligenta cu Papusi" este un spectacol absolut, care cuprinde poezia pentru si despre copii; din pacate n-a prea preocupat pe multa lume. In schimb, eu am fost comparat cu te miri cine. Nu m-am considerat niciodata concurent cu cineva, m-am intrecut numai cu mine insumi. Daca ma gandesc la ultimii 15 ani, socotesc ca ma aflu acum la mijloc de rau si bun. Una dintre calitatile mele cele mai importante este tenacitatea pe care multi mi-o invidiaza si puterea de munca.
Nu stiu daca am avut cine stie ce mare talent. La inceput, avem chiar un glascior modest; cu munca insa, am reusit sa ajung la performantele profesioniste la care sunt acum. Genul pe care eu il fac nu il face absolut nimeni. Mi s-a spus ca reprezint muzica folk, ethno, dar n-are nici o legatura. Nimeni n-a înteles ca Tudor Gheorghe nu este decat un foarte bun talmacitor a versului romanesc.
R: Interpret si compozitor deopotriva. Cum privesti muzica, ca pe o arta, sau ca pe o meserie?
Tudor Gheorghe: Exista o carte extraordinara, Arte si meserii care spune ca ele se imbina cu succes, la modul ca, o meserie slefuita si lucrata la miligram, devine arta.
R: Are muzica tendinta spre etica si religiozitate…
Tudor Gheorghe: Da, pentru ca muzica daca nu indeamna spre reculegere si sfintenie, nu are nici un sens. Cei ce canta, nu mai apuca sa-njure. Iaca-ta, muzica mea are si o latura de amuzament, de umor dar nu numai. Spun spectatorilor mei cum imbatranesc barbatii in diferite zone ale tarii. E jale, umor si filozofie, adica ce trebuie sa fie cantecul popular. Avem nevoie si de o relaxare interioara cu conditia ca cele doua stari sa se ingemaneze. Poti face un lucru care sa te relaxeze si sa fie de un mare rafinament artistic si emotional.
Dar nu sa faci cantecele si glumite care azi sunt, maine nu sunt si care se vor uita la fel de repede ca si moda. Ce cintareti frumosi au trecut cu chitara in brate dar au imbatranit, s-au scufundat in uitare, pentru ca nu au avut vocatia actului artistic. Au fost pasageri prin spatiul artistic. Din tot ceea ce am facut si ceea ce fac e sa las generatiilor ce vor veni sansa de a ajunge la mari valori poetice pe o cale mult mai simpla. Pentru ca revad un viitor al computerelor in care nu vor mai exista bibliofili.
Aceasta inconstienta, as zice eu agresivitatea mass-media vizuale promoveaza inconstient subcultura care are un efect magic dar nociv, asupra publicului. Ii dezvata sa gandeasca, sa descifreze nuante, crestem o generatie de oameni care nu vor mai avea nuante. Nu vor mai fi tonuri de alb si negru, totul va fi cenusiu, va fi tern. Asta ma ingrijoreaza foarte tare. Acelora crescuti in cultura televiziunii le ofer sansa de a avea acces la poezie printr-o forma mai putin obisnuita dar mai simpla, aceea a poeziei cantate.
R: Influentat de moda, ar putea seca, susele de inspiratie?
Tudor Gheorghe: Nu, pentru ca poezia romana e atat de vasta iar temele ei atit de fascinante incat nu-ti ajunge o viata sa le canti. Unii se limiteaza sa cante iubirea si acolo incremenesc. Fie vremea buna, rea, mie-mi curge Dunarea. De 30 de ani, tot ce am prezentat in fata oricarui public, din toata gama vietii sociale, de orice pregatire intelectuala, de la academicieni la delicventi din scoli de corectie, tarani ori muncitori pe platforme intelectuale, receptia a fost aceeasi; pentru ca la marile valori poetice lumea vibreaza. Fie ca este medic sau maturator de strazi, in clipa in care eu cant despre mama, el reactioneaza firesc, la fel. Mai ales ca versurile pe care le cant eu despre mame sunt foarte impresionante, incepind de la Sorescu la Grigore Vieru, iata, poeti si poeme extraordinare.
R: Refugiu in muzica cand e vorba de teatru si in teatru cand e vorba de muzica?
Tudor Gheorghe: Intotdeauna le-am împletit in mod egal. Acum traversez o perioada in care nu mai joc, pentru ca sunt foarte prins sa-mi materializez gandurile care nu-mi dau pace dar mi-e dor sa mai joc teatru si o voi face curand. Eu sunt actor de profesie si teatrul e oglinda vietii. De la antici si greci se intelegeau marile tragedii ale umanitatii in toate limbile. Sa nu uitam ca japonezii joca "Macbeth" asa cum au incercat sa joace si "O scrisoare pierduta" si, se pare, cu succes la Tokio. Exista un limbaj universal, acela al emotiei care trebuie sa fie prioritara, pentru ca în fata muzicii, teatrul pierde într-un fel. Muzica si dansul nu au nevoie de cuvinte, se înteleg oricum. Si muzica mea e universala. Dar iata ca prin rostirea simpla a cantului, incarcat de emotie si de o anume stare, comunicarea se face magistral. Mai ales atunci cand cuvantul este imbracat intr-o haina muzicala, asa cum incerc eu.
