Cancerul trebuie invins
Prea multe victime a facut cancerul, si din pacate, mai continua sa faca, fara ca medicina sa-i vina de hac. Alaturi de bolile cardiovasculare si infectia cu virusul HIV, problema cancerului este pe primul plan in domeniul sanatatii publice si al cercetarii stiintifice medicale,la dezlegarea careia participa numeroase discipline – biologia generala, biologia moleculara, biochimia, biofizica, imunobiologia, endocrinologia, virusologia, clinica umana etc.
Cancerul este o boala evolutiva, indusa de diversi agenti patogeni (radiatii ionizante, substante cancerigene, virusi oncogeni) care altereaza genele reglatoare ale ciclului celular. Dintre factorii de mediu incriminati se mentioneaza:
-radiatiile ionizante :ondulatorii (X,) si corpusculare (e, p)
-substante chimice sintetice sau naturale : tutunul, alcoolul, arseniul si compusii sai, cromul si compusii sai, benzidina, benzenul, clornafazina, melphalanul, iperita, clorura de vinil
-virusuri cu ARN (oncornavirusurile), dar si virusuri cu ADN, precum: virusurile Papova, adenovirusurile, herpesvirusurile, poxvirusurile
-microbii (corinebacteriile) si unii paraziti (protozoare, helmiti).
Ca si substantele cancerigene, virusurile pot provoca modificari maligne, fiind mai curand un agent cauzal latent decat unul activ. Se presupune ca virusurile sunt prezente in celule in stare pasiva, iar actiunea virulenta este stimulata de unii factori externi (radiatii si substante cancerigene) sau interni (mutatii genetice, modificari ale metabolismului sau echilibrului hormonal). Dupa parerea unor specialisti, substantele cancerigene maresc proportia unor mutatii in tesuturile afectate, asigurandu-le un avantaj selectiv in procesul de reglare a cresterii celulelor, asa cum rezulta din unele studii de genetica demografica. Exista temeri ca unii agenti tensioactivi, folositi ca detergenti sau aditivi alimentari, pot avea rolul de activatori in procesul cancerizarii. Cancerul poate sa apara in diverse moduri si este favorizat de stres si de un regim de viata inadecvat. El produce dezordine in organism, prin modificarea configuratiilor biologice naturale si interventii pe traiectoria evolutiva, care se afla inscrisa in programul genetic. Celulele camceroase prolifereaza anarhic si pot da nastere la tumori (benigne, maligne) localizate sau pot disemina la distanta prin metastazari. Tumorile au o trasatura comuna, fiind neoformatii tisulare care iau nastere prin proliferare celulara anormala. Daca tumorile benigne sunt relativ inofensive, avand evolutie latenta, strict locala, recidive exceptionale si inalt grad de diferentiere histo-citologica, in schimb, tumorile maligne se caracterizeaza prin crestere rapida, invazie locala, diseminare zonala si la distanta, lipsa de diferentiere celulara, recidive postoperatorii, conducand frecvent la moartea bolnavului, mai ales, cand nu sunt tratate la timp. Desigur, etiologia cancerului, diagnosticul si tratamentul sau sunt in stransa legatura cu cercetarile efectuate pentru a descoperi diferentele imunologice dintre celulele maligne si cele normale. In linii mari, se considera ca substantele proteice specifice, care confera identitate celulelor, sunt modificate de catre agentii cancerigeni, configuratiile rezultate fiind autoreproducatoare. Anticorpii intra in actiune, insa prin adaptare devin inofensivi. Se poate ajunge la situatia limita ca celulele maligne sa nu fie recunoscute de mecanismele de reglare ale cresterii si sa prolifereze necontrolat.
