Valeriu Gafencu,
Valeriu Gafencu, "Sfantul inchisorilor"
BIOGRAFIE SI MARTURII
Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.
Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: "Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice".
Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca tot mai multi elevi si studenti sa se inscrie in Fratiile de Cruce, pentru a se pregati de lupta impotriva comunismului bolsevic ce ameninta atunci Romania.
Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 - 1944) si de la Pitesti.
Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.
Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglinar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.
Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.
In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o "epava". La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.
Cu aceasta figura de sfant - care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului - a trecut la cele vesnice.
Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.
Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.
A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.
La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: "Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul".
La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.
Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata.
Alexandru Virgil Ioanid, Bucuresti: "Un inalt traitor crestin"
In inchisoare, Valeriu nu era singur pe linia trairii crestine intense, ci facea parte dintr-un grup ce impartasea aceeasi orientare spirituala, alaturi de doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul in drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devina ieromonahul Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Marin Naidim,
Aurel Dragodan, Constantin Totea si alte suflete alese. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau si-l admirau, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.
Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.
Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrand, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare
putere de influenta. Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.
Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a carui viata a fost astfel salvata. Moartea lui s-a petrecut, ca si viata, sub semnul credintei fierbinti si al jertfirii de sine. Cu o zi inainte de marea trecere, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Maine voi muri.
Vreau sa-mi iau ramas bun de la cei mai apropiati prieteni. Fa tu asa fel incat sa vina pe rand la mine, in liniste." Atunci au inceput sa se perinde discret, la capataiul lui, toti cei ce-l iubeau, il respectau si-l admirau. Si nu erau putini.
Intr-adevar, in ziua anuntata a murit, pecetluind cu jertfa lui o existenta inchinata credintei crestine si atingand, dupa intelegerea noastra omeneasca, inalta si rara stare de "theosis". Era ziua de 18 februarie 1952.
Aurelian Guta, Craiova: " Nu l-am auzit niciodata plangandu-se"
Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.
Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.
Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.
Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.
Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina.
(...)Valeriu Gafencu, impreuna cu nedespartitul sau frate de credinta si suferinta Ion Ianolide, au creat la Targu Ocna o adevarata comunitate spirituala, la care au aderat si de la care s-au adapat oameni noi ce L-au cunoscut atunci mai adanc pe Dumnezeu, precum si altii care il purtau in inima, dar nu-I
descifrasera inca toata maretia. Tot datorita acestor doua suflete alese de Dumnezeu, s-a scris la Targu Ocna o pagina deosebita a solidaritatii si armoniei crestine intre oameni. Este pagina pastorului Wurmbrand, pagina care a trecut de mult granitele Romaniei .
Marin Naidim, Constanta: "Era fire de poet"
Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.
In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.
Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.
Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.
Facea mult caz de "constiinta pacatului", pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.
Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria. "Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har." Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.
Virgil Maxim, Ploiesti: "Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii"
Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:
Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.
IPS Bartolomeu Anania: "Stalp al rezistentei spirituale romanesti"
Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.
IMNUL INVIERII*
Versuri-Valeriu Gafencu
Muzica-Mihai Lungeanu
Va cheama Domnul slavei la lumina, Sa creasca-n inimile noastre-nfrante,
Va cheama mucenicii-n vesnicii, Un om nascut din nou, armonios,
Fortificati Biserica crestina, Pe chipurile voastre sa se-mplante,
Cu pietre vii zidite-n temelii. Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Veniti, crestini, luati lumina, Un clopot tainic miezul noptii bate
Cu sufletul senin, purificat! Si Iisus coboara pe pamant,
Veniti, flamanzi, gustati din cina, Din piepturile voastre-nsangerate
E nunta fiului de Imparat. Rasuna Imnul Invierii Sfant.
*Se canta de Sfintele Pasti, in noaptea invierii Domnului nostru Iisus Hristos.
"Indreptar la Spovedanie", de Valeriu Gafencu-pret 15.000 lei vechi
Ptr achizitionarea cartilor va rugam sunati la 0726.384.375 sau scrieti la adresa de e-mail cezarinaioana@yahoo.com.
|
Sabin Popescu 11/18/2007 |
Contact: |
|
|
