O carte eveniment : Boala si moartea lui Eminescu
autor Nicolae Georgescu
În una din ultimele zile ale lui noiembrie 2007, în somptuoasa sală a oglinzilor de la Casa Vernescu, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, într-o ambianță amintind de oameni și vremuri ce au fost dar în fața unui public întrunind scriitori cu notorietate de Premiul Nobel, dar și a studenților venii acolo ca să-și felicite Profesorul, a fost lansată cartea Boala și moartea lui Eminescu.
Aparută recent, la Editura Criterion Pulishing, editură coordonată de scriitorul Gabriel Stănescu, lucrarea distinsului critic și istoric literar, Nicolae Georgescu, redutabil eminescolog, se vrea, prin însăși subtitlul acestei ediții, o ,, abordare filologică,, a subiectului, care nu doar incită spiritele.
Argumentată prin paginile de prefață, lucrarea, care a presupus o documentare sisifică și capacitate intelectuală de excepție din partea autorului, volumul întrunind documente de mare valoare, nu doar pentru istoria literară, este mult mai mult decât o simplă
apariție editorială într-o grafică elegantă și , de pe coperta căreia chipul Poetului ne atrage magnetic.
Iată Argumentul, așa cum îl definește autorul:
,, E greu să argumentezi necesitatea unei cărți întregi pe tema bolii și morții lui Mihai Eminescu, spune autorul, și continuă: Subiectul se tratează convențional, într-un capitolaș, în toate biografiile poetului: ce poți să mai aduci nou? Să le răstorni pe toate, adică o convenție statornicită de atâta timp, sau să mai publici un act, o nouă părere, o reconfigurare a informației? Un prieten cam hâtru îmi spune că numai asemenea subiecte incendiare , precum boala, moartea, cabala, declarării nebuniei, mai atrag azi publicul
M-am ocupat intens de opera lui Eminescu, publicând o ediție critică a poeziilor sale antume dar și multe articole de ziar pe care alte ediții nu le conțin;am studiat îndelung activitatea politică a sa, mai ales la Timpul,- propunându-mi încă de la început să ofer publicului interesat acea a doua viață a lui Eminescu, adică personalitatea, ceea ce trece dincolo de biologic, de viața primă în general. Aceasta viață primă, ca biografie, ne scapă chiar și nouă, proprietarii ei: ,, Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost/ O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?,, Dincolo de asta rămân,însă, celelate umbre ale tale, cea a operei câtă ai lăsat- cea a relațiilor, a faptelor, a personalității tale într-un cuvânt. Goethe afirma( în traducerea lui Eminescu):
,,Spun popoară, sclavii, regii
Că din câte -n lume-avem
Numai personalitatea
Este binele suprem!,,
În acest sens, îmi este și mai greu să explic de ce am resimțit necesitatea strângerii într-o carte a teoriilor, documentelor și comentariilor celor mai importante privind tocmai ce iese definitiv din constituirea personalității și se așterne cel mai aproape de pământul din noi.
Perseverez în această rătăcire de program, atras de o singură cauză: aceea a documentelor ca documente, care, odată așternute pe hârtie și înregistrate, încetează, și ele, să mai fie doar înscrisuri. La fel, o amintire a cuiva despre cineva: odată devenită publică și comentată ea nu mai este doar literatură, are și o altă viață atât ca referențial cât și ca document în sine. Consultându-le în litera lor și, paralel, la cei care le reiau astăzi, observ că acestea sunt adesea depersonalizate, se folosesc ca simple știri de consum, se extrag din ele ce convine, etc.
Prin urmare, aceasta convocare a documentelor se face în cartea de față cu intenția de a le conferi personalitate: valoare, ierarhie, afiliere. Metoda nu poate fi decât cea filologică: citire completă, contextuală, comparativă a textelor. Tinerii din zilele noastre vor imagine, caută cauze directe, agenți siguri ai istoriei, individualizări de sarcini și răspunderi. În loc de indivizi le ofer persoane pentru a alege singuri adevărul.