In diagnosticul cancerelor, in afara de explorarea clinica se face analiza anatomo-patologica (biopsia) a unor probe prelevate din neoplasm . Examenul citologic se bazeaza pe modificarile morfologice ale celulelor (nucleare, citoplasmatice, de volum si de forma) utilizand tehnici ireprosabile de recoltare (exfoliativa, prin punctie), fixare si colorare (metoda Papanicolau, metoda May-Gründwald-Giemsa), analiza la microscopul optic, completata uneori cu metode specifice ca microscopia fluorescenta sau microscopia in contrast de faza. Actualmente exista posibilitatea detectarii precoce a cancerelor prin evidentierea unor indicatori biologici tumorali („markeri” de malignizare), ca : produsi normali (hormoni,proteine, enzime) sintetizati in exces, substante oncofetale sau de diferentiere (CEA, AFP, POA, CALA, EMA), antigene tumorale specifice (TSTA) sau antigene asociate tumorilor (TATA), modificari cromozomiale (cromozomul Philadelphia) etc.
Lupta contra cancerului trebuie organizata eficient prin aplicarea in masa a unor teste specifice de diagnostic, cum ar fi asa-numitul test Schultz-Dale, prin care se depisteaza in sange constituientii antigenici intalniti la persoanele cu afectiuni neoplazice.Este necesara si o educatie sanitara a populatiei, care trebuie sa solicite ajutor medical, imediat ce apar unele simptome caracteristice.
Desi s-au facut multe eforturi materiale si investitii considerabile, mecanismele cancerizarii prezinta inca multe necunoscute, iar in prezent nu exista un medicament eficient pentru toate formele de manifestare a cancerului. Interferonul si vaccinurile anti-cancer pot doar sa creasca rezistenta organismului si sa atenueze proliferarea celulelor canceroase. Chimioterapia si radioterapia sunt frecvent utilizate, desi medicamentele citostatice si razele X distrug nu numai celulele canceroase, ci si pe cele normale, provoaca imunosupresie, reactii cutanate si trofice, sterilitate si malformatii congenitale. Termoterapia cu microunde are efecte nocive mai reduse, insa este mai putin eficienta. In unele situatii limita se ajunge la mutilarea organismului si marcarea profunda a personalitatii prin interventii chirurgicale pentru extirparea tumorilor maligne. In tratamentul cancerului, chirurgia si radioterapia nu pot oferi singure solutii de perspectiva, desi sunt de asteptat unele perfectionari tehnice. S-a dovedit experimental ca,iradierea este mai eficienta in prezenta unei concentratii de oxigen. Cercetatorii isi pun sperante in distrugerea celulelor canceroase prin chimioterapie sau pe cale imunologica. La ora actuala, in chimioterapie se utilizeaza antagonistii metabolici ai purinelor si acizilor necleici, cum ar fi, de pilda, fluoro-5-uracilul, fluoro-5-dezoxiuridina si aza-6-uracilul sau pe folosirea unor agenti de alchilare, avand la baza cloroetilaminele si trietilenmelamina (TEM). Pentru administrarea in doze mari a unui medicament antimitotic, fara atacarea celulelor maduvii osoase, se aplica perfuzia locala cu ajutorul unei circulatii extracorporale. Combinatia dintre un agent antimitotic si iradiere are rezultate mai bune decat fiecare din aceste mijloace utilizate separat. Se continua studiul efectelor secundare legate de iradiere si de folosirea substantelor care perturba procesele metabolice ale celulei canceroase, in special prin blocarea ciclului Krebs sau oxidarea monofosfatului de hexoza. In timpul cresterii, celulele canceroase folosesc glutamina, care le procura anumite elemente constitutive ale acizilor nucleici. Antagonistii glutaminei, impreuna cu mecanismele de imunizare ale organismului contribuie la distrugerea celulelor canceroase, mai ales daca se aplica iradierea sau concentratii crescute de oxigen. Chimioterapia exploateaza din plin diferentele marcante dintre acizii nucleici ai celulelor canceroase,fata de cele normale, ca de exemplu, ordinea bazelor pirimidice . Se stie ca, moleculele de ADN ale acidului nucleic formeaza o dubla elice, avand dispuse in interior bazele pirimidice, iar la exterior se afla dezoxi-2-D-ribofuranoza si fosfatul corespunzator, stabilitatea fiind asigurata prin legaturi de hidrogen. Agentii chimici, care ataca grupele modificate de nucleotide sau perturba cuplarea bazelor acizilor nucleici in celulele canceroase, ofera noi posibilitati chimioterapiei si speranta progresului pe calea dificila a eradicarii cancerului.S-ar putea ca in viitorul apropiat, canceroterapia sa beneficieze de preparate pe baza de bacterii si ciuperci parazite, de tipul celor care provoaca cancerul la plante, sau chiar de extracte din excrescentele (gale) provocate pe frunze de intepaturile unor insecte. Aceasta ipoteza se bazeaza pe studiile publicate in 1982 de catre Helen Coley Nauts de la Cancer Research Institute Inc.New York, privind rolul infectiilor bacteriene in terapia cancerului.Autoarea incearca stabilirea unor corelatii intre infectiile bacteriene si producerea de interferon, la care se adauga efectul pozitiv al febrei in termoterapia cancerului. Interesanta este si presupunerea ca bacteriile utilizeaza in mod competitiv fierul, element indispensabil cresterii celulelor tumorale. Se impune deci, studiul incompatibilitatii bolilor, pentru a obtine rezultate cu aplicatii utile in terapeutica.