Atunci granita începe sa se intrerupa si raportul este unul mai direct. Ceea ce ma sustine, ma sprijina, ma proiecteaza ca un arc inainte este de fapt marea poezie populara si culta. Si acest har al meu de a gasi si de a propune spre ascultare si întelegere cele mai frumoase poezii ale literaturii romine.
R: Spectatoii ?
Tudor Gheorghe: Eu ma cutremur cind intru pe scena de responsabilitatea pe care o am in fata oamenilor care vin acolo, platesc bani, si-si rup de la gura sa vina sa ma vada pe mine.
Spectacolele mele au abandonat usor tenta histrionica si s-au indreptat catre partea educativa marcata de multa discretie, blandete. M-am straduit sa ma fac inteles. Pentru ca degeaba esti un om de o mare cultura daca nu ai aceasta intelegere de a te cobori la nivelul publicului. Nu in sensul de a promova lucruri facile. Din acest punct de vedere nu e bine sa te cobori in strada.
Trebuie mereu sa tii o stacheta ridicata la un anume nivel intelectual. Uite ca publicul meu a facut gestul de a se apropia de stacheta pe care am ridicat-o pentru ca am explicat publicului, pe intelesul lui, nuantele unui vers. Poezia imi este reazem, sprijin ...tot. Eu nu am sponsori. Afisele mele nu s-au umplut niciodata de diverse nume. Niciodata n-am cantat in piete publice, sau festivaluri de bere. Am considerat mereu ca locul unui artist este in sala. Nu voi fi niciodata un artist de cabaret.
R: Ce vai mai tarziu ?
Tudor Gheorghe: Pe cantaretul din Banie, cel care a interpretat, poezia romana, de la Dosoftei si pana la Sorescu, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru, o sa il descoperiti peste ani si ca poet. Probabil ca nu voi mai face spectacole ci voi sta cu chitara în brate intr-o casa frumoasa din Podari, satul meu natal unde voi scrie si eu versuri. Poate sunt, cum frumos spunea Paunescu, un mare poet care se ignora.
O sa ma iau in serios si ca poet, voi sta cu condeiul in mana sa-mi scriu amintirile de pe drumurile vietii. Am de scris o istorie, o "saga" a satului meu pe care l-am vazut disparand incet, pentru ca aici s-a construit besmetic, de-a valma, un abator, un spital de nebuni. Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in tara asta intr-o perioada foarte zbuciumata. Am vazut cum innebunesc taranii, cum a murit un sat intreg si asta ar trebui sa vada si aceia care maine vor fi cetateni ai Europei.
Nota Observator;
Am avut bucuria ca la sarbatorile de Craciun sa -i avem oaspeti in Toronto pe Tudor Gheorghe si sotia lui actrita Gergeta Lucian. Sarbatori minunate pe care nu le vom uita. Tudor mare mester in pregatirea sarmalelor si mamaligii, Geta neintrecuta in prajituri . De aceste sarbatori nu vom fi impreuna dar poeziile compuse de Tudor Gherghe , interpretate de el si de Geta, ne vor fi aproape la sarbatorile care vin .