Nu pretindem că am construit alt chip al lui Eminescu târziu, dar, întrucât cu avizarea materiei dinspre filologie, credem, cel puțin, că am pus dialogul în firea lucrurilor. Dialogul trece dincolo de noi pe când monologul, monologurile, monoloagele stau în transpirația clipei
Aceasta carte a fost provocată de prietenul George Roncea. Ca să-l conving că,, lucrurile nu stau chiar așa,, , i-am oferit amintirea lui Dumitru Cosmănescu despre moartea poetului. Nu s-a mulțumit cu atât -,, nu cred!,, cum zic ei, tinerii din ziua de astăzi și a trebuit să îi dau și alte amintiri, la fel, necunoscute până acum sau citate trunchiat. Între timp, ziarul la care dânsul m-a invitat să public s-a despărțit de George Roncea ( sau invers; nu mă interesează, încă, ,,prăzile lupilor tineri,,; până când vor deveni istorie) dar dl. Petre Nițeanu a continuat să fie atras de temă. Prin internet, aceste texte fiind mai întâi publicate în ,,Atac,, au circulat prin Germania, la revista Agero, unde dl. Lucian Hetco mi-a fpcut o primire călduroasă, prin Danemarca la revista ,,Dorul,, scoasă cu mare grijă de dl. Dan Romașcanu precum și, o parte din ele, în revista Argeș unde dl. Jean Dumitrașcu le-a acordat o mare atenție. Dl. Artur Silvestri îmi face onoarea de a mă găzdui la revistele D-sale mai ales la Neamul românesc, fiind pe măsura unor studii de acest fel iar Dl. Gheorge Neagu mă răsfață , ca să yic așa, în ,,Oglinda,, care apare la Focșani. La ,,Bucovina literară,, a d-lui Ion Beldeanu deyvolt cu precădere texte de filologie privind lecțiuni eminesciene, dar am găsit prilejul și pentru a discuta unele aspecte privind viața politică a lui Eminescu iar, ,,Tribuna învățământului,, pe care dl.Sorin Ivan o conduce cu nerv, nu s-a ferit niciodată să publice chestiuni cât de aride sau incomode din domeniul eminescologiei.
Acum recent, dl. Gabriel Stănescu dorind să reia în revista D-sale ,,origini,, părți din acest documentar, a constatat că îi este mai la îndemână să publice totul sub formă de carte și, obligându-mă să recurg la asta, primește în numele tuturor celor de mai sus și al altora, pe care nu i-am amintit aici multumiri din partea autorului. (Nicolae Georgescu),,
Desigur, numai parcurgând textul argument, semnat de autor, sau poate pornind doar de la sintagma de titlu al cărții, cititorul se simte atras spre lectura celor peste 150 de pagini. Stilul defel tern, captivant chiar pentru un document de istorie literară, face ac lectura să fie una potrivită pentru toți românii aflați în căutarea rădăcinilor, a identității. La toate acestea, spuse odată, se mai adăugă, pentru un ochi avizat și avid de informație, de la prima răsfoire a cărții, fie și numai titlurile de capitole sau subtitluri, care prin ele însele dau altă notă inedită, fascinantă de-a dreptul lucrării. ,,Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular,, ; Cum era ca bărbat Eminescu,, ; ,, Notesul poetului,,; ,,Mercur și pucioasă,, ; ,, O compilație denumită -raport-
, iată câteva dintre ,,mostrele,, de istorie literară, din care Nicolae Georgescu a zidărit cartea de față.
Într-o perioadă în care se aud și voci de români ce îl contestă pe Mihai Eminescu, rostul acestui studiu filologic, este să aducă fie și numai o rază de lumină în nebuloasa prin care l-am pierdut pe Eminescu al nostru.
Felicitări, domnule Profesor!
|