O noua cale de abordare in terapia cancerului se bazeaza pe relatia program genetic-orientarea fusului de diviziune-biostructurare. Pare firesc, ca o structura vie sa se constituie din aranjamentul ordonat al celulelor, ca unitati de baza, dictat prin schemele program ale orientarii fusului de diviziune, in corelatie cu frecventele de diviziune si citodiferentierea. Mai mult, bioinformatia se materializeaza in structuri si functii, dar trebuie urmarita si influenta reciproca. Sa nu uitam ca, prin produsii rezultati, programul genetic are in vedere insasi istoria sa. Conexiunea inversa ii asigura precizie, optimalitate si trecerea la secventa urmatoare. Interventia unor factori agresivi, de la cei fizico-chimici la ribovirusuri, asupra triadei biogenetice informatie-structura-functie, poate conduce la malignizare, prin intrarea celulei intr-un „ciclu infinit”, care determina un deznodamant tragic.
S-a constatat experimental ca, o configuratie polifazata de camp, de tipul celui produs de statorul unui motor electric asincron, dar cu frecventa reglabila, este extrem de utila in terapia medicala intensiva a unei game diversificate de boli, deoarece antreneaza lichidele biologice electroconductoare, favorizeaza schimbul de ioni, elimina selectiv celulele bolnave, orienteaza fusul de diviziune, activeaza si incalzeste tesuturile.
Cu ajutorul unor mijloace de automatizare si tehnica de calcul se pot regla si optimiza parametrii fizici ai campului electromagnetic, generat de instalatii stationare complexe, sau chiar de centuri electromagnetice la purtator cu sursa electrica incorporata. Regulile de proiectare ale infasurarilor electrice, cunoscute din tehnologia motoarelor asincrone, se aplica in acest caz la obtinerea unor configuratii divertsificate, de la campul rotational, la variantele de tip liniar sau chiar elicoidal. Pentru reducerea gabaritului si mularea echipamentului pe corp, se pot utiliza infasurari realizate din conductoarele flexibile sau circuite imprimate, bine izolate, dispuse in saci compartimentati care contin pilitura de material feromagnetic sau chiar ferofluide, pentru intensificarea campului electromagnetic.
Pe langa metoda prezentata anterior, aduc in atentia specialistilor, o alta solutie novatoare in tratarea cancerului, bazata pe o procedura ultraintensiva locala de tratament, care permite vindecarea organelor sau tesuturilor bolnave cu efecte secundare minime asupra intregului organism.
In prezent sunt binecunoscute metodele de administrare a medicamentelor pe cale orala, prin perfuzii sau prin injectare intravenoasa, intramusculara sau subcutanata, care, desi sunt comod de utilizat, prezinta riscul unor reactii deloc neglijabile, manifestate prin diverse afectiuni anatomo-fiziologice – febra, diaree, greata, voma, dureri abdominale, stomatite, eruptii cutanate, tremuraturi, convulsii, apnee, bronhospasm, fotosensibilizare, tulburari cardiace, afectiuni hepatice sau renale, inhibarea cresterii oaselor si a hematopoiezei, sterilitate, slabiciune musculara, anemie etc.
