Insomnii : Gândind la cele sapte minuni ale lumii
Am citit recent o anecdotă memorabilă. Se spune că o profesoară le-a cerut elevilor să numească în scris, cele sapte minuni ale lumii. Când toată clasa terminase testul, o fetită încă mai zăbovea, gândindu-se la ce ar putea scrie. Întrebată fiind ce probleme are, ea a răspuns: “ Sunt atât de multe minuni!…” “Citeste-ne ce ai scris, poate îti venim în ajutor”, a intervenit profesoara. Atunci, fetita a răspuns: “Eu cred că cele sapte minuni ale lumii, sunt: A vedea, A auzi, A pipăi, A simti, A râde, a iubi, A naste.“
Sub această anecdotă mi se reamintea un adevăr cunoscut, formulat astfel: “Cele mai pretioase lucruri în viată, nu pot fi construite de mâna omului, nici cumpărate de om” Cu alte cuvinte, minunile lumii nu pot fi decât minuni sacre, dăruite omului de Marele Creator. Celelate au fost construite si sunt recunoscute unanim, ca semn de omagiu adus de om inteligentei universale. Dreptul lor de a fi protejate, a fost legiferat de alegerea subiectivă a omului. Răspunsul inteligent al scolăritei, fireste că nu va putea anula această subiectivitate. El însă ne răscoleste mintea si ne pune pe gânduri. Si iată că întrebările vin de la sine: Suntem noi constienti în fiecare secundă de calitatea noastră de purtători ai celor sapte minuni cu care am fost înzestrati? Si dacă “da”, atunci ce facem noi spre a le proteja? Cum prevenim deteriorarea sau disparitia acestor minuni obiective, incomensurabil mai pretioase decât cele subiective, spre care alergăm în vacantele sau călătoriile noastre?
Văzul, Auzul, Pipăitul, Simtul, Râsul, Iubirea, Nasterea unui copil, sunt minuni fără de care nu ar fi posibilă existenta noastră. Să nu uităm că aceste minuni sacre, au precedat toate celelalte minuni făurite de mâna omului.
De câte ori mă trezesc în lumina diminetii, deschid fereastra dinspre grădină si mă bucur că mai văd, mai aud, mai simt, mai pot distinge. Mă bucur pentru lumina de afară, pentru aerul proaspăt pe care îl respir, pentru verdele ierbii si pentru florile de toate culorile, pentru păsările care cântă sau ciugulesc, pentru veveritele care aleargă una după alta într-o libertate absolută, pentru frunzele care tremură pe ramuri si pentru crengile pomilor, legănate de vănt, pentru dragostea ce mă înconjoară cu ochii femeii iubite, de lângă mine, cu ochii copiilor si nepotilor mei.
După o noapte de somn si vise, de izolare de realitate, simt cum minunile cu care am fost înzestrat de la nastere, intră într-o deplină armonie, cu lumina si natura din jur, cu tot ce îmi este familiar, cunoscut sau necunoscut.
Starea mea de bucurie si împăcare, din primele clipe ale fiecărei dimineti, as vrea să rămână aceeasi pe tot restul vietii. Din nefericire, nu este posibil. Ca om, fac parte dintr-un sistem social, în care pătrund constient, pentru că văd, aud, disting, selectez, accept sau resping. Aceste minuni mă conectează si îmi activează gândirea si curiozitatea care mă domină. Conectia cu lumea largă, prin radio, televiziune si internet, e, pentru mine, ca intriga dintr-un roman. Ea, conectia, pregăteste conflictul dintre gândirea mea si acele evenimente încărcate de tendinta omului de azi de a-si distruge semenii, uneori fără nici un fel de remuscări. A exemplifica mi se pare inutil. Manifestările de violentă, la scară micro si macro socială, se săvârsesc cu o frecventă crescândă, în familie, în scoli de toate gradele, în institutii, între tări si popoare.
Dumneavoastră, iubite cititor, ati putea completa aceste rânduri, cu exemple mult mai convingătoare.
Îndepărtându-se de Dumnezeu si ignorând legile sacre, omul se îndepărtează pe zi ce trece de el însusi, deteriorând si distrugând minunile cu care a fost înzestrat. Si dacă omul nu va f în stare să se păstreze pe el însusi, atunci ce se va întâmpla cu minunile construite de el însusi?
Teleemisiunea americană Sixty Minutes, ne-a prezentat destule imagini cutremurătoare ale victimelor războiului din Irak. Oameni tineri sau în floarea vârstei, s-au întors din război mutilati si se străduiesc din adâncul fiintei lor să se mai bucure de viată, cu atât cât le-a mai rămas din trupurile lor. Sunt imagini tulburătoare, ce condamnă, prin ele însele, violenta si pe cei ce contribuie la perpetuarea unui astfel de fenomen din lumea de azi.
Îngrijorat de pericolul pe care-l reprezintă violenta răspândită în lume, ca rezultat al conflictelor generate de lumea musulmană, si văzând în religia islamică o cauză a cresterii violentei ce s-ar putea extinde asupra Americii, un poitician american propunea nu de mult bombardarea templului de la Mecca. Dacă ar fi pusă în practică o asemenea idee extremistă, fireste că am putea asista într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, la distrugerea de către om a minunilor existente pe această planetă, atât de răbdătoare cu nebuniile omului.
Istoria a confirmat nu o dată, că violenta opusă violentei, poate avea urmări catastrofale asupra propriilor noastre minuni. Iată de ce eu nu cred că ar exista o mai bună solutie de rezolvare a conflictelor dintre oameni, decât un proces continuu de constientizare a omului de a păstra nevătămate propriile sale minuni. Dialogurile dintre religii, dintre rase, dintre grupări etnice, politice, dintre scriitori si cititori, operele de artă, pot da adevăratul sens al acestui proces.
Minunile pe care le propune fetita din anecdota citată mai sus, au fost create nu pe criterii de rasă, nici de religie si nici politice. Facerea lumii a fost întemeiată pe un criteriu unic si anume Armonia Universală.
A vedea, A auzi, a simti, A iubi etc, sunt minuni care ne reprezintă ca fiinte unice, purtătoare de Armonie Universală. A ne încrede în puterea de vindecare a violentei prin propriile noastre minuni, iată o sursă ce poate genera propria noastră salvare.
George Bajenaru
Wakefield, Massachusetts
|
George Bajenaru 12/2/2007 |
Contact: |
|
|