Iata unele din ele :
COLINDA
Florile de mar uscate Le-am uitat in carti, presate De cand vantul iernii geme Florile se fac poeme
Si poemele ma cheama Sa le trec fara de vama Din cerneluri si hartie In plans greu de ciocarlie
Cand colindele rasuna Imprejurul meu s-aduna roi de flori de mar uscate si poeme necantate
si ma-nvart si ma ridica pan' se face lumea mica si ma leagana-n descantec pana ma prefac in cantec
apoi ma strecor in casa unde-i mai saraca masa ma fac lacrima pe ochii reci ca moartea babii dochii
apoi ma strecor la grinda rugaciune si colinda floare grea de mar presata la casa necolindata
sau m-arunc peste taciunii care-n foaie ca paunii cozi de flacari jucause peste lemne si cenuse
florile de mar uscate le-am uitat in carti presate de cand vantul iernii geme florile se fac poeme
Si poemele ma cheama sa le trec fara de vama din cerneruri si hartie in plans greu de ciocarlïe
RUGA LA TIMISOARA
Pune tata steag la poarta ..iarta-ma , iarta-ma ca am murit .. Stiu ca mama mai asteapta si mai stiu ca e intr-un ceas albit .. Ce lumina lina .. ne indulceste moartea ... Celor ce am cazut in Bucuresti .. Parul maicii mele luminand si partea nevazutelor carari ceresti Trec colinde-n asta' seara ...Leru-i ler flori de mar leru-i ler Noi cu ochii plansi spre tara .. tremuram la o poarta de cer... Ce lumina lina ne-n dulceste moartea celor ce am cazut in Bucuresti ... Parul maicii mele luminand si partea nevazutelor carari ceresti O farima de colinda ... du-o Doamne la ingeri pana sus .. Intr-o noapte i-a s-aprinda candela acelor ce s-au dus ... Ce lumina lina ne indulceste moartea celor ce am cazut in Bucuresti .. Parul maicii mele luminand si partea nevazutelor ceresti Pune tata steag la poarta , iarta-ma , iarta-ma ca am murit .. Stiu ca mama mai asteapta si mai stiu ca intr-un ceas albit ... Ce lumina lina ... ne indulceste moartea celor ce am cazut in Bucuresti .. Parul maicii mele luminand si partea nevazutelor cerestï
" Danseaza ursul romanesc" Orasul rade si petrece Vuieste in chiot urla strada boierul da un leu cand trece prin fata lui jucand parada danseazaa ursul..... romanesc e mare ridicata-n labe si blanda fiara fioroasa prin blana-i numeri coaste slabe, dar nu se lasa nu se lasa... danseaza ursul romanesc prin nas le-au petrecut veriga dar tot mai mormaie uratul.. mai mormaie dar nu prea striga ca-i trage cu veriga uratul danseaza... ursul romanesc de 2000 de ani danseaza, l-au prins de pui in miez de codru hei codrul ala-l tot viseaza dar sa mai scape nu e modru danseaza... ursul romanesc orasul rade si petrece vuieste in chiot urla strada boierul da un leu cand trece prin fata luï jucand parada danseaza .... ursul romanesc
"Rondelul rozelor ce mor" E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini şi mor şi-n mine - Ş-au fost atât de viaţă pline, Şi azi se sting aşa uşor.
În tot, se simte un fior. O jale e în orişicine. E vremea rozelor ce mor - Mor în grădini , şi mor şi-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător, Curg vălmăşaguri de suspine, Şi-n marea noapte care vine Duioase-şï pleacă fruntea lor...- E vremea rozelor ce mor.
"Dorul calator" Mi-a fugit dorul de-acasa, dorul Cat a fost vremea frumoasa, dorul Si-a fugit cam dezbracat L-a prins vremea rea plecat Si mi-e teama ca-nghetat, dorul..
Dar s-a-ntors la saptamana, dorul Cu trei flori de gheata-n mana, dorul Jumatate nins cu nea, jumatate viorea Parca leganat de-o stea, dorul...
Partea jumatate ninsa, dorul S-a topit de steaua-ncinsa Si din dorul calator a ramas doar dorul dor Numai lacrima si zbor, dorul...
Mi-a fugit dorul de-acasa, dorul Cat a fost vremea frumoasa, dorul Si-a fugit cam dezbracat L-a prins vremea rea plecat Si mï-e teama ca-nghetat, dorul..
"Antiprimavara" Ce daca vine primavara Atata iarna e în noi Ca martie se poate duce Cu toti cocorii înapoi In noi e loc numai de iarna Vom îngheta sub ultim ger Orbecaind pe copci de gheata Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde Cocorii toamnei ce trecu Si cuiburi si-au facut la stresini Si langa mine nu esti tu
Schimbari mai grave decat moartea Au fost si sunt si vor mai fi La mine-n suflet este vifor Si vin nebuni sa faca schi.
Si ninge pana la prasele Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot Un dans de oameni de zapada Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie Doi fosti nefericiti amanti Ia-ti înflorirea, primavara Si toti cocorii emigranti.
Primavara, care-ai fost Nu veni, n-ai nici un rost Poti sa pleci suntem reci Iarna ni-i pe vecï.
"Vin colindatorii" Vin colindatorii, cum veneau odata, lerui ler Sa colinde-n seara asta minunata lerui ler Dar lii gura-i arsa si lis ochii-n lacrimi lerui ler Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, lerui ler,
Gazdelor crestine sa- i primiti in casa lerui ler Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa lerui ler Nii trimite sfantul sa ne-'ncerce mila lerui ler, Domnii mari de astazi sa-si deschida vila lerui ler, Sovaielnic pasu, mainile plapande lerui ler, Tremurat lii glasu ,nu stiu sa colinde lerui ler, Daca stau la poarta si nu zic nimica lerui ler Domnilor de astazi sa va apuce frica lerui ler,
Muta-i intrebarea ce rasuna afara lerui ler, Am murit degeaba, ce-ati facut din tara lerui ler Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse lerui ler Pe la porti straine, ce ne stau inchise lerui ler,
Vin colindatorii cum veneau odata lerui ler Sa colinde in seara asta minunata lerui ler Dar lii gura-i arsa si lis ochii-n lacrimi lerui ler Prea degeaba sange, prea degeaba patimi leruï ler.
|
Observator 12/6/2007 |
Contact: |
|
|