Alternativa propusa elimina aceste dezavantaje prin aceea ca metoda ultraintensiva de tratament se aplica local, doar in zona afectata, prin includerea tesutului sau organului bolnav intr-un circuit sanguin extracorporal, care este prevazut cu o instalatie medicala complexa cu rol, nu numai terapeutic, ci si de asigurare a conditiilor necesare pentru desfasurarea normala a proceselor biologice.
Prin aplicarea metodei se obtin urmatoarele avantaje :
-utilizarea terapiei ultraintensive prin cresterea dozei de medicamente administrate ;
-protejarea partii sanatoase a organismului fata de efectele nocive ale unor medicamente ;
-reducerea riscului pentru medicamentele cu contraindicatii ;
-stimularea locala a sistemului imunitar si folosirea anticorpilor ca vectori de transfer pentru factorii fizico-chimici cu actiune distructiva asupra agentilor patogeni.
Metoda propusa se poate aplica la diverse boli cu actiune locala, dar se poate extinde cu usurinta la boli cu actiune generala, ca de exemplu SIDA.
Sindromul imunodeficientei dobandite este o boala provocata de HIV(Human Imunodeficiency Virus)- un retrovirus care distruge limfocitele T si lezeaza grav sistemul imunitar. HIV are genomul constituit din doua catene de ARN incluse intr-o anvelopa glicoproteica de forma sferica cu mare putere antigenica. Moleculele de ARN viral sunt capabile sa determine sinteza de AND cu ajutorul caruia se replica. Impotriva HIV, sistemul imunitar al organismului reactioneaza puternic prin producerea de anticorpi. Insa virusii invadatori atacati de anticorpi devin si mai virulenti, se multiplica rapid si infecteaza un numar tot mai mare de celule sanatoase, in special macrofagele. Dificultatile de profilaxie a bolii SIDA sunt legate si de existenta variatiilor genetice ale virusului care se schimba permanent, chiar si pentru acelasi individ infectat. In prezent, pentru tratamentul acestei boli se utilizeaza medicamente care blocheaza activitatea enzimei revers transcriptaza cu rol esential in sinteza de AND viral sau impiedica integrarea AND-ului viral in celulele infectate, ca de exemplu azidatimidina (AZT) si shiitak (LEM).
Se da in continuare un exemplu de aplicare a metodei ultraintensive de tratament, in legatura cu fig. 1, care reprezinta schema pentru tratarea unei boli localizate la nivelul unui organ. Schema terapeutica se bazeaza pe realizarea unui circuit sanguin secundar pentru organul bolnav O, prin racordarea arterei A si a venei V la instalatia medicala M cu ajutorul tuburilor T1,T2,T3 si T4, prevazute cu acele de seringa S1,S2,S3 si S4, sau alte dispozitive, la extremitatile pentru conexiune. Separarea circuitului sanguin secundar fata de sistemul circulator al organismului se realizeaza cu ajutorul dispozitivelor D1, D2 de blocare prin presarea vaselor sanguine. Instalatia medicala M are nu numai rolul de tratament, ci asigura si conditiile necesare pentru desfasurarea proceselor biologice din organism, fiind prevazuta cu mijloace tehnice pentru radioterapie, chimioterapie, termoterapie, dar si cu dispozitive si aparate pentru alimentarea cu glucoza, dializa, si chiar inima si plaman artificiale. Exista doua posibilitati de aplicare a a procedurii de tratament: in regim neautonom, respectiv autonom. In regim neautonom, circuitul sanguin secundar comunica cu sistemul circulator al organismului. Sangele care transporta substantele nutritive si oxigenul este preluat din artera A, prin intermediul acului S1 si condus prin tubul T1 la instalatia medicala M, unde se administraza tratamentul corespunzator bolii, dupa care ajunge prin tubul T2 si acul S2 la organul bolnav. Prin acul S3 si tubul T3, sangele revine la instalatia medicala M unde sunt eliminate- prin dializa- medicamentele si produsii de catabolism, apoi ajunge prin tubul T4 si acul S4 in sistemul circulator al organismului. In regim autonom, circuitul sanguin secundar este izolat fata de sistemul circulator al organismului. In acest caz, circuitul secundar- alimentat in prealabil cu sange compatibil sanatos- formeaza bucla inchisa O-S3-T3-M-T2-S2-O, unde semnificatia simbolurilor se subintelege, fara alte precizari suplimentare. Regimul autonom se caracterizeaza printr-o eficienta terapeutica ridicata, insa este mai complex, deoarece instalatia trebuie sa asigure nu numai tratamentul adecvat bolii (alopat, alternativ, termic, iradiere etc.) ci si conditii artificiale optime de desfasurare a proceselor biologice pentru a nu afecta organul bolnav. Pe durata tratamentului, instalatia medicala M preia, prin intermediul aparatelor componente, functiile inimii, plamanului si rinichilor. Medicamentele se administreaza odata cu glucoza, in doze de substanta activa pe kilogram corp mai mari decat cele utilizate in medicina actuala, pentru ca efectul terapeutic sa fie mai intens si rapid. Acest lucru este posibil, deoarece zona de manifestare pentru reactiile adverse ale medicamentelor este mult mai restransa. Singura restrictie este ca doza de medicament administrata sa fie de 1,5...3 ori mai mica decat doza letala minima suportata de organul bolnav. La concentratii suficient de mari ale medicamentelor prescrise de medicul specialist pot fi distruse celulele canceroase. In cazul organismului infectat cu HIV, instalatia medicala se conecteaza la vase principale ale sistemului circulator, pentru ca intreaga cantitae de sange sa treaca periodic prin aparate, unde primeste tratamentul corespuzator- administrarea de medicamente, actiunea unor factori fizici etc. Celulele bolnave sunt tinte pentru anticorpii produsi de plasmocitele din sange. Specialistii in medicina apreciaza la circa un milion de linii diferite de pasmocite- care provin dintr-o sursa celulara comuna existenta in splina. Fiecare clona de pasmocite produce anticorpi monoclonali pentru un singur determinant antigenic. De mentionat ca, anticorpii monoclonali pot fi produsi „in vitro” de catre culturi de hibridioni, in cantitati mult mai mari, din care pot fi preluati pentru inocularea in sange. Pe langa rolul important in apararea organismului, anticorpii pot fi utilizati in diagnosticarea precoce a unor boli dar si ca vectori de transfer pentru medicamente, toxine sau izotopi radioactivi. Astfel, anticorpii antitumorali pot fi cuplati cu medicamente anticoagulante, de tipul: metotraxat, ricina etc. Din pacate, pentru a nu denatura anticorpii, cantitatea de medicamente cu care se pot cupla este foarte mica. Pentru a depasi acest impediment se utilizeaza lipozomii-mici vezicule lipidice care pot fi atasate de anticorpi prin legaturi covalente. Anticorpii dirijeaza lipozomii cuplati cu medicamente spre celulele tumorale tinta. O alta cale de a mari eficacitatea anticorpilor consta in cuplarea acestora cu toxine naturale foarte puternice. Toxina naturala este de natura proteica si contine doua catene-una care ii confera toxicitate, iar cealalta determina patrunderea in celula. Catenele responsabile de toxicitate, daca sunt izolate, isi pierd aceasta capacitate, deoarece nu pot sa patrunda in celule. Cuplate insa cu anticorpi, ele patrund selectiv in celulele tinta. Pentru distrugerea celulelor tinta infectate cu HIV, tratamentul intensiv cu medicamente se poate asocia cu inlocuirea progresiva a unei parti din sangele infectat cu sange sanatos provenit de la donatori compatibili. Metoda ultraintensiva de tratament este dificil de aplicat, dar este indispensabila in cazul bolilor care nu pot fi tratate eficient prin metode mai simple. Pentru adaptarea metodei la situatiile terapeutice concrete se impune participarea in echipa a unor medici de diverse specialitati, care trebuie sa aiba o viziune completa asupra stadiului bolii, astfel incat interventia sa fie eficienta.
|
Tudor Vasile 12/1/2007 |
Contact: |
|
|
